Partial quash and remand: completion-motion ruling appealable despite annulled donation contract; valuation and registration claims fail

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 07.04.2017 sub nr. x/2017, reclamanţii Primarul municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al municipiului Timişoara, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. (una şi aceeaşi persoană cu C.), D., să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie nr. x/19.08.2016, încheiat de către SPN E., prin care pârâţii 1 şi 2 au donat fiului acestora, pârâtul 3, dreptul de proprietate asupra construcţiei casă cu etaj situată în Timişoara, Bd. x, înscris în CF nr. x- C1 Timişoara, nr. CF vechi x, nr. top x; să se dispună restabilirea situaţiei anterioare în sensul radierii din cartea funciară nr. x- C1 Timişoara, nr. CF vechi x, nr. top x a menţiunilor din foaia de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timişoara; să fie obligaţi pârâţii la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, sumă al cărei cuantum urmează a fi determinat prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 25, art. 28 din C. proc. pen., art. 554, art. 858. art. 860, art. 863, art. 897, art. 908 alin. (1), art. 1214, art. 1225, art. 1236, art. 1237, art. 1238 alin. (2), art. 1246, art. 1247, art. 1250, art. 1254 din C. civ., Legea nr. 213/1998.

Prin cererea modificatoare formulată la 12.04.2017, reclamanţii au arătat că în calitate de reclamanţi trebuie să figureze şi Statul Român, prin Municipiul Timişoara, precum şi Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara.

Pârâţii A., B. (una şi aceeaşi persoană cu C.), D. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca netemeinică şi nelegală, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată.

În cererea reconvenţională, pârâţii au solicitat instanţei ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să se constate: 1. că imobilul situat în Timişoara, str. x înscris în c.f. x - C1Timişoara, c.f. vechi 207 cu nr. top x, compus din casă cu 1 etaj, dobândit prin cumpărare de A. căsătorit cu B. de la vânzătoarea F., în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.1997 de BNP G. a suferit multiple transformări; 2. să se dispună în baza art. 908 alin. (1) pct. 4 C. civ. rectificarea intabulării în c.f. x -C1 Timişoara, nr. vechi 207, nr. top x, urmând ca în partea I privind descrierea imobilului, să fie trecută situaţia reală a imobilului şi anume să fie înscrise în mod real toate extinderile, modificările, adăugirile şi construcţiile noi realizate pe baza autorizaţiilor de construire nr. x/22.07.1998, nr. y/17.07.2000, nr. z/29.08.2001 şi nr. 2379/18.10.2002, emise de Primăria Timişoara; 3. să se constate că voinţa donatorilor a fost aceea de a dona fiului, imobilul mai sus descris, cu toate îmbunătăţirile, adăugirile şi extinderile realizate în baza autorizaţiilor de construire.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, 209 C. proc. civ. art. 565, 577,578, 881,887, 908 C. civ., art. 26 din Legea nr. 115/1938.

Reclamanţii au formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată şi nefondată.

Prin sentinţa nr. 12386/29.11.2017, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin încheierea de şedinţă din 16.05.2018, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare, respectiv excepţia necompetenţei generale a instanţelor din România, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamanţilor pentru statul român, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în restabilirea situaţiei anterioare, excepţia inadmisibilităţii cererii de notare în CF a dreptului de proprietate a statului român, excepţia inadmisibilităţii cererii de restituire a situaţiei anterioare, pentru motivele acolo arătate.

