Validity of installment auction adjudication and exclusion of cash-sale resale rights in forced execution

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 03.04.2018, pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. x/2018, reclamanta CNCF"CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., prin administrator B. Filiala Bucureşti SPRL, C. şi Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenţia Focşani următoarele:

- obligarea pârâţilor S.C. A. S.R.L., prin administrator B. Filiala Bucureşti SPRL şi C. să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 23, compus din teren şi construcţie;

- rezoluţiunea actului de adjudecare nr. 8/21011 emis la data de 27.06.2011 de către BEJ"D.".

- obligarea pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenţia Focşani la plata sumei de 800.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Municipiul Galaţi, strada x nr. 23, compus din teren şi construcţie.

În drept, a invocat disp. art. 563, 969 alin. (2), (15)49, 1560 C. civ.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu are calitate de proprietar pe imobil, deoarece şi-a pierdut această calitate ca efect al adjudecării, dispusă în baza actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011 emis de BEJ "E."; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., deoarece este cumpărător de bună credinţă, adjudecatar prin licitaţie publică iat legalitatea vânzării-cumpărării a fost confirmată prin decizia civilă nr. 16/23.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi; inadmisibilitatea acţiunii în rezoluţiune act de adjudecare, deoarece singura cale prevăzută de lege pentru desfiinţarea acestui act este contestaţia la executare; excepţia prescripţiei dreptului reclamantei în referire la despăgubirile solicitate de la pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenţia Focşani;

Pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenţia Focşani a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii Electrica Furnizare S.A., prin Agenţia Focşani, în ceea ce priveşte revendicarea, deoarece nu are posesia bunului imobil; excepţia inadmisibilităţii în referire la obligarea sa la plata sumei de 800.000 RON, cu titlu de contravaloare imobil, cu motivarea că raporturile sale cu debitoarea-reclamantă au fost definitiv soluţionate în cadrul unei contestaţii la executare, soluţionată prin decizia civilă nr. 125/03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.12.2018, s-a respins ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei CNCF"CFR" S.A. Bucureşti prin Sucursala Regională CF Galaţi, în referire la acţiunea în revendicare. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenţia Focşani, în referire la acţiunea în revendicare şi pretenţii. S-a respins acţiunea în revendicare imobiliară şi în pretenţii, formulată de reclamanta CNCF"CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenţia Focşani, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. S-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi s-a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul C..

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 131/2019 a Tribunalului Galaţi s-a respins, ca nefondată, acţiunea în rezoluţiune act de adjudecare, formulată de reclamantă. A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în revendicare imobiliară, formulată de aceeaşi parte. A fost respinsă, ca nefondată, cererea pârâtului C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. împotriva încheierii din 20.12.2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul înlăturării menţiunii admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenţia Focşani în ceea ce priveşte capătul de cerere, subsidiar, având ca obiect pretenţii. În rejudecare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea subsidiară formulată de reclamanta CNCF CFR S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A.. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. împotriva sentinţei civile nr. 131/2019 din 18.02.2019 a Tribunalului Galaţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, şi plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.

În curinsul cererii de recurs, reclamanta a formulat, în esenţă, următoarele critivi:

1. Hotărârea din apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la puterea lucrului judecat, cu referire la art. 516 pct. 9 C. proc. civ. 1865, aspect care atrage incidenţa motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a reţinut că cele statuate de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2016, au intrat în puterea lucrului judecat, însă atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au pornit de la o eroare, pricinuită de motivarea din cuprinsul deciziei civile nr. 16/A/23.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2016, cu privire la "neînscrierea reclamantei la masa credală a S.C. A. S.R.L. şi a caracterul executoriu al actului de adjudecare împotriva cumpărătorului".

2. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, în speţă a prevederilor art. 513 C. proc. civ., cu referire la art. 969 alin. (2) C. civ.. Apreciază greştă reţinerea instanţei de apel referitoare la revocarea mutuală a convenţiei, în sensul că voinţa celor două părţi nu s-a întâlnit efectiv niciodată, iar transferul de proprietate ar fi avut loc printr-o procedură specială, supusă unor dispoziţii legale speciale. Consideră că, tocmai, datorită circumstanţelor speciale în care a avut loc vânzarea, respectiv prin intermediul executorului judecătoresc, nu a mai fost necesară întâlnirea efectivă a voinţei părţilor, deoarece în cadrul executării silite între vânzător şi cumpărător nu există o relaţie directă, ci o relaţie indirectă, prin intermediul executorului judecătoresc, care are atributul legal de a consemna manifestarea de voinţă a celor implicaţi în procedura execuţională.

