Damages for loss of land use upheld against commission for 11-year failure to execute possession order.

Şedinţa publică din data de 09 decembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 17 06 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Primarul Municipiului Iaşi, Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei a dispune:

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor interese, estimate la suma de 211.536 RON, aferente perioadei 17.06.2013 -17.06.2016, pentru neexecutarea obligaţiei din titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 13165/12.11.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi;

- obligarea pârâtei Comisia Municipală Iaşi la punerea în posesie cu privire la suprafaţa de 1 ha teren;

- obligarea pârâtului Primarul Municipiului Iaşi la înmânarea titlului de proprietate şi punerea efectivă în posesie sub sancţiunea plăţii de penalităţi în cuantum de 100 RON/zi;

- obligarea pârâtei Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la emiterea titlului de proprietate corespunzător amplasamentului stabilit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 64 din Legea nr. 18/1991, art. 948 alin. (5), art. 1349, art. 1357, art. 1351, art. 1531 C. civ., art. 580 indice 3 alin. (2), art. 894 C. proc. civ.

În şedinţa publică din data de 12.11.2018, reclamanta a declarat, în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ., că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtelor la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii. Ulterior, la solicitarea instanţei adresată prin încheierea de repunere a cauzei pe rol din data de 28.12.2018, reclamanta a cuantificat la suma de 262.800 RON daunele interese aferente perioadei 18.06.2013 - 18.06.2016, fără însă a cuantifica aceste daune până la momentul efectuării precizărilor scrise, respectiv data de 11.01.2019.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 05.12.2016, pronunţată în aplicarea art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale materiale, dispunând disjungerea şi declinarea în favoarea Judecătoriei Iaşi a competenţei de soluţionare a cererilor având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la punerea în posesie cu privire la suprafaţa de 1 ha teren, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Iaşi la înmânarea titlului de proprietate şi obligarea pârâtei Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la emiterea titlului de proprietate. Totodată, în cererea reclamantei având ca obiect plata daunelor interese a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

În şedinţa publică din data de 10.12.2018, Tribunalul a calificat cererea formulată verbal de reclamantă în şedinţa publică din data de 12.11.2018 ca fiind o cerere precizatoare, dat fiind faptul că se solicită prin mijlocirea acesteia acordarea lipsei de folosinţă pe acelaşi temei de drept, însă pe o perioadă mai mare decât cea arătată iniţial prin actul de învestire. Ca atare, s-a reţinut că această solicitare a reclamantei nu aparţine categoriei cererilor modificatoare, încadrându-se în dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., putând fi astfel formulată verbal în şedinţă până la închiderea dezbaterilor.

Astfel fiind, prima instanţă a rămas învestită cu soluţionarea cererii având ca obiect acordarea daunelor interese reprezentând lipsa de folosinţă a suprafeţei de 1 ha teren în intervalul 17.06.2013 - 16.07.2016.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 18 februarie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor;

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.800 RON cu titlu de lipsă de folosinţă a suprafeţei de 10.000. mp teren, în intervalul 17.06.2013 -17.06.2016;

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosinţă a suprafeţei de 10.000 mp teren, în intervalul 18.06.2016 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;

A respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor;

A stabilit onorariul definitiv cuvenit d-lui expert B. la suma de 2465 RON;

A obligat reclamanta să plătească BLETC Iaşi, în contul d-lui expert B., suma de 1965 RON diferenţă onorariu expert;

A obligat pârâta Comisia Municipala Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor să plătească reclamantei suma de 12.223 RON cheltuieli de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise.

3. Încheierea şi decizia pronunţate în apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin Primarul Municipiului Iaşi.

Prin încheierea din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia nulităţii apelului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia nulităţii întâmpinării şi excepţia decăderii, a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pentru ambele părţi şi a respins proba cu interogatoriul intimatei.

Prin decizia nr. 628 din 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 238/18.02.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Motivele de apel referitoare la nulitatea absolută a Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nu sunt întemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 13165/12.11.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi rămasă irevocabilă a fost admisă plângerea formulată de către A. împotriva Hotărârii nr. 6563/05.06.2007 emisă de Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi a fost obligată Comisia să valideze propunerea Comisiei Municipale de fond funciar în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1 ha teren agricol situat în perimetrul Staţiunii Didactice şi Experimentale "V. Adamache" din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad".

Prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor au fost puse în aplicare dispoziţiile sentinţei civile nr. 13165/12.11.2007 a Judecătoriei Iaşi şi a fost admisă cererea formulată de către A. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren agricol situat în perimetrul Staţiunii Didactice şi Experimentale "V. Adamache" şi înscrierea în anexa 29 a Municipiului Iaşi.

Din verificarea Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, în privinţa căreia s-a solicitat constatarea nulităţii absolute de către apelantă, Curtea a reţinut că această hotărâre nu reprezintă ea însăşi actul juridic care înglobează dreptul de proprietate recunoscut asupra terenului de 1 ha în beneficiul reclamantei A..

