Unity of execution court prevents division among debtor seats; conflict resolved in favor of Iași Court

Şedinţa publică din data de 09 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 14 septembrie 2020, sub nr. x/2020, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. a solicitat, în numele şi pentru creditoarea B., încuviinţarea executării silite faţă de debitorul Ministerul Economiei şi Finanţelor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 748 din 23 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 510 din 08 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin încheierea din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 437 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2007.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţă civilă nr. 7887 din 30 septembrie 2020, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a reţinut că debitorul are sediul în municipiul Bucureşti, str. x, în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 6180 din 20 octombrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. privind pe creditoarea B. şi pe debitorul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, în favoarea Judecătoriei Iaşi; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a constatat că prin încheierea nr. 7687 din 31 iulie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a fost admisă o altă cerere de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. în cadrul aceluiaşi dosar de executare şi în temeiul aceluiaşi titlu executoriu şi s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Iaşi şi în favoarea creditoarei B..

Raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3), art. 112 alin. (1) teza I şi art. 116 din C. proc. civ., apreciat că prin depunerea primei cereri de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Iaşi, executorul judecătoresc a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul debitorilor Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. a solicitat, în numele şi pentru creditoarea B., încuviinţarea executării silite faţă de debitorul Ministerul Economiei şi Finanţelor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 748 din 23 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 510 din 08 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin încheierea din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 437 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2007.

Divergenţa ce a cauzat prezentul conflict de competenţă a fost generată de incidenţa normelor de procedură, ce reglementează competenţa teritorială a instanţei de judecată, determinată de sediul debitorului, în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ. care statuează asupra competenţei de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de executare.

Astfel fiind, Judecătoria Iaşi a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la sediul debitorului Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza I şi cele ale art. 116 din C. proc. civ. şi împrejurarea că Judecătoria Iaşi, printr-o încheiere anterioară, a admis o altă cerere de încuviinţare a executării silite, în cadrul aceluiaşi dosar de executare şi în temeiul aceluiaşi titlu executoriu, împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei, în favoarea aceluiaşi creditor.

Potrivit art. VI alin. (1) din O.U.G nr. 1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 85 din 4 februarie 2016, "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cererile de încuviinţare a executării silite se soluţionează de către instanţele judecătoreşti şi cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Dispoziţiile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că:

"Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Rezultă, aşadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestaţiilor la executare, a cererilor de încuviinţare a executării silite, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competenţă teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că prin încheierea nr. 7687 din 31 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A., în cadrul dosarului de executare nr. 974/T/2020, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 748 din 23 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 510 din 08 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin încheierea din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 437 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2007, la solicitarea creditoarei B., împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Tribunalului Iaşi .

Prin completarea cererii de executare silită formulate la data de 28 august 2020, în cadrul dosarului de executare nr. 974/T/2020 al Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A., creditoarea B. a înţeles să se îndrepte şi împotriva debitorului Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu sediul în Bucureşti, str. x.

Înalta Curte reţine aplicabilitatea, prin analogie, a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia (...)."

Raţiunile care au condus la reglementarea cazului de prorogare de competenţă al textului legal menţionat, respectiv necesitatea soluţionării de către o singură instanţă a unei cereri formulate împotriva mai multor debitori, dar care are la bază o singură creanţă, pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii, se regăsesc şi în cazul determinării instanţei de executare competente teritorial în ipoteza în care prin cererea de executare silită creditorul solicită încuviinţarea executării silite împotriva mai multor debitori principali.

Or, câtă vreme executarea silită demarată în dosarul nr. x/2020 are o cauză unică, comună pentru toţi debitorii, iar executorul judecătoresc a înţeles să extindă cadrul procesual sub aspectul debitorilor şi în privinţa Ministerul Economiei şi Finanţelor, executarea silită nu poate fi divizată între instanţele în a căror circumscripţii teritoriale îşi au sediul debitorii, ci trebuie privită în ansamblu, prin raportare la titlul pus în executare şi toţi cei vizaţi de acesta.

O altă interpretare ar conduce la crearea mai multor instanţe de executare în funcţie de sediul fiecărui debitor în parte, contrar scopului urmărit de legiuitor. Astfel, prin noua reglementare s-a instituit principiul unicităţii instanţei de executare, voinţa legiuitorului fiind în sensul existenţei unei singure instanţe de executare care să soluţioneze toate incidentele ivite în cursul executării silite, inclusiv o cerere precum cea supusă analizei.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, secţia civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2020.