Tree-fall injury liability affirmed against municipality; appellate reduction of moral damages quashed and remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 Co procedură civilă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la 26.01.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost modificată, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Timişoara. prin Primar şi Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara obligarea acestora la plata de despăgubiri în cuantum de 500.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, inclusiv dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă, obligarea la suportarea tuturor cheltuielilor aferente viitoarelor intervenţii chirurgicale, de orice natură, pe care reclamanta le va suferi şi care vor avea legătură cu accidentul suferit, inclusiv cheltuielile ocazionate de eventualele proteze cranioplastice necesare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, 1357, 1358, 1376, 1377, 1381, 1385, 1386, 1391 C. civ., Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta UAT Municipiul Timişoara, prin Primar a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii invocând, ca şi o cauză exoneratoare de răspundere, existenţa unui caz de forţă majoră.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată, prin întâmpinare, şi de pârâtul Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată, în primă instanţă, de Tribunalul Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 630/PI/22.04.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul Timişoara prin Primar; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Club Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea civilă a reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Club Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara, ca fiind formulată împotriva unui pârât fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Timişoara, prin Primar şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plăţii efective şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi pârâta UAT Municipiul Timişoara, prin Primar.

4. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel Timişoara.

Prin decizia civilă nr. 231 din 07.11.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă şi a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara, prin Primar, a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara, prin Primar, la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plăţii efective, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

5. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar.

1. Recurenta-reclamantă A., în cuprinsul cererii de recurs, a formulat următoarele critici:

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel nesocoteşte dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa de apel era obligată să să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Arată că instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, a admis apelul formulat de pârât, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul diminuării despăgubirilor morale acordate de judecătorul fondului, de la suma de 250000 euro, la suma de 100.000 euro, deşi nu a fost învestită cu un motiv de apel care să vizeze reducerea despăgubirilor acordate.

Prin cererea de apel, pârâta a solicitat instanţei de apel de a analiza dacă, în cauză, este justificată calitatea sa procesuală pasivă, dacă este incidentă sau nu cauza exoneratoare de răspundere a forţei majore, precum şi vinovăţia acestuia, ca element al răspunderii civile delictuale. Întrucât nu au fost formulate susţineri care să justifice o redimensionare a cuantumului daunelor morale acordate şi din moment ce instanţa de apel a constatat caracterul nefondat al criticilor referitoare la exonerarea de răspundere pentru prejudiciul pretins în cauză, recurenta apreciază că soluţia ce se impunea era cea de respingere a apelului.

Cu toate acestea, nesocotind regulile devoluţiunii impuse de principiul tantum devolutum quantum apellatum, instanţa de apel a procedat la o nouă judecată, în afara limitelor învestirii sale şi a dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ.

Astfel, întreaga analiză a curţii de apel în legătură cu traumele fizice şi psihice încercate de minoră, intervenţiile chirurgicale, limitarea posibilităţii desfăşurării activităţilor aferente vârstei, lipsa de la şcoală, constituie rezultatul unor aprecieri proprii care nu au adus răspuns unor critici cu care aceasta să fi fost învestită, procedeu prin care instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii dezbaterilor, inclusiv dreptul la apărare al reclamantei, deoarece s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima poziţia faţă de aceste argumente.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel, apreciind că sunt incidente motivele de recurs înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

2. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât Municipiul Timişoara, prin Primar, a formulat, în esenţă, următoarele critici::

Hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţele de fond au soluţionat greşit excepţia calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care s-a probat că, deşi imobilul se află în proprietatea publică a Municipiului Timişoara, în fapt, este în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului-Clubul Sportiv Şcolar nr. 1, în baza protocolului nr. 988 din 25.10.2012 încheiat între MAI şi Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara şi a procesului-verbal de predare primire nr. x/2012, aspect ce rezultă şi din evidenţele de carte funciară.

