Res judicata bars between possessory and petitory property claims

Şedinţa publică din data de 09 decembrie 2020

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la 24.05.2018, reclamanta A. S.A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.R.F.P. Galaţi-A.J.F.P. Constanţa, Ministerul Tineretului şi Sportului, B. şi Municipiul Constanţa prin Primar, reprezentat de Consiliul Local Constanţa pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilelor situate în Constanţa, str. x: C1 "Club Nautic", compus din construcţie P+1 cu suprafaţă construită la sol de 292,24 m2 şi suprafaţă desfăşurată de 632,78 m2; C2 - terasă şi foişor cu suprafaţă construită de 233,88 m2; C3-anexă cu suprafaţă construită de 38,43 m2; C4-magazie, cu suprafaţă construită de 29,99 m2, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2792/15.11.2018, Tribunalul Constanţa, secţia I Civilă a respins ca nefondată excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, respingând în consecinţă acţiunea; de asemenea, tribunalul a obligat reclamanta la plata către pârâtul Municipiul Constanţa a sumei de 1.487,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 72/C din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator C..

4. Recursul declarat în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin administrator C..

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţelor inferioare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivarea cererii de recurs s-au arătat, în esenţă, următoarele:

a) Decizia atacată încalcă dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 563 şi art. 566 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Eroarea fundamentală săvârşită de instanţă este aceea că a soluţionat acţiunea prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar nu pe fondul ei.

S-a refuzat compararea titlurilor părţilor, deşi art. 35 C. proc. civ. obliga la cercetarea fondului, câtă vreme recurenta pretinde că are calitatea de proprietar al imobilului în litigiu.

b) Au fost încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. 1864 şi cele ale art. 430 şi urm. din noul C. proc. civ., ceea ce de asemenea atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (2) pct. 8 C. proc. civ.

S-a apreciat în mod greşit că prin decizia civilă nr. 5565/16.10.2001 a Curţii Supreme de Justiţie s-a dezlegat irevocabil problema titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum şi că această dezlegare se impune în prezentul proces, câtă vreme nu era întrunită nici cerinţa triplei identităţi (părţi, obiect şi cauză) între procese cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi nu erau aplicabile nici prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat. Sub acest din urmă aspect, este important a avea în vedere că în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 5565/2001 a Curţii Supreme de Justiţie s-a soluţionat o acţiune posesorie, iar nu o acţiune petitorie.

c) Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este atrasă şi de faptul că a fost lăsată fără efecte sentinţa civilă nr. 5223/25.03.2003 a Judecătoriei Constanţa, deşi prin aceasta se stabilise în mod irevocabil că reclamanta dobândise un drept de proprietate asupra imobilului. Faptul că această hotărâre nu a fost pronunţată în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului (UAT Municipiul Constanţa) şi cu entitatea implicată în privatizare nu poate conduce la ignorarea completă a realităţii juridice care se degajă din considerentele şi dispozitivul hotărârii respective.

d) Decizia atacată încalcă dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi pe cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Este de observat că prin decizia civilă nr. 62/C/18.05.2016 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată într-un proces privitor la plângere de carte funciară a actualei recurente, s-a stabilit că recurenta are calitate procesuală activă, însă plângerea a fost respinsă în principal pentru motivul că dezlegarea raporturilor dintre părţi s-ar putea face doar în cadrul unei acţiuni în revendicare. În considerarea acestei dezlegări, reclamanta-recurentă a promovat prezenta acţiune civilă.

e) Decizia atacată încalcă următoarele dispoziţii legale;

- art. 555 alin. (1) - (3) şi urm. C. civ.

- art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO;

- art. 3 şi 5 din Legea nr. 5/1978 privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor;

- art. 1, 3, 4, 5, 912, 31, 32, 33 şi 84 din Legea din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) cu Anexa nr. 1 - Regulament de aplicarea dispoziţiilor pentru persoanele juridice;

- art. 26, 28, 31, 32, 33 şi 35 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- art. 27 din Constituţia României din 1965;

- art. 1, 17, 18, 19,20 alin. (1) şi art. 53 din Legea nr. 15/1991;

- art. 1, 3 şi 7 din H.G. nr. 945 din 11 august 1990 privind inventarierea şi reevaluarea patrimoniului unităţilor economice de stat, precum şi Cap. 1 şi 2 din Anexa nr. 1 conţinând Norme metodologice privind inventarierea şi reevaluarea;

- art. 1, 5 şi 6, precum şi pct. 24 din Anexa la H.G. nr. 1176/1990.