Dispoziţiile înscrise art. 513 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie între cele două forme ale vânzării (cu "bani gata" sau în rate), efectul neplăţii preţului fiind acelaşi şi anume reluarea vânzării, ceea ce s-a şi întâmplat, în fapt. Astfel, ca urmare a neplăţii preţului, BEJ D. a emis o nouă publicaţie de vânzare, în data de 20.06.2012, consemnând, printre altele:

"preţul de vânzare este în sumă de 693.300 RON, vânzarea făcându-se în contul adjudecatarei S.C. A. S.R.L., potrivit art. 513 C. proc. civ..", noua publicaţie de vânzare nefiind contestată, ca act de procedură, de vreuna din părţile interesate, astfel încât şi-a produs efectele, în sensul că actul de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, emis de BEJ D. a fost efectiv golit de conţinut ope legis la momentul la care executorul a organizat noua licitaţie, pe seama fostului adjudecatar.

3. Instanţa a făcut o greşită aplicarea legii, în speţă, a prevederilor art. 1365 C. civ. 1864/art. 1724 noul C. civ. şi art. 1549 noul C. civ., cu referire la art. 1560 noul C. civ. Recurentul a arătat că instanţa nu a observat că cererea privind rezoluţiunea actului de adjudecare nr. 8/2011 a fost formulată pe cale oblică, pe seama pârâtei Electrica Furnizare S.A., care nu a exercitat acţiunile pe care le avea la îndemână în termen legal şi care, în speţă, are calitate de debitor, prin raportare Ia pretenţiile pe care le are împotriva acesteia. Or, Curtea de Apel, cu privire la cererea formulată pe cale oblică, omite să se pronunţe şi a apreciat greşit că motivul de apel ar fi vizat o completare a dispozitivului hotărârii de fond.

4. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor şi înscrisurilor depuse în dovedirea relei-credinţe a vânzătorului S.C. A. S.R.L. şi a cumpărătorului - pârâtul C.. Arată că, pârâta S.C. A. S.R.L. (societate aflată în procedura insolvenţei), în pofida faptului că renunţase (cu acordul implicit al creditorului Electrica Furnizare SA) la efectele adjudecării şi a interdicţiei de înstrăinare, notată în cartea funciară, a organizat o licitaţie, în data de 15.06.2017, în cadrul căreia a fost declarat adjudecatar pârâtul C. de către Comisia de licitaţie asupra proprietăţii imobiliare de tip teren intravilan categoria curţi construcţii, amplasată în Galaţi, str. x. Solicită a fi avute în vedere următoarele înscrisuri: interdicţia de înstrăinare a bunului revendicat, notată în cartea funciară, aspect cunoscut de pârât la data participării la licitaţia organizată în dosarul de insolvenţă; notificarea nr. x/2017, transmisă prin intermediul BEJ F., prin care pârâtul era atenţionat asupra interdicţiei de înstrăinare notată în cartea funciară şi asupra riscurilor la care se expune prin cumpărarea unui imobil litigios.

5. Hotărârea din apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, înscrise în art. 1357 şi urm C. civ., cu privire la temeiurile răspunderii civile delictuale. Creditorul în folosul căruia s-a făcut vânzarea silită şi s-a fixat preţul (pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. prin AFEE Focşani) a rămas în pasivitate, în sensul că nu şi-a valorificat dreptul privind plata preţului şi nici nu a insistat în repetarea procedurii de vânzare silită a imobilului, deşi a avut această vocaţie încă aproximativ patru ani, până în data de 03.11.2016, atunci când, prin decizia civilă nr. 125/2016 pronunţată de Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit că nu mai există creanţă, în sensul că CFR nu mai are datorii.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recurs şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi a formulat răspund la întâmplinarea intimatului C..

