Hidden-defect claim time-barred and rejected on appeal for improperly shifted legal basis

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2016 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II a civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., UAT Iaşi, prin primar, Inspectoratul de Stat în Construcţii, E., S.C. F., G. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâţilor la plata sumei de 80.000 euro (360.296 RON) reprezentând prejudiciu estimat ca urmare a nerespectării obligaţiilor privind siguranţa în construcţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 50/1991, Legii nr. 10/1995, O.G. nr. 63/2001, H.G. nr. 525/2013, art. 1349, 1879, 2531 C. civ.

La data de 21.11.2016 reclamanţii au precizat că suma de 80.000 euro reprezintă împrumutul de 45.000 euro efectuat pentru cumpărarea apartamentului şi suma minimă necesară pentru achiziţionarea unei noi locuinţe. S-a mai precizat că este o acţiune în pretenţii iar temeiul juridic este art. 1349, 1879, 1707 şi 2531 C. civ.. În ceea ce-i priveşte pe pârâţii UAT Iaşi, prin primar, Inspectoratul de Stat în Construcţii, E., S.C. F., reclamanţii au invocat (şi) dispoziţiile art. 1518-1520 C. civ.. În privinţa pârâţilor G. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reclamanţii au precizat că au avut în vedere obligativitatea litisconsorţiului pasiv.

Prin încheierea de şedinţă din 23.11.2016, secţia a II a civilă a Tribunalului Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii au invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesual pasive (E., G. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice), excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Tribunalului Iaşi

La data de 16.03.2017, reclamanţii au declarat că nu înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ci Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a depus întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

La termenul din 07.09.2017 reclamanţii au precizat verbal în şedinţa instanţei de judecată că temeiul juridic al acţiunii este răspunderea civilă pentru vicii ascunse. La acelaşi termen instanţa a stabilit, ulterior punerii în discuţia părţilor, că în vederea soluţionării litigiului sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa nr. 1646/28.09.2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii C., D.; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, pentru lipsa calităţii procesual pasive a pârâţilor; a obligat reclamanţii la plata, către pârâtul E., a sumei de 2 000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi către pârâţii C. şi D., a sumei de 5 000 RON cu acelaşi titlu.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 880/5.12.2018 a Curţii de apel Iaşi, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii de primă instanţă, care a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă era învestită să examineze prescripţia şi prin raportare la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii (text legal regăsit în temeiurile în drept ale acţiunii), analiză care lipseşte hotărârea atacată.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 2225/26.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii C. şi D., a casat decizia nr. 880/2018 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. În esenţă, s-a reţinut de către instanţa de recurs o aplicare greşită în apel a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cât timp instanţa de apel nu a verificat ea însăşi temeinicia excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ce fusese admisă în primă instanţă, ci doar a considerat că aceasta trebuia analizată în raport şi de un alt temei legal. În plus, nu s-a considerat prezentă nici teza neanalizării de către judecătorul fondului a prescripţiei în raport de acest temei legal, considerente valabile şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor faţă de care acţiunea a fost respinsă pe acest considerent.

5. Soluţia instanţei de apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 126/18.03.2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 1646/28.09.2017 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă şi i-a obligat pe aceştia să plătească intimaţilor C. şi D. suma de 2 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi intimatului E. suma de 6 000 RON cu acelaşi titlu.

4. Calea de atac a recursului exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B., formulând următoarele critici de nelegalitate:

-Instanţa de apel a procedat la aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, respectiv art. 29 (actualul art. 30) din Legea nr. 10/2001, plecând în analiza sa de la premisa greşită că vânzătorii H. nu ar avea niciuna din calităţile speciale cerute de Legea nr. 10/1995 pentru a se circumscrie limitelor speciale privind prescripţia dreptului la acţiune.

Această problemă a fost pusă abia la primul şi singurul termen de judecată - 4.03.2020 - când a fost invocată lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, în raport de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995.