Instanţele de fond şi de apel s-au raportat greşit, în aprecierea calităţii procesuale, la H.C.L. nr. 525/2015, prin care s-a dispus radierea dreptului de administrare a Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv Şcolar nr. 1, fără a se observa că, în momentul în care unitatea administrativ teritorială a încercat să procedeze la intabularea respectivului act administrativ, Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 a formulat plângere, care a fost admisă de către instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 2198/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, stabilindu-se, cu putere de lucru judecat, faptul că, Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 are un drept de administrare asupra imobilului înscris în CF nr. x Timişoara, drept care nu a fost modificat sau radiat. Prin urmare, titularul dreptului de administrare justifică calitatea procesuală pasivă şi nu proprietarul imobilului teren, pe care se afla copacul, argumente în considerarea cărora s-a apreciat că, răspunderea sa civilă delictuală nu poate fi antrenată.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta apreciază că instanţele au reţinu greşit că fenomenul meteorologic, din 17.09.2017, nu poate fi catalogat ca fiind un eveniment de forţă majoră, deşi s-a probat că acest fenomen are natura juridică a unui eveniment de forţa majoră. Oricum, instanţa nu are calitatea de a se pronunţa dacă evenimentul poate fi încadrat în categoria forţei majore, în lipsa opiniei unui specialist, singurul organ competent fiind Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au ignorat faptul că eveniment extrem, produs în 17.09.2017, nu a fost previzionat prin avertizări meteo şi care ar fi permis locuitorilor să ia măsuri necesare de împiedicare a producerii de pagube şi a protecţiei fizice prin adăpostire într-un loc protejat. Considera, astfel, incidente dispoziţiile art. 1350 alin (2) C. civ., potrivit cărora:

"forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil", fenomenul extrem din 17.09.2017 aducând multiple prejudicii atât domeniului public, cât şi celui privat, determinând ruperea, prăbuşirea sau smulgerea din rădăcină a numeroşi arbori la nivelul municipiului Timişoara, într-o majoritate covârşitoare fiind vorba de arbori în vegetaţie, sănătoşi din punct de vedere fitosanitar. Or, în aceste circumstanţe, consideră că nu se putea prevedea producerea unor accidente sau incidente determinate de ruperea şi prăbuşirea de arbori.

Consideră, astfel, că demersul judiciar iniţiat este neîntemeiat şi nedovedit, în condiţiile în care din probele administrate (înscrisuri, martori) nu reiese niciunul din elementele răspunderii delictuale, respectiv vinovăţia unităţii administrativ teritoriale, raportul de cauzalitate între culpa instituţiei şi presupusul prejudiciu, element care nu a fost dovedit şi nici lămurit aspectul legat de leziunile suferite de reclamantă şi urmările acestora.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate în apel, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în întregime a demersului iniţiat de reclamanta A., în principal ca fiind introdus faţă de o persoană juridică care nu are calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, solicită a se constata că a intervenit fenomenul de forţă majoră, exonerator de răspundere, ce ar avea, drept consecinţă, respingerea acţiunii.

În drept, criticile au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488, pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare, Club Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara a solicitat admiterea recursului declarat de către recurenta A. şi respingerea recursului declarat de parata Municipiul Timişoara, prin Primar.

7. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 5 noiembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi de pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 231 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursurilor la 11 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate evocate în cererile de recurs, în ordinea impusă de problematica supusă atenţiei de fiecare dintre acestea, Înalta Curte va constata că recursul reclamantei este întemeiat, iar recursul pârâtului Municipiul Timişoara este nefondat, având în vedere considerentele care succed:

1. Cu referire, prioritară, la recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, criticile formulate vor fi analizate din perspectiva motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu şi a pct. 6 din acelaşi articol, invocat doar formal, fiind reţinute următoarele:

Recurentul a pretins că instanţele de fond şi de apel au reţinut greşit calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care, deşi imobilul se află în proprietatea publică a Municipiului Timişoara, în fapt, acest imobil pe care s-a aflat amplasat copacul, a cărui cădere a generat prejudiciul reclamat, se află în administrarea M.E.C.T.S. - Clubul Sportiv Şcoala nr. 1, aspect ce ar rezulta, şi în prezent, din evidenţele de carte funciară. Recurentul a susţinut că răspunderea pe care o antrenează actele şi faptele titularului dreptului de administrare constituie o răspundere civilă proprie, context în care nu poate fi reţinută calitatea sa procesuală pasivă, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

Critica recurentului ce vizează modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive aduce în dezbatere determinarea persoanei responsabile de prejudiciul cauzat reclamantei, produs de căderea unui copac, aflat pe domeniul public, care a provocat vătămarea corporală a reclamantei.

Art. 1376 alin. (1) C. civ. prevede imperativ că răspunderea revine persoanei care are lucrul "sub paza sa", atunci când acesta a cauzat prejudiciul, fiind vorba de acea "pază juridică" a lucrului, care este definită în art. 1377, potrivit căruia "(...) are paza...lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra…lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu".

