Property restitution claim barred: Appellate ruling on perempted appeal upheld.

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, la 6 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se soluţioneze notificarea nr. x/2001, depusă în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Buzău, str. x, compus din 5 locuinţe şi terenul aferent, naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 şi să se dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi, pentru 5 imobile - clădiri şi terenul intravilan, în suprafaţă de 5.027 mp, situat în Mun. Buzău, str. x, aflat în proprietatea publică a statului, în administrarea Ministerului Sănătăţii şi folosinţa Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi art. 33, 35 si art. 43 din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 467 din data de 28 februarie 2018, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamante pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin încheierea de şedinţă din 03.10.2018, judecata apelului a fost suspendată potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 3002 din 26 noiembrie 2019 a constatat perimată judecata apelului.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recurs reclamantele A., B. şi C..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentele recurentele au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

Consideră că instanţa a încălcat prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ.. Prin încheierea din 03.10.2018, instanţa nu trebuia să suspende cauza, ci să repete procedura de citare la domiciliul apelantelor, având în vedere că pentru termenul de judecată din 03.10.2018 acestea au fost citate la domiciliul mandatarului D..

Mai susţin că termenul de perimare a fost întrerupt, întrucât la 13.11.2018, apelantele au făcut o nouă cerere înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2018, cu obiect obligaţie de a face, fundamentată pe Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 165/2013.

Prin hotărârea recurată, curtea de apel încalcă dreptul la moştenire conferit de către Constituţia României, dar şi dreptul la proprietatea privată.

De asemenea, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi 1 din CEDO şi art. 20 din Constituţia României, în acest sens fiind amintite mai multe cauze soluţionate de CEDO ce au avut în vedere principiile enunţate în art. 6 şi 1.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 14 ianuarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor, termen preschimbat, din oficiu, la 11 februarie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurente pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În speţă, prin încheierea din data de 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea apelului declarat de reclamante împotriva sentinţei nr. 467 din data de 28 februarie 2018 a Tribunalului Buzău, secţia I civilă pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.

Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii apelului, de la data suspendării acestuia în data 3 octombrie 2018, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.

Recurentele-reclamante susţin că la termenul din 3 octombrie 2018, instanţa nu trebuia să suspende cauza, ci să repete procedura de citare la domiciliul apelantelor, având în vedere că, pentru termenul de judecată din 03.10.2018, acestea au fost citate la domiciliul mandatarului D..

Această împrejurare, anume că pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2018 apelantele-reclamante au fost citate la domiciliul mandatarului în loc de domiciliul lor, nu are însă relevanţa propusă de recurente, întrucât acestea nu au invocat neregularităţile de citare la termenul următor producerii lor, anume la cel din 26 noiembrie 2019, astfel cum dispune art. 160 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Orice neregularitate cu privire la citare nu va fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată."

De asemenea, în măsura în care apreciau că suspendarea a fost dispusă în mod greşit, ca urmare a pretinsei necitări nelegale pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2018, reclamantele aveau posibilitatea de a ataca hotărârea de suspendare, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, critica vizând nelegala citare a reclamantelor pentru termenul din 3 octombrie 2018, termen la care instanţa a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte întreruperea cursului perimării, invocată de recurentele-reclamante, întrucât la 13.11.2018, apelantele au făcut o nouă cerere înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2018, cu obiect obligaţie de a face, fundamentată pe Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură, făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Din interpretarea textului de lege evocat, rezultă că, pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârşirea lui să se urmărească de către partea interesată continuarea judecăţii.

În cauză, se constată că recurentele-reclamante nu şi-au exprimat dorinţa şi nici nu au stăruit în judecarea litigiului, întrucât nu a formulat nici o cerere de repunere pe rol a apelului pe parcursul perioadei de peste 6 luni de zile.

Împrejurarea invocată de recurente referitoare la faptul că ar fi formulat o nouă cerere de chemare în judecată la data de 13.11.2018, dată de la care s-ar fi întrerupt cursul perimării, sunt irelevante, întrucât, simpla depunere a unei alte acţiuni de către reclamante nu este de natură să conducă la întreruperea cursului judecăţii din prezenta cauză, cât timp în legătură cu acest nou litigiu iniţiat de reclamante nu s-a formulat nicio cerere în cauza de faţă.

De asemenea, suspendarea cursului perimării este reglementată de art. 418 C. proc. civ. prin care legiuitorul prevede trei cazuri de suspendare a termenului de perimare, printre acestea figurând şi cazul de suspendare facultativ prevăzut la art. 413 alin. (1) pct. 1 "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", or, în speţă, reclamantele, titulare ale cererii de apel, nu au formulat nicio cerere de suspendare a cauzei în raport cu noua cerere de chemare în judecată formulată la 13.11.2018, astfel că depunerea acesteia din urmă nu are nicio relevanţă în cauza de faţă.

Numai în situaţia în care reclamantele ar fi formulat, eventual, o cerere de suspendare a cauzei, iar instanţa ar fi apreciat că este necesară suspendarea judecăţii în temeiul cazului prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de perimare ar fi fost suspendat până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive în cauza care ar fi provocat suspendarea judecăţii.

De altfel, în speţă, suspendarea cauzei a fost dispusă prin încheierea din 3 octombrie 2018 pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 418 C. proc. civ.

Prin urmare, reclamantele, titulare ale cererii de apel, aveau îndatorirea procesuală de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel că acestea nu pot invoca în calea de atac a recursului lipsa lor de stăruinţă în judecarea litigiului de faţă, prin raportare la un alt litigiu iniţiat de reclamante, în legătură cu care nu au formulat niciun fel de cerere în raport cu cauza de faţă, cu atât mai mult cu cât din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 3 octombrie 2018, când s-a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte critici ale recurentelor-reclamante referitoare la încălcarea dreptului de moştenire şi a dreptului de proprietate privată, prin raportare la art. 1 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprundenţei CEDO invocate, Înalta Curte reţine că acestea vizează fondul cauzei, astfel că nu pot face obiectul analizei în raport de soluţia pronunţată prin hotărârea atacată, întrucât instanţa de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluţia şi argumentele instanţei de apel reţinute în justificarea soluţiei pronunţate, astfel încât doar susţinerile privind perimarea apelului pot fi analizate de prezenta instanţă, în calea de atac a recursului neavând loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Faţă de considerentele expuse, apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.