Confirmation of good-faith purchase of land share upheld; appeals against standing and representation objections dismissed

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 10 iulie 2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Sector 6 Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt cumpărători de bună-credinţă asupra suprafeţei de teren de 26,93 mp, în cotă de 26/1055, aferentă apartamentului nr. x din Bucureşti, str. x. Gh. Caranda nr. 42, aşa cum rezultă din decizia penală nr. 760/A/22.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală ce a modificat în parte sentinţa penală nr. 246/10.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi să se dispună notarea minutei sentinţei ce se va pronunţa, prin care au fost constataţi cumpărători de bună-credinţă în cartea funciară, în partea a II-a a Cărţii funciare nr. x a apartamentului nr. x din Bucureşti, strada x. Gh. Caranda nr. 42, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea este neevaluabilă în bani, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 124 F/2018 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă ca regulator de competenţă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 2447 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sector 6 Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia civilă nr. 1710A din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2447 din 19 decembrie 2018, a fost anulată sentinţa civilă apelată şi, în evocarea fondului, a fost admisă cererea.

S-a constatat că reclamanţii sunt cumpărători de bună-credinţă asupra suprafeţei de teren de 26,93 mp în cotă de 26/1055, aferentă apartamentului nr. x din Bucureşti.

S-a dispus notarea minutei prezentei decizii în cartea funciară, în partea a II-a a cărţii funciare nr. x a apartamentului nr. x din Bucureşti, str. x. Gh. Carandanr. 42, et.l.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâţii Primăria Sector 6 Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ., recurenta-pârâtă Primăria Sectorului 6 prin Primarul Sectorului 6 arată că, în mod greşit, instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, în raport de obiectul cererii - acţiune în constatare.

Consideră că, potrivit art. 10, art. 21, art. 81 alin. (2), lit. f) din Legea nr. 215/2001, coroborate cu art. 81 alin. (3) din acelaşi act normativ, bunurile care formează domeniul public şi domeniul privat al Municipiului Bucureşti sunt în proprietatea acestuia şi în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi, cu referire la adresa din 25 ianuarie 2018 emisă de Serviciul Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Sector 6, susţine că Primăria Sectorului 6 nu are în administrare sau în proprietate terenul ce face obiectul litigiului.

Susţine că actele de vânzare-cumpărare ale dobânditorilor nu au fost desfiinţate, situaţie în care apare ca evident faptul că buna-credinţă a reclamanţilor nu a fost contestată, ba chiar s-a reţinut acest aspect în dispozitivul deciziei penale nr. 760 din 22 mai 2015.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, în raport de obiectul cererii - acţiune în constatare.

Apreciază recurentul că, în speţă, Statul Român este reprezentat de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti şi nu de Ministerul Finanţelor, sens în care invocă dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, ale art. 224 C. civ. şi face referire la adresa din 13 iulie 2007, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală, conform căreia terenul în litigiu se află în proprietatea statului, posesor de parcelă ADP sector 6.

Susţine că o cerere în constatare poate fi introdusă doar împotriva celui care deţine imobilul, Statul Român prin Municipiul Bucureşti.

Arată că, în speţă, interesele Statului Român nu sunt reprezentate în instanţă de Ministerul Finanţelor Publice, ci de unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia a intrat imobilul în cauză, sens în care invocă dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, art. 4 si 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâţii Primăria Sector 6 Bucureşti prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1710A din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la 17 decembrie 2020.

6. Apărările formulate în cauză.

Primăria Sectorului 6 a formulat întâmpinare la recursul Statului Român, solicitând respingerea recursului întrucât acesta are calitate procesuală.

Reclamanţii A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul Statului Român, solicitând respingerea acestuia cu motivarea că recurentul nu a invocat lipsa dovezii calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor în faţa instanţelor de fond, având calitate de reprezentant general în baza art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Reclamanţii au formulat întâmpinare la recursul Primăriei Sectorului 6, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Primăria Sectorului 6 a formulat, la rândul său, răspuns la întâmpinarea reclamanţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primăria Sectorului 6 a invocat, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu are această calitate întrucât nu deţine în proprietate sau administrare terenul asupra căruia poartă litigiul.

Se constată, în cauză, că pârâta a formulat pentru prima dată această excepţie în faţa instanţei de fond, care însă a analizat cu prioritate excepţia de inadmisibilitate, respingând cererea introductivă de instanţă cu motivarea că prin acţiunea pendinte se solicită constatarea unei situaţii de fapt.