În fapt şi în drept acest act administrativ a îmbrăcat forma unui act de punere în executare a dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă a reprezentat actul efectiv şi originar de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamantă, mai ales în condiţiile în care ea s-a dat în urma administrării unei probe cu expertiză care a stabilit că amplasamentul terenului este în perimetrul Staţiunii Didactice şi Experimentale "V. Adamache" Iaşi, deci actele administrative subsecvente acestei hotărâri judecătoreşti nu sunt decât simple acte de punere în executare a dispoziţiei judecătoreşti.

Neaducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, favorabilă unei persoane, de către cel obligat prin această hotărâre, echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Când cel obligat prin hotărâre este o autoritate publică, iar creditorul obligaţiei este un particular, cu atât mai gravă este încălcarea care derivă din neexecutarea hotărârii judecătoreşti, deoarece Statul, prin autorităţile şi organele sale, depozitare ale puterii publice, este primul chemat să garanteze accesul la justiţie şi echitatea procedurilor judiciare.

Sentinţa civilă nr. 13165/12.11.2007 avea un efect obligatoriu pentru pârâta Comisia Judeţeană Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin intermediul ei statuându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta A. avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1 ha teren în perimetrul Staţiunii Didactice şi Experimentale "V. Adamache" Iaşi .

În aceste condiţii, toate susţinerile apelantei potrivit cărora reclamanta nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa suprafeţei de teren de 1 ha nu mai pot fi analizate în acest cadru procesual deoarece se opune puterea de lucru judecat a sentinţei menţionate, care împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că cele statuate printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să mai fie analizate şi contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.

Astfel fiind, atât timp cât Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, contestată în cauză, a fost dată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti şi hotărârea administrativă a dus la realizarea dreptului recunoscut prin hotărârea judecătorească, care nu a fost desfiinţată ca urmare a parcurgerii căilor legale, verificarea legalităţii acesteia prin prisma aspectelor invocate de apelantă nu mai poate fi realizată, astfel încât excepţia nulităţii absolute a hotărârii, invocată ca motiv de apel, nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Curtea a reţinut că este neîntemeiat raportat la cele arătate anterior, ocazia analizării motivului de apel privind excepţia nulităţii absolute a Hotărârii nr. 2268/27.05.2008.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a Comisiei Municipale Iaşi, determinată de faptul că terenul faţă de care s-a solicitat punerea în posesie nu s-a aflat la dispoziţia ei, Curtea constată că nu este întemeiat, deoarece, în cazul acţiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, stabilirea calităţii procesuale a pârâtului se confundă cu soluţionarea pe fond a cauzei astfel încât toate motivele de apel invocate în susţinerea excepţiei vor fi analizate ca motive vizând soluţionarea cauzei pe fond.

Analizând criticile privind fondul cauzei, Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat în mod corect probele administrate şi dispoziţiile legale incidente şi în mod corect a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-apelante.

Din momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafaţa de 1 ha prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a fost pusă în posesie cu suprafaţa de teren reconstituită şi nici nu i s-a eliberat titlu de proprietate, în pofida multiplelor demersuri efectuate în acest sens.

Curtea a reţinut că fapta ilicită săvârşită de către pârâta-apelantă constă în neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor ce îi reveneau în baza art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 de a întreprinde toate demersurile pentru a putea efectua punerea în posesie a reclamantei, precum şi menţionarea eronată în adresa nr. x/02.03.2010 a faptului că suprafaţa de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268/2008, nu se suprapune cu suprafaţa de 18,2070 ha reconstituită în favoarea lui C..

Nu au fost reţinute susţinerile apelantei potrivit cărora s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a realiza punerea în posesie a reclamantei deoarece terenul în discuţie nu i-a fost predat şi pus la dispoziţie de către Staţiunea Didactică şi experimentală "V. Adamache" Iaşi, deoarece avea obligaţia de a întreprinde toate demersurile legale pentru a i se preda suprafaţa de teren şi de a realiza punerea în posesie, mai ales că prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi s-a dispus trecerea suprafeţei în discuţie din domeniul public în domeniul privat al statului şi la dispoziţia Comisiei Municipale Iaşi în vederea punerii în posesie.

Însă singurele demersuri ale pârâtei-apelante au fost efectuate după 3, respectiv 6 ani de la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aşa cum rezultă din adresele nr. x/18.01.2013 şi nr. y/07.06.2016 .

Nu reclamanta trebuia să solicite instanţei judecătoreşti obligarea Staţiunii Didactice şi Experimentale "V. Adamache" Iaşi la predarea terenului deoarece autorităţile sunt cel mai bine poziţionate pentru a aprecia asupra formelor, procedurilor administrative şi propriilor lor atribuţii în vederea realizării drepturilor recunoscute particularilor, astfel încât nu i se poate reproşa reclamantei că nu a apelat din nou la instanţa de judecată pentru a obţine obligarea autorităţilor implicate la îndeplinirea atribuţiilor legale.

