Expropriation compensation claim rejected; valuation date fixed at 2010 payment, award upheld

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 1242A din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 904/03.07.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la critica legată de modalitatea de administrare a probatoriului în primă instanţă, în sensul că expertiza a fost făcută pe baza unui înscris (o singură tranzacţie avută în vedere drept comparabilă de către comisia de experţi) care a fost folosit din oficiu de experţi, nefiind un înscris depus la dosar de părţi sau anterior efectuării expertizei, că, în raport cu obiectivele expertizei aşa cum au fost stabilite prin încheierea de şedinţă din 5.04.2013, respectiv evaluarea imobilului în condiţiile art. 26 din Legea 33/1997, prin stabilirea valorii în funcţie de contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilele din acelaşi perimetru şi stabilirea valorii împrejmuirii terenului ce a fost expropriat în funcţie de actele ce urmează a fi prezentate de reclamanţi, nu există o interdicţie ca, în scopul expunerii părerii tehnice a experţilor, aceştia să includă orice alte materiale ce pot conduce la justificarea opiniei tehnice, cu condiţia ca acestea să fie expuse în cuprinsul raportului de expertiză.

Părţile au posibilitatea de a formula obiecţiuni inclusiv cu privire la materialul folosit de experţi, care în speţă se rezumă la analizarea comparabilelor din punct de vedere al similitudinii obiectului material şi al corecţiilor ce se impun în raport de acest obiect, de condiţiile de piaţă etc., după cum părţile pot administra probe utile efectuării expertizei, existând posibilitatea pentru reclamanţi de a propune alte comparabile spre analiză.

Pe fond, apelanţii-reclamanţi au criticat faptul că în cadrul expertizei efectuate în faţa instanţei de fond a fost folosită o singură comparabilă, insuficientă pentru fundamentarea opiniei, care nu avea legătură cu momentul exproprierii şi care nu viza imobile similare, fără a fi făcută o cercetare la faţa locului.

Sub acest aspect, dat fiind că dificultatea obţinerii comparabilelor s-a menţinut şi în etapa apelului, Curtea a constatat că a existat în speţă o imposibilitate obiectivă de identificare a mai multor comparabile, sens în care nici reclamanţii, în spiritul obligaţiilor ce le revin potrivit art. 1169 C. civ., nu au administrat în faţa instanţei de fond înscrisuri suplimentare cu privire la acest aspect.

Referitor la faptul că nu avea legătură cu momentul exproprierii şi nu viza imobile similare comparabila folosită de experţi, Curtea a constatat că expertiza tehnică, în cauze precum cea de faţă, urmăreşte stabilirea similitudinilor şi diferenţelor comparabilelor avute în vedere şi determinarea valorii despăgubirii prin aplicarea de corecţii (atât pentru condiţiile de piaţă - indicator ce relevă faptul că tranzacţia este situată la un alt moment decât cel al exproprierii, cât şi pentru particularităţi ale imobilelor - indicator ce relevă diferenţe de suprafaţă, calitate etc.).

În ceea ce priveşte absenţa cercetării la faţa locului, Curtea a constatat că apelanţii-reclamanţi nu au învederat particularităţi excepţionale ale imobilului care să impună acest lucru, respectiv posibilitatea observării acestora doar printr-o cercetare la faţa locului. Prin urmare, o asemenea modalitate de efectuare a expertizei nu prezenta utilitate neimpunându-se efectuarea expertizei conform art. 212 C. proc. civ.

Apelanţii-reclamanţi au criticat soluţia primei instanţe arătând şi că hotărârea nu respectă exigenţele art. 261 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a dat o valoare absolută probei cu expertiză, fără a ţine seama de materialul probator existent la dosar, respectiv de faptul că reclamanţii au depus hotărârea judecătorească a vecinului lor prin care acesta a obţinut o despăgubire de 1800 euro/mp, de faptul că, în anul 2008, intimata a oferit apelanţilor ca despăgubire suma de 1000 euro/mp., de simpla prezumţie că, deşi de notorietate că piaţa imobiliară a scăzut, cu certitudine valoarea terenurilor nu a scăzut de 4 ori atât cât este diferenţa dintre despăgubirile oferite de intimată în 2008 şi cele oferite în anul 2010, precum şi de notorietatea faptului că expropriatorul oferă o valoare mai mică decât cea reală.

