Recurs nullity for failure to address appellate reasoning on res judicata and adjournment in civil clarification proceeding

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 20.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Arad a respins cererea de lămurire, completare a sentinţei civile nr. 3186/20.11.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2013, formulată de petenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L., D. şi E..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.

2. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 71 din 24.06.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de către apelanţii B. şi A..

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 aplicabil în speţă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

Rezultă aşadar că obiectul lămuririi sau al interpretării hotărârii vizat de textul de lege de mai sus are în vedere, pe de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, iar, pe de altă parte, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din dispozitiv.

Ca atare, textul are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului hotărârii. Cu alte cuvinte această procedură nu poate fi folosită pentru înlăturarea neconcordanţei dintre considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii sau atunci când partea este nemulţumită de argumentele instanţei.

Pe de altă parte, potrivit art. 2812 C. proc. civ., atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de lămurire apelanţii nu au avut în vedere un eventual caracter neclar sau contradictoriu al dispozitivului sentinţei civile nr. 3186/20.11.2013 ci, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aceştia au invocat pretinse greşeli de judecată în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, aspecte care exced procedurii de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte cererea de completare a hotărârii, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

În speţă, instanţa a respins cererea de chemare în judecată reţinând incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, fapt pentru care nu s-a mai impus cercetarea în fond a cauzei, în acord cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., situaţie ce nu este echivalentă cu omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri principale, accesorii, incidentale sau conexe, de natură a atrage aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 2812 din acelaşi cod.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamanţii B. şi A., invocând ca temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii susţin, în esenţă, că instanţa de apel a respins greşit cererea de amânare formulată la termenul din 24 iunie 2020, prin încălcarea prevederilor art. 174, 175 C. proc. civ. şi art. 6, 7, 9, 13, 14, 20 C. proc. civ. şi art. din CEDO, întrucât recurentul-reclamant avea termen, în aceeaşi zi, la o cauză penală pe rolul Judecătoriei Arad, unde reprezenta, în calitate de avocat, o parte şi în care nu-şi putea asigura substituirea.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, la greşita reţinere de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi pe cale de consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Se mai invocă inexistenţa condiţiilor de valabilitate care erau necesare pentru existenţa în mod legal a unei simulaţii în cadrul procesului care a făcut obiectul dosarului x/2005 al Judecătoriei Chişineu Criş, fiind reluate susţineri dezvoltate în mod exhaustiv, pe fondul cauzei.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

La termenul de judecată din 10 decembrie 2020, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza spre soluţionare pe acest aspect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se reţine faptul că, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată deduse judecăţii în prezenta cauză, anume 31 ianuarie, faţă de prevederile art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în speţă, sunt incidente prevederile vechiul C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizat prezentul recurs.

Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 din C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susţinerile din cererea de recurs să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat, când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. ori când criticile formulate nu au legătură cu considerentele deciziei atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, deşi încadrabilă formal în cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., face ample referiri la fondul cauzei, iar nu la cererea de lămurire şi completare a sentinţei instanţei de fond formulate de reclamanţi, astfel că nu vizează soluţia adoptată prin decizia supusă controlului judiciar, ceea ce atrage nulitatea căii de atac astfel declarate.

În speţă, deşi recurenţii afirmă că prin decizia atacată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (recurenţii invocă art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ., ce îşi au corespondent în pct. 5 al art. 304 din vechiul C. proc. civ.), făcând referire la modalitatea de soluţionare a cererii de amânare formulate de reclamantul A. la termenul din 24 iunie 2020, aceştia nu aduc însă nicio critică propriu-zisă hotărârii instanţei de apel, ci se limitează la a susţine generic că instanţa de apel a respins, în mod greşit, cererea de amânare pe care o consideră îndreptăţită, fără a face referire însă la argumentele instanţei de apel şi a arăta care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţionarea acestei cereri de amânare.

Astfel, cu privire la respingerea cererii de amânare, instanţa de apel a reţinut, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, că a respins ca nedovedită cererea de amânare, întrucât "domnul A. nu probează nici refuzul substituirii şi nici susţinerile vizând prezenţa în cauza penală aflată pe rolul Tribunalului Arad", în timp ce recurenţii doar susţin că recurentul-reclamant avea termen, în aceeaşi zi, la o cauză penală pe rolul Judecătoriei Arad, unde reprezenta, în calitate de avocat, o parte şi că nu-şi putea asigura substituirea, iar singurul motiv al respingerii cererii de amânare ar fi fost acela că instanţa de apel ar fi dorit să soluţioneze cauza în lipsa recurenţilor de la dezbateri.

Prin urmare, recurentul nu se raportează la argumentele instanţei de apel referitoare la motivele pentru care a respins cererea de amânare, nedovedirea prezenţei recurentului-reclamant în cauza penală care a invocat-o ca motiv al amânării şi nedovedirea refuzului substituirii, ci consideră îndreptăţită solicitarea sa de amânare a cauzei.

Ca atare, deşi au fost indicate ca temei juridic al memoriului de recurs ipoteza prevăzută de art. art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, incidente în speţă, ce este corespondentă tezei prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocată de recurenţi, criticile formulate nu se încadrează în situaţia reglementată de acest text legal.

În ceea ce priveşte celelalte critici, subsumate de recurenţii-reclamanţi ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 134/2010, ce îşi au corespondent în pct. 7 al art. 304 din vechiul C. proc. civ., vizând nemotivarea hotărârii instanţei de apel, Înalta Curte constată că motivele de recurs se referă la greşita reţinere de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi pe cale de consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi la inexistenţa condiţiilor de valabilitate care erau necesare pentru existenţa în mod legal a unei simulaţii, fiind susţineri legate de fondul cauzei, iar nu de cele reţinute de instanţa de apel în legătură cu soluţionarea cererii de lămurire şi completare.

Or, premisa menţionată nu se regăseşte în considerentele deciziei recurate, în condiţiile în care instanţa de apel a avut în vedere, la soluţionarea cererii de lămurire, că apelanţii-reclamanţii au invocat pretinse greşeli de judecată în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, aspecte care exced procedurii de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, cu privire la cererea de completare, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată reţinând incidenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, fapt pentru care nu s-a mai impus cercetarea în fond a cauzei, în acord cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., situaţie ce nu este echivalentă cu omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri principale, accesorii, incidentale sau conexe, de natură a atrage aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar fi lămurit greşita reţinere a îndeplinirii condiţiilor triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi pe cale de consecinţă a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi la inexistenţa condiţiilor de valabilitate cerute pentru simulaţie sunt străine soluţiei adoptate de instanţa de apel şi motivării aferente acesteia.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte constată că indicarea ca temei al recursului a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, deşi recurenţii-reclamanţi dezvoltă critici circumscrise acestor teze de nelegalitate, acestea nu au nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.

Având în vedere cele arătate, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 71 din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.