Civil liability of a bailiff for execution defects: scope of res judicata versus presumption of fact and failure to prove illicit act

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta CEK Bank S.A. a solicitat obligarea pârâtului A., executor judecătoresc, la plata despăgubirilor civile în cuantum de 227.407 RON, urmare a prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 188/2000, în ceea ce priveşte procedura execuţională derulată în dosarul de executare silită nr. x/2012.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi:

Prin sentinţa civilă nr. 910 din 13 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta B. S.A., cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi:

Prin decizia nr. 175 din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 910 din 13 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, reclamanta B. S.A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare nelegală cu privire la incidenţa autorităţii de lucru judecat. Instanţa de fond a apreciat că statuările cuprinse în sentinţa civilă nr. 1107/2016 a Judecătoriei Iaşi, confirmate prin decizia civilă nr. 61/R/2016 a Tribunalului Vaslui, se impun în cauză cu autoritate de lucru judecat în manifestarea sa procesuală de prezumţie.

Instanţa de apel a reţinut că nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 61/R/2016 a Tribunalului Vaslui întrucât executorul judecătoresc nu a fost parte, însă se poate reţine puterea de lucru judecat a considerentelor. De asemenea, instanţa de apel a arătat că nu se poate reţine că în dosarul de executare nr. 220/2012 prin cererea de executare silită s-ar fi solicitat ca executarea să vizeze toate formele prevăzute de lege, ci doar executarea imobiliară a garanţilor ipotecari şi executarea veniturilor avalistului C..

Recurenta-reclamantă apreciază că executarea veniturilor avalistului este echivalentă cu executarea silită prin poprire, aspect reţinut şi de decizia nr. 61/R/2016 pronunţată de Tribunalul Vaslui - raţionament ce constituie argument al culpei executorului judecătoresc.

O a doua critică a hotărârii pronunţate de instanţa de apel se referă la neanalizarea motivelor formulate de apelanta-reclamantă în legătură cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Recurenta-reclamantă apreciază că în cauză sunt cumulativ îndeplinite condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, fiind dovedită existenţa prejudiciului patrimonial, existând fapta ilicită a pârâtului executor judecătoresc ce a condus la anularea executării silite, existând raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, precum şi vinovăţia executorului judecătoresc - constând în neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:

Recursul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la 30 iulie 2020, fiind aleatoriu repartizat spre soluţionare completului de judecată nr. 5.

În vederea efectuării procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea recursului către intimat, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

La 15 septembrie 2020 intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 25 septembrie 2020 recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată fond, apel şi recurs.

Conform art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., în dosar a fost fixat termen de judecată la 10 decembrie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât A. în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, se constată că, deşi unele dintre susţinerile din recurs ating chestiuni legate de netemeinicia hotărârii recurate (instanţa de apel a interpretat greşit probele dosarului, reţinând o situaţie de fapt eronată), iar pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. este doar formal invocat, totuşi, în cuprinsul memoriului de recurs se dezvoltă critici de natură a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte dezlegarea dată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, se constată că susţinerile părţii sunt nefondate.

Legalitatea procedurii de executare silită desfăşurată în cadrul dosarului de executare nr. 220/2012 a făcut obiect al analizei instanţei, în litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. x/2015, litigiu pornit de către debitorii raportului juridic execuţional D., C. şi E..

Prin sentinţa civilă nr. 1107 din 10 mai 2016, Judecătoria Vaslui a admis contestaţia la executare, a constatat perimată executarea ce făcea obiectul dosarului de executare nr. 220/2012 şi, în consecinţă, a desfiinţat executarea silită. Sentinţa a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 61/R din 10 august 2016 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, aspectele dezlegate în considerentele acestor hotărâri se impun cu putere de lucru judecat în cauza dedusă judecăţii, iar nu cu autoritate de lucru judecat, având în vedere împrejurarea că în contestaţia la executare biroul executorului judecătoresc nu a avut calitatea de parte. Condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni - identitate de părţi, de obiect şi de cauză juridică - ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea de lucru judecat (prezumţia de lucru judecat) se referă la consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În speţă, Tribunalul Vaslui a reţinut că executorul judecătoresc a emis adresele de înfiinţare a popririi conturilor debitorilor garanţi şi a efectuat urmărirea silită a imobilului proprietatea garanţilor ipotecari şi că executarea silită viza toate formele de executare. Din lecturarea cererii de executare silită existentă în copie la dosarul Tribunalului Iaşi reiese că a fost solicitată doar executarea bunurilor imobile ale garanţilor ipotecari ai S.C. F. S.R.L., D., C. şi E., respectiv executarea veniturilor avalistului C..

Or, având în vedere cele constatate, nu se poate susţine că în dosarul de executare nr. 220/2012 s-ar fi solicitat prin cererea de începere a executării silite ca executarea să vizeze toate formele prevăzute de lege, doar pentru că aşa a reţinut Tribunalul Vaslui în expunerea situaţiei de fapt în cuprinsul deciziei nr. 61/R din 10 august 2016.

Curtea de Apel Iaşi a făcut o corectă dezlegare asupra excepţiei puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 61/R din 10 august 2016 pronunţată de Tribunalul Vaslui, reţinând că prin depunerea cererii de executare silită s-a făcut dovada contrarie, în sensul că executarea silită nu a vizat toate formele de executare (astfel cum s-a consemnat în cuprinsul deciziei), prin urmare, nu se poate retine, aşa cum pretinde apelanta, că în dosarul de executare 220/2012, s-ar fi solicitat prin cererea de executarea silită ca aceasta să vizeze toate formele prevăzute de lege, ci doar executarea imobiliară a garanţilor ipotecari şi executarea veniturilor avalistului C..

Critica referitoare la neanalizarea motivelor formulate de apelanta-reclamantă în legătură cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, ce poate fi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apare ca fiind, de asemenea, nefondată.

Se constată că motivarea instanţei de apel susţine pe deplin soluţia pronunţată. Astfel, Curtea a reţinut că "în cauză, nu a fost indicată de apelantul reclamant obligaţia profesională încălcată de executorul judecătoresc, acesta reproşându-i-se doar o stare de pasivitate ce a generat în final perimarea executării silite", reclamantul având obligaţia dovedirii faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale.

Condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, condiţii ce se cer a fi cumulativ întrunite, sunt: existenţa unei fapte ilicite, fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, să existe un prejudiciu şi să existe o legătură de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul produs. Se observă, aşadar, că prima condiţie este aceea a existenţei unei fapte ilicite - ca element generator de răspundere.

Or, reţinând că reclamanta nu a dovedit existenţa faptei ilicite, instanţa de apel nu avea de ce să mai analizeze în ce măsură sunt întrunite celelalte elemente ale atragerii răspunderii civile delictuale, în lipsa unuia dintre elementele ce se cer a fi cumulativ întrunite. Nu se poate astfel reţine că, procedând în acest mod, instanţa de apel nu ar fi analizat motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, cum toate criticile îndreptate împotriva deciziei din apel au fost găsite nefondate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 175 din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.