Prin aceasta, este, de asemenea, atrasă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 14.01.2020 recurenta a depus o completare la motivele de recurs prin care, în esenţă, a arătat următoarele:

a) Trebuie reţinută autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 811/A din 13.03.2019 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Prin această decizie civilă s-a statuat că actuala recurentă este titulara obligaţiei de plată a taxelor şi impozitelor aferente imobilului din prezentul litigiu, astfel că această statuare trimite la concluzia că recurenta este cea care are calitatea de proprietar al imobilului, căci numai de pe această poziţie i s-ar putea pretinde să plătească taxe şi impozite.

b) În sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5223/25.03.2003 a Judecătoriei Constanţa, prin care se constatase că în patrimoniul recurentei existente la data înfiinţării ei prin H.G. nr. 1176/1990 între care şi construcţia "clădire nautică" în suprafaţă de 294,92 mp.

c) decizia civilă nr. 5565/2001 a Curţii Supreme de Justiţie nu putea fi invocată cu autoritate de lucru judecat în prezentul proces, câtă vreme obiectul acţiunii în care s-a pronunţat această deciziei era evacuare, iar în procesul de faţă acţiunea reclamantei este una în revendicare. Se impunea respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi judecare pe fond a acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a depus, la data de 30.01.2020, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

La data de 31.01.2020 a fost depusă întâmpinare de către intimatul B., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul Ministerul Tineretului şi Sportului a depus, la data de 02.02.2020, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a deciziei instanţei de apel.

La data de 17.02.2020 au fost depuse, de către recurenta-reclamantă, răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi B..

La data de 25.02.2020 a fost depusă întâmpinare de către intimata UAT Municipiului Constanţa prin primar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus, la data de 27.02.2020, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Tineretului şi Sportului.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator provizoriu C., împotriva deciziei civile nr. 72/C din 12 iunie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 05 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi a fixat termen pentru judecata recursului la 09 decembrie 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Judecata în recurs. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

Pentru a reţine că reclamanta A. S.A. (fostă S.C. D. S.A. Bucureşti) este lipsită de calitate procesuală activă în prezentul proces şi, din acest motiv, pentru a dispune respingerea acţiunii reclamantei, prima instanţă s-a întemeiat, decisiv, pe soluţia şi unele dezlegări cuprinse în decizia nr. 5565 din 16 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2000. A avut în vedere prima instanţă că prin această decizie:

- nu s-a acordat valoare juridică de titlu împrejurării că bunul imobil în litigiu a fost înscris în cadrul mijloacelor fixe din patrimoniul societăţii la momentul emiterii H.G. nr. 1176/1990, pentru că în caz contrar ar fi dat eficienţă art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi ar fi pronunţat altă soluţie;

- contrar susţinerilor reclamantei, care se apără afirmând că litigiul soluţionat în recurs de Curtea Supremă de Justiţie nu a privit dreptul de proprietate, considerentele deciziei nr. 5565/2001 nu lasă nicio îndoială asupra problemei de drept analizate, statuându-se cu autoritate de lucru judecat că "în cauză, pentru ca reclamanta să ceară evacuarea pârâtului din imobilul şi construcţiile anexa cunoscut sub numele de Bază Sportivă pentru Sporturi nautice situat pe malul lacului Siutghiol, trebuia să se dovedească că este proprietara acestuia". Această statuare a instanţei supreme relevă necesitatea ca reclamanta să exhibe un titlu valabil, care să exteriorizeze atributele unui drept real (dreptul de proprietate), iar nu un drept de creanţă.

