Recusal order upheld; appeal on merits dismissed as unfounded, premature appeal dismissed, other appeals lack interest.

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea formulată la data de 3 decembrie 2019, petenta A. a solicitat recuzarea dl. judecător B., învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

2. Încheierea Curţii de Apel Bucureşti:

Prin încheierea din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de recuzare a domnului judecător B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recursuri petenta A. şi recurentele C. şi D..

În motivare se susţine că instanţa a statuat în mod eronat că toate măsurile administrative luate de dl. judecător B., precum şi adoptarea unor opinii şi aprecieri ale acestuia ar reprezenta o consecinţă a îndeplinirii obligaţiilor judecătorului, stabilite în sarcina sa prin C. proc. civ.

În mod eronat a considerat instanţa că judecătorul nu a putut da curs solicitării tribunalului de a returna dosarul înainte de termenul din 16.10.2019. Judecătorul avea obligaţia de a cunoşte şi de a aplica prevederile art. 471 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, dl. judecător şi-a exprimat părerea faţă de cererea de lămurire formulată de petentă atunci când a dispus că înaintarea dosarului la tribunal se va face abia după soluţionarea apelurilor, respingând cererea E. de amânare/suspendare a cauzei până la soluţionarea cererii de lămurire a obiectului pricinii.

Dl judecător B. a dus în eroare părţile prin înşelăciune, susţinând în mod mincinos că nu avea cunoştinţă de cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

În mod nelegal s-a reţinut prin încheierea atacată că instanţa nu este îndrituită să cenzureze legalitatea sau temeinicia măsurilor luate de judecătorul recuzat. Or, dacă măsurile luate de judecătorul recuzat indică în mod indubitabil faptul că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, atunci orice instanţă este îndrituită să constate incompatibilitatea magistratului recuzat.

Este greşită reţinerea instanţei în sensul că măsurile luate de judecătorul recuzat relevă transparenţă şi chiar asigurarea exercitării drepturilor procesuale ale părţilor.

Statuările instanţei cu referire la fila x şi fila x, precum şi presupusele consemnări ale grefierului tribunalului în sensul că nu s-a putut constitui dosar asociat sau că procesul-verbal de la fila x nu are legătură cu fila x sunt străine de obiectul cauzei reprezentat de cererea de recuzare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţiile invocate prin întâmpinare de intimata Federaţia Română de Tenis, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii de recurs declarată de petenta A. la data de 17 decembrie 2019:

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluţionată cauza ori în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive are drept scop garantarea desfăşurării normale şi imparţiale a judecăţii, urmărind însă evitarea tergiversării soluţionării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac în cursul judecăţii.

În speţă, recurenta A. supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată în cadrul dosarului nr. x/2019, având ca obiect apelul declarat împotriva încheierilor din 18.07.2019 şi 23.07.2019, precum şi sentinţei civile nr. 24/FED/24.07.2019 şi nr. 14PJ/09.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - cale de atac soluţionată prin decizia civilă nr. 435 din 11 iunie 2020 - hotărâre definitivă.

Textul legal anterior redat instituie condiţii speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, aceasta putând fi atacată doar în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive de soluţionare a apelului.

Din verificările efectuate în cauză se constată că la data declarării căii extraordinare de atac a recursului, şi anume 17 decembrie 2019, cauza nu era încă soluţionată.

Drept urmare, cum în speţă calea de atac a fost promovată anterior soluţionării apelului în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare, faţă de dispoziţiile art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca prematur formulată, cererea de recurs declarată de petenta A. la data de 17 decembrie 2019.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de recurs declarată de petenta A. la data de 29 iunie 2020:

Potrivit art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive de soluţionare a cauzei.

În speţă, decizia civilă nr. 435 din 11 iunie 2020 a fost comunicată petentei A. la 24 iunie 2020, astfel cum reiese din menţiunea de primire a copiilor legalizate de pe decizia 435/2020 inserată pe cererea aflată la dosar tribunal, aceasta formulând recurs la data de 29 iunie 2020, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 53 C. proc. civ., calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Solicitarea de studiere şi xerocopiere a dosarului formulată la 22 iunie 2020 în faţa Tribunalului Bucureşti nu face dovada luării la cunoştinţă de conţinutul hotărârii, nefiind menţionat în cuprinsul actului că această cerere ar fi fost aprobată şi că decizia 495/11.06.2020 i-ar fi fost eliberată petentei la acea dată.