Prin încheierea de şedinţă din 14.11.2018, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamanţilor Primarul municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, pentru considerentele reţinute în respectiva încheiere.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa nr. 3/07.01.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis în parte acţiunea; a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/19.08.2016 de către BNP E., prin care pârâţii A. şi B. (aceeaşi cu C.) au donat pârâtului D. dreptul de proprietate asupra construcţiei casă cu un etaj situată în Timişoara, B-dul x nr. 52, înscrisă în CF x - C1 Timişoara, nr. CF vechi x, nr. top. x; a dispus rectificarea CF x - C1 Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. şi restabilirea situaţiei de CF anterioară acestei înscrieri; a respins, în rest, acţiunea; a respins cererea reconvenţională; a obligat pârâţii la 19.781,80 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Ulterior pronunţării acestei sentinţe, părţile au formulat cereri de lămurire şi de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3/07.01.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 901/20.06.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul de faţă, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului hotărârii civile nr. 3/07.01.2019, formulată de către pârâţi; au fost obligaţi reclamanţii la 3000 de RON cheltuieli de judecată către pârâţi; a fost respinsă cererea de completare şi lămurire a dispozitivului formulată de reclamanţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 37/26.02.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul principal formulat împotriva sentinţei de pârâţii A., B. şi D.; a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român prin Municipiul Timişoara, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 3/07.01.2019 şi încheierii din 14.11.2018 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017; a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 901/20.06.2019; a schimbat în parte sentinţa nr. 901/20.06.2019, în sensul respingerii cererii formulate de pârâţii A., B. şi D., de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei menţionate; a respins apelul incident formulat de pârâţii apelanţi A., B. şi D. împotriva sentinţei nr. 3/07.01.2019 şi împotriva încheierii din 16.05.2018, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii Statul Român, prin Municipiul Timişoara, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, formulând următoarele critici:

I. Tribunalul Timiş a pronunţat o hotărâre, respectiv încheiere (cea din 14.11.2018), parţial netemeinică şi nelegală, fără a ţine cont de cele invocate şi susţinute de către instituţia reclamantă şi de probele existente în dosarul cauzei. Totodată, instanţa de apel a considerat că reclamanţii ar putea beneficia doar de o chirie al cărei cuantum ar fi cel prevăzut de lege şi că solicitarea de plată a contravalorii lipsei de folosinţă este neîntemeiată, fără a stabili, ca obiectiv al expertizei, calculul cuantumului valorii la care să fie obligaţi pârâţii pentru lipsa de folosinţă.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat că a fost invocată omisiunea acestei instanţe de a ordona, din oficiu, probe pe care reclamanţii nu le-au propus, ori că a fost invocată pasivitatea primei instanţe în a suplimenta obiectivele expertizei de evaluare solicitate, câtă vreme proba cu expertiza evaluatorie a fost propusă chiar de către reclamant, în dovedirea capătului de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosinţă. În acest context, dacă instanţele apreciau că obiectivele propuse de parte nu sunt cele oportune, puteau să le schimbe ori să le completeze, iar nu să le respingă în întregime.

Instanţa de fond nu a pus în discuţie obiectivele probei cu expertiza, ci s-a limitat la a respinge proba, fără vreo altă motivare, lipsind partea de posibilitatea de a dovedi capătul de cerere.

Instanţele nu au luat în considerare faptul că pârâţii folosesc acest imobil de mai bine de 20 de ani, intrând în posesia lui în mod ilegal, nu au avut niciodată calitatea de chiriaşi, iar despăgubirile ar trebui să se raporteze la preţul de piaţă.

Este eronată susţinerea instanţei de apel că instituţia reclamantă ar fi recunoscut faptul că autorităţile locale nu pot percepe o chirie raportată la valorile practicate pe piaţa liberă, ci doar prin raportare la valorile stabilite prin hotărâre de consiliu local, o astfel de susţinere fiind contrazisă de apărările şi solicitările formulate în cauză.

II. Prin sentinţa penală nr. 10/PI/12.01.2016 (definitivă) pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi decizia nr. 249/A din 08.06.2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010 au fost anulate mai multe înscrisuri relevante în cauză, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiţilor H. şi soţia I.. Deşi s-a reţinut că imobilul aparţine Statului Român conform Decretului nr. 92/1950, instanţa penală nu a dispus înscrierea în cartea funciară a acestui drept. Cu toate că recurenţii au efectuat demersurile necesare în vederea înscrierii dreptului de proprietate, s-a respins cererea de revenire asupra situaţiei anterioare asupra A.1.1 sub B.3 din CF nr. x-C1 UAT Timişoara, întrucât asupra construcţiei figura ca proprietar o terţă persoană.