Aşadar, noţiunea de "pază" utilizată în redactarea normelor legale sus evocate nu poate avea decât semnificaţia de "pază juridică" în contextul în care finalitatea normelor juridice examinate este aceea de a asigura un mijloc de protecţie a terţilor cărora le sunt cauzate prejudicii de lucruri, corelativ obligaţiei ce incumbă persoanei ce are calitate de deţinător legitim, adică de păzitor juridic.

Prin urmare, întreaga construcţie juridică a răspunderii pentru lucruri are la bază noţiunea de "pază juridică", ce revine în primul rând proprietarului şi, în subsidiar, celui care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită controlul şi supravegherea asupra lucrului şi se serveşte de acesta într-un interes propriu.

În acest context normativ, fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, reglementată de art. 1375 C. civ., îl reprezintă paza juridică, adică exercitarea unei puteri de direcţie, supraveghere şi control, dispoziţiile art. 1377 instituind în favoarea şi sarcina proprietarului o prezumţie relativă de păzitor juridic al lucrului aflat în proprietatea sa.

Aceste consideraţii de ordin teoretic au fost corect evocate şi în raţionamentul instanţei de apel, Curtea de Apel reţinând judicios, din situaţia de fapt reţinută în cauză, care nu mai poate fi reevaluată în această fază procesuală, calitatea recurentului Municipiul Timişoara de păzitor juridic al lucrului, respectiv al terenului pe se afla amplasat copacului, care a generat prejudiciul reclamat.

La momentul producerii evenimentului, potrivit evidenţelor de carte funciară, recurentul era intabulat, ca proprietar, al terenului, calitate în virtutea căreia avea prerogative de supraveghere şi control asupra bunului, iar dreptul de administrare, conferit pârâtului M.E.C.T.S. - Clubul Sportiv Şcoala nr. 1, a fost revocat, chiar printr-un act administrativ emanat de la unitatea deliberativă a recurentei-pârâte, pretins contestat. Cum clarificarea acestui drept de administrare nu face obiectul prezentului litigiu, iar prezumţia legală înscrisă în art. 1377 C. civ. nu a fost înlăturată în ce priveşte calitatea de păzitor juridic al lucrului, Înalta Curte reţine că instanţele fond au stabilit corect calitatea de subiect pasiv a Municipiului Timişoara în raportul juridic obligaţional de răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de căderea copacului aflat pe domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate, la circumstanţele factuale ale speţei, a fost judicios realizată.

În ceea ce priveşte trimiterea recurentului la statuările sentinţei civile nr. 2198/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2016, sub aspectul evocării existenţei dreptului de administrare în favoarea Clubului Sportiv Şcolar nr. 1 şi a justificării calităţii procesuale pasive a acestui pârât, se vădeşte a fi nerelevantă în tranşarea titularului obligaţiei care face obiectul demersului judiciar de faţă, cum deja s-a evocat şi în raport de regulile de probaţiune a unui atare drept, impunându-se a se observa că respectiva hotărâre judecătorească, pronunţată fiind într-o procedură necontencioasă (plângere carte funciară), nu prezintă autoritate de lucru judecat, independent de susţinerile şi dezbaterile care au avut loc, în mod concret, în procedura respectivă.

În susţinerea acestei concluzii se impune a semnala şi cele statuate prin decizia nr. 72/2007 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii având ca obiect calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în astfel de plângeri.

Aşadar, soluţia pronunţată de Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 2198/16.02.2017, de respingere a plângerii formulate împotriva menţiunilor de carte funciară ce viza dreptul de administrare în discuţie nu este înzestrată cu fundamentul autorităţii de lucru judecat, cum eronat susţine recurenta şi nu poate constitui temei al soluţiei ce se impune în litigiului de faţă.

În consecinţă, dat fiind circumstanţele factuale ale cauzei, care au evidenţiat faptul că imobilul cu vegetaţie face parte din domeniul public al Municipiului Timişoara, astfel încât, potrivit dispoziţiilor legale, examinate în cele ce preced, paza juridică a lucrului revine exclusiv unităţii administrativ teritoriale, urmează a se respinge, ca nefondate, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greşita confirmarea a soluţiei primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Timişoara.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta a pretins incidenţa cazului de exonerarea de răspundere de forţă majoră şi a susţinut că fenomenul meteorologic extrem, din 17.09.2017, ce a produs pagube considerabile, atât la nivel local, cât şi la nivelul judeţului Timiş, prin intermediul intensificărilor de vânt, în rafale care a depăşit viteza de 100-120km/h, în mod greşit nu a fost catalogat, de instanţele de fond şi apel, ca fiind un eveniment de forţă majoră, deşi a fost dovedit contrariul, potrivit adresei emisă de Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara, evocată în cauză. Recurenta a susţinut că instanţele nu au avut în vedere că acest eveniment extrem nu a fost previzionat prin avertizări meteo, pentru a permite locuitorilor să ia măsuri necesare pentru protecţia fizică şi împiedicarea producerii unor pagube şi a protecţiei fizice, circumstanţe în raport de care a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 1350 alin. (2) C. civ., pentru a reţine forţa majoră, drept cauză de înlăturare a răspunderii sale civile.