De altfel reclamanta nu a stat în pasivitate, iar după aproximativ 9 ani de la recunoaşterea dreptului ei de proprietate a solicitat obligarea apelantei la punerea în posesie, acţiunea care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 8656/22.06.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi.

S-a apreciat în mod corect de prima instanţă că pasivitatea apelantei în îndeplinirea obligaţiilor legale pentru punerea în posesie a reclamantei are un caracter ilicit şi prin prisma faptului că, deşi reclamanta avea recunoscut dreptul de proprietate înaintea numitului C., apelanta a întreprins demersuri pentru punerea în posesie a acestuia din urmă, înaintând planul conţinând identificarea cadastrală a terenului revendicat de numitul C., cu precizarea că aceasta nu se suprapune cu terenul de 1 ha, atribuit reclamantei A., aspect contrazis de raportul de expertiză în specialitatea topografie. Această adresă a fost emisă înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 12540/2010 obţinută de C. în care a fost identificat amplasamentul terenului acestuia.

Apelanta îşi invocă propria culpă atunci când susţine că terenul reclamantei nu era identificat prin hotărârea judecătorească deoarece, în cei trei ani care au trecut până la emiterea adresei nr. x/02.03.2010, apelanta trebuia să identifice vechiul amplasament al reclamantei şi să solicite predarea suprafeţei de teren în vederea punerii în posesie.

Prejudiciul suferit de către reclamantă constă în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului timp de 11 ani. Curtea a reţinut că există şi legătură de cauzalitate între fapta apelantei, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale pentru punerea în posesie şi prejudiciul determinat de imposibilitatea reclamantei de a-şi exercita atributele dreptului de proprietate.

S-a făcut şi dovada vinovăţiei apelantei care rezultă din atitudinea de pasivitate de care a dat dovadă timp de 11 ani pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale pentru punerea în posesie a reclamantei. De altfel obligaţia de reparare a prejudiciului există nu doar atunci când fapta ilicită a fost săvârşită cu vinovăţie, ci şi atunci când la baza ei stă cea mai uşoară culpă, obligaţia de reparare integrală a prejudiciului existând în ambele ipoteze vizate de textul art. 1357 C. civ.

Curtea a apreciat ca neîntemeiate motivele de apel referitoare la aplicarea greşită de către prima instanţă a art. 12 din Legea nr. 165/2013, întrucât nu au fost coroborate cu art. 7 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile".

Deşi de la data intrării în vigoare la Legii nr. 165/2013 şi până la data declarării neconstituţionale a prevederilor art. 7 alin. (1) prin decizia CCR nr. 44/2017, a fost suspendată obligaţia de punerea în posesie şi de emitere a titlurilor de proprietate, această dispoziţie nu se aplică în speţa de faţă deoarece există situaţia premisă prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, reclamanta având reconstituit dreptul de proprietate prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a lăsat nesoluţionate excepţia lipsei coparticipării procesuale active a tuturor moştenitorilor lui D. şi excepţia lipsei de obiect a cererii formulate de către reclamanta-intimată A., deşi trebuia să le soluţioneze în temeiul art. 248 din C. proc. civ.

Recurentul invocă înscrisuri care ar dovedi că reclamanta-intimată a primit întreaga suprafaţă de teren la care avea dreptul în baza legilor funciare şi consideră lipsită de relevanţă propunerea de acordare a suprafeţei de teren de 1 ha, în raport cu actele identificate ulterior propunerii, respectiv Actul de partaj din anul 1947 şi Expertiza tehnică întocmită în cadrul dosarului nr. x/2008 privind individualizarea ca întreg a suprafeţei de teren de 34, 0586 ha şi raportat la certificatul emis de Arhivele Naţionale -Filiala Iaşi, privind situaţia terenului aflat în proprietatea moştenitorilor Patriciu din anul 1952.

Privitor la modul de soluţionare al excepţiilor invocate şi soluţionate de către instanţa de apel, recurenta critică modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a avocatului E. privind pe reclamanta-intimată A., întrucât au fost încălcate prevederile legale prevăzute de art. 205 alin. (2) lit. e), art. 208 alin. (2), art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 108 alin. (1) şi (3) din Statutul profesiei de avocat.

Recurenta susţine că, având în vedere vechimea contractului încheiat între intimată şi avocat, acesta nu este unul actual, care se întemeiază pe consimţământul expres al intimatei pentru efectuarea întâmpinării.

În situaţia formulării întâmpinării de către avocat, nu ne regăsim în excepţia prevăzută de lege la art. 87 alin. (2) C. proc. civ., întrucât termenul pentru formularea întâmpinării era de 15 zile, timp îndeajuns pentru ca reclamanta- intimată să formuleze întâmpinare, respectiv să încheie un nou contract de reprezentare cu avocatul E..