Cu privire la această critică, Curtea a constatat că valoarea probatorie a expertizei rezultă din dispoziţiile art. 25 - 27 ale Legii nr. 33/1994. Întrucât comisia de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, întocmeşte raportul potrivit concluziilor tehnice ale acestor experţi, putând fi formulate inclusiv opinii separate, instanţa poate alege în funcţie de particularităţile cauzei despăgubirea determinată de expertul propus de persoana supusă exproprierii.

Dispoziţiile legale menţionate nu exclud de plano posibilitatea ca instanţa să stabilească o altă despăgubire decât cea justificată tehnic de comisia de experţi, însă nu în temeiul prezumţiilor simple, deoarece potrivit art. 1203 C. civ. acestea sunt admisibile în situaţii în care este admisibilă proba cu martori.

Sub aspectul dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., Curtea a constatat că prima instanţă a expus considerentele pentru care momentul relevant a fost considerat anul 2010, iar nu anul 2008, răspunzând în mod efectiv şi suficient susţinerilor făcute de reclamanţi.

S-a mai arătat că, în raport cu devoluţiunea antrenată prin cererea de apel, criticile rămân fără interes, dat fiind că în cadrul apelului a fost efectuată o nouă expertiză, iar instanţa de apel a reluat analiza cu privire la momentul relevant pentru determinarea despăgubirii în raport de condiţiile de piaţă.

Sub aspectul criticii referitoare la momentul exproprierii, Curtea a reţinut, pe baza înscrisurilor administrate în apel că, prin notificarea nr. x/5.08.2007, Primăria Municipiului Bucureşti i-a notificat pe reclamanţi că prin Hotărârea CGMB 267/2.11.2006, zona în care se află imobilul din str. x I.Siseşti, nr. 3C, a fost declarată "zonă de utilitate publică de interes local" în vederea realizării lucrării "supralărgire str. x I.Siseşti-bd. x de la Brad", propunându-se despăgubiri în cuantum de 398.630 RON (din care 41.100 RON contravaloare despăgubire împrejmuire) pe baza raportului de evaluare.

Deşi reclamanţii au formulat întâmpinare în cadrul procedurii de expropriere, Municipiul Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti pentru a dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeţei de 107 mp şi împrejmuire, cauza fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 471/7.03.2008 a secţiei a III - a Civilă prin respingerea cererii ca prematur formulată, ca urmare a sesizării instanţei anterior parcurgerii procedurii prealabile, respectiv anterior soluţionării întâmpinării formulate de reclamanţi prin hotărâre a Comisiei constituită conform Legii nr. 33/1994, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994. Această procedură a fost abandonată de expropriator, fără a dobândi efect sub aspectul evaluării, ca urmare a contestării sale prin formularea întâmpinării de către reclamanţi, care astfel nu se pot prevala de dispoziţiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 434/8.04.2009, în condiţiile în care ei înşişi au formulat întâmpinare cu privire la evaluarea iniţială.

Ulterior, prin HCGMB 52/24.02.2009 s-a solicitat emiterea de către Guvern a unei hotărâri privind aprobarea continuării procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat în vederea finalizării lucrării de interes public local. A fost emisă H.G. nr. 592/2010 privind declanşarea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004.

În cadrul acestei noi proceduri, după refuzarea ofertei de către expropriat, despăgubirea a fost consemnată la data de 21.10.2010, prin ordinul de plată x/2010.

În raport cu cele statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, Curtea a constatat că data consemnării acestei sume este data transferului dreptului de proprietate, dată relevantă şi pentru stabilirea despăgubirilor de către instanţă.

Întrucât procedura începută în anul 2008 nu a fost finalizată, contrar celor susţinute de către apelanţi referitor la continuitatea procedurii, Curtea nu a putut considera că anul 2008 reprezintă momentul relevant al transferului dreptului de proprietate prin expropriere. Posibilitatea ca în perioada 2008 - 2010 să fi operat o expropriere de fapt nu reprezintă cauza prezentei cereri de chemare în judecată, iar eventualul prejudiciu suferit de reclamanţi pentru indisponibilizarea în fapt a bunului în această perioadă nu poate fi înglobat în despăgubirea stabilită pentru exproprierea de drept ce face obiectul prezentei cauze, ca urmare a naturii juridice diferite.