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 5 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi împotriva deciziei civile nr. 154/R din 11 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursului la 11 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, critici care nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs. Prin urmare, Înalta Curte va proceda la analizarea acelor critici care se înscriu în cazurile de nelegalitatea înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 431, alin. (2) C. proc. civ., referitoare la puterea de lucru judecat.

Astfel, critica recurentei pune în discuţie chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspectul funcţiei sale pozitive, regăsită în cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. civ., întrucât se referă la încălcarea, de către instanţele de fond, a unui aspect tranşat definitiv într-un proces anterior şi care are legătură cu soluţionarea litigiului de faţă.

Susţinerile recurentei, care ridică problema nerespectării funcţiei pozitive a lucrului judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deci a unor dispoziţii de ordin procedural, se impun a fi verificate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar nu a celui înscris în pct. 8, indicat de recurentă.

Critica recurentei nu poate fi primită, întrucât nu se poate imputa instanţelor de fond că au nesocotit aspectul pozitiv al lucrului judecat derivând din cele statuate prin decizia civilă nr. 16/A/23.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2016, întrucât instanţele fondului nu au negat, în niciun fel, rezultatul judecăţii finalizate prin decizia sus menţionată, în sensul de a stabili o altă soluţie în privinţa legalităţii vânzării derulate în procedura executării silite, ce a fost desfăşurată în temeiul dispoziţiilor art. 516 pct. 9 C. proc. civ.. Aşadar, în soluţionarea prezentei acţiuni în revendicare, au fost avute în vedere cele reţinute în considerentele acestei decizii, în sensul că "transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul debitorului, a cărui bun a fost scos la vânzare silită, în patrimoniul adjudecatarului, a avut loc la data actului de adjudecare" şi, că "actul de adjudecare nu a fost anulat/desfiinţat, dreptul de proprietate intabulat în cartea funciară nu a fost radiat...". Or, fiind parte în acest litigiul, ce a avut, ca obiect, contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de licitaţie din 15.06.2017, recurenta-pârâtă suportă, în mod direct, efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016, în virtutea principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti. Aşadar, instanţele de fond au avut corect în vedere funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti, care a rezolvat, în mod definitiv, o chestiune relevantă pentru litigiul de faţă, nefiind întrunite, în consecinţă, cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi intrerpretarea greşită a dispoziţiilor art. 513 şi 516 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a pretins că art. 513 C. proc. civ. nu face nicio distincţie între cele două forme ale vânzării (cu "bani gata" sau în rate), astfel încât efectul neplăţii preţului de către adjudecatar este acelaşi, respectiv reluarea vânzării, ceea ce s-a şi realizat. Arată, astfel, că urmare a neplăţii preţului, BEJ D. a emis o nouă publicaţie de vânzare, la 20.06.2012, şi a întocmit factura de stornare nr. x/29.11.2011, procedeu ce nu a fost contestat nici de fostul adjudecatar şi nici de pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A., aspect ce denotă că a operat o "revocare mutuală a convenţiei", în sensul art. 969 alin. (2) C. civ., fapt care a condus la încetarea efectelor actului de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, emis de BEJ D..

Critica recurentei referitoare la aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale evocate, deşi susceptibilă de încadrare în cazul de casare evocat, nu poate fi primită.

Actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc în procedura executării silite imobiliare are, în interpretarea dispoziţiilor art. 518 C. proc. civ., natura juridică a unui act autentic translativ a unui drept real şi reprezintă titlul de proprietate al adjudecatarului, în baza căruia acesta îşi poate înscrie dreptul în cartea funciară, conform art. 517 alin. (1).

Aşadar, actul de adjudecare constituie titlu executoriu ex lege pentru adjudecatar, care îl poate folosi împotriva debitorului, în ipoteza în care bunul imobil adjudecat se află în posesia acestuia sau împotriva altei persoane care posedă sau deţine imobilul fără niciun titlu.