Instanţa de apel şi-a însuşit soluţia şi argumentele esenţiale ale primei instanţe, apreciind, în consecinţă, că atâta vreme cât prin decizia nr. 5565/2001 a Curţii Supreme de Justiţie "…. s-a stabilit că reclamanta A. S.A. nu are un drept de proprietate asupra Bazei Nautice (în fapt, Curtea Supremă a arătat că reclamanta nu are nici măcar calitatea de detentor a acestui bun), (…) în mod corect prima instanţă a respins cererea în revendicare pentru lipsa calităţii procesuale pasive" .

Având în vedere că aceste argumente sunt cele care fundamentează soluţia de respingere a acţiunii de faţă pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, Înalta Curte consideră util a examina unele aspecte privitoare la obiectul şi natura juridică a cererii (acţiunii) deduse judecăţii în procesul finalizat prin decizia nr. 5565/2001 a Curţii Supreme de Justiţie (în dosarul nr. x/2000), precum şi la efectele juridice ale unora dintre dezlegările cuprinse în considerentele acestei decizii.

Astfel cum rezultă din copia cererii de chemare deduse judecăţii în dosarul sus-arătat, reclamanta S.C. D. S.A. Bucureşti l-a chemat în judecată pe pârâtul B. "pentru evacuare din imobilul şi construcţiile aferente, pe cale le ocupa fără drept, imobil cunoscut sub numele de "Bază Sportivă pentru sporturi nautice", situat pe malul lacului Siutghiol".

În motivarea în fapt a acestei cereri de chemare în judecată reclamanta a arătat, între altele, că "deţineam terenul şi construcţiile aferente din anul 1974, conform cu "Acordul Unic" nr. 166/12.04.1974, al fostului Consiliu Popular Judeţean Constanţa", că "Ani de zile, clădirile pe care le posedă au fost folosite de "Secţia caiac-canoe" a Clubului sportiv "B.", că "… între Societatea noastră şi pârâte nu există contract de închiriere".

Sub aspectul fundamentării juridice a cererii sale, reclamanta a arătat că "În drept, ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 674 C. civ. şi art. 14 din Legea nr. 5/1973."

Prin indicarea ca temei a dispoziţiilor art. 674 C. proc. civ. 1864 reclamanta a stabilit fără echivoc natura juridică a acţiunii sale, aceasta fiind o acţiune posesorie, în condiţiile în care art. 674 C. proc. civ. 1865 aparţine capitolului VIII, intitulat "Cererile privitoare la posesiune" din cartea VI, intitulată "Proceduri speciale" a acestui Cod.

De observat, totodată, că potrivit art. 14 din Legea nr. 5/1973 "locuinţa poate fi ocupată numai după încheierea contractului de închiriere".

Acest temei al judecăţii a fost menţinut, astfel că inclusiv după desfiinţarea de către Tribunalul Constanţa a sentinţei civile nr. 4486/25.03.1998 a Judecătoriei Constanţa (prin care acţiunea fusese soluţionată în primă instanţă) şi reţinerea cauzei spre a fi judecată în primă instanţă de către Tribunalul Constanţa reclamanta şi-a păstrat acest temei al cererii sale, în "Precizările" depuse la data de 25.05.1999 făcând referiri la faptul că reclamanta a exercitat o posesie de bună-credinţă "… comportându-se ca un adevărat proprietar, săvârşind acte materiale, de deţinere, de întrebuinţare şi de folosinţă a terenului şi de administrare asupra construcţiei…" .

Împrejurarea că, în pofida unor dezvoltări argumentative făcute în cuprinsul evocatelor precizări, şi care aduc în discuţie inclusiv aspecte privitoare la situaţia de drept (iar nu doar de fapt, specifice posesiei), limitele învestirii instanţei de judecată de către reclamantă se circumscriu acţiunii posesorii, iar nu (şi) unei acţiuni petitorii care să pună în discuţie un drept de proprietate al reclamantei şi, eventual, un drept real pe care pârâta să îl opună, rezultă şi din faptul că prin concluziile scrise depuse ulterior încheierii dezbaterilor în dosarul nr. x/1998 a Tribunalului Constanţa pârâtul însuşi a menţionat expres că solicită "… respingerea cererii posesorii formulată de reclamanta S.C. D. S.A. Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive."