Aceleaşi argumente referitoare la faptul că o eventuală expropriere în fapt a unei suprafeţe mai mari de teren nu face obiectul prezentei cauze aşa cum reclamanţii au înţeles să învestească prima instanţă sunt valabile şi în privinţa susţinerilor apelanţilor care au arătat că solicită efectuarea unei expertize topo pentru determinarea faptului că în realitate a fost expropriată o suprafaţă mai mare de teren. În ceea ce priveşte posibilitatea ca exproprierea să fi fost făcută în privinţa altor terenuri din imediata vecinătate, Curtea a apreciat că nu există de plano opţiunea legală a contestării oportunităţii măsurilor de expropriere, ci exclusiv opţiunea contestării despăgubirilor stabilite pentru expropriere.

În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, în apel a fost efectuată o nouă expertiză. În raport de concluziile acestei expertize care a stabilit valoarea despăgubirii în decembrie 2008 - 131.521 RON, şi în octombrie 2010 - 141.066 RON, ambele valori fiind inferioare celei consemnate de expropriator, Curtea a constatat că, deşi s-a susţinut că data transferului de proprietate este 21.10.2010, critica apelanţilor este lipsită de interes deoarece, şi în situaţia în care instanţa s-ar fi raportat la anul 2008, acest lucru nu ar fi fost de natură a conduce la reformarea soluţiei primei instanţe.

În cadrul expertizei, din cele 5 comparabile obţinute în cadrul demersurilor efectuate pe parcursul judecării apelului, experţii au reţinut doar două, fiind înlăturate contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, nr. y/17.11.2010 şi 1195/30.08.2010 în raport de obiectul acestor acte - fie apartamente cu loc de parcare, fie teren în suprafaţă mare cu construcţie D+P+1E. În cadrul obiecţiunilor formulate, apelanţii au criticat faptul că experţii nu au avut în vedere oferte de vânzare de pe piaţă, însă Curtea a constatat că acest lucru nu a fost solicitat nici prin motivele de apel şi nici la momentul stabilirii obiectivelor expertizei de la termenul de judecată din 18.02.2019, după cum nici nu au fost administrate probe utile sub acest aspect de către apelanţi.

Au fost reţinute în cadrul expertizei ca fiind comparabile similare contractele de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2007 şi nr. y/15.03.2010 şi au fost folosite ambele pentru determinarea despăgubirilor atât la nivelul anului 2008, cât şi la nivelul anului 2010 (sens în care obiecţiunea formulată de apelanţi, prin care aceştia au susţinut că experţii s-ar fi raportat la o singură tranzacţie pentru anul 2008 şi o singură tranzacţie pentru 2010, a fost respinsă), însă în niciuna dintre variante nu s-a ajuns la o valoare superioară celei stabilite de către expropriator.

Pentru data reţinută ca relevantă de către instanţă (octombrie 2010), comisia de experţi a apreciat că valoarea de piaţă a terenului de 107 mp este de 123.958 RON, la care se adaugă valoarea împrejmuirii de 41 ml în cuantum de 17.208 RON, rezultând o valoare de despăgubire de 141.066 RON (sens în care a fost şi respinsă obiecţiunea formulată de apelanţi referitor la faptul că experţii nu ar fi calculat valoarea împrejmuirii).

În ceea ce priveşte valorile din grila notarială, Curtea a constatat că, în timp ce prin motivele de apel apelanţii au susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din petitul legii de expropriere, expropriatorul s-a raportat la valorile din grila notarială, prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză aceştia au solicitat ca valoarea să fie calculată prin raportare la aceste grile. Dincolo de faptul că prin această solicitare se contravine dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., susţinerea fiind făcută cu depăşirea şi în contra limitelor cererii de apel, Curtea a constatat, suplimentar, că, inclusiv prin raportare la grila notarială aferentă anului 2010, nu rezultă o valoare superioară a terenului liber (50 euro/mp).

2. Recursul

2.1. Motive

Împotriva acestei decizii şi "a tuturor încheierilor premergătoare din dosar", reclamanţii au declarat recurs, invocând, generic, prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Criticile vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

În mod greşit instanta de apel nu s-a pronunţat asupra prejudiciilor produse prin expropriere, astfel ca deşi reclamanţii au solicitat atât în fata instanţei de fond, cat şi în fata instanţei de apel o dreapta şi prealabila despăgubire, prin raportare la perioada 2008 şi 2010, precum şi prejudiciul creat prin expropriere, instanta de apel nu s-a pronunţat asupra criticii privind prejudiciul produs prin expropriere.

De asemenea, deşi s-a făcut dovada indubitabila ca exproprierea în drept s-a efectuat în 2008, în mod greşit instanta de apel a cercetat cuantumul despăgubirilor doar la nivelul anului 2010.

