Forestry agency and State lose appeal; ownership claim barred for lack of standing, costs awarded against appellants

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caraş-Severin la data de 18 mai 2017, sub numărul x/2016, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Caraş-Severin a formulat acţiune în constatare, în contradictoriu cu Comuna Bucoşniţa, solicitând instanţei constatarea dreptului de proprietate publică al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x UAT Bucoşniţa (teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF pe hârtie 576 Petroşniţa sub B1 din cartea funciară x UAT Bucoşniţa) şi a dreptului de administrare al Romsilva asupra imobilului descris.

În baza art. 68 C. proc. civ., a art. 223, a art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., a art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, şi a art. 11 alin. (10) din Codul silvic -Legea nr. 46/2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului forestier în litigiu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 27/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, instanţa a admis excepţia necompetenţei Judecătoriei Caransebeş, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect acţiune în constatare formulată de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva Direcţia Silvică Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bucoşniţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I-a civilă, la data de 05 martie 2018, sub nr. dosar x/2017

La termenul de judecată din data de 16 mai 2018, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 451 din 17.04.2019, Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei RNP Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin, excepţia inadmisibilităţii cererii de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice asupra imobilului şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii în constatare a dreptului de administrare, a admis acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bucoşniţa şi cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică al imobilului aflat în litigiu şi a constatat dreptul de proprietate publică al Statului Român asupra imobilului înscris în CF nr. x UAT Bucoşniţa, teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu nr. topografic x din CF pe hârtie 576 Petroşniţa sub B.1 din cartea funciară x UAT Bucoşniţa şi a dreptului de administrare al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin asupra acestui imobil.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 15 din 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul formulat de pârâta Comuna Bucoşniţa, a modificat, în tot, sentinţa civilă nr. 451 din 17.04.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi, pe cale de consecinţă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de către o persoană fără legitimare procesuală activă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei curţii de apel au formulat prezentul recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi intervenientul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

4.1 Prin cererea de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Romsilva, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, pentru judecarea pricinii pe fond, în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.

În argumentarea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat următoarele:

În mod nelegal s-a apreciat de către instanţa de apel că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva nu are calitate procesuală activă, raportat la obiectul pricinii, având în vedere că în conţinutul dreptului de administrare al Regiei Naţionale a Pădurilor intră şi dreptul de a formula acţiuni în justiţie pentru apărarea integrităţii fondului forestier de stat, Romsilva acţionând în aceste cazuri în numele şi în interesul Statului Român, pentru apărarea proprietăţii publice forestiere a acestuia, aşa cum reiese din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevată, de care curtea de apel, în mod greşit, nu a ţinut cont.

Astfel, Înalta Curte a constatat, într-o decizie de speţă, 412 din 23 ianuarie 2016, că în H.G. nr. 229/2009 se prevede faptul că Regia Naţională a Pădurilor a fost creată ca instituţie având ca obiect de activitate apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea Statului, pe care îl administrează conform art. 2 lit. a) pct. 1 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor şi că aceasta a fost creată pentru a acţiona în numele Statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, are dreptul de a apăra şi asigura integritatea fondului forestier proprietatea statului, respectiv de a promova orice acţiune în justiţie pentru a recupera bunurile statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.

Curtea de apel a ignorat şi decizia pronunţată în recursul în interesul legii, nr. 15/2011, cu privire la calitatea procesuală activă a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a statuat că Romsilva are calitate procesuală activă în plângerile împotriva hotărârilor comisiilor judeţene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere şi al acţiunilor în constatarea nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, întemeiate pe dispoziţiile din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, curtea de apel a ignorat probatoriul administrat în cauză, din care rezultă faptul că terenul în litigiu se află în administrarea Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin - Ocolul Silvic Păltiniş, fără să fi ieşit din evidenţele acesteia, ca şi împrejurarea că retrocedarea imobilului a fost solicitată de altă entitate juridică decât UAT Comuna Bucoşniţa, cererea fiind respinsă definitiv, cu consecinţa menţinerii terenului în domeniul public al Statului Român.