Aşadar, văzând că la dosar nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 184 alin. (2) C. proc. civ., în sensul existenţei la dosar a dovezii de primire sub semnătură a copiei de pe hotărâre la o anumită dată, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 485 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dacă din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de petenta A. la data de 29 iunie 2020:

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Federaţia Română de Tenis a invocat excepţia nulităţii din dublă perspectivă: pe de-o parte faţă de nemotivarea recursului declarat la 17 decembrie 2019 şi, pe de altă parte, faţă de neîncadrarea criticilor din recursul declarat la 29 iunie 2020 în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în privinţa recursului declarat de petentă la 17 decembrie 2019 a fost admisă excepţia prematurităţii, excepţia nulităţii urmează a fi analizată doar din perspectiva art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la recursul declarat de A. la data de 29 iunie 2020.

Astfel, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Având în vedere că prin motivele de recurs recurenta petentă A. a invocat faptul că încheierea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., reţinându-se în mod greşit că judecătorul recuzat nu s-ar fi antepronunţat şi nici nu ar fi dat dovadă de imparţialitate în soluţionarea cauzei, se impune respingerea excepţiei nulităţii, criticile invocate putând din analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cum nulitatea recursului nu poate opera doar parţial, această cale de atac având caracter unitar, este neîntemeiată excepţia invocată de intimata Federaţia Română de Tenis prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în exercitarea recursurilor declarate de recurentele C. şi D.:

Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi...".

Prin parte care poate exercita calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare se înţelege partea care a formulat o atare cerere, iar nu alte parţi, din moment ce acestea sunt decăzute din dreptul de a mai invoca incompatibilitatea, în ipoteza în care acestea aveau cunoştinţă de motivele de incompatibilitate şi nu au formulat de îndată cererea de recuzare.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat legitim şi personal, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac.

Întrucât recursurile declarate în cauză vizează nemulţumirea unor entităţi ce nu au avut calitate de petenţi, nefiind titulari ai cererii de recuzare ce a făcut obiectul analizei instanţei care a pronunţat încheierea din 5 decembrie 2019, atacată în prezenta cauză, şi care nu figurează în calitate de părţi în menţionata încheiere, Înalta Curte constată că recurentele C. şi D. nu pot justifica un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în exercitarea prezentei căii extraordinare de atac.

Faţă de acestea, Înalta Curte urmează a respinge, ca lipsite de interes, recursurile declarate de recurentele C. şi D. împotriva încheierii din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte fondul recursului declarat de petenta A.:

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ. referitoare la incompatibilitate, abţinere şi recuzare este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta A. a formulat cerere de recuzare a dl. judecător B., învestit cu cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă cererea de recuzare, ca nefondată.

În motivarea încheierii, completul investit cu soluţionarea cererii de recuzare a reţinut că aspectele invocate de petentă în cererea de recuzare nu sunt de natură să releve o situaţie de natură a compromite imparţialitatea judecătorului a cărei recuzare se solicită.

Curtea de apel a reţinut că măsurile administrative luate de domnul judecător, de stabilire a primului termen de judecată la 16.10.2019, de comunicare către Tribunalul Bucureşti a faptului că înaintarea dosarului solicitat se va face după judecarea apelului, de adoptare a unei anumite opinii asupra unor cereri de amânare, precum şi de acordare a unui termen scurt după şedinţa din 16.10.2019, la 23.10.2019, reprezintă consecinţa îndeplinirii obligaţiilor ce i-au fost stabilite în sarcină de C. proc. civ.

A apreciat că măsurile invocate de către petentă nu conturează incidenţa niciunuia dintre cazurile de recuzare prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Totodată, a reţinut că respingerea cererii de amânare a cauzei pentru imposbilitatea de prezentare a petentei la termenul din 16.10.2019 a fost motivată pe larg de judecătorul recuzat, iar solicitarea adresată dl. avocat F. de a indica fila la care se află cererea de lămurire nu echivalează cu o antepronunţare asupra obiectului cauzei, aşa cum se susţine.

În fine, a mai reţinut că susţinerile petentei în sensul existenţei unei înţelegeri între judecătorul B. şi judecătorul de la tribunal, care a pronunţat hotărârea atacată, nu au fost în niciun fel dovedite.

Împotriva încheierii de respingere a recuzării a formulat recurs petenta A., în motivare susţinând că instanţa a statuat în mod eronat că toate măsurile administrative luate de domnul judecător B., precum şi adoptarea unor opinii şi aprecieri ale acestuia ar reprezenta o consecinţă a îndeplinirii obligaţiilor acestuia, stabilite în sarcina sa prin C. proc. civ.

Astfel, într-un prim motiv de recurs, recurenta-petentă îşi manifestă nemulţumirea faţă de faptul că instanţa ce a pronunţat încheierea atacată a apreciat că dispoziţiile judecătorului recuzat în sensul de a respinge cererile de amânare/de suspendare a judecării apelului, precum şi refuzul înaintării dosarului la tribunal în vederea judecării cu prioritate a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 24/FED/24.07.2019, reprezintă prerogative stabilite în sarcina judecătorul prin lege.