Hotărârea instanţei de apel este nelegala prin încălcarea dispoziţiilor Legii 33/1994, ale Legii 1998/2004, art. 1 din C.E.D.O, precum şi art. 44 din Constitute.

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece instanta de judecata nu a ţinut seama de hotărârea Curţii Constituţionale - în sensul de a stabili valoarea terenului supus exproprierii prin raportare la momentul în care s-a făcut transferul dreptului de proprietate şi prin raportare la comparabile corecte-valorile comparabile fiind străine de natura pricinii.

Aşa cum rezulta din documentele de la dosarul cauzei, exproprierea a operat în anul 2008. Pentru a stabili o valoare dreapta a despăgubirilor este nevoie sa ne raportam la tranzacţii din perioada 2008-2010, însă aceste tranzacţii trebuie sa reprezinte o comparabila veritabila, şi nu o simpla existenta a unui contract de vanzare-cumparare, ori în realitate pentru aceasta perioada nu au existat tranzacţii.

Soluţia data de către instanta de apel încalcă prevederile legale în materie de expropriere, deoarece în cercetarea judecătorească privind caracterul drept al despăgubirilor "instanta de judecata s-a raportat la un raport de expertiza care în realitate pe de o parte s-a raportat la comparabile-apartamente", pe de o alta parte a omologat un singur contract de vanzare-cumparare. Pe cale de consecinţa, cercetarea judecătorească în esenţa sa a fost lipsita de substanţă juridica -având în vedere faptul ca nu s-a raportat la elemente reale de cercetare a dreptei despăgubiri, în realitate neavând tranzacţii comparabile similare, iar instanta de judecata trebuia sa constate lipsa tranzacţiilor şi sa admită obiecţiunile şi sa se calculeze o valoare în raport de oferte şi de grila notarilor.

Art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate, astfel ca se impune refacerea raportului de expertiza. Or, cum expertiza este o proba inadmisibila în recurs, constatându-se încălcarea legii în materie de expropriere prin raportare la dispozitiile legale anterior menţionate, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de expertiza care sa fie efectuat în condiţiile legii - ţinându-se seama de tranzacţii efective şi de comparabile similare şi nu prin omologarea unei singure tranzacţii.

Recurenţii au depus hotărârea judecătorească a vecinului lor, prin care acesta a obţinut o despăgubire de 1800 euro pe metru pătrat, iar în anul 2008 intimata a oferit recurenţilor ca despăgubire suma de 1000 euro pe metru pătrat. Întocmai cum este prevăzut şi de art. 9 din Legea 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează de la momentul emiterii deciziei de expropriere. Pe cale de consecinţă, prima decizie de expropriere a fost emisa în 2008 şi nu a fost anulata pana în prezent. De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul dreptului de proprietate operează la momentul consemnării despăgubirilor. Or, prima data în raport de data raportului de evaluare ce emana de la parata, şi depus cu titlu de înscris, despăgubirile au fost consemnate în 2008-2007. Daca s-ar fi constatat ca exproprierea a operat în anul 2008 ar fi trebuit omologat raportul de expertiza efectuat de către intimata, raport din care rezulta o valoare de 1000 euro/mp.

Au fost nesocotite şi dispozitiile art. 35 din Legea 33/1994 care prevăd ca "Daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor, daca nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publica". În cauză, lucrările au fost începute, expropriatorul uzând de Legea 198/2004 exclusiv pentru scăderea cuantumului despăgubirilor.

Nu au fost doua exproprieri ci una singură, începută în 2008 şi continuata în 2010, însă anul transferului dreptului de proprietate este 2008. Deoarece actele juridice din 2008 nu au fost anulate sau desfiinţate, prin ele însele fac dovada ca anul exproprierii este 2008. Este adevărat ca recurenţii au contestat hotărârea din 2010, dar ea este o continuare a celei din 2008 şi nu are o valoare de sine stătătoare - mai mult decât atât, intre timp a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale care menţionează expres ca ne raportam la momentul exproprierii. Ori recurenţii sunt proprietarii terenului supus exproprierii şi apreciază ca despăgubirea oferita de expropriator este derizorie şi nu reprezintă nicidecum o dreapta despăgubire, fiind încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie.