4.2. Prin cererea de recurs, recurentul-intervenient Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a criticat soluţia curţii de apel din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material, învederând următoarele aspecte:

Suprafaţa de 420.035 mp este evidenţiată în amenajamentul silvic întocmit pentru Ocolul Silvic Păltiniş, U,P. II Petroşniţa, fiind în administrarea efectivă a Direcţiei Silvice Caras-Severin - Ocolul Silvic Păltiniş şi face parte din fondul forestier proprietate publică de stat, astfel cum a fost inventariat prin anexa 3 (cod clasificare 8.04.01) la H.G. nr. 1705/2006, privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului.

Conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, modificată prin Legea nr. 133/2015, a dispoziţiilor art. 1 din Codul Silvic, a art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, imobilul în litigiu aparţine domeniului public al Statului Român, dreptul de proprietate asupra acestora fiind înscris în cartea funciara veche - CF x Petroşniţa.

Suprafaţa de 420.035 mp, în litigiu, este corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF x Petrosnita. Potrivit evidenţelor din CF x Petroşniţa, proprietar asupra imobilului în cauză a fost Regimentul 13 Roman Bănăţean, aceste terenuri devenind proprietatea Statului Român, ca urmare a naţionalizării.

Atât timp cât în cartea funciară a fost deja înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu numărul topografic x, conform CF pe hârtie 576 Petrosnita, intabularea dreptului de proprietate publică al pârâtei, Comuna Bucoşniţa, a fost dispusă cu nesocotirea dreptului de proprietate al Statului Român, iar pârâta Comuna Bucoşniţa nu a solicitat retrocedarea terenurilor, cu respectarea procedurilor speciale privind retrocedările de terenuri forestiere.

Prin urmare, înscrierea, în cartea funciară, a dreptului de proprietate al pârâtei este greşită având în vedere că actul normativ care a stat la baza înscrierii este doar un act de atestare, nu un act constitutiv sau translativ de drepturi, aşa cum impun prevederile din Legea nr. 7/1996.

Prevederile cuprinse în H.G. nr. 532/2002, avute în vedere la intabulare, atestă împrejurarea că pârâta are în proprietate 838 ha de "păşune cu vegetaţie forestieră", iar suprafaţa înscrisă în amenajamentul silvic şi aflată în administrarea reclamantei are categoria de folosinţa "pădure". Prin mai multe documentaţii cadastrale depuse de către pârâtă la B.C.P.I. Caransebeş, în baza anexei 20 poziţia 24 din H.G. nr. 532/2002, s-a dispus înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate al pârâtei pentru o suprafaţă mult mai mare decât cele 838 ha din inventarul centralizat al bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Bucosnita, aprobat prin H.G. nr. 532/2002.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 21 aprilie 2020, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Bucoşniţa, prin email, a transmis întâmpinările formulate cu privire la recursurile exercitate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul exercitat de recurenta-reclamantă Romsilva, intimata-pârâtă a solicitat admiterea excepţiei şi constatarea lipsei calităţii procesuale active a recurentei, admiterea excepţiei inadmsibilităţii acţiunii, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea soluţiei curţii de apel, ca temeinică şi legală, şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul exercitat de intervenient, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea soluţiei curţii de apel, ca temeinică şi legală, şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 mai 2020, recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului exercitat de intervenient, comunicată, conform dovezilor aflate la filele x, iar la aceeaşi dată a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, ca neîntemeiate.

Referitor la solicitarea intimatei-pârâte UAT Comuna Bucoşniţa, din cuprinsul întâmpinării, cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva- Direcţia Silvică Caraş-Severin şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, prin încheierea de admitere în principiu a recursurilor, Înalta Curte a constatat că nu sunt veritabile excepţii, care să poată fi analizate cu prioritate de către instanţa de recurs, ci sunt apărări de fond, care vor fi analizate odată cu soluţionarea recursului.