Din cadrul încheierii de şedinţă din data de 9 octombrie 2020 reiese faptul că avocatul a depus la dosar o nouă împuternicire avocaţială în baza unui nou contract de reprezentare, dar aceasta are efecte pentru viitor şi nu retroactivează, astfel încât nu acoperă nulitatea formulării întâmpinării, întrucât aceasta nu era semnată de către intimata A., ci de avocat care, la data formulării întâmpinării, nu avea calitatea de reprezentant al intimatei A..

Întrucât avocatul E. nu avea calitatea de reprezentat al reclamantei- intimate A. pentru a formula întâmpinare sunt întemeiate, pe cale de consecinţă, celelalte excepţii invocate, respectiv: excepţia nulităţii formulării întâmpinării de către avocat şi excepţia decăderii intimatei A. din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însuşire şi semnătură, întâmpinarea formulată de către avocatul E..

Nedepunerea de către intimata A. a întâmpinării în termenul prevăzut de lege, respectiv de 15 zile, atrage decăderea acesteia din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta aduce critici şi cu privire la soluţia de respingere a probei cu interogatoriul intimatei A., deoarece vârsta înaintată de 99 ani a intimatei nu reprezenta un motiv de respingere de vreme ce, în calitate de reclamantă, aceasta trebuie să-şi asume responsabilitatea întregului cadru procesual, atât pe fondul cauzei, cât şi în căile de atac.

Interogatoriul intimatei A. era util şi necesar cauzei pentru a dovedi aspectele menţionate în apel, cu privire la vinderea suprafeţei de teren de 3,50 ha, aspectele privind existenţa partajului din anul 1947, privind cumpărarea suprafeţei de teren de 4,50 ha de la F.; aspecte privind existenţa unor moştenitori de pe urma lui G. şi H., precum şi alte aspecte pe care intimata le cunoştea şi care aveau legătură cu cauza prezentă.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei nulităţii hotărârii Comsiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi cu nr. 2268/27.05.2008, recurenta arată că, întrucât la data soluţionării cererii de reconstituire nu se aflau la dosarul persoanei îndreptăţite A.: actul de partaj din anul 1947, expertiza tehnică întocmită în cadrul dosarului nr. x/2008, privind individualizarea ca întreg a suprafeţei de teren de 34, 0586 ha, a fost greşit făcută propunerea de acordare a suprafeţei de 1 ha.

Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi a respins propunerea de validare a suprafeţei de 1 ha, pe considerentul că persoana îndreptăţită nu a făcut dovada predării către stat a terenului în cauză şi acest lucru este real. Nu se poate reţine puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 13165/2007 a Judecătoriei Iaşi, în contradictoriu cu Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi deoarece aceasta nu a fost parte în dosarul nr. x/2007, iar situaţia de fapt şi de drept existentă în acest dosar s-a schimbat datorită actului de partaj din anul 1947 şi a expertizei tehnice judiciare întocmită în dosarul nr. x/2008.

Sentinţa civilă nr. 13165/12.11.2007, definitivă şi irevocabilă, nu are autoritate sau putere de lucru judecat în contradictoriu cu Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor care nu a fost parte în cauză şi pentru că actul de partaj din anul 1947, expertiza tehnică judiciară întocmită în dosarul nr. x/2008 şi Certificatul emis de Arhivele Naţionale atestă o altă situaţie de fapt şi de drept aplicabilă cauzei. Nulitatea absolută a hotărârii menţionate este întemeiată de vreme ce intimata A. a primit întreaga suprafaţă de teren predată statului şi nu avea drept de reconstituire fată de suprafaţa de teren de 1 ha.

Nulitatea absolută a actelor de reconstituire sau constituire, având ca temei legal art. 111 din Legea nr. 169/1997, poate fi invocată prin deschiderea unei acţiuni în instanţă sau pe cale de excepţie. Or, nulitatea absolută a actului de reconstituire, invocată pe cale de excepţie şi motivată de înscrisurile care nu au existat la data judecării cauzei în dosarul nr. x/2007, trebuia să fie cercetată de către instanţa de apel, dar aceasta nu a făcut acest lucru, încălcând dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al recurentei.

Sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Municipale Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor, se susţine că această parte nu deţine în mod concret terenul supus reconstituirii şi, în orice caz, obligaţia statuată prin Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 2268/2008 trebuia adusă la îndeplinire inclusiv de ADS-Agenţia Domeniilor Statului, de Staţiunea Didactică şi Experimentală V.Adamachi din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iaşi şi chiar de Prefectul Judeţului Iaşi, potrivit art. 50 din H.G. nr. 890/2005.

Nu se putea realiza punerea în posesie a persoanei îndreptăţite fără ca acest teren să nu fi fost predat de către Staţiunea Didactică şi Experimentală V.Adamachi.

Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor avea obligaţia de a pune în posesie pe reclamanta-intimată A., abia după îndeplinirea unor proceduri de către alte instituţii implicate în procesul de reconstituire al dreptului de proprietate, respectiv scoaterea terenului supus reconstituirii din domeniul public şi trecerea în cel privat al statului, conform legii, şi punerea terenului la dispoziţia Comisiei locale, prin protocol de predare primire.