Pârâţii, deşi cunoşteau situaţia imobilului pe care îl deţin, imediat după pronunţarea hotărârilor penale l-au înstrăinat fiului lor printr-un contract de donaţie, cu intenţia vădită de a se sustrage prevederilor legale şi de a păstra în continuare imobilul, cu toate că instanţa penală a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietatea al numiţilor H. şi soţia I.. Reaua credinţă a pârâţilor este vădită, iar actul juridic încheiat de către A., B. cu D. este lovit şi el de nulitate absolută, datorită legăturii lor juridice, conform principiului "resoluto iuris dantis, resolvitur ius accipientis".

Tribunalul Timiş, prin sentinţa nr. 3/07.01.2019, a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/19.08.2016 de către BNP E., prin care pârâţii A. şi B. au donat pârâtului D. dreptul de proprietate asupra construcţiei casă cu un etaj situată în Timişoara, B-dul x nr. 52, înscrisă în CF x-C1 Timişoara, CF vechi x, nr. top. x, dispunând rectificarea CF x Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. şi restabilirea situaţiei de CF anterioară acestei înscrieri, însă nu a precizat la care situaţie anterioară se referă.

Rezultă că se impune restabilirea situaţiei anterioare tuturor înscrierilor făcute în baza unor titluri ilegale, respectiv reînscrierea dreptului de proprietatea al numiţilor H. şi soţia I., aceasta fiind singura soluţie legală.

Prin acţiunea formulată s-a solicitat să se dispună intabularea în CF nr. x - CI Timişoara, nr. CF vechi x, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timişoara, arătând că imobilul situat administrativ în Timişoara, str. x a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în proprietatea statului. La vremea respectivă, din eroare, acest imobil a fost trecut în anexa cu privire la naţionalizarea imobilelor din Arad. La data de 21.08.1950 acest lucru a fost adus la cunoştinţa Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane - Timişoara, organ îndrituit a prelua dreptul de proprietate al statului de către întreprinderea Locuinţe şi Localuri Arad.

Cu toate erorile de întabulare, Statul Român, prin Primăria Municipiului Timişoara (anterior prin entităţile care au administrat imobilul şi anume ILLT şi RA URBIS) a înregistrat "ope legis" clădirea, plus terenul, ca mijloc fix al acesteia, comportându-se ca proprietar, după cum rezultă din ultimele contracte de închiriere din 1994, prelungite până în anul 1999. Astfel, calitatea de proprietar al Statului Român, în administrarea Primăriei Municipiului Timişoara este demonstrată de Legea nr. 213/17.11.1999 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care dispune, prin art. 6 alin. (1) că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale, la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", iar prin art. 6 alin. (3) se dispune că "instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului".

Verificându-se legile în vigoare la data preluării acestui imobil de către stat, s-a făcut trimitere la prevederile art. 26 din Decretul nr. 115/1938, art. 11 din Constituţia din 1948, art. 7 din Constituţia din 1952, art. 7 din Constituţia din 1965 care defineşte proprietatea publică, art. 135 (3) şi (4) din Constituţia din 1991, art. 136 (3) din Constituţia din 2003.

Cu privire la imobilul în litigiu, s-au desfiinţat toate contractele de vânzare-cumpărare evidenţiate în CF x Timişoara datorită neîndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă a actelor vânzătorilor şi cumpărătorilor de rea-credinţă, aspecte determinate, în primul rând, de existenţa procurii false şi de modalitatea în care inculpatul J. a pus la cale acele vânzări succesive.

Instanţa de judecată, prin sentinţa penală nr. 10/PI/12.01.2016, în baza prevederilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a pronunţat asupra restabilirii situaţiei anterioare, constatând că, toate aceste contracte sunt fictive, că persoanele care au cumpărat respectiv revândut imobilul sunt persoane interpuse de către inculpatul J. pentru a acoperi ilegalitatea comisă cu prima vânzare bazată pe o procură falsă, imobilul fiind vândut deşi se afla în proprietatea statului.