De asemenea, actul de adjudecare are valoare de titlu executoriu şi pentru creditor, care se poate prevala de acest titlu împotriva cumpărătorului, care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate, în acest sens, dispoziţiile art. 516 pct. 9 C. proc. civ. stipulând că:

"pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate", sens în care executorul va înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară, pentru a înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare. Executorul va preda, totodată, un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care îi va servi ca titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu plăteşte diferenţa de preţ, în conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. (2), (3) C. proc. civ.

Aşadar, din momentul depunerii întregului preţ al vânzării, într-un termen de cel mult de 30 de zile de la data vânzării, în situaţia vânzării "pe bani gata" sau a avansului, în ipoteza vânzării la licitaţie cu plata preţului în rate (ipoteza speţei de faţă), adjudecatarul este considerat proprietar al bunului imobil.

Semnalând particularitatea fiecăreia dintre cele două forme ale vânzării la licitaţie, Înalta Curte va reţine că susţinerea recurentei referitoare la împrejurarea că neplata diferenţei de preţ de către adjudecatarul S.C. A. S.R.L. ar fi avut drept efect reluarea vânzării, conform art. 513 C. proc. civ., pe seama fostului adjudecatar, nu poate fi primită.

Dispoziţiile art. 513 C. proc. civ. sunt aplicabile ipotezei în care vânzarea se face contra preţului pe "bani gata", emiterea actului de adjudecare fiind condiţionat de plata integrală a preţului, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, conform art. 512, sub sancţiunea reluării licitaţiei, în condiţiile art. 513 C. proc. civ., ipoteză care nu se identifică în cauză.

În speţa de faţă, vânzarea imobilului litigios a fost realizată cu plata preţului în rate în conformitate cu dispoziţiile art. 515 C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea adjudecatarului (s.n. nominalizat, deja, prin procesul-verbal de licitaţie, conform art. 511), executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans".

Or, în cuprinsul actului de adjudecare nr. 8/2011 din 27.06.2011, emis de executorul judecătoresc, în condiţiile art. 516 alin. (1) C. proc. civ., este menţionat faptul că "preţul de adjudecare a imobilului în cuantum de 693.300 RON, va fi achitat în rate astfel: 9 rate lunare în cuantum de câte 60.000 RON lunar, iar la a 10 a rată restul de 83.970 RON, la 25 ale fiecărei luni, având în vedere avansul achitat în cuantum de 69.330 RON".

În contextul în care a fost achitat avansul prevăzut de lege, actul de adjudecare nr. 8/27.06.2011 emis de executorul judecătoresc a avut, ca efect, transferul dreptului de proprietate de la debitorul urmărit (reclamanta din prezenta cauză) la adjudecatarul S.C. A. S.R.L. şi înscrierea acestui titlu de proprietate în cartea funciară, cu respectarea, evident, a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) C. proc. civ., care au fost menţionate, de altfel, în cuprinsul actului respectiv.

Date fiind efectele juridice depline produse de actul de adjudecare nr. 8/27.06.2011, în privinţa transferului dreptului de proprietate de la debitor la adjudecatar, apare ca lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că executorul judecătoresc a procedat la stornarea facturii de plată a avansului şi a procedat la întocmirea, la 20.06.2012, unei noi publicaţii de vânzare, de vreme ce imobilului litigios a ieşit din patrimoniul reclamantei în cadrul unei proceduri de vânzare forţate, derulate prin intermediul executorului judecătoresc, în conformitate cu art. 515 şi 516 C. proc. civ., procedură execuţională finalizată prin adjudecarea imobilului litigios în favoarea pârâtului S.C. A. S.R.L., potrivit actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011.