Din cuprinsul legilor funciare nu reiese obligaţia Comisiei Municipale Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor de a exercita atribuţiile care revin, conform legii, altor instituţii.

Obligaţia Comisiei Municipale Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de a pune în posesie este prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005 care condiţionează punerea în posesie, de delimitarea în teren, care trebuie să se realizeze la faţa locului, nu pe hârtie. Or, dacă Comisiei Municipale Iaşi nu deţinea terenul pentru punerea în posesie, conform legii, prin delimitare în teren, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, recurenta susţine că ordinea soluţionării cererii de reconstituire a reclamantei intimate A., concretizată în Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi nr. 2268/2008, este cu totul alta şi nu cea reţinută de către instanţa de apel, care instituie obligaţia în sarcina Comisiei Municipale Iaşi de a efectua toate demersurile pentru realizarea punerii în posesie a reclamantei A..

Obligaţia îndeplinirii punerii în executare a Hotărârii nr. 2268/2008 revenea, astfel cum s-a arăta anterior, şi altor instituţii fără concursul cărora cererea reclamantei-intimate nu putea fi soluţionată. Deci fiecare instituţie implicată în procedura de restituire a proprietăţilor are partea sa de înfăptuire a procedurilor privind aplicarea legii.

Conform art. 6 din H.G. nr. 890/2005, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi a luat act de prevederile sentinţei dar, în temeiul atribuţiilor conferite de lege, a statuat înscrierea reclamantei intimate A. în ANEXA 29 ceea ce presupune că restituirea de suprafeţe de teren agricol se realizează potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000 conform căruia, atunci când aceste suprafeţe de teren sunt insuficiente, să fie suplimentate cu suprafeţe de teren ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

Înscrierea reclamantei intimate în Anexa 29 a avut în vedere atribuirea în natură a suprafeţei de teren de 1 ha, prin incidenţa art. 27 alin. (7) *1 din H.G. nr. 890/2005.

Datorită situaţiei de fapt şi de drept generată de prezenta cauză, a fost formulată cererea de chemare în judecată a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iaşi şi Staţiunea Didactică şi Experimentală V.Adamachi, în vederea predării suprafeţei de teren de 1 ha pentru ca reclamanta intimată A. să fie pusă în posesie, constituindu-se dosarul nr. x/2019.

În procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iaşi a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi cu nr. 2268/2008, în ce priveşte trecerea suprafeţei supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al Statului şi la dispoziţia Comisiei Municipale de Fond Funciar în vederea punerii în posesie a solicitanţilor, suprafaţă care să nu fie afectată cercetării.

Pe fondul celor prezentate, fapta ilicită reţinută în sarcina recurentei nu poate fi reţinută, atâta timp cât terenul care urma a fi atribuit în natură se afla în domeniul public al statului şi trebuia trecut în domeniul privat al statului, conform legii.

Astfel după cum a reţinut ÎCCJ în decizia nr. 23/2011 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, dreptul persoanelor îndreptăţite la reconstituirea proprietăţii asupra terenurilor în natură sau prin despăgubiri nu este contestat, dar dreptul câştigat prin validare nu presupune în mod necesar ca foştii proprietari să primească teren în natură, astfel cum se întâmplă cu terenul individualizat în perimetrul staţiunii de cercetare.

Fapta ilicită nu poate fi reţinută, atâta timp cât terenul supus reconstituirii nu se afla la dispoziţia recurentei în mod efectiv, pentru ca art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005 să devină incident, în condiţiile în care delimitarea în teren presupune deţinerea suprafeţei de teren de 1 ha pentru a se efectua punerea în posesie a reclamantei.

Este nereal faptul că în cuprinsul adresei nr. x/2010 s-ar fi menţionat că suprafaţa de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268, nu se suprapune cu suprafaţa de teren de 18,2070 ha, reconstituită în favoarea lui C..

Aceasta deoarece, anterior soluţionării cererilor formulate de către C. şi de către reclamanta A., prin emiterea hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, C. a obţinut în instanţă, prin sentinţa civilă nr. 12540/2010, obligarea Comisiei Municipale Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991 să îi soluţioneze cererile şi, în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea acestuia, s-a procedat la efectuarea punerii sale în posesie. În cazul reclamantei intimate A., istoricul evoluţiei procedurii de reconstituire este cu totul diferit.

Este greşită constatarea instanţei de apel conform căreia, de la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 13165/2007 şi până la emiterea adresei nr. x/2010, apelanta a avut la dispoziţie 3 ani pentru a identifica vechiul amplasament, întrucât acest lucru nu este prevăzut de lege şi nici în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Terenul reconstituit reclamantei intimate A. nu a fost atribuit pe vechiul amplasament, ci în perimetrul staţiunii, în aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că apelanta nu a făcut demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a Hotărârii nr. 2268/2008 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, întrucât aceasta a înaintat spre avizare, prin adresa nr .x/15.10.2008, Anexa 29 către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, în cadrul căreia funcţionează Staţiunea Didactică şi Experimentală "V.Adamachi", anexă care nu a fost avizată.