6. Raportul de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei civile nr. 15/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 16 decembrie 2020, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Recursurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin au caracter nefondat, pentru considerentele ce vor succeda:

În ceea ce priveşte critica formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a normelor legale care recunosc acesteia calitate procesuală activă în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că este nefondată.

În mod eronat susţine recurenta-reclamantă că, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, instanţele fondului trebuiau să ţină seama de faptul că, în asemenea situaţii, aceasta acţionează în numele şi interesul statului, pentru apărarea proprietăţii publice forestiere a acestuia, ceea ce i-ar fi justificat demersul şi astfel, îi legitima poziţia de reclamantă.

În realitate, acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al statului asupra imobilului înscris în CF x UAT Bucoşniţa (teren extravilan de 420.035 mp, corespondentul imobilului cu numărul topografic x din CF pe hârtie 576 Petroşniţa sub B1 din cartea funciară x UAT Bucoşniţa), şi a dreptului de administrare al Romsilva asupra aceluiaşi imobil a fost promovată de reclamantă în nume propriu, şi nu în reprezentarea Statului Român.

Solicitarea reclamantei de a atrage în proces şi statul, prin formularea unei cereri de introducere forţată, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a fost apreciată neadecvată de instanţă, faţă de mijlocul procedural folosit, fiind respinsă ca inadmisibilă de instanţa de apel.

Ca atare, raportat la obiectul învestirii, la temeiul juridic al pretenţiilor, instanţele au avut de verificat, în mod prioritar, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., dacă este legitimat procesual activ cel care a iniţiat demersul în instanţă respectiv, în termenii art. 36 C. proc. civ., dacă există identitate între părţile raportului juridic şi cel care afirmă că este titularul dreptului disputat.

Or, sub acest aspect, s-a constatat în mod corect că, acţionând în nume propriu, iar nu în temeiul unui mandat, reclamanta a pretins să se constate că Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică asupra imobilului - teren menţionat în acţiune, iar Romsilva este titulara dreptului de administrare asupra aceluiaşi imobil.

Întemeindu-şi în drept cererea, reclamanta a făcut referire la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 46/2008, ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care se referă la fondul forestier proprietate publică a statului, respectiv, la domeniul public al statului.

Aşadar, ceea ce se pretinde este faptul că un alt subiect de drept (statul) decât cel care acţionează în instanţă este titularul dreptului subiectiv a cărui constatare pe cale judiciară se urmăreşte, pentru ca, în mod subsecvent, grefat pe această constatare prealabilă, să se poată deduce şi constata dreptul de administrare al reclamantei, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică.

Or, protecţia dreptului de proprietate publică, inclusiv prin recurgerea la calea acţiunii în justiţie, o realizează titularul acestui drept, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 865 C. civ., conform cărora obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului acesteia, în timp ce titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică şi să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

În ce-l priveşte pe titularul unui drept de administrare, acesta are la îndemână acţiunea confesorie, prin intermediul căreia îşi poate apăra propriul drept, el putând dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege sau în actul de constituire (art. 868 alin. (2) C. civ., art. 870 C. civ.).

În speţă, astfel cum s-a arătat, reclamanta tinde la protecţia şi constatarea unui drept - de proprietate publică - al cărui titular nu este, pentru a putea pretinde subsecvent, un drept de administrare, recunoscut de lege, în măsura în care este vorba despre fondul forestier proprietate publică a statului.

În acest sens, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, invocate în cauză, stabilesc că "Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură…".

Aşadar, este suficient să se constate că terenul forestier aparţine proprietăţii publice a statului, pentru ca în mod implicit să rezulte, conform legii, că dreptul de administrare aparţine Romsilva.

Aceasta înseamnă că soluţia asupra celui de-al doilea capăt de cerere este nu doar subsecventă primei solicitări - referitoare la constatarea dreptului de proprietate publică al statului - ci chiar implicită, adică presupusă, conţinută în mod necesar de modalitatea de soluţionare a acestuia.