Totodaţă, dat fiind natura juridică a actului adjudecare, emis în cadrul procedurii execuţionale derulate cu plata preţului în rate, este lipsit de relevanţă şi faptul că plata integrală a preţului nu a fost achitată de către adjudecatar, atât timp cât creditorul urmăritor avea păstrat beneficiul caracterului executoriu al actului de adjudecare, ce putea fi valorificat, pentru diferenţa de preţ, conform art. 517 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în acest context normativ şi factual, rezultă că, la data valorificării activelor pârâtului S.C. A. S.R.L., în procedura insolvenţei, imobilul litigios se afla în patrimoniul debitoarei falite, în baza unui act valabil, fiind adjudecat de C., prin procesul-verbal de licitaţie din 15.06.2017, a cărui valabilitate a fost confirmată prin decizia nr. x/A/23.01.2018 a Curţii de apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Cum recurenta nu mai este proprietarul imobilului în litigiu, bunul fiind ieşit din patrimoniul său prin actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011, emis de B.E.J. D., act ce a constituit pentru S.C. A. S.R.L. titlul său de proprietate, conform art. 516 pct. 8 C. proc. civ., rezultă că acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 563 din noul C. civ., a fost corect soluţionată, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi, astfel cum corect s-a reţinut prin decizia recurată.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta a pretins că nu i-au fost analizate apărările refritoare la reaua-credinţă a vânzătorului S.C. A. S.R.L. şi a cumpărătorului pârâtul C. şi a solicitat instanţei de recurs să procedeze la analizarea înscrisurilor, puntual evocate, ce ar scote în evidenţă reaua credinţă a pârâţilor în derularea procedurilor de licitaţie.

Referitor la critica formulată, se impune a semnala că, în cadrul unei acţiuni în revendicare imobiliare de drept comun, atunci când se procedează la compararea titlurilor de proprietate exhibate în cauză, buna credinţă nu valorează titlu de proprietate şi nu are relevanţă în cazul unei atare acţiuni. Principiul bunei credinţe nu poate valora, în sine (per se), un titlu de proprietate de natură a anihila forţa juridică a unui titlul opus în cadrul unei acţiuni în revendicare, a cărei soluţionare reclamă procedura de comparare a titlurilor de proprietate exhibate în cauză. Or, în cauza de faţă respingerea acţiunii reclamantei a fost consecinţa faptului că aceasta nu deţine un titlu de proprietate pentru imobilul litigios, astfel că nu poate avea loc o comparare a titlurilor de proprietate, cum eronat a solicitat reclamanta-recurentă.

Suplimentar, susţinerile recurentei, astfel formulate, nici nu pot constitui obiect al controlului judiciar în recurs, întrucât reclamanta tinde la o evaluare a probelor administrate şi a situaţiei de fapt, din perspectiva dovedirii relei credinţe atât a pârâtului S.C. A. S.R.L., cât şi a pârâtului C. în derularea procedurilor realizate în cadrul licitaţiei organizate în condiţiile Legii nr. 85/2014. Or, evaluarea materialului probator şi a situaţiei de fapt excede atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, circumscrise exclusiv evaluării legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia.

Recurentul a mai susţinut nelegalitatea hotărârii atacate întrucât, deşi prin motivele de apel a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale formulată pe calea acţiunii oblice, pe seama pârâtei Electrica Furnizare S.A., care nu a exercitat acţiunile pe care le avea la îndemână în termen legal, instanţa de apel nu a procedat la o rejudecare a cererii sale care viza rezoluţiunea actului de adjudecare şi a apreciat greşit că susţinerea putea fi examinată în procedura de completare a dispozitivului hotărârii de fond.

Critica formulată, în acest conţinut, nu poate fi primită fiind inaptă să infirme raţionamentul instanţei de apel.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ. reiese că procedura completării hotărârii este deschisă pentru acele omisiuni ale instanţei concretizate în nepronunţarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale (alin. (1) sau, după caz, în nepronunţarea asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor (alin. (3).

Într-adevăr, formularea unor capete de cereri principale naşte în sarcina instanţei obligaţia de a le soluţiona, în asigurarea respectării principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil.

Pentru omisiunile în soluţionarea unui capăt de cerere principal sau accesoriu, a unei cereri conexe sau incidentale, legiuitorul a reglementat o procedură specială - art. 444 C. proc. civ. intitulată "Completarea hotărârii", astfel încât criticarea în calea de atac ordinară a apelului a unei atare omisiuni i se va opune norma de excludere, regăsită în conţinutul art. 445 C. proc. civ., cum corect a reţinut instanţa de apel.

Aşadar, în contextul în care instanţa de apel a identificat remediul permis de lege, într-un astfel de caz, care vizează calea de urmat deschisă de legiuitor pentru parte, în ipoteza omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal, se constată că susţinerile recurentei care vizează aspecte de fond în soluţionarea cererii, pretins formulate pe calea acţiunii oblice, prin care a solicitat rezoluţiunea actului de adjudecare, ca urmare a neplăţii diferenţei de preţ, nu vor putea constitui obiect al controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs, întrucât exced argumentelor reţinute prin decizia atacată.