Relativ la incidenţa, în speţă, a cazului de forţă majoră, instanţa de apel a arătat, în considerentele deciziei pronunţate, că nu a fost dovedit caracterul absolut invincibil şi inevitabil al furtunii care a avut loc la data evenimentului şi care a avut, drept consecinţă, căderea copacului peste victimă. Sub aspectul circumstanţelor factuale reţinute în cauză, instanţa de apel a subliniat că, deşi vântul a bătut cu o mare intensitate, la momentul producerii evenimentului, răspunderea nu poate fi înlăturată, atât timp cât pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a evita punerea în pericol a vieţii persoanelor, cu atât mai mult cu cât, şi la o mai mică intensitate a furtunii, evenimentul s-ar fi produs, de vreme ce copacul, a cărui cădere a produs prejudiciul, necesita tăieri de corecţie încă din anul 2010.

În circumstanţele reţinute, instanţa de apel a semnalat că intensificările de vânt şi furtunile din timpul verii nu pot constitui un caz de forţă majoră, întrucât intensitatea unor asemenea fenomene nu este de natură a le cataloga ca fiind imprevizibile, acestea fiind specifice anotimpului respectiv, motiv pentru care a subliniat obligaţia ce revine autorităţilor, care deţin în proprietate sau administrare terenuri pe care se află copaci şi care ar putea pune în pericol integritatea fizică a cetăţenilor, de a lua măsurile necesare tocmai pentru a preîntâmpina producerea unor incidente de natura celui reclamat în cauza de faţă.

În recurs, pârâta a reiterat susţinerile referitoare la catalogarea fenomenului meteorologic din 17.09.2017, ca fiind unul extrem ce se constituie unui eveniment de forţă majoră. Cum în cauză a dovedit că respectivul fenomen are natura unui eveniment de forţă majoră, astfel cum rezultă din adresa emisă de Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara, recurenta a apreciat că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor înscrise în art. 1350 alin. (2) C. civ.

Relativ la natura şi intensitatea fenomenului meteorologic care a determinat căderea copacului şi producerea prejudiciului reclamat în cauză, instanţele de fond au reţinut, pe baza elementelor factuale care au conturat situaţia de fapt stabilită în cauză, concluzia potrivit căreia fenomenul meteorologic produs la 17.09.2017 nu are natura unui caz de forţă majoră, atât timp cât nu a fost dovedit caracterul inevitabil şi imprevizibil al acestuia.

Or, având în vedere situaţia de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte constată că, raportat la probatoriul a cărui evaluare nu constituie atributul instanţei de recurs, în mod corect s-a concluzionat că forţa majoră nu poate fi reţinută în cauză, iar o reevaluare a înscrisurilor la care face trimitere recurentul nu mai este posibilă în această cale de atac a recursului, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele anterioare. Or, o evaluare greşită a probelor nu evidenţiază aspecte de nelegalitate care să fie apte de a fi analizate în coordonatele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul neindicând nicio dispoziţie legală care să fi fost încălcată prin modul de apreciere a probelor, deşi a înţeles să subsumeze aceste critici motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica din recurs, referitoare la neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, a vinovăţiei unităţii administrativ teritoriale şi a raportului de cauzalitate între culpă şi prejudiciul reclamat se observă că susţinerea recurentului, formulată în aceste coordonate, nu vizează argumentele instanţei de apel, fiind inutilă analiza acestora în prezentul cadru procesual, în limitele căruia pârâtul a fost chemat în judecată pentru antrenarea răspunderii sale obiective, în condiţiile art. 1376 C. civ., pentru "fapta lucrului" aflat în paza sa juridică şi nu pentru a răspunde, în condiţiile 1357 C. civ., pentru faptele sale proprii şi culpabile.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursului declarat de pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, astfel cum a fost susţinut prin criticile analizate în precedent şi, pe care de consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat reclamanta A., prin reprezentant legal B., întrucât se invocă încălcarea normelor de procedură, criticile formulate urmează a fi examinate din perspectiva motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 (şi nu a pct. 6 sau 8 al aceluiaşi articol, cum eronat s-a invocat) a cărui incidenţă va fi reţinută în cauză, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta reclamantă a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât controlul judiciar exercitat de instanţa de apel a fost realizat cu depăşirea limitelor învestirii sale, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ. întrucât, prin cererea de apel, pârâta-apelantă nu a solicitat o diminuare a cuantumului daunelor acordate de prima instanţă, ci o absolvire totală de plata daunelor solicitate.