S-a afirmat concret că intimaţii H. ar fi avut doar calitatea de beneficiari ai executantului I. S.R.L. şi că, astfel, nu ar avea nicio calitate din cele cerute de legiuitor pentru a fi suspuşi prescripţiei speciale privitor la viciile ascunse.

Potrivit certificatului emis de Registrul Comerţului - Iaşi, societatea care a executat construcţia aparţinea, în proporţie de 100%, intimatului C., acesta fiind unic asociat şi administrator al societăţii. Societatea era deja în procedură de lichidare la data de 28.07.2011, având numit un lichidator judiciar, situaţie intervenită imediat după ce reclamanţii au iniţiat procedurile de semnalare a neconformităţilor construcţiei vândute.

În raport de aceste date, este evident că, în fapt, nu suntem în prezenţa unui raport juridic executant (I. SRL) - beneficiar (intimaţii H.), dat fiind că această operaţiune a avut un caracter aparent, formal, destinat justificării fiscale a transferului de bani necesari edificării construcţiei. De altfel, în timpul dezbaterii, intimaţii nu au făcut dovada existenţei unui contract de execuţie încheiat între părţi, încheiat în forma cerută de art. 7 din Legea nr. 10/1995.

În examinarea problemei prescripţiei, instanţa a omis să analizeze faptul că recurenţii au achitat anticipat intimaţilor Franţ preţul construcţiei, fără ca aceasta să fie realizată efectiv, astfel încât intimaţii au calitatea cerută de lege (antreprenor/executant) care să atragă aplicabilitatea prescripţiei de 10 ani. Societatea comercială care şi-a asumat construcţia aparţinea intimatului C., în calitate de asociat unic şi administrator, societate aflată în procedura de lichidare imediat după ce recurenţii au iniţiat procedurile de semnalare a neconformităţilor construcţiei vândute. De aceea, în mod greşit instanţa de apel a considerat că intimaţii nu au avut calitatea de executanţi pentru sine, în condiţiile în care proprietatea firmei executante le aparţinea în întregime.

- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare dispoziţiilor procedurale reprezentate de art. 477, 478 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, în sensul că s-ar fi depăşit limitele efectului devolutiv al apelului întrucât acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1352 C. civ., iar nu şi pe dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, recurenţii arată că prin apelul formulat împotriva sentinţei au criticat împrejurarea că tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la prescripţia specială de 10 ani prevăzută de Legea nr. 10/1995 şi că în acest context nu a analizat nici calităţile procesuale pasive ale cointimaţilor. Se înţelege că viziunea instanţei de apel a fost aceea că dispoziţiile privind răspunderea vânzătorului nu pot fi aplicate în corelaţie cu cele prevăzute de art. 30 din legea nr. 10/1995, motiv pentru care precizează că aceste ultime dispoziţii legale au fost invocate exclusiv cu privire la termenul de prescripţie în formularea cererii de chemare în judecată, precum şi la calitatea procesuală pasivă a celorlalţi intimaţi. Greşit s-a afirmat de către instanţa de apel că dispoziţiile art. 30 ale Legii nr. 10/1995 ar fi fost invocate doar în calea de atac a apelului, deoarece prin apelul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 1646/28.09.2017 reclamanţii au criticat tocmai faptul că judecătorul fondului nu s-a pronunţat cu privire la prescripţia specială de 10 ani prevăzută prin această normă şi că, în acest context, nu a analizat nici calităţile procesuale pasive ale cointimaţilor.

De aceea, consideră nelegală imputaţia depăşirii cadrului procesual al căii de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului arată că el consideră inutil a examina intervenţia prescripţiei speciale în raport de calitatea pasivă a intimaţilor.