Ulterior, s-a revenit asupra cererilor de predare a suprafeţei de teren de 1 ha, prin următoarele adrese: Adresa nr. x/2013; Adresa nr. x/07.06.2016; Adresa nr. x/21.08.2018; Adresa nr. x/08.02.2019, deşi nu era în totalitate obligaţia apelantei de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar şi a celei judecătoreşti.

Sentinţa civilă nr. 13165/2007 a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, dar nu a nominalizat vreo instituţie căreia îi revine obligaţia punerii în posesie. Nominalizarea instituţiilor a fost realizată abia în cadrul Hotărârii nr. 2268/2008.

Recurenta susuţine că ar fi cu totul nelegal ca, prin obligarea Comisiei Municipale de Fond Funciar Iaşi la plata sumei de 262800 RON, să se diminueze fondurile publice de la bugetul local pentru o obligaţie pe care nu o poate îndeplini, întrucât obligaţia predării suprafeţei de teren de 1 ha aparţine exclusiv Staţiunii Didactice şi experimentală "V.Adamache" Iaşi, care nu a predat terenul către Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi, pentru ca aceasta să efectueze punerea în posesie a reclamantei A..

Recurenta nu este de acord cu concluzia instanţei de apel că situaţia de fapt şi de drept din prezenta cauză intră sub incidenţa alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013 deoarece aplicabilitatea alin. (2) al art. 7 nu poate fi reţinută câtă vreme terenul în suprafaţă de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla şi parcelă, în raport de condiţia imperativă statuată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Se face referire la jurisprudenţa CEDO care a reţinut în mod constant faptul că sumele solicitate cu titlul de lipsă de folosinţă ar îmbracă un caracter speculativ (cauza Radu împotriva României, nr. 13309/03, pct. 49, 20 iulie 2006 şi cauza Penescu împotriva României, nr. 13075/03, pct. 41, 5 octombrie 2006 şi cauza Rădulescu contra României-hotărârea definitivă 28/09/2007), aspect considerat existent şi în prezenta cauză.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 07 aprilie 2020, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor iar, prin încheierea din 14 octombrie 2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A., a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Primarul Municipiului Iaşi, împotriva deciziei civile nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen pentru judecata recursului la 09 decembrie 2020 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor (denumită în continuare Comisia Municipală Iaşi), Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil expunerii motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a lăsat nesoluţionate, deşi avea obligaţia de a le soluţiona potrivit art. 248 din C. proc. civ., excepţia lipsei coparticipării procesuale active a tuturor moştenitorilor lui D. şi excepţia lipsei de obiect a cererii formulate de reclamanta-intimată A. datorată faptului că acesteia i s-a reconstituit întreaga suprafaţă de teren la care avea dreptul în baza legilor funciare.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat că nu poate analiza acele critici care priveau îndreptăţirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa suprafeţei de teren de 1 ha cu motivarea că, sub acest aspect, se opune puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 13165/12 11 2007 a Judecătoriei Iaşi care a statuat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa suprafeţei de teren de 1 ha în litigiu.

Procedând astfel, instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ. câtă vreme aspectele invocate prin aceste excepţii reiterează îndreptăţirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa suprafeţei de teren de 1 ha pentru care, aşa cum s-a arătat, a considerat că nu se mai pot purta discuţii.

Argumentând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta critică modul de soluţionare a mai multor excepţii.

Astfel, referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului reclamantei la momentul depunerii întâmpinării în apel, recurenta arată că în mod greşit a fost respinsă această excepţie, întrucât contractul de asistenţă juridică era încheiat în anul 2015, ceea ce face să nu fie actual consimţământul intimatei-reclamante pentru reprezentare, la momentul formulării întâmpinării în apel. În cauză nu este aplicabil art. art. 87 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât termenul pentru formularea întâmpinării este de 15 zile şi era suficient ca reclamanta să formuleze întâmpinare sau să încheie un nou contract de reprezentare pentru apel. Noua împuternicire depusă de avocat în apel nu are efect retroactiv, deci nu acoperă nulitatea formulării întâmpinării care nu este semnată de parte. Pe cale de consecinţă, în opinia sa, trebuiau admise şi excepţiile nulităţii formulării întâmpinării de către avocat şi excepţia decăderii intimatei din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însuşire şi semnătură, întâmpinarea formulată de către avocat.

Analizând această critică, se observă că dovada împuternicirii avocatului de către reclamantă s-a realizat prin împuternicirea nr. x/2016 emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2015, cu respectarea art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., prezentul proces fiind înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 17 06 2016.

În temeiul acesteia, avocatul a asigurat reprezentarea reclamantei în faţa primei instanţe, aspect necontestat şi care, în orice caz, nu putea fi invocat direct în apel potrivit art. 82 alin. (2) din C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de recurentă, în cauză este incident art. 87 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât întâmpinarea este un act de procedură prin care se exercită dreptul intimatei de a propune probe şi de a formula excepţii, drept care este supus unui termen, astfel că depunerea întâmpinării de către avocat, chiar fără mandat, este permisă de lege.

