Constitutional unconstitutionality challenge to candidate asset declaration requirements in election contests

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Hotărârea recurată:

Prin decizia civilă nr. 185 din 3 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată de către apelantul A.. A fost respins apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 298/CC/29.10.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020.

Cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (11) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, formulată de A., în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât contestatorul nu a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 52 alin. (11) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, în sensul nedepunerii declaraţiilor de avere şi de interese de către candidaţi în condiţiile anterior menţionate, ci a invocat faptul că declaraţiile de avere şi de interese depuse de către candidaţi nu cuprind toate datele cu privire la averea şi interesele candidaţilor, criticând modalitatea în care aceştia se conformează acestor dispoziţii legale

2. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei nr. 185 din 3 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (11), şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, în termen legal, a declarat recurs A..

În motivarea cererii de recurs, recurentul A. a arătat că recursul este motivat în drept prin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 şi a învederat încălcarea art. 53 din Constituţie.

A precizat că a invocat chestiuni clare, concrete şi punctuale de neconstituţionalitate, neputând fi reţinute concluziile reprezentantului Ministerului Public în sens contrar.

A arătat că nu i-a fost admisă cererea în probaţiune, la dosarul cauzei neataşându-se deciziile de impunere pe anul 2020.

A solicitat a se respinge orice excepţie, ridicată la modul politizat, de nulitate acţiune pentru lipsă semnătură, deoarece aceasta există.

3. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care recurentul a înţeles să declare prezenta cale de atac, prin nemotivarea acesteia, deşi a indicat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/2017, prin care s-a stabilit că "dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".

Potrivit dezlegărilor acestei decizii "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală"; "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".

În raport de aceste statuări, nu este incidentă excepţia nulităţii recursului, invocată oral la termenul de astăzi, 10 decembrie 2020, de reprezentanta Ministerului Public.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Astfel, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită şi în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

În speţă, cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată apelului şi normele juridice a căror neconstituţionalitate a fost invocată de parte.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale adresată instanţei de apel, recurentul-petent a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (11) din Legea nr. 208/2015, potrivit cărora:

"Propunerile de candidaţi vor fi însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, semnate şi datate de candidaţi, precum şi de declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale fiecărui candidat" şi art. 53 alin. (1) din aceeaşi leg, conform cărora "În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale depune la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare, cuprinzând următoarele:

a) două exemplare originale şi două copii ale listei candidaţilor pentru respectiva circumscripţie, cuprinzând datele prevăzute la art. 52 alin. (8) - (10);

b) copiile actelor de identitate ale candidaţilor;

c) două exemplare originale şi două copii ale declaraţiilor de acceptare a candidaturii, prevăzute la art. 52 alin. (11) şi (12);

d) două exemplare originale şi două copii ale declaraţiilor de avere şi de interese ale candidaţilor, conform modelelor prevăzute în anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare;

e) două exemplare originale şi două copii ale declaraţiilor candidaţilor născuţi înainte de 1 ianuarie 1976 de apartenenţă sau neapartenenţă la securitate ca poliţie politică, ce se vor redacta conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările ulterioare."

Or, în cauză, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, contestatorul A. nu a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 52 alin. (11) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, în sensul nedepunerii declaraţiilor de avere şi de interese de către candidaţi în condiţiile anterior menţionate, ci a invocat faptul că declaraţiile de avere şi de interese depuse de către candidaţi nu cuprind toate datele cu privire la averea şi interesele candidaţilor, criticând modalitatea în care aceştia se conformează acestor dispoziţii legale.

Ca atare, o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, nu ar fi de natură a influenţa în niciun fel soluţionarea căii de atac a apelului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de art. 52-59 din Legea nr. 208/2015 nu pot fi efectuate verificări privind conţinutul declaraţiilor de avere şi de interese ale candidaţilor contestaţi.

Prin urmare, în mod legal Curtea de Apel Timşoara, secţia I civilă a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând existenţa unei legături între textele atacate şi soluţionarea cauzei în care se invocă excepţia.

În plus, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie făcute în formă scrisă şi motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanţă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speţă, lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, întrucât fără cunoaşterea motivelor este cu neputinţă efectuarea controlului de constituţionalitate.

Astfel, deşi recurentul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 52 alin. (11) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, prin raportare la art. 53 alin. (1) din Constituţia României, acesta nu a arătat în concret în ce constă încălcarea prevederilor constituţionale, limitându-se la a reda doar conţinutul textelor legale pretins neconstituţionale şi a menţiona că motivele sesizării sunt neregulile din declaraţiile completate şi depuse de candidaţi, odată cu candidaturile, împrejurare care nu respectă cerinţele impuse de norma reglementată de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, în ceea ce priveşte susţinerile formulate prin cererea de recurs vizând o pretinsă încălcare prin hotărârea recurată a dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României, se constată că acestea sunt pur formale, recurentul nearătând în ce mod instanţa de apel a nesocotit prevederile constituţionale indicate, împrejurare care determină imposibilitatea instanţei de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal şi temeinic a respins, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 185 din 3 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.