Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2686/2020 AI generated

Annulling an appeal against a suspension order for lack of valid cassation grounds under Art. 488 CPC

Case Number Decizia nr. 2686/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal filed by the petitioner against the appellate court’s procedural order, thereby leaving the lower court’s decision intact. The dispute concerned a revision lawsuit where the Court of Appeal had suspended proceedings under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure due to the petitioner’s absence and lack of a request for judgment in absentia. The petitioner appealed this suspension, arguing that the served copy of the decision lacked the judges’ signatures, allegedly violating Articles 426 and 427 of the Code of Civil Procedure. The ICCJ held that these arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488, as they criticized the copy of the act rather than the legality of the decision itself. Relying on Articles 486, 487, and 489 of the Code of Civil Procedure, the court determined the appeal was null due to lack of proper legal motivation and applied the statutory sanction of annulment under Article 493(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Annulling an appeal against a suspension order for lack of valid cassation grounds under Art. 488 CPC: The dispute concerned a revision lawsuit where the Court of Appeal had suspended proceedings under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure due to the petitioner’s absence and lack of a request for judgment in absentia. The petitioner appealed this suspension, arguing that the served copy of the decision lacked the judges’ signatures, allegedly violating Articles 426 and 427 of the Code of Civil Procedure. The ICCJ held that these arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488, as they criticized the copy of the act rather than the legality of the decision itself. Relying on Articles 486, 487, and 489 of the Code of Civil Procedure, the court determined the appeal was null due to lack of proper legal motivation and applied the statutory sanction of annulment under Article 493(5).

Keywords

AI generated
grounds for cassation annulment proceedings grounds for revision procedural nullity article of civil procedure judgment in absentia

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii revizuirii.
art. 487 C. proc. civ
a declarat recurs împotriva încheierii din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, cale de atac ce nu a fost motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 487 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 24 iulie 2020, dispunându-se comunicarea acestuia.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin.
art. 488 C. proc. civ
(2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
art. 427 alin. (1) C. proc. civ
civ., criticile vizând în realitate o copie a actului procedural comunicat recurentului-petent în conformitate cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Provision explicitly cited in the final operative order as the legal basis for applying the sanction of annulment to the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Provision explicitly cited in the final operative order as the legal basis for applying the sanction of annulment to the appeal.

art. 489 C. proc. civ.

Provision explicitly cited in the final operative order to establish the consequence of nullity for an unmotivated appeal, supporting the annulment decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Timişoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect soluţionarea revizuirii formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 86 din 12 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii revizuirii.

Astfel, la termenul de judecată din 18 iunie 2020 instanţa a constatat lipsa revizuentului şi, reţinând faptul că nu s-a solicitat judecata în lipsă, a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Încheierea a fost pronunţată cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

Prin cererea transmisă prin e-mail la 12 iulie 2020, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, cale de atac ce nu a fost motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 487 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs petentul a arătat că exemplarul de pe încheierea comunicată acestuia nu poartă semnătura judecătorilor, apreciind că nu au fost respectate prevederile art. 426 şi 427 C. proc. civ. şi nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanţei ce a pronunţat hotărârea.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 24 iulie 2020, dispunându-se comunicarea acestuia.

În cuprinsul raportului s-a concluzionat că se pune problema nulităţii recursului.

Raportul a fost comunicat părţii la 4 august 2020.

Partea nu a depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că se aduc critici în legătură cu exemplarul încheierii din 18 iunie 2020, exemplar comunicat revizuentului A., în sensul că respectivul înscris nu poartă semnătura completului care a pronunţat încheierea.

Având în vedere cele constatate, se apreciază că aspectele evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale încheierii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., criticile vizând în realitate o copie a actului procedural comunicat recurentului-petent în conformitate cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Prin nemotivarea căii de atac în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În consecinţă, reţinând că aspectele evidenţiate în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate de către instanţă din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.