Civil liability for annulled fiscal acts: causal link requirements and breach of contradiction principle in appellate review

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanţii Întreprinderea Individuală A. - lucrări de construcţii şi A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generala a Finanţelor Publice Prahova, B., C., D. şi E. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciu material cauzat ca urmare a măsurilor luate în mod abuziv cu ocazia controalelor efectuate; obligarea pâraţilor în solidar la plata sumei de 50.100 euro reprezentând daune morale ca urmare a atingerii adusă imaginii societăţii şi persoanei fizice A. şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21.12.2015 reclamanţii si-au precizat acţiunea, în sensul că prejudiciul material solicitat de reclamanta Întreprinderea Individuală A. - Lucrări de Construcţii este de 70.000 euro, iar prejudiciul moral de 30.000 euro. S-a precizat, totodată, că prejudiciul material solicitat de reclamantul A. este de 30.000 euro, iar prejudiciul material de 20.100 euro.

Ulterior, la data de 24.02.2016, reclamanţii si-au precizat acţiunea, în sensul că prejudiciul material solicitat de reclamanta Întreprinderea Individuală A.-Lucrări de Construcţii este de 80.000 euro şi este compus din pierderile înregistrate şi reflectate în diminuarea venitului net pe anii 2012, 2013, 2014 comparativ cu anii 2010-2011 cu aproximativ 60.000 euro, diferenţa de aproximativ 20.000 euro fiind reprezentată de creşterea costurilor aferente creditelor contractate, credite care urmare a refinanţărilor au dus la costuri suplimentare reflectate în creşterea ratelor lunare de rambursare de la 4.000 la 5.000 de RON, la creşterea dobânzilor şi a comisioanelor aferente.

De asemenea, s-a precizat că, urmare notificărilor emise de pârâta DGRF Ploieşti, toţi cei 80 de parteneri de afaceri au încetat colaborarea cu reclamanta I.I. A., ceea ce a dus la scăderea cifrei de afaceri, la scăderea numărului de salariaţi şi la imposibilitatea desfăşurării activităţii.

În ceea ce priveşte prejudiciul material solicitat de reclamantul A., s-a menţionat că acesta este de 20.000 euro şi este compus din costurile aferente creşterii ratelor lunare pentru creditele contractate, a penalităţilor, dobânzilor şi comisioanelor solicitate de bănci ca urmare a imposibilităţii de achitare a sumelor datorate popririlor abuzive instituite de pârâţi la F. şi G..

La data de 18.01.2018, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că prejudiciul material solicitat de reclamanta Întreprinderea Individuală A.-Lucrări de Construcţii este de 183.053 RON, rezultat ca urmare a: lipsei lichidităţilor necesare achiziţiei de marfa - societatea a înregistrat pierderi în 2012-2014 şi nu a putut contracta credite în vederea finanţării activităţii urmare a înscrierii în evidenţa clienţilor răi platnici, care a fost generată de întârzierile la plată a ratelor aferente contractului de credit nr. x/2010, încheiat cu G. S.A., înregistrate în anul 2012, conform concluziilor expertului H.; imposibilităţii de a onora contractele ce erau în curs de desfăşurare ceea ce a dus la pierderea clienţilor - facturile neachitate la 31.12.2014 fiind de 2.318,25 RON; întreruperii activităţii economice şi încetării raporturilor de muncă cu salariaţii; pierderii cotei de piaţă; pierderii contractelor ce erau în curs de negociere; scăderii cifrei de afaceri; imposibilităţii participării la licitaţiile organizate de instituţiile statului în vederea achiziţionării de contracte; imposibilităţii de plată a creditorilor, urmare a blocării conturilor.

S-a precizat totodată că prejudiciul moral solicitat este de 30.000 euro.

Prejudiciul material solicitat de reclamantul A. este, conform ultimei precizări, de 2.042,16 euro reprezentând costurile suplimentare generate de restructurarea creditului încheiat cu F. şi 5.376,12 RON, reprezentând costuri suplimentare generate de restructurarea creditului încheiat cu G. Instituţie Financiara, iar prejudiciul moral solicitat este de 20.100 euro.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 611 din 16.02.2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C., D. şi E., invocată de aceştia prin întâmpinare şi a respins acţiunea faţă de ei ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea precizată şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice - ANRP-DGRFP să achite Întreprinderii Individuale A. - Lucrări de construcţii suma de 183.053 RON reprezentând prejudiciu material.