-În mod greşit instanţa de apel a apreciat asupra calităţii procesuale pasive a cointimaţilor UAT Municipiul Iaşi, Inspectoratul de Stat în Construcţii, E. şi S.C. F., ignorând calitatea acestora directă vizată de dispoziţia art. 30 din Legea nr. 10/2001 şi, în subsidiar, dacă şi faţă de aceştia poate fi aplicată sancţiunea procesuală a constatării intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune;

Instanţa de apel nu trebuia doar să se limiteze la analiza motivelor iniţiale, ci să solicite explicaţii şi precizări şi să se pronunţe asupra tuturor aspectelor rezultate din dezbateri, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenţii au mai arătat că, în ansamblul situaţiei de fapt (pe care au redat-o pe larg în cuprinsul memoriului de recurs), intimaţii G., Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, S.C. F., Inspectoratul de Stat în Construcţii, UAT Municipiul Iaşi, prin primar, E. au calitate procesuală pasivă, în contextul în care fiecare dintre cei arătaţi au contribuit administrativ la obţinerea, de către vânzătorii H., a intrării în legalitate a imobilului vândut recurenţilor prin contractul autentificat la BNPA J. şi K. sub nr. x/2010. Toţi aceşti intimaţi au contribuit la încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la obligaţiile autorităţilor cu privire la siguranţa şi calitatea construcţiilor conţinute în Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, O.G. nr. 63/2001, H.G. nr. 525/2013, art. 1879, art. 2531 C. civ., respectiv la emiterea unei documentaţii care nu avea nicio acoperire în realitatea de pe teren, finalitatea fiind aceea că la aproape un an de la achiziţionarea imobilului, terenul din jurul clădirii a început să se deplaseze, cu consecinţa ruperii treptate a soclurilor gardurilor, degradarea structurii scărilor de acces, desprinderea căii de acces în imobil etc.

Avizul de specialitate privind calitatea în construcţii a fost dat de către intimatul E., dar la data emiterii autorizaţiei de construcţie nu s-a făcut nicio verificare în teren privitoare la corespondenţa dintre planurile arhitecturale, studiul geotehnic din 2008, planul de detaliu structural, care concurau în a recomanda edificarea unei construcţii uşoare cu regim parter şi un etaj, eventual mansardată, dar numai după ce în prealabil vor fi făcute lucrări de îmbunătăţiri funciare (care nu au fost efectuate, construcţia fiind recepţionată la două săptămâni distanţă de la data emiterii autorizaţiei de construcţie);

Deşi asigurătorului i s-a adus la cunoştinţă această situaţie prin adresa nr. x comunicată la 12.10.2016, acesta a denunţat unilateral contractul de asigurare, încălcând astfel obligaţiile asumate prin poliţa de asigurare din 2010. De altfel, denunţarea unilaterală a intervenit după producerea fenomenului asigurat, aspect care obligă asigurătorul la plata indemnizaţiei de asigurare (45.000 euro).

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 10.02.2021.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate formulat la data de 07.10.2020, intimatul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN a reiterat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi astfel: la data de 14.07.2020, către intimaţii-pârâţi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi S.C. F. (conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 14.08.2020, zi lucrătoare de vineri); la data de 15.07.2020, către intimaţii-pârâţi G. S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN (conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 17.08.2020, zi lucrătoare de luni, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.); la data de 16.07.2020, către intimaţii-pârâţi C. şi E. (dosar, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 17.08.2020, zi lucrătoare de luni, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.); la data de 17.07.2020, către intimaţii-pârâţi D., UAT Iaşi, prin primar, .

La data de 10.08.2020 (data poştei), în termen legal, intimata-pârâtă S.C. F. Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că reiterează apărările expuse în fazele procesuale anterioare. Pe cale de excepţie, arată că înţelege să invoce excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportat la dispoziţiile art. 2519 C. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. F.. În principal, solicită a se constata că, raportat la argumentele deduse judecăţii, recursul este inadmisibil. Solicitarea reclamanţilor, de obligare a asigurătorului la despăgubiri este neîntemeiată, întrucât deplasarea terenului nu se datorează unui risc asigurat în baza contractului de asigurare, ci este o consecinţă a unei executări defectuoase a construcţiei. Pe de altă parte bunul asigurat este apartamentul situat în str. x H, care nu a suferit nicio avarie, iar în perimetrul asigurat nu intră părţile comune ale blocului-teren, căile de acces sau zidul de sprijin. Mai arată pârâta că reclamanţii solicită obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 80.000 euro, însă suma asigurată este în cuantum de 45.000 euro, iar beneficiarul poliţei de asigurare este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, sens în care s-ar impune citarea cesionarului potenţial beneficiar al despăgubirii.