În faza procesuală a apelului, pârâta nu a declarat apel incident, pentru a crea cadrul procesual în care instanţa să se pronunţe, în cazul în care consideră admisibilă acţiunea, şi asupra solicitării acestei părţi de contestare a calităţii sale procesuale pasive, mai mult, prin întâmpinarea formulată, a solicitat exclusiv respingerea apelului ca nefondat.

Ca atare, reiterarea excepţiei pe calea recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel apare a fi omisso medio, motiv pentru care ea nu poate fi analizată în cadrul controlului de legalitate efectuat în această cale extraordinară de atac.

Referitor la susţinerea recurentei conform căreia buna-credinţă a reclamanţilor nu a fost contestată întrucât actele de vânzare-cumpărare ale dobânditorilor nu au fost desfiinţate în procesul penal, este de reţinut că instanţa de apel a statuat în sensul că reclamanţii au urmărit să se stabilească faptul că au avut calitatea de cumpărători de bună-credinţă, astfel încât acest aspect să fie tranşat în ipoteza declanşării unui litigiu ulterior de către pârâtul Statul Român şi că stabilirea calităţii de cumpărător de bună-credinţă în persoana reclamanţilor nu echivalează cu rezolvarea aspectelor ce ţin de exercitarea dreptului de proprietate şi nu recunoaşte acestora niciun drept, ci doar clarifică o situaţie juridică, respectiv atitudinea subiectivă a reclamanţilor în raport de regimul dreptului de proprietate asupra terenului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentei nu reprezintă o veritabilă critică adusă considerentelor deciziei recurate în condiţiile în care nu combate analiza caracterului provocatoriu al acţiunii în constatare, reţinut de instanţa de apel, prin care aceasta a justificat interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii, ci se rezumă a menţiona o situaţie necontestată în cauză, aceea a împrejurării că actul de proprietate al reclamanţilor nu a fost anulat în litigiul penal.

Recurentul Ministerul Finanţelor a invocat prin motivele de recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii sale de reprezentant al Statului român, susţinând că această calitate revine Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti.

În privinţa acestui pârât, se constată că Ministerul Finanţelor nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond şi nici în apel şi nu a formulat apărări, singura manifestare procesuală în cauză fiind invocarea acestei excepţii pe calea recursului.

Deşi a susţinut că nu are calitate de reprezentant al Statului Român, recurentul nu a negat calitatea procesuală a acestuia, ci a indicat o altă persoană juridică, Consiliul Popular, inexistentă ca denumire, care ar deţine dreptul de reprezentare, fără însă a invoca un temei juridic în sprijinul acestei afirmaţii.

Aspectele referitoare la apartenenţa terenului la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, Municipiul Bucureşti, dezvoltate în memoriul de recurs, nu susţin excepţia invocată privind inexistenţa unui drept de reprezentare a statului, ci constituie chestiuni de calitate procesuală în raportul juridic dedus judecăţii în care instanţele de fond au analizat atitudinea subiectivă a reclamanţilor în raport de regimul dreptului de proprietate asupra terenului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, chestiuni ce nu susţin criticile de nelegalitate şi a căror analiză excedează limitelor învestirii instanţei.

Prin urmare, limitându-se la critica recurentului, Înalta Curte reţine că dreptul de reprezentare al Statului Român era dat, la data la care au fost analizate efectele patrimoniale, de dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ. în considerarea calificării terenului ca fiind în proprietatea publică a statului, instanţa de apel reţinând că aceasta era singura persoană interesată în dovedirea lipsei bunei credinţe a reclamanţilor dar că a rămas în pasivitate faţă de acţiunea provocatorie intentată de reclamanţi.

Or, recurentul nu a formulat critici contrare acestui raţionament, întemeiate pe regimul juridic al terenului ce constituie obiect al litigiului, deşi invocă texte de lege din acest domeniu, ci exclusiv în ceea ce priveşte dreptul de reprezentare al Statului, căruia, astfel cum s-a arătat, nu i-a contestat calitatea procesuală, astfel că susţinerile sale privind existenţa altui reprezentant legal al statului în raportul juridic dedus judecăţii este lipsită de temei legal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge, în limitele învestirii, recursurile declarate ca nefondate, constatând că recurenţii nu au dedus judecăţii critici pe fondul raportului juridic dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Primăria Sector 6 Bucureşti, prin primar, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 1710 A din 11 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 decembrie 2020.