Nu este legal sa se stabilească în prezent o alta valoare a despăgubirilor, atât timp cat prin notificarea din 2008 s-a stabilit o alta valoare. Stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsura conexă şi indisolubil legata de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

1. Cât priveşte recursul împotriva "încheierilor premergătoare din apel", Înalta Curte arată că, în lipsa recurării în concret a unor încheieri, respectiv în lipsa criticilor formulate împotriva unor încheieri identificate de către recurenţi prin data la care au fost pronunţate, nu poate fi făcută o verificare a legalităţii tuturor încheierilor pronunţate de curtea de apel în prezentul dosar.

Aceasta deoarece, alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., conform căruia, apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, a fost abrogat în urma modificării art. 282 C. proc. civ. prin art. 931 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. În consecinţă, în aplicarea art. 316 C. proc. civ., partea care consideră că s-a produs o încălcare a dispoziţiilor legale pe parcursul derulării procesului în etapa apelului, trebuie să deducă analizei instanţei de control judiciar acele aspecte, prin arătarea încheierii pronunţate la termenul la care s-au săvârşit respectivele neregularităţi procedurale, precum şi prin prezentarea argumentelor pe care se întemeiază critica formulată.

Cum recurenţii nu au procedat în sensul menţionat, legalitatea încheierilor pronunţate de curtea de apel în soluţionarea apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 904 din 3 iulie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă nu mai poate fi pusă în discuţie;

2. Cât priveşte recursul împotriva deciziei civile nr. 1242A din 12 octombrie 2020, criticile s-au axat pe două aspecte:

- momentul la care a operat exproprierea;

- modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor.

Referitor la momentul la care a operat exproprierea în cauză, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data declanşării procedurii de expropriere a imobilului în litigiu, conform cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.

Instanţa de apel a prezentat întregul parcurs al procedurii de expropriere ce a fost iniţiată cu privire la imobilul în litigiu, reţinând în mod corect că nu se poate ţine cont de prima procedură de expropriere, câtă vreme aceasta a fost abandonată urmare chiar a poziţiei exprimate de către proprietari.

Astfel, s-a arătat că prin notificarea nr. x/5.08.2007, Primăria Municipiului Bucureşti i-a notificat pe reclamanţi în sensul că prin Hotărârea CGMB 267/2.11.2006, zona în care se află imobilul din str. x I.Siseşti, nr. 3C, a fost declarată "zonă de utilitate publică de interes local" în vederea realizării lucrării "supralărgire str. x I.Siseşti - bd. x de la Brad", propunându-se despăgubiri în cuantum de 398.630 RON pe baza raportului de evaluare.

Deşi reclamanţii au formulat întâmpinare în cadrul procedurii de expropriere, Municipiul Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru a dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeţei de 107 mp şi împrejmuire. Prin sentinţa civilă nr. 471/7.03.2008, cererea a fost respinsă ca prematur formulată ca urmare a sesizării instanţei anterior parcurgerii procedurii prealabile, respectiv anterior soluţionării întâmpinării formulate de reclamanţi, prin hotărâre a comisiei constituită conform Legii nr. 33/1994, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.

Această primă procedură a fost abandonată de expropriator, consecinţă a faptului că a fost contestată prin întâmpinarea făcută de către reclamanţi. Or, faţă de poziţia adoptată de reclamanţi, care au înţeles să formuleze întâmpinare cu privire la evaluarea iniţială, instanţa de apel a subliniat în mod corect că ei nu se pot prevala de dispoziţiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 434/8.04.2009, în sensul că orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă. Altfel spus, evaluarea făcută în cadrul procedurii contestate de către reclamanţi nu poate fi socotită valabilă la solicitarea celor care au contestat-o iniţial, neexistând un text de lege care să permită proprietarului sau celorlalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere revenirea asupra poziţiei iniţiale, exprimate prin întâmpinare.

Prin HCGMB 52/24.02.2009 s-a solicitat emiterea de către Guvern a unei hotărâri privind aprobarea continuării procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat în vederea finalizării lucrării de interes public local, fiind emisă Hotărârea Guvernului nr. 592/2010 privind declanşarea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004. În cadrul acestei noi proceduri de expropriere, după refuzarea de către expropriat a ofertei de despăgubire, despăgubirea a fost consemnată la data de 21.10.2010 prin ordinul de plată x/2010.

