Romsilva’s revision application rejected as inadmissible; forestry agency ordered to pay 5,799.82 RON costs.

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Deliberând,

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Litigiul vizând dosarul nr. x/2010 - soluţionat prin hotărârile nr. 147A/13.11.2013 şi 3332/27.11.2014:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/12.04.2001, pe rolul Tribunalului Suceava, Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Silvică Suceava, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărţile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acţiunii; obligarea pârâţilor la a preda reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră, precum şi construcţiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate prevederile art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Prin sentinţa civilă nr. 305 din 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acţiunea în revendicare de drept comun, ca prematur introdusă.

Judecata litigiului a parcurs mai multe cicluri procesuale, în al treilea ciclu procesual reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeţei de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră, la 166.813,50 ha.

Prin sentinţa civilă nr. 538 din 13 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 147A din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, formulat împotriva sentinţei civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.

A admis, în parte, apelurile declarate de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi de intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, Fundaţia Pro Fonodbis - 1946 Semper Suceava formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o şi, judecând, a respins în întregime, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei împotriva pârâţilor Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară şi rectificare de carte funciară.

A admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâţilor de intervenienţii A., B., C., D., E., F., E. şi G.. A obligat reclamantul să plătească pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava suma de 300,000 ron cheltuieli parţiale de judecată în apel. A respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Această hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, fiind respinse ca nefondate, recursurile promovate de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi de intervenienta Fundaţia Pro Fonodbis -1946 Semper Suceava.

2. Litigiul privind dosarul nr. x/2017, finalizat prin decizia nr. 571 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la 24.08.2017, reclamanta RNP - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâţi intimaţi Unitatea de Cult - Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor), Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava, Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Vatra Dornei, prin care a solicitat, în temeiul disp. art. III alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 1345 C. civ., constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. x din 25.02.2004 emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, titlu ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestieră identică amenajistic cu u.a 54B%, C, 53A%, B,C din U.P VII- O.S. Iacobeni şi cadastral cu parcela funciară 911/53 din CF x şi restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate pe suprafaţa indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acţiuni.

În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare si completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 1345 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1237 din 28.12.2018, Judecătoria Vatra Dornei a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională A Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava împotriva pârâţilor Unitatea De Cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor), Comisia Judeţeană Suceava pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor, şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Vatra Dornei.

A respins acţiunea formată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţului Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 571 din 9 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei civile nr. 1237 din 28.12.2018, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiat.

3. Cererea de revizuire:

La data de 7 august 2020, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 571 din 9 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenta a prezentat situaţia de fapt ce a condus la promovarea în justiţie a cererii de revizuire, raportându-se la litigiul având ca obiect acţiunea în revendicare, iniţiată de Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în contradictoriu cu aceasta şi cu Statul român. Revendicarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 147A/13.03.2013, care a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului FBORB - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A susţinut partea că, în cadrul acestui dosar, Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat cu privire la natura juridică a FBORB - de fundaţie de drept public înfiinţată prin lege şi dizolvată tot prin lege şi a regimului patrimoniului FBORB, statuând că proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparţinut întotdeauna Statului, fundaţia având doar calitatea de administrator al bunurilor proprietatea Statului.

În paralel cu acest demers, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a obţinut în cadrul dosarului nr. x/2017, prin sentinţa civilă nr. 1237 din 28.12.2018 a Judecătoria Vatra Dornei, anularea titlului de proprietate nr. x/25.02.2004, emis în favoarea unităţii de cult.

Instanţa a reţinut, în motivare, că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, prin urmare, unităţile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 1/2000.

Hotărârea a fost atacată cu apel de către unitatea de cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor), iar, Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 571 din 9 iulie 2020, a admis calea de atac şi a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anularea titlului de proprietate, soluţia fiind definitivă.

Faţă de această din urmă soluţie, a considerat revizuenta că s-a încălcat puterea de lucru judecat stabilită anterior prin hotărârile nr. 147A/13.112013 şi nr. 3332/27.11.2014, întrucât doar în acest fel s-ar fi putut reţine incidenţa art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 stipulează: "Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafeţe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere.’’

Aşadar, legea permite reconstituirea terenurilor de către unităţi de cult numai în măsura în care cultul bisericesc din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere. Or, tocmai ceea ce s-a tranşat în dosarul nr. x/2010 este că Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

În concluzie, soluţia dată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, încălcând lucrul judecat prin a reţine că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin hotărârile nr. 147A/13.11.2013 şi nr. 3332/27.11.2014 s-a stabilit contrariul.

În continuare, partea a făcut aprecieri asupra autorităţii de lucru judecat prin prisma efectelor acesteia, pozitiv şi negativ, astfel cum a fost reţinută în literatura de specialitate şi în practica judecătorească. A menţionat şi care este scopul reglementat prin puterea lucrului judecat, pentru aceasta nefiind necesară întrunirea condiţiei triplei identităţi de elemente, ci este îndeajuns să fi fost adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Câtă vreme aspectul litigios a fost consemnat şi tranşat în actul jurisdicţional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că acesta nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un dat ce nu poate fi ignorat.

A solicitat revizuenta admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 571 din 9 iulie 2020 şi obligarea intimatei Unitatea de Cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor) la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În cauză, intimata Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Suceava a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Intimata Unitatea de Cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor) a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, solicitând şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În speţă, revizuenta a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 571 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilită prin deciziile civile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014, prin care s-a tranşat că Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

Una dintre condiţiile impuse pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiţii, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de apel a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilit prin hotărârile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014, această chestiune constituind şi motiv de apel formulat de unitatea de cult. Prin urmare, această cerinţă nu este îndeplinită în speţă.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate la adresa deciziei nr. 571 din 9 iulie 2020, vizând modul în care tribunalul a apreciat cu privire la lucrul judecat stabilit prin cele două hotărâri în dosarul de revendicare, transformându-se astfel într-un "recurs’’.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv.

Pentru toate considerentele reţinute, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.

Având în vedere soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata sumei de 5.799,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Unitatea de Cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 571 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava la plata sumei de 5.799,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Unitatea de Cult Filia Valea Bancului (Dorna Candrenilor).

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.