Recurenta a mai susţinut că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, sens în care, în dezvoltarea motivului de recurs evocat, a reluat o serie de aspecte apreciate a fi esenţiale cu privire la culpa pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. în neexercitarea demersurilor legale pentru valorificarea dreptului său privind plata integrală a preţului, rezultat din adjudecarea bunului imobil către pârâta S.C. A. S.R.L..

Recurenta a mai pretins că pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. a rămas în pasivitate în legătură cu valorificarea dreptului privind plata diferenţei de preţ, astfel încât, abia după aproximativ patru ani, urmare a pronunţării deciziei civile nr. 125/03.11.2016 pronunţată de Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2016, a fost stabilit faptul că CFR nu mai are datorii.

În susţinerea acestor critici reclamanta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În speţă, în soluţionarea capătului de cerere care vizează obligarea pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. la plata de despăgubiri în sumă de 800.000 RON, având ca temei dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ., instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei fapte ilicite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, care să fi generat prejudiciul reclamat în cauză, fiind reţinut faptul că demararea procedurii execuţionale s-a datorat neexecutării în termen a obligaţiilor contractuale asumate de reclamantă, dar şi datorită lipsei unor demersuri ale CNCF CFR S.A. în clarificarea dreptului său de proprietate asupra bunului litigios.

Cazul de casare evocat priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Recurenta deşi a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., Înalta Curte reţine că nu a dezvoltat critici concrete care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a aplicat norma legală cu ocazia examinării condiţiei de antrenare a răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită imputată pârâtei, trimiterile recurentei fiind realizate la unele "aspecte apreciate a fi esenţiale", care ar conduce, în accepţiunea acesteia, la antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei.

Or, simpla indicare a unui text de lege pretins a fi încălcat nu este suficient pentru declanşarea controlului judiciar, fiind necesar a fi indicate motivele concrete pentru care se apreciază că dezlegarea dată de instanţa de apel acestui capăt de cerere nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Cum instanţa de apel a reţinut că demararea procedurii executării silite de către pârâtă nu constituie o încălcare a unor norme legale în detrimentul debitorului său, astfel încât fapta imputată nu poate constitui conţinutul unei fapte ilicite, Înalta Curte reţine că, în realitate, critica formulată de recurentă tinde la reanalizarea, în cadrul acestei căi extraordinare de atac a situaţiei de fapt reţinute în cauză, în raport de aspectele şi probele apreciate de recurentă a fi "relevante" în susţinerea cererii sale, operaţiune care nu poate constitui atributul instanţei de recurs. Cum cele evocate de recurentă nu constituie veritabile critici ale deciziei atacate şi nu pot fi subsumate unor aspecte de nelegalitate, acestea nu pot fi analizate de instanţa de recurs, în coordonatele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deşi aceste critici au fost încadrate în motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, deşi reclamanta a făcut trimitere la statuările din decizia civilă nr. 125/03.11.2016 pronunţată de Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2016, CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, în considerentele căreia instanţa a reţinut stingerea unor datorii faţă de pârâtă, acestea se vădesc a fi lipsite de relevanţă sub aspectul pretins de recurentă, respectiv cel al antrenării răspunderii delictuale a pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A., de vreme ce debitul analizat în contestaţia la executare formulată de reclamanta în dosarul sus evocat (admisă, prin hotărârea judecătorească menţionată) nu a vizat creanţa ori executarea titlului executor, reprezentat de sentinţa nr. 390/2010 a Tribunalului Vrancea, în temeiul căruia a fost declanşată procedura execuţională, finalizată prin emiterea actului de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, ci anularea unor procese-verbale de actualizare a debitului şi a cheltuielilor de executare, emise ulterior acestei adjudecări.

În consecinţă, constatând că motivele de recurs înscrise în art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta-recurentă CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CNCF "CFR" S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Galaţi, împotriva deciziei civile nr. 154/R din 11 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.