Revision bid over res judicata inadmissible; forestry authority ordered to pay costs after seeking to re-litigate decisive ruling.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna, revizuirea deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8 şi art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în sensul anulării acestei decizii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a prezentat situaţia de fapt a litigiului, arătând că acţiunea în revendicare formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, a fost respinsă prin decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins recursul declarat de FBORB - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Prin decizia nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj a tranşat natura juridică a FBORB, ca fiind o fundaţie de drept public, înfiinţată prin lege şi dizolvată tot prin lege, iar proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparţinut statului, fundaţia având doar calitatea de administrator.

Ulterior, Romsilva a iniţiat un număr de 570 de litigii, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise unităţilor de cult, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/2000, dosarul nr. x/2017 făcând parte din acest grup de litigii.

Revizuenta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1022 din 14 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2017, în mod judicios, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de Romsilva, prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr. x/2003 emis Unitatea de Cult "A.", reţinându-se în motivare că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, iar unităţile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza din Legea nr. 1/2000.

Prin decizia civilă nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, a cărei revizuire se solicită, a fost admis apelul unităţii de cult şi a fost schimbată, în tot, sentinţa civilă nr. 1022 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate.

Revizuenta a învederat că decizia nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv deciziei civile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi deciziei nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cărora le încalcă puterea lucrului judecat, întrucât s-a reţinut că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei şi s-au repus în discuţie calificările şi dezlegările juridice definite asupra chestiunii litigioase din primul proces.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Suceava, revizuenta a susţinut că ceea ce s-a tranşat judiciar prin deciziile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, şi nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi ceea ce face obiectul lucrului judecat a fost natura juridică a patrimoniului FBORB, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar a administrat proprietatea, dezlegarea vizând întregul patrimoiu FBORB, iar nu doar anumite suprafeţe de teren.

Astfel, revizuenta a conchis că este greşită susţinerea Tribunalului Suceava că nu s-a făcut dovada că suprafeţele disputate în prezentul litigiu sunt identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi fost relevantă, prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de Curtea de Apel Cluj şi de Înalta Curte a fost natura întregului patrimoniu al FBORB. Contrar celor reţinute de tribunal, argumentul principal reţinut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acţiunii FBORB, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, acesta fiind un argument secundar, întrucât, doar după ce se stabileşte un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică, aceasta neputând fi efectuată, în absenţa unui titlu.

2. Apărările formulate în cauză

Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic şi, prin urmare, are dreptul să vegheze la respectarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate.

Intimata Unitatea de cult "A." a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar între decizia nr. 147/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi decizia nr. 522/2020 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Suceava nu este triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.

3. Concluzii scrise

La data de 20 octombrie 2020, revizuenta a depus note de şedinţă prin care a susţinut că cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) nu presupune întrunirea triplei identităţi, ci existenţa unei legături între aspectul litigios supus judecăţii în cel de-al doilea proces şi acelaşi aspect, tranşat definitiv, de către o instanţă judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilităţii revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condiţiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430-431 C. proc. civ. şi nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiţie şi asigurarea bunei administrări a actului de justiţie şi a unei practici unitare, cât şi garantarea securităţii raporturilor juridice şi a efectivităţii normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiţii, şi anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat şi instanţa să nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală şi încalcă drepturile sale de liber acces la justiţie şi la un proces echitabil (art. 21 din Constituţie), precum şi dreptul la un remediu efectiv (art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

4. Soluţia cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, şi anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna, anularea deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei civile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi a deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, se constată că, o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi - părţi, obiect, cauză.

În speţă, litigiul în care a fost pronunţată decizia nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut ca obiect o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi cu intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. şi I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată decizia nr. 522 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Suceava a avut ca obiect o acţiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, pentru constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/2003, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestiera identică amenajistic cu u.a.26A, 26B%, 27A% din U.P I Ocolul Silvic Putna şi cadastral cu parcelele funciare nr. x, 1403/2 din CF nr. x şi să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafaţa indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii cererii.

Or, analizând condiţia de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanţa a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, atât din perspectiva efectului negativ, cât şi din cea a efectului pozitiv, şi a reţinut că, în primul litigiu, instanţele au fost învestite cu o acţiune în revendicare, iar în cel de-al doilea litigiu, cu o acţiune ce vizează nulitatea titlului de proprietate, titlu ce nu a fost analizat în cadrul acţiunii în revendicare, astfel că Tribunalul Suceava a constatat că este în prezenta a două instituţii juridice diferite, care impun regimuri juridice diferite de dovedire a dreptului de proprietate; referitor la obiectul material, tribunalul a reţinut că suprafaţa supusă analizei în cauza de faţă nu este identică cu cea din dosarul soluţionat prin decizia nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, iar reclamanta Romsilva nu a făcut o asemenea dovadă şi nici nu a contestat acest aspect susţinut de apelanta Unitatea de Cult A. şi că nu se poate reţine că s-a dezlegat o chestiune litigioasă care să se impună a fi reţinută în cauza pendinte.

Având în vedere cele anterior evocate şi cum instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în cel de-al doilea litigiu, în faţa instanţei de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilită prin hotărârile nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această chestiune constituind şi motiv de apel formulat de unitatea de cult, astfel că această cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, contrar opiniei revizuentei, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat nu constituie o condiţie suplimentară adăugată celor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu pune în discuţie încălcarea prevederilor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum afirmă revizuenta.

Această cerinţă izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă, în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii, şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuenta a beneficiat atât în procesul de revendicare, cât şi în procesul vizând acţiunea în nulitate, în toate gradele de jurisdicţie, şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretinde revizuenta, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu privire la cererea formulată de intimata Unitatea de Cult "A." de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5799,82 RON, potrivit facturii fiscale seria x-2008 nr. x din 30 septembrie 2020, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată şi va obliga pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult A. a sumei de 5799,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, împotriva deciziei civile nr. 522 din 3 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, ca inadmisibilă.

Obligă pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de cult "A." la plata sumei de 5799,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2020.