Nullity of cassation appeal for failure to articulate grounds of illegality required by Article 488 of the Civil Procedure Code.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice nullified the extraordinary appeal filed by the appellant, upholding the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings for lack of parties, as the appeal did not meet statutory admissibility requirements. The dispute concerned a petition for review where the appellant challenged a procedural order suspending the case, arguing that the communicated copy of the court's decision was unsigned and thus violated service regulations, rather than contesting the legal merits of the suspension order itself. The court held that the appeal was null because the appellant failed to formulate any grounds of illegality under Article 488 of the Civil Procedure Code, relying instead on a procedural grievance regarding the form of communication which did not constitute a substantive legal error subject to cassation; consequently, the court applied the sanction of nullity pursuant to Article 489(2) of the Civil Procedure Code, determining that no grounds of public order existed to be examined ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate grounds of illegality required by Article 488 of the Civil Procedure Code: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La data de 11.03.2020, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de suspendare din 13.02.2020 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019.
2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara
Prin încheierea din data de 9 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării cererii de recurs formulată de către revizuentul A. împotriva încheierii civile din data de 13.02.2020 pronunţate de Tribunalul Arad, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 iulie 2020.
Recurentul nu a indicat niciun motiv de casare, iar susţinerile formulate nu au legătură cu încheierea recurată, ci cu comunicarea acestei hotărâri, ce s-a realizat ulterior pronunţării încheierii.
Astfel, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că recurentul este nemulţumit de faptul că încheierea atacată, ce i-a fost comunicată, nu este semnată, nefiind respectate prevederile art. 426 şi 427 C. proc. civ. şi nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanţei ce a pronunţat hotărârea.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 9 octombrie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate, însă nu cuprinde motive care să vizeze încheierea atacată.
Completul de filtru C4, la data de 15 octombrie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 10 decembrie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.
Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea încheierii atacate, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele încheierii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă pronunţate în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.