A mai arătat pârâtul în concluziile scrise şi că "… reclamanta nu-şi dovedeşte calitatea de proprietar, posesor sau detentor al bazei nautice şi care ar fi fost tulburat de fapt sau deposedat de către noi, prin violenţă sau ameninţări", precum şi că "solicităm să respingeţi pe fond cererea reclamantei ca inadmisibilă întrucât nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 674 C. proc. civ. şi anume:

- să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

- reclamantul să fi posedat cel puţin un an înainte de tulburarea posesiei;

- posesia reclamantului să fi fost utilă, adică să fie întrunite cerinţele art. 1864-1847 C. civ.

Prin înscrisul denumit "Completare la întâmpinare şi precizări" pârâtul S.C. B. a învederat Tribunalului Constanţa, în dosarul nr. x/1998, că solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, făcând apoi referire la prevederile art. 674 şi 675 C. proc. civ. şi arătând, între altele, că "… numai S.C. B. a avut o posesie continuă, netulburată şi publică a bazei nautice din 01.07.1984 şi până în prezent, nefiind tulburat de către nimeni în posesia bazei….". A mai arătat pârâtul, la finele acestor "Completări", că "… S.C. D. S.A. Bucureşti nu deţine niciun titlu de proprietate sau autorizaţie de construcţie în nume propriu pentru baza nautică şi mai mult, nu a posedat-o sub nici un titlu anterior cererii de evacuare", pârâtul fiind cel care "… posedă cu bună credinţă şi printr-o justă cauză baza nautică, posedând-o netulburat timp de peste 13 ani…".

Astfel fiind, a conchis pârâtul că solicită respingerea cererii de evacuare "pentru lipsă de calitate procesuală activă şi pe fond ca inadmisibilă nefiind întrunite cerinţele art. 674 C. proc. civ..".

Tot astfel, observă Înalta Curte şi că Tribunalul Constanţa, judecând în primă instanţă acţiunea prin sentinţa civilă nr. 1067/COM/06.07.1999, a menţionat în considerente, cu referire la cererea de chemare în judecată, că "În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 674 C. proc. civ.." .

La judecata în apel declarat împotriva acestei sentinţe pârâtul intimat B. a reiterat, prin întâmpinare, că "Învestită de reclamanta S.C. D. S.A. Bucureşti în temeiul prevăzut de art. 674 C. proc. civ., în mod corect instanţa a procedat la analiza şi pronunţarea pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei". .

Mai observă Înalta Curte că prin înscrisul denumit "Răspuns" depus de reclamanta apelantă S.C. D. S.A. Bucureşti în dosarul nr. x/1999, privitor la judecata apelului contra sentinţei civile nr. 1067/COM/06.07.1999 a Tribunalului Constanţa, arată reclamanta că "Referitor la temeiul juridic al acţiunii, poate ar fi fost mai inspirată combinarea art. 674 din C. proc. civ. cu art. 1846-1847 din C. civ., decât cu Legea nr. 5/1973…".

În fine, referiri la particularităţile juridice ale acţiunii au făcut atât reclamanta S.C. D. S.A., cât şi pârâtul B., şi prin alte înscrisuri adresate Curţii de Apel Constanţa, ca instanţă de apel.

Faţă de toate cele arătate mai sus, pe care Înalta Curte a înţeles, în cuprinsul prezentei decizii, să le evidenţieze într-o manieră cât mai lămuritoare, concluzia care se impune este aceea că în procesul care a debutat la Judecătoria Constanţa prin cererea de chemare în judecată înregistrată de reclamanta S.C. D. S.A. Bucureşti împotriva pârâtului B. şi s-a finalizat prin decizia civilă nr. 5564/16.10.2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în recurs în dosarul nr. x/2001, acţiunea dedusă judecăţii a fost, în planul naturii sale juridice, una posesorie, întemeiată pe dispoziţiile art. 674 C. proc. civ. 1865. Astfel fiind, a fost vorba despre o acţiune civilă cu caracter particular, supusă unor condiţii de admisibilitate proprii.

