Declaratory ownership claim quashed and remanded after appellate court altered claim object to revendication.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 11.11.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., să se constate faptul că este proprietarul în drept şi în fapt al imobilului situat în Bucureşti, str. x, având suprafaţa de 800 mp.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 35, 94 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 4070/09.05.2017, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017.

Prin cererea precizatoare reclamantul a indicat valoarea obiectului cererii la 164.800 euro, convertiţi în RON la cursul BNR din 28.11.2016 de 4,5 RON/1 euro, rezultând suma de 741.600 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 284/15.02.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la 2.500 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 97/A/21.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei; a obligat reclamantul, la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat următoarele:

- Prin respingerea apelului, instanţa de judecată a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din acelaşi cod;

- În motivare, instanţa de apel a schimbat obiectul pricinii din acţiune în constatare a unui drept de proprietate asupra unui imobil aparţinând reclamantului, în acţiune în revendicare, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor şi fără a fi învestită cu o asemenea cerere;

- Deşi instanţa de apel a apreciat că reclamantul deţine imobilul în mod legal, în baza certificatului de moştenitor, ca unic descendent al tatălui său, G., totuşi a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale autorilor recurentului şi ale intimaţilor, mijloc de probă specific acţiunii în revendicare, iar nu acţiunii în constatare;

- Singurul remediu în această situaţie este casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel, pentru a se pronunţa exclusiv pe ceea ce s-a solicitat prin cererea de apel.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material care reglementează apărarea dreptului de proprietate imobiliară, respectiv art. 563 şi urm. C. civ., precum şi menţiunile doctrinare şi jurisprudenţiale referitoare la compararea de titluri, precizând ulterior că înţelege să renunţe la analiza acestuia.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 10.02.2021.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate formulat în termenul legal, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel cum recurentul a precizat că îl menţine şi acordarea cheltuielilor de judecată.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi la data de 07.07.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 07.08.2020 (zi lucrătoare de vineri).

La data de 06.08.2020 (data poştei), în termen legal, intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat pârâţii că în mod nereal susţine reclamantul că instanţa ar fi schimbat caracterul de acţiune în constatare al cererii de chemare în judecată, cu o acţiune în revendicare, reclamantul A. nu a fost niciodată proprietarul suprafeţei de teren la care face referire, întrucât terenul a fost vândut de către defunctul G. la data de 28.06.2013 către H. şi I..

Intimaţii nu au nicio legătură cu terenul menţionat şi nici cu numărul cadastral al acestuia. Acţiunea este inadmisibilă, întrucât se solicită compararea unor titluri de proprietate de acelaşi rang juridic, iar reclamantul susţine că este şi proprietar şi posesor, fără a avea vreun document în acest sens.

Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 04.09.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 15.09.2020 (zi lucrătoare de marţi). În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând critica de nelegalitate prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de limitele învestirii de către partea reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevăd că se poate cere casarea când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. statuează că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar cele prevăzute de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. stabilesc că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate (5), respectiv, că instanţa îşi poate întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. (6)

Aplicarea principiilor menţionate la judecata din apel este particularizată prin dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. relative la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Alin. (3) al articolului menţionat stabileşte că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Aşa fiind, când instanţa de apel schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, contrar prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fără să pună în discuţia părţilor împrejurările de fapt sau de drept în raport de care urmează să analizeze pretenţiile deduse judecăţii, hotărârea pronunţată este supusă casării.

Prin recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi a principiului contradictorialităţii, prevăzute de dispoziţiile art. 9 şi art. 14 din C. proc. civ.

Anume, partea reclamantă susţine că instanţa de apel a schimbat obiectul cererii pe care a dedus-o judecăţii, din acţiune în constatarea dreptului de proprietate, în acţiune în revendicare, fără însă ca această împrejurare să fi fost pusă în discuţia părţilor, fapt dovedit prin considerentele hotărârii recurate care relevă că s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale autorilor părţilor litigante, mijloc de probă specific acţiunii în revendicare, iar nu acţiunii în constatare.