A respins în rest acţiunea precizată, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - ANRP-DGRFP subrogată în drepturile DGFP Prahova să plătească reclamantei Întreprinderea Individuală A. - Lucrări de construcţii suma de 7.766,06 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu de expert;

A luat act că Întreprinderea Individuală A. - Lucrări de construcţii şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pe cale separată;

A obligat reclamanţii să plătească pârâţilor B., C., D. şi E. cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti:

Prin decizia nr. 537din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi de reclamanţii Întreprinderea Individuală A. Lucrări de Construcţii şi A., împotriva sentinţei civile nr. 611 pronunţată la 16 februarie 2018 de Tribunalul Prahova.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, criticând soluţia pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alun. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a formulat, în esenţă, critici de nelegalitate, privind faptul că instanţa de apel nu a răspuns tuturor motivelor formulate în calea de atac, dar şi cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale ce guvernează răspunderea civilă pentru acordarea despăgubirilor în cazului anulării unui act administrativ fiscal prin raportare la răspunderea ANAF.

Într-o primă critică, s-a arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că prin apelul formulat instituţia pârâtă nu a criticat existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei, ci a criticat sentinţa doar cu privire la existenta prejudiciului şi a raportului de cauzalitate. Trebuie observat că dimpotrivă, instituţia pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond, întrucât aceasta în mod greşit a considerat că în cauza sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale şi de asemenea, în mod netemeinic şi nelegal, aceasta şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză în ceea ce priveşte prejudiciul material, fără a avea în vedere în motivarea sentinţei punctul de vedere formulat de pârât.

O a doua critică vizează faptul că în motivele de apel toate elementele răspunerii civile delictuale, inclusiv cele referitoare la fapta ilicită şi vinovăţia organelor fiscale, aspecte pentru care a fost exercitată calea de atac a apelului, astfel încât în mod eronat a considerat Curtea de Apel Ploieşti că nu au fost expuse aceste aspecte. De asemenea, având în vedere lipsa de diligenţă reclamanţilor în sensul contestării măsurilor de executare silită, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că acţiunea nu poate fi respinsă, concluzionând nelegal că simpla solicitare de anulare a actelor administrative este necesară şi suficientă în dovedirea întreprinderii diligenţelor de apărare a drepturilor sale.

Nu poate fi reţinut abuzul organului fiscal în luarea măsurilor asigurătorii, deoarece actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate şi este executoriu. Astfel, instanţa era obligată să verifice la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, dacă persoana vătămată a depus diligenţele rezonabile pentru a evita sau a limita prejudiciul ce i-a fost produs prin actul administrativ şi dacă a utlizat toate mijloacele legale în acest sens (Decizia civ. nr. 3045/2007, ICCJ, SCAF şi C.J.C.E. hotărîrea pronunţată în cauzele conexe C-46/93 şi C-48/93).

Printr-o altă critică s-a arătat că în cauză nu rezultă că pretinsul prejudiciu a fost cauzat exclusiv prin emiterea actelor administrativ fiscale anulate în parte, nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre acestea şi pretinsul prejudiciu, astfel că instanţa de apel în mod netemeinic şi nelegal a respins apelul instituţiei recurente.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei nr. 537/28.02.2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti şi a sentinţei nr. 611/16.02.2018, pronunţate de Tribunalul Prahova, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiate.

5. Apărările formulate în cauză.

La data de 07.08.2019, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de Decizia nr. 52/2018 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar în subsidiar, ca nefondat, şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

S-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, s-a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu au fost criticate în calea de atac existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei, invocând numai aspecte referitoare la existenţa prejudiclui şi a raportului de cauzalitate. Prejudiciul a fost stabilit de instanţele anterioare ca urmare a blocării conturilor reclamanţilor de către autoritatea fiscală, fiind astfel paralizat dreptul de dispoziţie materială şi juridică asupra bunurilor şi veniturilor întreprinderii individuale A..

Faptul că reclamanta nu ar fi contestat măsurile de executare silită şi nu ar fi solicitat suspendarea executării silite nu sunt d enatură să justifice înlăturarea obligaţiei de plată a prejudicului creat prin actul administrativ. În condiţiile în care reclamanta persoană juridică a contestat raportul de inspecţie fiscală este evident că aceasta a acţionat ca o persoană diligentă pentru apărarea drepturilor sale. Mai mult, pârâta nu a contestat concluziile expertizei efectuate în faţa instanţei de fond în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, având posibilitatea să solicite o contraexpertiză.

Precizează reclamanţii că au contestat Raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, fără niciun rezultat -,instituţia publică având posibilitatea să revoce actul emis pe cale administrativă.

