Hospital’s claim for medical expenses remitted to Urziceni Court as defendant waived relative venue challenge.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni, sub nr. x/2019 la data de 29 mai 2019, reclamantul Spitalul Municipal Urziceni, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 221,18 RON şi dobânda aferentă, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă, reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirea persoanelor vătămate A. (valoare decont x,99 RON) şi B. (valoare decont x,19 RON), în urma evenimentului rutier din data de 06 ianuarie 2016.

În motivare, reclamantul a susţinut că la data de 24 august 2016, pârâtul A. a fost implicat într-un accident rutier, în afara localităţii Cosereni, judeţul Ialomiţa, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numiţilor A. şi B., vătămări pentru care au fost necesare îngrijiri medicale acordate de către Spitalul Municipal Urziceni.

În drept, au fost invocate prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 1349 şi art. 1357 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18 octombrie 2019, pârâtul A. a arătat că nu a fost implicat în niciun eveniment rutier la data indicată de către reclamant şi şi-a ales domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură în localitatea Focşani, judeţul Vrancea, la domiciliul numitului C..

Prin sentinţa civilă nr. 642 din 09 iulie 2020, Judecătoria Urziceni a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Adjud.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în speţă, domiciliul pârâtului este în localitatea Adjud, aflată în circumscripţia Judecătoriei Adjud.

Învestită prin declinare, Judecătoria Adjud, prin sentinţa civilă nr. 1285 din 01 octombrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Urziceni; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

În motivare, această instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Astfel, chiar şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la instanţa din circumscripţia teritorială a domiciliului său, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială.

Prin urmare, Judecătoria Urziceni, chiar dacă nu este instanţa din circumscripţia domiciliului pârâtului, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa teritorială, devenind competentă tocmai prin faptul neinvocării excepţiei de către pârât prin întâmpinare.

Or, pârâtul, prin întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială, ci doar şi-a ales locul citării şi al comunicării actelor de procedură, conform art. 158 C. proc. civ., în Municipiul Focşani, judeţul Vrancea, la domiciliul numitului C..

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea prin care reclamantul Spitalul Municipal Urziceni, în temeiul dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 1349 şi art. 1357 C. civ., a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 221,18 RON şi a dobânzii aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă, reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirea persoanelor vătămate A. şi B., ocazionate de evenimentul rutier în care acesta a fost implicat.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9, stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În speţă, Înalta Curte constată că, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, respectiv acţiune în răspundere delictuală, nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ci în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., o competenţă alternativă.

Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Urziceni nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinarea depusă la data de 18 octombrie 2019. Precizarea pârâtului din cuprinsul întâmpinării, în legătură cu locul unde solicită a-i fi comunicate actele de procedură, în localitatea Focşani, judeţul Vrancea, nu poate fi interpretată ca reprezentând o invocare a excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.

În aceste condiţii, cum pârâtul A. nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, Înalta Curte reţine că instanţa nu mai avea abilitatea de a pune în discuţia părţilor, din oficiu, această chestiune, şi, în acest fel, o eventuală necompetenţă teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Spitalul Municipal Urziceni, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Urziceni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Spitalul Municipal Urziceni, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.