Competence for provisional child residence orders pending divorce: special matrimonial jurisdiction prevails over general domicile rules

Şedinţa publică din data de 09 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă la data de 14 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, fără citarea părţilor, stabilirea provizorie a domiciliului minorului C. la domiciliul tatălui în jud. Sibiu, până la soluţionarea definitivă a acţiunii pe fond înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţă civilă nr. 4015 din 09 octombrie 2020, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, privind acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., la actele dosarului şi susţinerile ambelor părţi, Judecătoria Sibiu a reţinut că minorul locuia la data acţiunii şi locuieşte şi în prezent, împreună cu mama sa, în localitatea Tuşnad, judeţul Harghita, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Miercurea Ciuc, prin sentinţa civilă nr. 1950 din 17 noiembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sibiu. Totodată, a constatat ivit conflictului negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc a constatat că ulterior momentului formulării cererii privind stabilirea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a domiciliului provizoriu al minorului, pe rolul Judecătoriei Sibiu a fost înregistrat dosarul nr. x/2020 având ca obiect desfacerea căsătoriei între părţi.

Cu referire la art. 998 şi art. 920 din C. proc. civ., a reţinut că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererilor accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale, precum cea formulată în cauză, este instanţa competentă să dispună desfacerea căsătoriei, respectiv Judecătoria Sibiu.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la Judecătoria Sibiu, secţia civilă, la data de 14 septembrie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat stabilirea, în mod provizoriu, a domiciliului minorului C., la domiciliul tatălui în judeţul Sibiu.

Ulterior, la data de 07 octombrie 2020, pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă, sub nr. x/2010, a fost înregistrată acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei, păstrarea numelui din timpul căsătoriei, stabilirea locuinţei minorului la reclamantă cu exercitarea autorităţii părinteşti în comun (acest capăt de cerere formând deja obiectul dosarului nr. x/2020 având ca obiect stabilire domiciliu minor), obligarea pârâtului la plata lunară a pensiei de întreţinere în favoarea minorului de la data formulării cererii şi până la împlinirea vârstei majoratului.

Pornind de la prevederile art. 998 din C. proc. civ., se observă că acest text de lege stipulează în sensul introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Se reţine că instanţa competentă în materie de divorţ este reglementată prin art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

În ceea ce priveşte cererile accesorii şi incidentale în această materie, art. 919 din C. proc. civ. stipulează în sensul că instanţa de divorţ se pronunţă, la cerere, şi cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta, iar în situaţia în care soţii au copii minori născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei sau adoptaţi, se va pronunţa asupra acestor aspecte chiar dacă nu au fost solicitate prin cererea de divorţ.

Totodată, art. 920 din C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanţa, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, să poată lua măsuri provizorii, inclusiv cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori.

Or, în cauză, în raport de competenţa teritorială astfel reglementată în materie, se constată că pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă este înregistrat dosarul nr. x/2010 având ca obiect procesul de divorţ între părţile din prezentul dosar, prin care s-a solicitat şi stabilirea domiciliului minorului.

Prin urmare, atâta timp cât a fost formulată o cerere de divorţ, fondul dreptului este reprezentat de cererile formulate în cadrul respectivului proces, aşa încât măsurile privind ocrotirea persoanei fizice care ar intra în mod obişnuit în competenţa de soluţionare a instanţei de tutelă în condiţiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, potrivit art. 920 din C. proc. civ.

Cum raportul dintre norma generală şi norma specială se rezolvă din perspectiva principiului specialia generalibus derogant, în cauză sunt incidente prevederile art. 919 şi art. 920 din C. proc. civ., cuprinse în Cartea a VI-a. Proceduri speciale şi nu cele ale art. 114 alin. (1) din acelaşi cod ce se regăsesc în Cartea I. Dispoziţii generale.

Drept urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra cererilor accesorii sau incidentale, introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale, precum cea formulată în prezenta cauză având ca obiect stabilirea domiciliului minorului, este instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu, secţia civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2020.