Faţă de cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod corect că exproprierea prin transferul dreptului de proprietate s-a produs la nivelul anului 2010 - întrucât procedura începută în anul 2008 nu a fost finalizată, contrar celor susţinute de către reclamanţi referitor la continuitatea acesteia -, în condiţiile în care procedura de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2010, iar expropriatorul a consemnat despăgubirea la 21 octombrie 2010, urmare a refuzului de către expropriat a ofertei de despăgubire.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, critica formulată neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au fost respectate totodată şi cele statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale în sensul că la stabilirea despăgubirilor se impune ca evaluarea să se facă prin raportare la momentul exproprierii, respectiv al transferului dreptului de proprietate, şi nu la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, o soluţie contrară fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, despăgubirea ce s-ar stabili nemaifiind una justă.

Cât priveşte critica referitoare la modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, Înalta Curte remarcă faptul că, invocând nesocotirea prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, recurenţii arată că instanţa a stabilit despăgubirile raportându-se la un singur contract de vânzare-cumpărare şi nu a luat în considerare hotărârea judecătorească obţinută de un vecin al reclamanţilor, în sensul stabilirii unei despăgubiri de 1800 euro/mp.

Critica nu poate fi primită. În etapa apelului, pentru a răspunde aspectelor invocate de către reclamanţi prin motivele de apel, a fost efectuată o nouă expertiză având ca obiectiv determinarea valorii de piaţă a imobilului din str. x, compus din teren în suprafaţă de 107 mp şi împrejmuire de 41 mp, raportat atât la nivelul anului 2008 cât şi la nivelul lunii iulie 2010.

În aprecierea raportului de expertiză efectuat în apel, instanţa a arătat că valoarea despăgubirii stabilite de experţi pentru luna decembrie 2008 este de 131.521 RON, iar pentru luna octombrie 2010 este de 141.066 RON.

Pentru a ajunge la aceste valori, instanţa a arătat că în cadrul expertizei, din cele 5 comparabile obţinute în cadrul demersurile efectuate pe parcursul judecării apelului, experţii au reţinut doar două, fiind înlăturate contractele de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, nr. y/17.11.2010 şi 1195/30.08.2010 faţă de obiectul acestora: apartamente cu loc de parcare; teren în suprafaţă mare cu construcţie D+P+1E. În cadrul obiecţiunilor formulate, apelanţii au criticat faptul că experţii nu au avut în vedere oferte de vânzare de pe piaţă, însă Curtea a constatat în mod corect că acest lucru nu a fost solicitat nici prin motivele de apel şi nici la momentul stabilirii obiectivelor expertizei.

Au fost reţinute în cadrul expertizei ca fiind comparabile similare contractele de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2007 şi nr. y/15.03.2010, ambele fiind folosite pentru determinarea despăgubirilor atât la nivelul anului 2008, cât şi la nivelul anului 2010, însă în niciuna dintre variante nu s-a ajuns la o valoare superioară celei stabilite de către expropriator.

Având în vedere că la data de 21 octombrie 2010 a fost consemnată cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu propus pentru expropriere suma de 144.624 RON, în temeiul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 22 iulie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Înalta Curte constată că cele reţinute de instanţa de apel, atunci când a apreciat că soluţia primei instanţe de fond de respingere a cererii introductive de instanţă este una temeinică şi legală, sunt justificate, de vreme ce valorile stabilite prin raportul de expertiză din apel, atât la nivelul anului 2008, cât şi la nivelul anului 2010 sunt inferioare celei consemnate de expropriator.

Un alt argument invocat de recurenţi în susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate, este acela că instanţa de apel nu s-a raportat şi la valorile din grila notarilor publici. Nici acest argument nu poate fi primit, în condiţiile în care, în finalul hotărârii recurate, instanţa a arătat că, inclusiv prin raportare la grila notarială aferentă anului 2010 depusă la filele x din vol. III, nu rezultă o valoare superioară a terenului liber (50 euro/mp).

În fine, s-a invocat faptul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 conform cu care, dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Recurenţii nu au argumentat şi motivele pentru care consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea textului sus-arătat, cu atât mai mult cu cât instanţele de fond au avut a răspunde exact acestei probleme: dacă exproprierea s-a produs în anul 2010, urmare a unei proceduri noi, de sine-stătătoare, ori în anul 2008, fiind doar continuată în anul 2010.

Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor art. 25-26 şi 35 din Legea nr. 33/1994, criticile formulate neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs s-au invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., fără însă ca în dezvoltarea motivelor de recurs să se regăsească critici în sensul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, indicarea formală a unor texte de lege, nesusţinută de aspecte care să constituie temei pentru verificarea respectării/nesocotirii acestora, nu este de natură să antreneze verificarea din oficiu de către instanţa de recurs a legalităţii hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1242A din 12 octombrie 2020 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.