La data de 12.08.2020 (data e-mail), în termen legal, intimatul-pârât E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de lege. Apreciază că motivarea recursului este identică cu cea din apel, nu conţine critici de nelegalitate şi nu se raportează la considerentele deciziei atacate, astfel încât indicarea formală a unui text legal ca temei juridic al căii extraordinare de atac nu este suficientă pentru a atrage controlul de legalitate. Solicită obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1000 RON.

La data de 12.08.2020 (data poştei), în termen legal, intimatul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte acest pârât, care nu are nicio obligaţie decurgând din garanţia pentru vicii ascunse şi nici nu este autoritate publică cu atribuţii în domeniul siguranţei în construcţii. Prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat nicio pretenţie împotriva acestui pârât şi nu s-a imputat săvârşirea vreunei fapte generatoare de prejudicii, iar apărările recurenţilor vizând intimatul, formulate pentru prima oară în apel, nu pot fi avute în vedere, fiind incidente dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 14.08.2020 (data poştei), în termen legal, intimaţii-pârâţi C., D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acestuia, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Iaşi. În mod corect s-a reţinut că au fost deduse judecăţii pentru prima dată în apel împrejurarea că pârâţii Franţ ar fi edificat construcţia în calitate de antreprenori de fapt şi totodată diriginţi de şantier. Criticile privind aplicabilitatea art. 30 din Legea nr. 10/1995 sunt lovite de nulitate, în condiţiile în care instanţele anterioare au stabilit că acest text legal nu este aplicabil intimaţilor-pârâţi H.. În cauză este îndeplinit termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, astfel cum în mod corect au reţinut instanţele anterioare. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 14.08.2020 (data poştei), în termen legal, intimata-pârâtă G. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat pârâta că prin recursul formulat se reiau cea mai mare parte a criticilor formulate în apel, iar soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, intimata neavând calitate procesuală pasivă, cum în mod corect s-a reţinut. Intimata nu are niciuna din calităţile prevăzute de lege pentru a răspunde faţă de recurenţi, respectiv vânzător al bunului, ori cele prevăzute de art. 30 din Legea nr. 10/1995 (proiectant, specialist verificator de proiecte atestat, fabricant, furnizor de materiale, etc.). Faţă de această pârâtă nu s-a formulat nicio pretenţie concretă şi nu s-a imputat nicio faptă generatoare de prejudicii, iar schimbarea cauzei în apel nu poate fi primită. Chiar în ipoteza în care s-ar da eficienţă modificării în apel a cererii de chemare în judecată, criticile recurenţilor raportat la pretinsele obligaţii ce ar incumba pârâtei sunt neîntemeiate. Textul legal invocat de recurenţi s-ar fi aplicat exclusiv dacă aceştia ar fi construit o locuinţă în regim individual şi prin asociaţii fără personalitate juridică, constituite din minim doi beneficiari. În acest sens, intimata nu avea obligaţia de a verifica încheierea contractului cu antreprenorul general, certificatul de atestare fiscală, îndeplinirea condiţiei privind constituirea garanţiei de bună execuţie, existenţa clauzelor obligatorii în contractul de asociere, încheierea poliţei de asigurare a lucrărilor de construcţii montaj, existenţa titlului de proprietate asupra terenului, încheierea, conform legii, a contractului cu dirigintele de şantier autorizat.

Întâmpinările au fost comunicate recurenţilor la data de 03.09.2020 iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 14.09.2020 (zi lucrătoare de luni).