De aceea, faţă de motivele şi cauza acţiunii (dreptul de administrare decurgând din dreptul de proprietate publică al statului, a cărui constatare să se obţină prioritar) rezultă că, într-adevăr, reclamanta a iniţiat un demers pentru care nu are legitimare procesuală, nefiind nici titularul dreptului de proprietate publică, nici mandatată de acest titular să acţioneze în instanţă.

Ca atare, dreptul de administrare, în maniera invocată, nu are o existenţă de sine stătătoare şi nu putea fi supus analizei instanţei în mod distinct de pretenţia vizând constatarea dreptului de proprietate publică, câtă vreme se grefează în mod necesar pe acesta, astfel încât, în absenţa constatării lui, este inutilă şi lipsită de substanţă orice verificare jurisdicţională ulterioară.

Pentru aceleaşi argumente, este nefondată şi critica recurentei -reclamante conform căreia ar fi rămas neanalizat capătul de cerere referitor la constatarea dreptului de administrare al acesteia, în condiţiile în care instanţele fondului au reţinut că soluţia asupra acestuia decurge în mod necesar din cea dată cererii privind dreptul de proprietate publică al statului.

În realitate, prin demersul efectuat, reclamanta tinde să pună în discuţie - într-un cadru procesual inadecvat - efectele H.G. nr. 532/2002, prin care imobilul în litigiu a trecut din domeniul public al statului în proprietatea publică a comunei Bucoşniţa, fiind înscris ca atare (sub numele acestui din urmă titular) în cartea funciară.

Altfel spus, statul, în numele căruia, în mod nejustificat, susţine reclamanta că ar acţiona şi ca atare, l-ar reprezenta în proces, a emis un act normativ administrativ, prin care a dispus într-o anumită modalitate cu privire la teren, fără să fie iniţiate ulterior acţiuni care să vizeze legalitatea respectivei hotărâri de Guvern şi fără ca statul să se prevaleze în continuare de dreptul său de proprietate publică.

În acest context, acţiunea reclamantei care, în nume propriu, pretinde constatarea dreptului de proprietate publică al statului şi, derivat din acesta, a dreptului său de administrare, este una promovată de o persoană care nu-şi justifică în niciun fel legitimarea procesuală.

Sunt, de asemenea, nefondate susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel ar fi nesocotit dezlegări ale instanţei supreme conţinute într-o decizie de speţă (nr. 412/2016) şi respectiv, într-o decizie dată în recurs în interesul legii (nr. 15/2011), apte să conducă la o altă soluţie în cauză.

În realitate, respectivele trimiteri la jurisprudenţă instanţei supreme s-au constituit în simple argumente în susţinerea căii de atac cu privire la care instanţa de apel nu era ţinută a le examina, apreciind că probelele administrate sunt suficiente pentru a-i forma convingerea cu privire la soluţia ce urmează a fi pronunţată.

De altfel, prin decizia în interesul legii menţionată, s-a dat dezlegare chestiunii referitoare la calitatea procesuală activă a Romsilva în plângerile formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991, deci fără nicio legătură cu cadrul prezentei judecăţi.

De asemenea, în privinţa celeilalte decizii, de speţă, s-a reţinut legitimarea procesuală activă a Romsilva care, într-o acţiune în revendicare, procedase în calitate de reprezentant al statului, iar nu în nume propriu.

Celelalte aspecte deduse judecăţii prin motivele de recurs - referitoare la modalitatea în care intimata-pârâtă a dobândit dreptul de proprietate publică, la natura actului de atestare a apartenenţei bunului la domeniul public de interes local, la valoarea normativă inferioară a hotărârii de Guvern în raport cu două legi organice (nr. 18/1991 şi nr. 46/2008) care ar recunoaşte apartenenţa terenurilor în litigiu la domeniul public al statului - vizează fondul litigiului şi ca atare, excedează analizei pe care o poate realiza instanţa supremă, raportat la soluţiile adoptate în cauză, privind cadrul procesual al judecăţii.