Prin Decizia nr. 3955 din 24.06.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost admis recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. şi s-a dispus anularea în parte a actelor administrative, în sensul că reclamanta a fost obligată să plătească doar impozitul pe venit în cuantum de 25.585 RON cu dobânzile şi penalităţile aferente, exonerând-o pentru restul obligaţiilor fiscale, ceea ce demonstrează abuzul de drept al instituţiei fiscale.

6 . Procedura de filtru

Prin încheiere a fost admis în principiu recursul pârâtului şi a fost acordat termen de judecată la data de 15 decembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă în speţă instanţa a răspuns motivelor de apel invocate de apelantul-pârât, motive întemeiate pe fondul cauzei, aspect ce este de natură să afecteze principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare. De asemenea, trebuie lămurit şi regimul juridic al acţiunii deduse judecăţii prin raportare la identificarea elementelor răspunderii civile delictuale ce conturează litigiul de faţă.

i) Critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Este fondată critica pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti cu privire la neanalizarea de către Curtea de Apel Ploieşti a criticilor formulate în calea de atac a apelului.

Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că la dosarul Curţii de Apel se regăsesc criticile fomulate de pârât privind fapta ilicită şi vinovăţia organelor fiscale, astfel încât în mod greşit acestea nu au fost analizate în apel, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, consacrate de dispoziţiile art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

Cererea de apel este cuprinzătoare şi include în conţinutul său critici referitoare la toate elementele răspunderii civile delictuale, arătând că instanţa de fond a aplicat greşit, nu numai regimul răspunderii în materie delictuală, dar şi cu privire la răspunderea administrativă a insituţiei în conformitate cu dispoziţiile legale ce reglementează activitatea ANAF.

Aşa fiind, motivul invocat de pârât se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se admiterea recursului şi casarea deciziei recurate cu trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

ii) Critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este fondată critica pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti cu privire la regimul juridic al actelor administrativ fiscale.

Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că prin decizia nr. 3955 din 24 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost admis în parte recursul declarat de reclamanţii Întreprinderea Individuală A. - lucrări de construcţii şi A., a fost modificată în parte sentinţa tribunalului, a fost admisă în parte contestaţia formulată, au fost anulate în parte actele administrative atacate, reclamanţii fiind obligaţi să plătească impozitul pe venit în cuantum de 25.585 RON cu dobânzile şi penalităţile aferente, exonerând-o pentru restul obligaţiilor fiscale, până la suma totală iniţială de 364.305 RON.

Ulterior rămânerii definitive a deciziei menţionate, reclamanţii Întreprinderea Individuală A. - lucrări de construcţii şi A. au formulat acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, solicitând despăgubiri ca urmare a anulării actului administrativ fiscal.

Pentru a soluţiona litigiul dedus judecăţii instanţa de apel trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, paragrafele 74-77:

"74. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ., în corelaţie cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existenţa unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanţă; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

75. În situaţia în care persoana vătămată, din cauza necunoaşterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acţiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acţiona în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.(...)

77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."

Aşa fiind, în măsura în care se constată că în cauză a fost anulat un act administrativ-fiscal, regimul juridic aplicabil acţiunii în pretenţii prin care reclamanţii solicită despăgubiri este cel stabilit în considerentele Deciziei nr. 22/2019, urmând ca instanţa să le aibă în vedere la soluţionarea cererii deduse judecăţii.

În cazul admiterii cererii în anulare a actului administrativ sau de recunoaştere a dreptului încălcat, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale sau morale, reclamantul având obligaţia de a dovedi existenţa şi întinderea prejudiciului.

Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii în situaţia anterioară a victimei, conform principiului de drept comun restitutio in integrum.

De asemenea, revine reclamantului obligaţia de a proba existenţa legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit, instanţa fiind obligată să cerceteze, deopotrivă, apărările pârâtului apte să demonstreze că în speţă legătura de cauzalitate nu poate fi dovedită. Această conduită a instanţei este esenţială pentru respectarea dreptului la apărare al părţilor din litigiu, dar şi pentru conturarea corespunzătoare a elementelor răspunderii civile delictuale.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, instanţa trebuia să analizeze susţinerea pârâtului că după emiterea actului administrativ-fiscal, reclamanţii nu au solicitat suspendarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, iar după instituirea măsurilor asigurătorii nu le-au contestat în faţa instanţei de judecată. În acest context, se constată că instanţa de apel nu a analizat un element decisiv în stabilirea legăturii de cauzalitate, în măsura în care prin acţiunea introductivă de instanţă se susţine că instituirea măsurilor asigurătorii ce au dus la blocarea conturilor reclamanţilor a generat prejudiciul reclamat prin acţiune.

iii) Temeiul legal al pronunţării soluţiei Înaltei Curţi

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de pârât împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, urmează să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva deciziei nr. 537 din 28 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.