Relevance of unconstitutional exception to judicial review of parliamentary candidate validation under Law 208/2015

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Hotărârea recurată:

Prin decizia civilă nr. 518 din 2 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 59 din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015. A fost respins apelul declarat de B., C., D., E., A., F. şi G. împotriva sentinţei nr. 1551/2020 din 29 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă. Au fost obligat apelanţii să plătească intimatei "H." - Filiala Judeţeană Iasi suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 din Legea nr. 208/2015, formulată de A., în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât nemulţumirea apelantului se referă, în concret, la o eventuală limitare a accesului la instanţă a persoanelor nemulţumite de modul de soluţionare/nesoluţionarea diferendelor dintre membrii partidului politic şi conducerile organizaţiilor partidului de către comisiile de arbitraj, la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale.

Însă, controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti, pe calea contestaţiei reglementate de art. 59 din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015, este limitat la verificarea respectării condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, a condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, condiţii prevăzute în mod imperativ de art. 52, 53, 54 şi 58 din acelaşi act normativ.

În consecinţă, cât timp nu se contestă, sub aspectul constituţionalităţii, şi aceste prevederi legale, dispoziţiile contestate (art. 59.) nu au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a prezentului apel, neputând influenţa modul de rezolvare a acestuia.

2. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei nr. 518 din 2 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (11), şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, în termen legal, au declarat recurs C., D., F., B., E., G. şi A..

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au arătat că textul criticat are în mod evident legătură cu soluţionarea cauzei, fiind singura prevedere care reglementează controlul judecătoresc asupra legalităţii candidaturilor depuse în alegerile parlamentare. Or, obiectul acţiunii se centrează tocmai pe ilegalitatea acestor candidaturi.

Admisibilitatea acţiunii se raportează la acest text, problema de dezlegat vizând interpretarea acestui articol, adică în ce măsură membrii partidului pot cere, pe calea unei acţiuni cenzurarea judecătorească a actelor interne prin care au fost desemnaţi candidaţii în alegerile parlamentare.

Recurenţii au considerat că se pot adresa instanţei solicitând controlul judecătoresc asupra desemnării în cadrul alegerilor interne, în baza art. 59 din Legea nr. 208/2015 şi a art. 21 din Constituţia României, în timp ce instanţa de fond a considerat că nu se pot adresa instanţelor judecătoreşti, în sensul art. 126 din Constituţia României, fără să indice calea de urmat pentru exercitarea efectivă a principiului accesului liber la justiţie.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în susţinerea argumentelor noastre, ca temei de drept, a fost invocat întreg sistemul normativ care reglementează întocmirea şi validarea listelor de candidaţi în alegerile parlamentare, încluzând jurisdicţia internă şi în faţa instanţelor judecătoreşti, şt nu numai prevederile Legii nr. 208/2015. De altfel instanţa s-a şi considerat competentă în a soluţiona toate capetele de cerere. Soluţionarea trebuie să fie unitară şi sa aibă în vedere, pe de o parte, toate actele şi faptele juridice, de la declanşarea procedurii privind alegerile interne până la validarea listelor de către biroul electoral judeţean, iar pe de altă parte, întreg sistemul normativ aplicabil.

3. Apărările formulate în cauză:

Intimatele H. - Filiala Iaşi şi H. au depus note de şedinţă prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea priciticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii de atac în ceea ce priveşte soluţia dată asupra fondului cauzei, dacă se apreciază că recursul vizează şi acest aspect, şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Prioritar, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată numai de A., nu şi de ceilalţi recurenţi, iar calea de atac declarată vizează, contrar susţinerilor intimatelor H. şi H. - Filiala Iaşi, numai soluţia dată cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, în ceea ce priveşte subiectele care pot exercita calea de atac deschisă de lege, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, conform art. 458 C. proc. civ.

În aplicarea regulii pe care acest text o instituie pentru toate căile de atac, în sensul că exercitarea căii de atac poate fi făcută numai de părţile aflate în proces, urmează a se reţine că exerciţiul căii de atac este deschis numai părţilor între care a purtat judecata în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii iar, dispoziţiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părţi, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii.

Or, în speţă, se constată că în dosarul Curţii de Apel Iaşi, în care s-a pronunţat decizia împotriva căreia s-a exercitat recursul cu a cărui judecată a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată numai de A., nu şi de ceilalţi recurenţi, iar calea de atac vizează numai soluţia dată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, ce nu au, astfel, calitatea procesuală activă în declararea căii de atac a recursului împotriva soluţiei date de instanţă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de A..

Prin urmare, urmează a fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor C., D., F., B., E. şi G. şi, drept consecinţă, cererea de recurs declarată de recurenţii sus-menţionaţi împotriva deciziei civile nr. 518 din 2 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, va fi respinsă, ca fiind declarată de persoane fără calitate procesuală.