La data de 09.09.2020 (data poştei), în termen legal, recurenţii-reclamanţi A., B., au formulat, distinct, răspunsuri la întâmpinările intimaţilor, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi înlăturarea apărărilor conţinute în respectivele acte procedurale.

Prin raportul întocmit asupra recursului, s-a reţinut caracterul nefondat al excepţiilor invocate prin întâmpinările intimaţilor care au vizat neregularitatea recursului, sub aspectul motivării acestuia, reţinându-se că aspectele deduse judecăţii pot fi încadrate în motivele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecăţii critici care sunt nefondate, după cum urmează:

- Nu se poate pretinde, în legătură cu hotărârea instanţei de apel, o greşită aplicare a normelor de drept substanţial ale art. 29 (actual art. 30) din Legea nr. 10/1995, în condiţiile în care, potrivit considerentelor acesteia - paginile 39 şi 40 - concluzia fermă a instanţei de rejudecare a fost aceea că dispoziţiile în cauză nu se aplică raportului juridic litigios, în forma în care acesta a fost dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

În principal, concluzia instanţei de apel s-a sprijinit pe argumente de ordin procedural, deduse din observarea temeiului de drept al acţiunii, potrivit precizărilor acesteia, respectiv răspunderea pentru viciile ascunse ale construcţiei cumpărate de reclamanţi, în baza art. 1352 C. civ., şi din constatarea că pentru prima oară în etapa apelului au fost atribuite pârâţilor C. şi D. calităţile de antreprenori de fapt ori diriginţi de şantier, fără ca în faţa tribunalului să se fi invocat o răspundere a celor doi în aceste calităţi .

Astfel fiind, în mod pertinent a apreciat instanţa de apel cu trimitere la dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., că o atare manifestare din partea reclamanţilor are semnificaţia modificării cauzei acţiunii direct în apel, ceea ce dispoziţiile legale arătate nu permit.

Suplimentar, instanţa de rejudecare, întocmai ca şi prima instanţă, a arătat de ce nu s-a impus analiza prescripţiei dreptului la acţiune şi raportat la prevederile art. 30 din Legea nr. 10/1995, aceasta stabilind pe baza probatoriilor administrate că, în privinţa celor doi pârâţi - chemaţi în judecată pentru a răspunde în calitatea lor e vânzători, pentru viciile ascunse ale construcţiei - nu s-ar putea reţine nici calităţile atribuite lor pentru prima oară în calea de atac a apelului (de antreprenori de fapt/diriginţi de şantier) şi nici vreo altă calitate dintre cele care ar justifica aplicarea normei de drept special care instituie termenul de garanţie pentru viciile ascunse ale construcţiei pe o durată de 10 ani.

Astfel, în raport de procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/269.11.2009, de contractul de credit nr. x/30.12.2009, de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/4.12.2009, instanţa de apel a stabilit că pârâţii C. şi D. au avut calitatea de investitori/beneficiari ai lucrării de edificare a construcţiei, ulterior înstrăinată, în timp ce calitatea de executant a aparţinut S.C. I. S.R.L..

Prin urmare, în examinarea căii de atac a apelului declarat împotriva soluţiei tribunalului, de admitere a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune, instanţa de rejudecare nu pleacă de la premisa greşită că vânzătorii H. nu ar avea niciuna din calităţile speciale cerute de Legea nr. 10/1995, după cum nejustificat critică reclamanţii, ci se constată că aceasta este o concluzie pe care o deduce curtea de apel în urma examinării probatoriilor administrate până la acel moment în dosar.

Problema indicării calităţilor şi a temeiurilor legale în raport de care s-a dorit angajarea răspunderii civile a pârâţilor H. a fost una defectuos realizată prin iniţiativa şi manifestările neprocedurale din partea reclamanţilor care, aşa cum s-a reţinut în cele de mai sus, au limitat cadrul procesual al judecăţii conturat în faţa primei instanţe la o răspundere a acestor pârâţi pentru viciile ascunse ale lucrului, în unica lor calitate de vânzători ai construcţiei.