Astfel, se impune intabularea în CF nr. x - CI Timişoara, nr. CF vechi x, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timişoara, întrucât imobilul situat în Timişoara, str. x a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în proprietatea statului. Din încheierea de carte funciară nr. x/1956 aflată la dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Timişoara, rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea în cartea funciară a dreptului statului, referitor la acest imobil, însă din eroare înscriere a fost făcută în CF nr. x asupra imobilului situat în x, deşi trebuia făcută în CF nr. x, y. Dată fiind această eroare, anterior anului 1995, în cartea funciară a imobilului au rămas înscrişi, cu privire la dreptul de proprietate, numiţii H. şi soţia născută I..

Din sentinţa penală pronunţată în dosarul nr. x/2010, rezultă că Statul Român a intrat în posesia faptică a imobilului pe care l-a administrat prin Primăria municipiului Timişoara şi entităţile sale subordonate.

Potrivit Decretului nr. 115/1938, Statul Român nu era obligat să îşi intabuleze dreptul în cartea funciară, în cazul exproprierii şi naţionalizării, această operaţiune fiind obligatorie în situaţia în care erau încheiate acte juridice de înstrăinare, constatându-se că dreptul Statului Român operează în virtutea Decretului Lege nr. 92/1950. Pe cale de consecinţă, nefiind înscris anterior dreptul de proprietate al Statului Român în cartea funciară, instanţa penală a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiţilor H. şi soţia I., urmând ca ulterior să se solicite, de către instituţia reclamantă, înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în administrarea Municipiului Timişoara, ca urmare a Decretului nr. 92/1950. Acest lucru nu s-a mai putut realiza, întrucât A. şi B. au donat în mod fraudulos imobilul, fiului lor D. deşi titlul lor de proprietate fusese anterior desfiinţat prin hotărârile pronunţate în dosarul penal.

Instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat, în ceea ce priveşte cererea de intabulare în CF x-C1 (CF vechi x), nr. top. x, a dreptului de proprietate al Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, că aceasta ar fi lipsită de interes, întrucât procedura de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este una necontencioasă. Interesul intabulării Statului Român asupra imobilului în litigiu există, cu atât mai mult cu cât suntem în prezenţa unei situaţii litigioase, care se impune a fi soluţionată prin prezentul litigiu, în legătură cu care s-a formulat un petit expres. În caz contrar, există posibilitatea naşterii unor noi procese, ca urmare a opoziţiei pârâţilor, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când reclamantul s-a adresat OCPI Timiş în vederea restabilirii situaţiei anterioare în cartea funciară, ca urmare a pronunţării sentinţei penale.

III. La data de 12.04.2017, s-a depus o precizare de acţiune prin care s-a arătat că, alături de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în calitate de reclamanţi, este necesar să figureze şi Statul Român prin Municipiul Timişoara prin primar, precum şi Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Cu toate acestea, în dispozitivul sentinţei apelate apar ca reclamanţi doar Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara reprezentat prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, fiind doar o omisiune a instanţei de judecată. Prin urmare, s-a formulat o cerere de completare şi lămurire în acest sens, însă prin sentinţa nr. 901/20.06.2019, Tribunalul Timiş nu s-a pronunţat asupra cererii de completare, sens în care împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel, care în mod greşit a fost respins.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 10.02.2021.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor la data de 19.06.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 20.07.2020 (zi lucrătoare de luni).

La data de 16.07.2020 (data poştei), în termen legal, intimaţii-pârâţi A., B., D., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia de nulitate a recursului pentru nemotivare, arătând că recurenţii nu au dezvoltat motivul de casare indicat, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Municipiul Timişoara şi a Statului Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care nu a fost introdus în cauză, deşi prin cererea modificatoare s-a solicitat acest lucru.