În ceea ce priveşte critica formulată de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva respingerii cererii de intervenţie forţată, Înalta Curte reţine că este nefondată.

În drept, conform prevederilor art. 68 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul."

Din conţinutul textului legal redat rezultă că, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, se impune ca persoana chemată în judecată să poată pretinde aceleaşi drepturi subiective ca şi reclamantul din cererea principală.

Curtea de apel, constatând că reclamanta nu urmăreşte să preîntâmpine declanşarea unui litigiu ulterior de către terţul intervenient forţat, care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca aceasta, ci urmăreşte constatarea propriului drept de administrare ca urmare a constatării dreptului de proprietate publică al Statului Român, (în calitate de intervenient forţat), a reţinut că, în mod greşit, tribunalul a admis cererea de intervenţie forţată, şi pe cale de consecinţă, a respins-o ca inadmisibilă.

În acest context, critica de nelegalitate formulată de recurentul-intervenient, potrivit căreia instanţa de apel, în mod greşit, a respins cererea de intervenţie forţată, în raport de împrejurarea că, în cauză, a fost dovedită apartenenţa imobilului în litigiu la domeniul public al Statului Român, este nefondată.

Aceasta, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de intervenţii forţate nu este chemată să analizeze însăşi temeinicia dreptului pe care intervenientul forţat ar putea să îl pretindă, fiind fără relevanţă, în speţă, împrejurarea că imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului Român, aşa cum se susţine, acesta fiind înscris în cartea funciară CF x Petroşniţa, (corespondent a CF x UAT Bucoşniţa al imobilului cu nr. topografic x), admisibilitatea cererii de intervenţie forţată presupunând examinarea de către instanţă a existenţei unei identităţi între dreptul subiectiv dedus judecăţii de către reclamant şi cel pretins de către terţul intervenient.

Pe de altă parte, aspectele deduse judecăţii prin criticile de nelegalitate - referitoare la prevederile Legii nr. 18/1991 şi nr. 46/2008 care ar recunoaşte apartenenţa imobilului în litigiu la domeniul public al statului - vizează fondul litigiului şi, în consecinţă, excedează analizei pe care o poate realiza instanţa supremă, raportat la soluţia pronunţată în cauză şi care formează obiect al cenzurii în recurs.

De altfel, nici aserţiunea intervenientului potrivit căreia înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei ar fi greşită, întrucât actul care a stat la baza înscrierii este un act de atestare a dreptului de proprietate, iar nu unul constitutiv sau translativ de drepturi, nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, în contextul în care instanţele de fond nu au fost învestite cu o astfel de cerere.

Totodată, prin intermediul instituţiei prevăzute de art. 68 C. proc. civ., terţului intervenient forţat nu i se pot acorda drepturi printr-o hotărâre judecătorească, în lipsa formulării chiar de către aceasta a unei atare cereri.

Or, Statul Român nu a formulat o cerere principală prin care să solicite constatarea existenţei unui drept de administrare în favoarea sa cu privire la imobilul în litigiu.

În consecinţă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 15/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondate.

Cu privire la cererea formulată de intimata Unitatea Administrativ teritorială Bucoşniţa de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5776,26 RON RON, potrivit facturilor fiscale seria x nr. x din 02 decembrie 2020, respectiv seria x nr. x din 22 aprilie 2020, depuse la dosarul cauzei, filele x, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 453 din C. proc. civ. şi constatând că recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin sunt părţi căzute în pretenţii, va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată şi le va obliga, în solidar, pe reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Caraş-Severin şi pe intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin la plata, către intimata Unitatea Administrativ teritorială Bucoşniţa a sumei de 5776,26 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 15/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondate.

Obligă pe reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Caraş-Severin şi pe intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin la plata, în solidar, către intimata Unitatea Administrativ teritorială Bucoşniţa a sumei de 5776,26 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2020.