Depunerea unei noi împuterniciri a fost realizată tot în temeiul art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., în vederea susţinerii apelului şi nu pentru a se acoperi lipsa unui mandat anterior, această lipsă fiind acoperită de chiar prevederea legală evocată.

Interpretarea propusă de recurentă, în sensul că nu ne aflăm în situaţia de excepţie prevăzută de art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât termenul pentru formularea întâmpinării este de 15 zile şi era suficient ca reclamanta să formuleze întâmpinare sau să încheie un nou contract de reprezentare doar pentru apel, nu poate fi primită deoarece lasă fără conţinut art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., raţiunea adoptării acestui articol fiind tocmai aceea a apărării, în anumite limite, a drepturilor părţii de către avocat, chiar fără mandat. Ca atare, cu respectarea legii, avocatul a depus în apel atât întâmpinarea, cât şi noua împuternicire avocaţială.

Ca urmare a caracterului lor accesoriu, au fost corect respinse excepţiile nulităţii formulării întâmpinării de către avocat şi excepţia decăderii intimatei din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însuşire şi semnătură, întâmpinarea formulată de către avocat.

Analizând critica privind greşita respingere a probei cu interogatoriu, Înalta Curte apreciază că acesta nu se referă la aspecte de nelegalitate care pot fi cenzurate pe calea recursului deoarece respingerea unei probe ţine de încuviinţarea probelor, care presupune o evaluare a admisibilităţii şi concludenţei lor, în temeiul art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nu aduce în discuţie nerespectarea unei norme de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei nulităţii Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, recurenta arată că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 13165/2007, în contradictoriu cu Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi, deoarece aceasta nu a fost parte în dosarul nr. x/2007, iar situaţia de fapt şi de drept pe care a validat-o s-a schimbat datorită actului de partaj din anul 1947 şi a expertizei tehnice judiciare întocmită în dosarul nr. x/2008 care atestă o altă situaţie de fapt şi de drept aplicabilă cauzei.

În opinia recurentei, nulitatea absolută a hotărârii menţionate este întemeiată, fiind dovedit că intimata A. a primit întreaga suprafaţă de teren predată statului şi nu avea drept de reconstituire pentru suprafaţa de teren de 1 ha, iar această sancţiune poate fi invocată pe cale de excepţie şi motivată de înscrisurile care nu au existat la data judecării cauzei în dosarul nr. x/2007, astfel că trebuia să fie cercetată de către instanţa de apel.

Analizând această critică, Înalta Curte o apreciază ca nefondată de vreme ce puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi înlăturată prin invocarea unor excepţii sau prin promovarea unei noi acţiuni într-un dosar ulterior, pentru că s-ar fi descoperit înscrisuri care ar dovedi o altă situaţie de fapt decât cea pe care s-a întemeiat instanţa în pronunţarea hotărârii intrate sub puterea lucrului judecat. Remediul procesual pentru o astfel de ipoteză constă în revizuirea respectivei hotărâri, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Municipale Iaşi, se susţine că această parte nu a deţinut efectiv terenul supus reconstituirii, deci nu putea realiza punerea în posesie şi, în orice caz, putea face acest lucru numai după scoaterea din domeniul public şi trecerea în cel privat al statului al terenului supus reconstituirii.

Se susţine totodată că obligaţia statuată prin Hotărârea nr. 2268/2008 trebuia adusă la îndeplinire şi de alte instituţii, recurenta având numai obligaţia de punere în posesie, prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005, care fiind condiţionată de delimitarea în teren a imobilului, trebuie să se realizeze la faţa locului, nu pe hârtie.

Recurenta consideră că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât pentru că nu deţine un teren delimitat conform legii.

Totuşi, datorită situaţiei de fapt şi de drept, generată de prezenta cauză, a formulat cererea de chemare în judecată în vederea predării suprafeţei de teren de 1 ha pentru ca reclamanta intimată A. să fie pusă în posesie, constituindu-se dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte, analizând modul de soluţionare al acestei excepţii, apreciază că în mod corect instanţa de apel a unit cu fondul această excepţie întrucât, în cazul acţiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, stabilirea calităţii procesuale a pârâtului presupune verificarea aceloraşi condiţii cerute pentru soluţionarea pe fond a cauzei. Se observă că motivele de apel invocate în susţinerea excepţiei au fost analizate ca motive vizând soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurenta susţine că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite în sarcina sa, atâta timp cât terenul care urma a fi atribuit în natură se afla în domeniul public al statului şi trebuia trecut în domeniul privat al statului, iar pentru a fi pus în posesie trebuia deţinut efectiv şi delimitat. Or, obligaţia predării suprafeţei de teren aparţine exclusiv Staţiunii Didactice şi experimentală " V.Adamache" Iaşi, care nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Analizând această critică, Înalta Curte reţine că fapta ilicită reţinută în sarcina pârâtei-apelante constă în neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor ce îi reveneau în baza art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 de a întreprinde toate demersurile pentru a putea efectua punerea în posesie a reclamantei, precum şi menţionarea eronată în adresa nr. x/02.03.2010 că suprafaţa de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268/2008, nu se suprapune cu suprafaţa de 18,2070 ha reconstituită în favoarea lui C..