Are în vedere Înalta Curte, cu privire la acest aspect, că o particularitate nu doar esenţială, ci şi definitorie a acţiunii posesorii (în oricare dintre formele ei recunoscute sub C. proc. civ. 1865, respectiv acţiunea posesorie de drept comun, zisă şi în complângere, ori acţiunea posesorie specială, zisă şi în reintegrare) este aceea că pe calea unei asemenea acţiuni se pune în discuţie şi este apărată exclusiv posesia, ca stare de fapt, fără a avea relevanţă şi a fi necesar să se analizeze dacă posesorul (sau cel care se pretinde posesor) este şi titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Rezultă, totodată, că într-o acţiune posesorie nu trebuie pus în discuţie şi analizat vreun drept (de proprietate sau de altă natură) asupra bunului, întreaga verificare jurisdicţională şi, implicit, susţinerile părţilor, iar mai apoi dezlegările instanţei fiind necesar a se limita la starea de fapt a posesiei şi la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate specifice acţiunii posesorii. Altfel, s-ar ajunge la o inadmisibilă confuziune a posesoriului cu petitoriul, deşi procedura specială de judecată a acţiunilor posesorii, centrată fiind pe celeritate, nu este compatibilă cu cercetarea pe fond a unui drept real.

Prin urmare, trebuie considerat că atunci când reclamantul a promovat o acţiune posesorie, învestind instanţa cu aceasta şi, prin forţa fundamentalului principiu al disponibilităţii, obligând-o să o soluţioneze, obiectul verificării jurisdicţionale este necesar a se circumscrie acestor limite, conform regulii pe care o afirmă art. 129 alin. (6) C. proc. civ. 1865:

"În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

De aici, şi concluzia că atunci când se analizează autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti prin care este soluţionată o acţiune posesorie, înţelegerea efectelor şi, în genere, a altor implicaţii juridice ale acesteia trebuie să ţină seama de particularităţile unei asemenea judecăţi.

Are în vedere Înalta Curte că deşi inclusiv sub C. proc. civ. 1865 se admitea că intrau în autoritatea lucrului judecat nu doar soluţia cuprinsă în dispozitiv, ci şi considerentele pe care dispozitivul se sprijină în mod necesar, devenea util, dintr-o asemenea perspectivă, a identifica acele considerente care aveau în concret aptitudinea de a alcătui un suport necesar şi indispensabil soluţiei cuprinse în dispozitiv.

Per a contrario, considerentele lipsite de această calitate nu puteau dobândi autoritatea de lucru judecat, ele aparţinând categoriei celor denumite indiferente.

De asemenea, înţelege Înalta Curte să precizeze că deşi C. proc. civ. de la 1865 nu prevedea în mod expres aceasta, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa acceptau fără rezerve că o hotărâre judecătorească pronunţată într-o acţiune posesorie nu are autoritate de lucru judecat într-o cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului, doar reciproca fiind îngăduită. În ce priveşte însă noul C. proc. civ. (acesta fiind aplicabil în prezentul proces), aceste reguli au fost preluate în corpul său, art. 1005 prevăzând, la alin. (1), că:

"Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere posesorie are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioară purtată între aceleaşi părţi şi întemeiată pe aceleaşi fapte. Ea nu are însă o astfel de autoritate într-o cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului", iar la alin. (2) că:

"hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o acţiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioară în legătură cu acelaşi bun".

Prin raportare la asemenea exigenţe trebuie înţelese şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în procesul în care s-a soluţionat acţiunea posesorie promovată de reclamanta S.C. D. S.A. Bucureşti, inclusiv decizia civilă nr. 5565/16.10.2001 a Curţii Supreme de Justiţie, care a reprezentat actul jurisdicţional final.

Câtă vreme aceste hotărâri au fost pronunţate într-o acţiune posesorie, ele nu pot fi invocate cu autoritate de lucru judecat (indiferent dacă este vorba despre efectul negativ sau despre cel pozitiv al acesteia) în procesul de faţă, în condiţiile în care acţiunea dedusă judecăţii în prezentul proces este una în revendicare, deci privitoare la fondul dreptului. Prin urmare, în aplicarea evocatei reguli conţinute în art. 1000 alin. (1) teza finală din noul C. proc. civ., acceptată şi sub C. proc. civ. 1865, nelegal au apreciat prima instanţă şi cea de apel că există autoritate de lucru judecat prin raportare la cele dezlegate şi statuate prin decizia civilă nr. 5565/16.10.2001 a Curţii Supreme de Justiţie.