Se susţine de către recurenta-petentă că judecătorul recuzat avea obligaţia de a cunoaşte şi de a aplica prevederile art. 471 alin. (4) C. proc. civ., în sensul de a trimite dosarul tribunalului în vederea soluţionării cererii de lămurire, anterior termenului din 16.10.2019.

Dispoziţia magistratului recuzat de a inainta dosarul după soluţionarea apelului reprezintă o antepronunţare asupra cauzei, respingerea cererii de amânare/suspendare formulată de D. reprezentând, în fapt, o exprimare a opiniei judecătorului asupra cererii de lămurire a sentinţei instanţei de fond.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că aspectele invocate nu echivalează cu o antepronunţare asupra cererii de lămurire, cu atât mai mult cu cât tribunalul a fost cel învestit cu soluţionarea unei atare cereri, iar nu judecătorul din apel.

Magistratul recuzat nu şi-a exprimat nicio părere cu privire la conţinutul ori temeinicia cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 24/FED/24.07.2019, ci a apreciat doar asupra unor aspecte ce ţin de modul în care au fost soluţionate o serie de cereri ale petentei, anume cererile de amânare ori de suspendare a judecăţii, de trimitere a dosarului de fond la tribunal.

Rezolvarea anumitor cereri în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. nu poate reprezenta motiv de a crede în mod rezonabil că judecătorul şi-a format deja o opinie asupra modului în care va soluţiona la final cauza.

Prin urmare, nu se poate reţine că, în speţă, dl. judecător B. şi-ar fi spus părerea cu privire la cauza ce se judecă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Şi motivul de recurs prin care se susţine imparţialitatea judecătorului recuzat justificat de faptul că acesta ar fi susţinut în mod voit eronat că nu avea cunoştinţă de existenţa cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Bucureşti, este nefondat.

Astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă din 16.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, judecătorul recuzat a pus în vedere reprezentantului E., care a formulat cererea de acordare a unui nou termen în cauză pentru ca prima instanţă să soluţioneze cererea de lămurire, să indice fila la care se regăseşte această cerere.

După consultarea dosarului chiar apărătorul E. a arătat că nu a reuşit să identifice respectiva cerere, renunţând astfel la cererea de amânare.

La termenul ulterior, din 23.10.2019, cererea de amânare a fost reiterată de recurenta-petentă din prezentul dosar, aceasta fiind admisă de curtea de apel, care a dispus înaintarea dosarului către Tribunalul Bucureşti în vederea soluţionării cererii de lămurire a sentinţei apelate, cu menţiunea de a fi restituit cu cel puţin 5 zile înaintea termenului din 11.12.2019 acordat în cauză.

Astfel, nu se relevă niciun element care să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat, dimpotrivă, acesta dând curs solicitării părţii atunci când a identificat cererea de lămurire la dosar, după demersurile efectuate de parte în acest sens. Faptul că ulterior, judecătorul de la tribunal ar fi refuzat soluţionarea cererii de lămurire anterior trimiterii dosarului înapoi la curtea de apel nu are legătură cu atitudinea judecătorului recuzat.

Aşadar, nu poate fi reţinută incidenţa în speţă nici a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Cât priveşte motivele de recurs referitoare la soluţia pronunţată prin decizia nr. 435A/11.10.2020 de curtea de apel, la amânarea pronunţării asupra cauzei pentru doar 24 ore, precum şi cele referitoare la nepunerea în discuţie a tuturor cererilor de apel înregistrate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 14/PJ/09.12.2019 prin care s-a respins cererea de lămurire formulată de petentă, acestea privesc împrejurări ulterioare formulării cererii de recuzare, ce excedează analizei în prezenta cale de atac ce verifică legalitatea încheierii de respingere a cererii de cererii de recuzare.

Faţă de argumentele anterior expuse, se constată că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate prin cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte cererea de amendare a recurentei, formulată de intimata Federaţia Română de Tenis, Înalta Curte apreciază că nu se impune luarea unei atare măsuri, nefiind îndeplinite cerinţele art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.. În cauză nu a existat exercitare cu rea-credinţă a căii de atac, dispoziţiile art. 53 prevăzând posibilitatea părţii de a ataca cu recurs încheierea prin care s-a respins recuzarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur formulată, cererea de recurs declarată de petenta A. la data de 17 decembrie 2019.

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de petenta A. la data de 29 iunie 2020.

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de petenta A. la data de 29 iunie 2020.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca lipsite de interes, recursurile declarate de recurenţii C. şi D. împotriva aceleiaşi încheieri.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.