Justificările recurentei privind imposibilitatea de a întreprinde demersuri pentru a putea efectua punerea în posesie (precum inexistenţa unor prevederi legale clare sau a unei dispoziţii exprese din partea instanţei, împrejurarea că terenul nu se afla la dispoziţia sa şi nu era individualizat în concret pentru a putea fi pus în posesie) nu pot fi primite deoarece prin art. 2 din Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Judeţene Iaşi s-a dispus trecerea suprafeţei în discuţie din domeniul public în domeniul privat al statului şi la dispoziţia recurentei în vederea punerii în posesie a solicitanţilor, suprafaţa de teren care să nu fie afectată cercetării. Totodată, în art. 3 al aceleiaşi hotărâri, se menţionează că prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi, A.D.S., S.D.E., "V.Adamache" şi O.C.P.I. Iaşi. De altfel, regulamentul care prevedea modul de punere în posesie era reglementat în temeiul art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005.

Recurenta consideră că nu a stat în pasivitate şi nu a avut o atitudine culpabilă privind datele pe care le-a furnizat prin adresa nr. x/02.03.2010, întrucât obligaţia sa de a identifica vechiul amplasament al terenului nu este prevăzută de lege, nici chiar prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, şi că a făcut demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a Hotărârii nr. 2268/2008, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.10.2008 către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, iar apoi prin adresele nr. 103945/18 01 2013, nr. 44383/07 06 2016, nr. 31784/21 08 2018, nr. 4382/08 02 2019, cu toate că nu era în totalitate obligaţia sa de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar.

Înalta Curte consideră că aceste apărări nu înlătură caracterul culpabil al faptei câtă vreme recurenta nu neagă trecerea unui timp îndelungat, din anul 2008 până în prezent, interval în care dreptul de proprietate al reclamantei, recunoscut în mod definitiv, nu a putut fi valorificat, prin exercitarea prerogativelor sale, aspect care afectează însăşi substanţa dreptului.

Enumerând în ordine cronologică demersurile făcute, recurenta confirmă cele reţinute de instanţa de apel, respectiv efectuarea de demersuri după 3 respectiv 6 ani de la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aşa cum rezultă din adresele nr. x/18.01.2013 şi nr. y/07.06.2016 pe care le evocă.

Nu este justificată apărarea recurentei că nu era în totalitate obligaţia sa de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar, întrucât autorităţile sunt cel mai bine poziţionate pentru a aprecia asupra formelor, procedurilor administrative şi propriilor lor atribuţii în vederea realizării drepturilor recunoscute particularilor, putându-şi corela atribuţiile pentru realizarea obligaţiilor comune.

S-a apreciat în mod corect de către instanţa de apel că pasivitatea apelantei are un caracter ilicit şi prin prisma faptului că, deşi reclamanta avea recunoscut dreptul de proprietate înaintea numitului C., apelanta a întreprins demersuri pentru punerea în posesie a acestuia din urmă, înaintând planul conţinând identificarea cadastrală a terenului revendicat de numitul C., prin adresa nr. x/02.03.2010, cu precizarea că aceasta nu se suprapune cu terenul atribuit reclamantei. Această precizare a fost emisă înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 12540/2010 obţinută de C. în care a fost identificat amplasamentul terenului acestuia.

Recurenta invocă inaplicabilitatea alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013 întrucât terenul în suprafaţă de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla şi parcelă, în raport de condiţia imperativă statuată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Înalta Curte observă că, sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate motivele de apel referitoare la aplicarea greşită de către prima instanţă a art. 12 din Legea nr. 165/2013, fără a lua în considerare şi art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege referitor la neaplicarea, în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, a măsurii suspendării obligaţiei de punere în posesie şi de emitere a titlurilor de proprietate.

Recurenta consideră inaplicabil art. 7 alin. (2) întrucât în cuprinsul hotărârii judecătoreşti terenulul în suprafaţă de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla şi parcelă, apărare care nu poate fi primită deoarece se bazează pe o distincţie pe care legea nu o face, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (potrivit adagiului "ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus").

Deşi recurenta arată că jurisprudenţa CEDO a apreciat în mod constant că sumele solicitate cu titlul de lipsă de folosinţă ar avea un caracter speculativ şi că acest aspect există şi în prezenta cauză, nu sunt prezentate argumente în raport de care această afirmaţie să poată fi cenzurată în recurs.

Pentru considerentele anterior menţionate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul municipiului Iaşi, împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 decembrie 2020.