În subsidiar, intimaţii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi, după ce au expus situaţia de fapt a cauzei, au arătat că încheierea de şedinţă din 14.11.2018, prin care Tribunalul Timiş a respins proba cu expertiză evaluatorie este legală, suma de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu neputând fi determinată prin analizarea valorii de piaţă a preţului de închiriere a imobilelor, pentru argumentele pe larg expuse în întâmpinare.

În mod corect instanţele anterioare au respins solicitarea de notare în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, întrucât hotărârile penale pe care reclamanţii îşi bazează pretenţiile nu au fost notate în cartea funciară, iar intimaţii nu au figurat ca părţi în acel proces.

Recurenţii sunt de rea-credinţă, nu aduc critici deciziei instanţe de apel, ci reiterează apărări din etapele procesuale anterioare.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Statul Român prin Municipiul Timişoara şi Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu au fost introduşi în cauză nici în timpul cercetării judecătoreşti şi nici cu prilejul analizării cererilor de lămurire/completare dispozitiv.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la data de 23.07.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 03.08.2020 (zi lucrătoare de luni).

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

De asemenea, art. 445 C. proc. civ. reţine că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444", iar art. 446 reţine că "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea, sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost încălcate în cauză, sens în care nelegalitatea săvârşită de către instanţa de apel cu prilejul soluţionării apelului împotriva hotărârii date asupra cererii de lămurire/completare formulată de către reclamanţi se impune a fi remediată prin admiterea recursului.

Astfel, referitor la hotărârea de primă instanţă, reclamanţii au formulat cerere de lămurire şi completare dispozitiv în sensul menţionării, ca parte reclamantă, şi a Statului Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, precum şi a Statului Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, respectiv în ceea ce priveşte menţiunile referitoare la "rectificarea CF x - C1 Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară acestei înscrieri."

Referitor la aceeaşi hotărâre, pârâţii au solicitat şi ei completarea, cu privire la cheltuielile de judecată asupra cărora instanţa a omis să se pronunţe.

Prin sentinţa nr. 901/20.06.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis doar cererea de completare a pârâţilor, respingând cererea de lămurire şi completare formulată de către reclamanţi.

Reclamanţii au formulat apel împotriva acestei sentinţe, respins prin decizia nr. 37/26.02.2020 (recurată în prezenta cauză) cu motivarea că "Întrucât dispoziţiile art. 445 C. proc. civ. reglementează obligativitatea procedurii completării hotărârii, cererea formulată de reclamanţi pe calea apelului apare ca fiind inadmisibilă…".

Procedând astfel, instanţa de apel a dovedit că a fost în eroare cu privire la cererea cu care a fost învestită, respectiv cu un apel împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat o cerere de lămurire/completare dispozitiv, hotărâre supusă căii de atac specifice hotărârii în raport de care s-a formulat cererea de lămurire/completare dispozitiv, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 446 C. proc. civ. anterior citat.

Prin urmare, învestită cu soluţionarea apelului împotriva hotărârii dată în procedura lămuririi/completării dispozitivului, instanţa a apreciat, în mod nelegal, că trebuia urmată încă o dată procedura de completare prevăzută de art. 444-445 C. proc. civ. şi în privinţa sentinţei nr. 901/20.06.2019, câtă vreme această procedură fusese deja parcursă prin solicitarea de completare a dispozitivului sentinţei de primă instanţă, iar hotărârea pronunţată asupra acestei cereri era supusă căii de atac în condiţiile art. 446 C. proc. civ. pentru îndreptarea eventualelor neregularităţi pretinse de parte (fără reluarea, aşadar, a procedurii completării şi în privinţa acestei sentinţe).

Din această perspectivă procedurală, recursul apare ca fondat, impunându-se admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 901/20.06.2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în ce priveşte soluţionarea cererii de lămurire/completare a dispozitivului, formulată de aceste părţi.

Referitor la celelalte critici deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi primite, sub aceste aspecte decizia recurată urmând a fi menţinută.