În ceea ce priveşte excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, invocate prin întâmpinare, referitor la maniera în care recurentul a înţeles să declare prezenta cale de atac, deşi a indicat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/2017, prin care s-a stabilit că "dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".

Potrivit dezlegărilor acestei decizii "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală"; "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".

În raport de aceste statuări, nu este incidentă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinarea formulată în cauză.

De asemenea, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la faptul că recursul ar viza şi soluţia dată asupra fondului cauzei, nu numai soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, contrar susţinerilor intimatelor, Înalta Curte reţine că, prin memoriul de recurs se menţionează în mod neechivoc şi expres că se atacă numai soluţia dată cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, criticile din recurs referindu-se numai la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 şi pretinsa nelegalitate a respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii, astfel că, faţă de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de inadmisbilitate a recursului nu poate fi primită.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Astfel, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită şi în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

În speţă, cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată apelului şi normele juridice a căror neconstituţionalitate a fost invocată de parte.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale adresată instanţei de apel, recurentul-petent a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 208/2015, potrivit cărora:

"(1) Admiterea candidaturilor de către biroul electoral de circumscripţie sau de către Biroul Electoral Central, după caz, se face, în termen de 48 de ore de la data depunerii, prin decizie, şi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în termen de cel mult 48 de ore de la data afişării deciziei de acceptare.

(2) Respingerea candidaturilor de către biroul electoral de circumscripţie sau de către Biroul Electoral Central, după caz, se face în termen de 48 de ore de la data depunerii, prin decizie, şi poate fi contestată de către candidat ori de către competitorii electorali care au propus candidatura respectivă, în termen de 48 de ore de la data afişării deciziei de respingere.

(3) Biroul Electoral Central şi birourile electorale de circumscripţie întocmesc procese-verbale din care rezultă data şi ora afişării deciziei de admitere sau, după caz, de respingere a candidaturii.

(4) Candidaturile în mai multe circumscripţii electorale sau atât pentru funcţia de senator, cât şi pentru cea de deputat, cu excepţia celor prevăzute la art. 54 alin. (4), sunt nule de drept. Nulitatea se constată prin decizie a Biroului Electoral Central.

(5) Contestaţiile vor cuprinde numele şi prenumele, adresa şi calitatea contestatarului, numele şi prenumele persoanei a cărei candidatură a fost admisă sau respinsă, expunerea temeiurilor contestaţiei, data şi semnătura contestatarului şi indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să îl reprezinte.

(6) Contestaţia şi cererea de apel se depun la instanţa competentă, sub sancţiunea nulităţii.

(7) Contestaţiile privind deciziile de admitere sau respingere a candidaturilor adoptate de către birourile electorale de circumscripţie se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală. Contestaţiile privind deciziile de admitere sau respingere a candidaturilor de către Biroul Electoral Central ori de către biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara României se soluţionează de către Tribunalul Bucureşti. Hotărârea dată se afişează, în mod vizibil, la sediul instanţei care a emis-o.

(8) Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face apel în termen de 48 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(9) Hotărârea pronunţată în apel este definitivă."

Prin urmare, potrivit acestui text legal, este reglementată procedura de soluţionare a contestaţiilor privitoare la admiterea sau respingerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare, iar conform art. 58 din Legea nr. 208/2015, controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti pe calea contestaţiei reglementate de art. 59, este limitat la verificarea respectării condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, a condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, condiţii prevăzute în mod imperativ de art. 52, 53, 54 şi 58 din acelaşi act normativ.

Or, în cauză, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, criticile din apel se referă la la modalitatea de desemnare şi la parte dintre candidaţii propuşi de I. pentru Senat şi Camera Deputaţilor, apelanţii neinvocând aspecte care să vizeze nerespectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales, a condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, precum şi a celorlalte cerinţe stipulate la art. 52, 53, 54 din Legea nr. 208/2015.

Ca atare, o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, nu ar fi de natură a influenţa în niciun fel soluţionarea căii de atac a apelului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de art. 52-59 din Legea nr. 208/2015, aspectele invocate de apelanţi nu pot forma obiectul controlului exercitat în cadrul contestaţiei la validarea candidaturilor pentru alegerile electorale parlamentare.

Prin urmare, în mod legal Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând existenţa unei legături între textele atacate şi soluţionarea cauzei în care se invocă excepţia.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal şi temeinic a respins, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor C., D., F., B., E. şi G..

Respinge cererea de recurs declarată de recurenţii sus-menţionaţi împotriva deciziei civile nr. 518 din 2 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca fiind declarată de persoane fără calitate procesuală.

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului declarat de A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, menţionată în decizia civilă nr. 518 din 2 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca neîntemeiate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.