Suplimentar, observă Înalta Curte că deşi în considerentele acesteia s-a afirmat, într-adevăr, că "… pentru ca reclamanta să ceară evacuarea din imobil şi construcţiile anexă cunoscut sub numele de Bază Sportivă pentru Sporturi Nautice situat pe malul lacului Siutghiol, trebuia să dovedească că este proprietara acestuia", deci s-a evocat necesitatea dovedirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în paragraful următor instanţa nu se mai mărgineşte la a afirma doar necesitatea dovedirii unui drept de proprietate, ci evocă şi faptul că nu a dovedit nici că este deţinător al bazei sportive şi nici că între părţi ar exista vreun raport juridic rezultat din încheierea unui contract:

"..nu a dovedit că este proprietar sau deţinător al Bazei Sportive în cauză sau că între părţi există un raport juridic, nefiind încheiat un contract de închiriere".

Or, referirea la împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietar al imobilului (acordul unic al fostului Consiliu Popula Judeţean Constanţa nereprezentând "un titlu care să-i confere dreptul de a cere evacuarea pârâtului") era cu adevărat relevantă într-o acţiune privitoare la fondul dreptului, iar nu într-una posesorie, astfel că din perspectiva autorităţii de lucru judecat devine dificil de acceptat că un asemenea considerent avea aptitudinea de a dobândi autoritate de lucru judecat.

În schimb, referirea la împrejurarea că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de "deţinător" sau că nu a încheiat un contract de închiriere cu pârâtul (punându-se deci în discuţie, în mod implicit, legalitatea ocupării în fapt a imobilului de către pârât şi a îndeplinirii de către reclamantă a condiţiilor de admisibilitate ale unei acţiuni posesorii) este mai apropiată de specificul juridic al acţiunii posesorii, interesând într-o mai mare măsură sub aspectul autorităţii de lucru judecat a considerentelor.

Referirile la existenţa/inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantei şi la sursa acestuia făcute pe parcursul procesului privitor la evacuare nu trebuie înţelese decât ca dezvoltări suplimentare menite să ofere instanţelor de judecată o imagine mai completă a situaţiei juridice a părţilor, fără însă a rezulta că, în virtutea lor, limitele învestirii instanţelor şi cadrul procesual esenţial al judecăţii (părţi, obiect şi cauză a cererii) ar fi fost modificate în sensul unei transformări a acţiunii posesorii în una petitorie.

Din toate cele de mai sus se desprinde că prima instanţă şi cea de apel au apreciat în mod greşit că decizia civilă nr. 5565 din 16.10.2001 a Curţii Supreme de Justiţie se impune, cât priveşte unele dezlegări pe care le conţine, cu autoritate de lucru judecat în prezentul proces; prin urmare, greşit au apreciat şi că, în temeiul dezlegărilor cuprinse în această decizie, putea fi admisă excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, iar acţiunea respinsă pentru acest motiv.

Se impune, aşadar, admiterea recursului în temeiul prevederilor art. 497 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei date în apel, a sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa, căci fondul cauzei a rămas necercetat.

Deoarece priveşte o cerere în materie probatorie, utilă inclusiv judecării dispuse conform celor de mai sus, se va admite şi recursul declarat împotriva încheierii din data de 05.06.2019 a Curţii de Apel Constanţa, urmând ca rejudecarea să se realizeze cu ataşarea dosarelor solicitate de reclamantă.

În raport de cele menţionate cu privire la necesitatea admiterii recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare, devine inutil a mai examina, prin decizia de faţă, şi celelalte motive ale recursului reclamantei.

În rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere inclusiv susţinerile şi aprecierile părţilor, relevante sub aspectul soluţionării procesului, valorificându-le în cadrul analizei pe care, în concret, o va face.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator provizoriu C. împotriva încheierii din 05 iunie 2019 şi a deciziei nr. 72 C din 12 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Casează încheierea din 05 iunie 2019 şi decizia nr. 72 C din 12 iunie 2019 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 2792 din 15 noiembrie 2018 a Tribunalului Constanţa, şi trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2020.