Critica este fondată.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016, partea reclamantă, J., a chemat în judecată partea pârâtă, B., C., D., E., F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că este proprietar, în fapt şi în drept, al imobilului situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 800 mp.

În cuprinsul cererii, partea reclamantă a arătat că deduce judecăţii o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., întrucât nu are deschisă calea unei acţiuni în realizare, dat fiind că deţine terenul în litigiu atât în proprietate, cât şi în posesie.

Partea reclamantă a indicat în cuprinsul cereri de chemare în judecată şi dispoziţiile art. 563 C. civ. care reglementează acţiunea în revendicare, fără însă a explica acest aspect.

Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 284/15.02.2018, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, motivat de faptul că partea reclamantă nu a dovedit că ar avea în proprietate suprafaţa de teren de 800 mp situată pe str. x, la intersecţia cu str. x.

În esenţă, instanţa a reţinut că terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului părţii în procedura Legii nr. 18/1991 măsura, în realitate, 800 mp şi nu 1600 mp, sens în care titlul de proprietate a fost rectificat şi că terenul de 800 mp a fost vândut de către autorul reclamantului printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat în anul 2013

Prin apel, partea reclamantă a reiterat faptul că a dedus judecăţii o acţiune având ca obiect constatarea dreptului de proprietate privată asupra unei suprafeţe de 800 mp, cu privire la care a pretins că în planul de amplasament apare menţiune "proprietar neidentificat", teren care este situat la vest de suprafaţa de 800 mp aflată pe x care a fost vândută în anul 2013.

Pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul memoriului de apel, partea reclamantă a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate şi constatarea dreptului de proprietate (") asupra suprafeţei de teren de 800 mp.

Prin decizia recurată, nr. 97/A din 21 ianuarie 2020, instanţa de apel a respins apelul, substituind însă considerente noi celor reţinute în sentinţa dată de prima instanţă, cu privire la care a statuat că se înlocuiesc în integralitate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că este învestită să analizeze şi să statueze cu privire la titularul dreptul de proprietate valabil asupra terenului în discuţie, cu luarea în considerarea a dispoziţiilor art. 555 C. civ., dat fiind că ambele părţi deţin titluri de proprietate asupra acestui teren valabil emise în procedura Legii nr. 18/1991.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că partea reclamantă deţine titlul de proprietate nr. x/27.12.1994 cu care face dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 1.600 mp (şi nu doar pentru 800 mp, cum eronat a apreciat prima instanţă) iar partea pârâtă deţine titlul de proprietate nr. x/1995 cu care face dovada dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 2.088 mp.

Comparând titlurile de proprietate exhibate de părţi, instanţa de apel a statuat, pentru argumentele expuse în cuprinsul hotărârii recurate, că partea pârâtă este îndreptăţită să păstreze posesia terenului în litigiu, întrucât dreptul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al părţii reclamante.

Procedând astfel, instanţa de apel a schimbat însă obiectul cererii de chemarea în judecată în calea de atac a apelului din acţiune în constatare în acţiune în revendicare, contrar dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Acţiunea în constatare, reglementată prin dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., permite persoanei care justifică un interes să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept al său împotriva părţii pârâte.

Dreptul de proprietate privată, al cărui conţinut este reglementat prin dispoziţiile art. 555 C. civ., poate fi apărat şi pe calea acţiunii în revendicare reglementată prin dispoziţiile art. 563 şi urm. C. civ., însă acţiunea în revendicare este o acţiune în realizare întrucât permite instanţei de judecată să decidă asupra existenţei şi valabilităţii drepturilor de proprietate pretinse de ambele părţi, producând astfel o modificare a raporturilor juridice existente între acestea.

Cele două acţiuni civile nu pot coexista în cadrul aceluiaşi proces, întrucât exerciţiul acţiunii în constatare este subordonat condiţiei potrivit căreia poate fi primită doar dacă partea nu poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Aşa fiind, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel urmează a dispune asupra motivelor de apel cu luarea în considerare a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 477 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales la SCA K., cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 16, sector 4 împotriva deciziei nr. 97/A din 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C., D., E., F., toţi cu domiciliul în Bucureşti, str. x.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 februarie 2021.