Astfel, în ce priveşte modalitatea în care prima instanţă a apreciat asupra expertizei evaluatorii având ca obiect stabilirea valorii lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu, Înalta Curte constată că în mod corect aceasta a fost respinsă, întrucât, aşa cum chiar reclamanţii au învederat pe parcursul judecării cauzei, aceştia nu ar fi putut beneficia decât de o chirie stabilită printr-o hotărâre de consiliu local, iar nu de o chirie raportată la piaţa liberă, situaţie faţă de care atare expertiză nu îşi justifica finalitatea.

Pe de altă parte, din conţinutul încheierii de şedinţă din 14.11.2018 a Tribunalului Timiş reiese că instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor această chestiune, părţile au formulat obiective şi note scrise, fiind respectat cadrul legal de propunere şi dezbatere a probei respective, iar faptul că instanţa a concluzionat în sensul lipsei de utilitate a probei nu este de natură să atragă nelegalitatea acestei statuări, câtă vreme soluţia adoptată a rezultat din dezbateri.

Referitor la notarea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, se reţine că prin sentinţa penală nr. 10/PI/12.01.2016 a Curţii de Apel Timişoara, după ce au fost anulate mai multe înscrisuri, emanând de la persoane ce nu figurează în actualul cadru procesual, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietatea al numiţilor H. şi soţia I..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul radierii din cartea funciară nr. x-C1 Timişoara, nr. top. x a menţiunilor din foaia de proprietate de sub B2, respectiv a numitului D. (înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate urmare a contractului de donaţie încheiat cu părinţii săi, A. şi B.).

În apel dar şi în recurs aceştia arată că, întrucât prin sentinţa penală nr. 10/PI/12.01.2016 titlul de proprietate al pârâţilor A. şi B. a fost anulat, pe cale de consecinţă şi contractul de donaţie încheiat de către aceştia cu fiul lor, D. este lovit de nulitate, sens în care se impune "…restabilirea situaţiei anterioare tuturor înscrierilor făcute în baza unor titluri ilegale, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al numiţilor H. şi soţia Szabo Rozalia…". Raportat la modalitatea de învestire a instanţei însă, aceasta reprezintă o cerere nouă formulată în calea de atac, la un moment procesual la care nu mai putea fi primită, astfel încât în mod corect a fost respinsă de către instanţa de apel.

Referitor la faptul că în mod greşit nu s-a dispus intabularea în cartea funciară x-C1 Timişoara, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timişoara, în condiţiile în care imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Întrucât actul de preluare este reprezentat de Decretul nr. 92/1950, dispoziţiile legale în vigoare în materie de carte funciară erau cele ale Decretului nr. 115/1938, act normativ potrivit căruia drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere, iar titularul nu va putea dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea (art. 26). Conform art. 19 alin. (1) pct. 1 din acelaşi decret, înscrierea unui drept se poate săvârşi numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.

Întrucât instanţele penale au dispus restabilirea situaţiei de carte funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate al numiţilor H. şi I., rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al acestora, concomitent cu înscrierea în cartea funciară a statului român trebuie făcută în contradictoriu cu titularul dreptului evidenţiat în cartea funciară sau, după caz, cu moştenitorii acestuia. Or, reclamanţii nu au formulat o cerere în contradictoriu cu titularii dreptului de proprietate înscrişi în cartea funciară, fapt pentru care în mod corect cererea de intabulare a dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară x-C1 Timişoara, cu privire la nr. top. x a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, respectiv de recurenţii Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 37 din 26 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă; va casa în parte decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de apelanţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 901 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în ce priveşte soluţionarea cererii de completare a dispozitivului, formulată de reclamanţi; va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, respectiv de recurenţii Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, toţi cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş împotriva deciziei nr. 37 din 26 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B., D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat K., cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de apelanţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român, prin Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 901 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în ce priveşte soluţionarea cererii de completare a dispozitivului, formulată de reclamanţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 februarie 2021.