Astfel fiind, punerea în discuţie a calităţilor speciale atribuite acestor pârâţi, în raport de calităţile speciale cerute pentru a se reţine incidenţa art. 30 din Legea nr. 10/1995, abia la termenul din 4.03.2020, nu este decât consecinţa modului defectuos în care au acţionat reclamanţii deoarece, în mod firesc, dacă ar fi urmărit angajarea răspunderii acestora (şi) în considerarea altor calităţi decât cea de vânzători în contract, atare aspect trebuia prezentat în cuprinsul acţiunii introductive sau, cel puţin, a unei precizări aduse acesteia în faţa tribunalului.

Despre aceeaşi manieră neprocedurală din partea reclamanţilor este vorba şi atunci când contestă concluzia instanţei de apel asupra calităţii pârâţilor Franţ, de beneficiari ai construcţiei şi pe cea de executant a S.C. I. S.R.L., prezentând în cadrul recursului o serie de dovezi şi argumente în sensul că respectiva societate era deţinută, ca unic asociat şi administrator, de pârâtul C., pentru a afirma în final că, în realitate, pârâţii Franţ au avut calitatea de executanţi pentru sine ai construcţiei ulterior înstrăinată şi că, astfel fiind, ei datorează o răspundere în această calitate pentru viciile construcţiei.

Înalta Curte constată că se opun luării în discuţie a acestor argumente şi dovezi (depuse la dosar abia odată cu concluziile scrise asupra apelului, filele x), în recurs ori într-o eventuală rejudecare în apel a cauzei după casare, motive de ordin procedural reţinute corect de ambele instanţe de fond, anume că potrivit cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată, cauza juridică a acţiunii a fost angajarea răspunderii pârâţilor H., în calitate de vânzători, pentru viciile bunului vândut reclamanţilor (construcţie-apartament).

În alte cuvinte, deşi este posibil ca, pe baza aceloraşi probe din dosar să se reţină pârâţilor H. şi alte calităţi în raport cu respectiva construcţie pe baza cărora să poată fi luată în discuţie şi altă formă a răspunderii acestora pentru siguranţa în construcţii, atare împrejurări rămân lipsite de eficienţă prezentei cauze faţă de limitele anterior arătate ale cadrului procesual construit prin actele procedurale săvârşite chiar de reclamanţi (cererea de chemare în judecată şi precizările aduse acesteia al 21.11.2016 şi la termenul de judecată din 7.09.2017).

În mod nefondat pretind reclamanţii o omisiune a instanţei de a le examina argumentele - plata anticipată a construcţiei, înainte ca aceasta să fi fost realizată - care confirmau, în opinia lor, calităţile pârâţilor H. de antreprenor/executant.

Se constată că instanţa de rejudecare a avut în vedere argumentele reclamanţilor, pe care le-a infirmat în urma analizei probelor, funcţie de care a reţinut că preţul apartamentului a fost achitat de reclamanţi "după finalizarea lucrărilor de construcţie, respectiv după întocmirea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor (16.11.2009) şi nu anticipat, aşa cum susţin apelanţii la cererea de apel".

În plus, demonstrarea respectivelor calităţi în privinţa pârâţilor H. era lipsită de eficienţă juridică în cauză întrucât, cum s-a arătat, prin cererea dedusă judecăţii nu s-a urmărit angajarea răspunderii acestora pentru viciile ascunse ale construcţiei decât pe temeiul art. 1352 C. civ., în calitate de vânzători în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.10.2010.

Prin urmare, proba nu putea servi fondului judecăţii, dat fiind cadrul legal al învestirii instanţei, după cum nu putea servi nici rezolvării excepţiei de prescripţie (în sensul respingerii acesteia) căci, în acest context, invocarea şi aplicarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 era fără legătură cu cauza, acest temei legal special neputând fi utilizat în scopul izolat al rezolvării excepţiei, de vreme ce aplicarea normei în discuţie nu fusese antrenată şi cât priveşte fondul raporturilor juridice litigioase.

Încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. (limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a spus judecăţii la prima instanţă) a fost opusă reclamanţilor prin decizia atacată nu cu referire la invocarea direct în apel a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, ci cu referire la atribuirea pârâţilor C. şi D. a calităţilor de antreprenori de fapt şi diriginţi de şantier, calităţi în care s-a reţinut în mod just de instanţa de rejudecare că nu sunt cele faţă de care să se fi solicitat angajarea răspunderii lor civile prin acţiunea dedusă judecăţii şi care au semnificaţia modificării cauzei acţiunii direct în apel.

Pentru toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile reclamanţilor susţinute pe temeiurile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., relative la o pretinsă aplicarea greşită a normei art. 30 din Legea nr. 10/1995 şi a celor instituite prin dispoziţiile art. 477, 478 C. proc. civ. relative la limitele efectului devolutiv al apelului.

- Cu referire la soluţia instanţei de apel, de menţinere a celei de primă instanţă prin care acţiunea introdusă împotriva celorlalţi pârâţi a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, reclamanţii s-au limitat la a critica o omisiune în analiza calităţii procesuale pasive a UAT Municipiul Iaşi, a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a lui E. şi a S.C. F. în raport de norma art. 30 din Legea nr. 10/1995, ca şi în raport de alte aspecte rezultate din dezbateri, şi la o reiterare a argumentelor prin care, în apel, a fost justificată calitatea procesuală a acestor subiecte chemate în judecată.

De bună seamă că, argumentele pentru care instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 cât priveşte partea de acţiune soluţionată prin admiterea excepţiei de prescripţie (cele de ordin procedural), sunt deopotrivă valabile şi cât priveşte acţiunea îndreptată împotriva celorlalţi pârâţi, alţii decât vânzătorii H..

La filele x ale deciziei atacate, instanţa de rejudecare a redat în amănunt motivele pentru care, cu referire la fiecare dintre aceşti pârâţi, a apreciat că nu se verifică prezenţa lor în proces, semnalând în fiecare caz în parte şi unde a fost cazul, faptul că justificarea calităţilor acestora s-a realizat cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prin invocarea de noi temeiuri legale în apel (pentru intimata-pârâtă G. S.A., cu referire la nerespectarea obligaţiilor cuprinse în H.G. nr. 717/2009, pentru intimata-pârâtă S.C. F., cu referire la nerespectarea art. 21 lit. n) din anexa la H.G. nr. 717/2009 modificată prin H.G. nr. 324/2010, pentru Inspectoratul de Stat în Construcţii-Direcţia Regională în Construcţii Nord-Est, cu referire la nesocotirea anexei 1 lit. C) art. 4 a H.G. nr. 1335/2010).

Or, criticând această parte a judecăţii înfăptuite în apel, reclamanţii s-au rezumat să redea, în exact aceiaşi termeni ai memoriului de apel, argumentele prin care au justificat calităţile procesuale pasive ale acestor pârâţi, fără a arăta considerentele care susţin o pretinsă dezlegare nelegală a acestor raporturi litigioase, neînfăţişând motive clare de analiză care să demonstreze nelegalitatea soluţiei atacate. Practic, această parte a memoriului de recurs, deşi expusă pe 8 pagini, poate fi considerată nemotivată deoarece este cu totul neargumentată din punct de vedere al criticilor de nelegalitate care trebuie să caracterizeze calea de atac dedusă prezentei judecăţi.

În considerarea tuturor celor prezentate anterior, apreciind ca nefondat recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă şi, drept urmare, în temeiul art. 453 alin. (1), va obliga pe recurenţi să plătească intimaţilor C., D. 2 477,92 RON (onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, dovedite cu chitanţe depuse la filele x) şi intimatului E. 2000 RON (onorariu de avocat, dovedit cu chitanţele de la filele 101a şi 204), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 126 din 18 martie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 2477,92 RON cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi C., D., precum şi la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.