Critica recurentei se vădeşte a fi întemeiată.

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. care, în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, iar, în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întimpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.

Din dispoziţiile art. 477- 478 C. proc. civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat, şi respectiv la ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate şi dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Plecând de la aceste consideraţii de ordin teoretic şi raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că pârâtul Municipiul Timişoara, prin cererea de apel formulată împotriva hotărârii primei instanţe, a formulat critici în legătură cu soluţia daţă excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a nereţinerii incidenţei cazului exonerator de răspundere privind forţa majoră. Totodată, a contestat şi modalitatea de stabilire şi reparare a prejudiciului constând în daunele morale suferite de reclamantă, apelanta-pârâtă solicitând respingerea acestor daune, ca neîntemeiate şi nedovedite, prin raportare la probele administrate şi a incompatibilităţii reparării prejudiciului de natură extrapatrimonială prin mijloace de natură patrimonială. În final, apelanta a solicitat a se dispune "schimbarea în tot a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii în întregime a demersului litigios iniţiat de reclamanta A., în principal ca fiind introdus faţă de o persoană juridică care nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, raportat la instituţia noastră, iar în subsidiar solicităm să se constate că a intervenit fenomenul de forţă majoră, exonerator de răspundere şi ca o consecinţă solicităm respingerea demersului litigios promovat de reclamantă caftind netemeinic şi nefondat (...) ".

Aşadar, apelanta a solicitat exonerarea, în totalitate, de plata daunelor morale, stabilite prin hotărârea atacată, nu şi o diminuare a cuantumului acestor daune, în raport de criteriile de evaluare avute în vedere de instanţa de apel ori a altora, ce ar fi fost omise.

Procedând la judecarea apelului, instanţa de apel a apreciat asupra caracterului nefondat al motivelor de apel care vizau lipsa calităţii procesuale pasive a apelantei-pârâte şi incidenţa cazului de exonerare de răspundere privind forţa majoră. Considerentele deciziei pronunţate evidenţiază, totodată, şi analiza efectuată de instanţa de apel a aspectelor de fapt, particulare situaţiei reclamantei, examinare ce a fost realizată din perspectiva unor criterii de evaluare şi cuantificare a daunelor morale, evidenţiate expres de instanţa de apel. Urmărind a stabili un cuantum al acestor daune care să aibă un efect compensatoriu, dar şi obţinerea unui raport de proporţionalitate între prejudiciul reclamat şi cuantumul daunelor acordate, instanţa de apel a concluzionat că suma stabilită de prima instanţă, cu titlu de daune morale, este exagerată.

Or, realizând o atare verificare, sub aspectul modului de cuantificare a despăgubirilor destinate reparării prejudiciului moral, deşi instanţa de apel nu fusese învestită cu vreun motiv de apel prin care pârâta să fi contestat cuantumul sumei acordate de prima instanţă, cu titlu de daune morale, stabilite în raport de criteriile expres arătate în cuprinsul hotărârii, Înalta Curte reţine că decizia astfel pronunţată de instanţa de apel nesocoteşte regulile devoluţiunii, consacrate în art. 477, 478 C. proc. civ.

Din această perspectivă, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se vădeşte a fi fondat şi va determina, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., admiterea recursului reclamantei, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel. În rejudecare, instanţa de trimitere va proceda la o nouă judecată a apelului declarat de pârâtul Municipiul Mangalia, urmând a ţine seama de dezlegările date în recurs de prezenta instanţă şi de criticile aduse hotărârii primei instanţe referitoare la existenţa prejudiciului suferit de reclamantă în urma evenimentului produs la 17.09.2017.

În ceea ce priveşte cererea intimatului Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din recurs, aceasta va fi avută în vedere în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei civile nr. 231 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.