Recusal of appeal against a final appellate decision in a property revindication claim based on finality of appeal judgments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal Ploieşti that rejected the lower court appeal in a civil property dispute. The case involved a claim for property revindication where the plaintiff, having lost at the first instance and appellate levels, attempted to challenge the Court of Appeal's refusal to order a new topographic expert examination via a subsequent appeal. The decisive legal basis for the dismissal was the principle that a judgment resolving an appeal is final and definitive under Article 634 of the Code of Civil Procedure; consequently, a new appeal cannot be filed against a decision rendered in a prior appeal, as such an action violates the legal restrictions on available judicial remedies established by the Constitution and procedural law.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Recusal of appeal against a final appellate decision in a property revindication claim based on finality of appeal judgments: Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin sentinţa nr. 661/16.04.2019, Judecătoria Vălenii de Munte a respins acţiunea modificată formulată la data de 03.06.2015 de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D.; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la plata, către pârâtul C., a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
2. Decizia pronunţată de Tribunalul Prahova
Prin decizia nr. 1454/05.11.2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei; a obligat reclamantul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimaţi.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti
Prin decizia nr. 259/16.07.2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 1454/05.11.2019, a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..
Recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de apel a dispus decăderea sa din dreptul de solicita o nouă expertiză topo şi a reiterat aspecte de fapt conţinute în cererea de chemare în judecată cu privire la imobilul în raport de care a promovat acţiunea în revendicare. Apreciază recurentul că în cauză se impunea refacerea expertizei topo sau efectuarea unei noi expertize topografice.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţia din 05.10.2020 s-a fixat termen pentru soluţionare în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 09.12.2020.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii." Alin. 2 prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."
În cauză, se constată că prin hotărârea recurată în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 259/16.07.2020, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1454/05.11.2019 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.
Decizia prin care se soluţionează calea de atac a recursului este definitivă, potrivit textelor legale anterior menţionate şi nu mai poate fi atacată din nou cu aceeaşi cale de atac, nefiind permisă exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei decizii pronunţată într-un alt recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 259 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Poieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în judeţ Prahova, împotriva deciziei nr. 259 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Poieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., cu domiciliul în comuna Cosminele, nr. 14, judeţ Prahova, C., cu domiciliul în comuna Cosminele, nr. 14, judeţ Prahova, D. cu domiciliul în comuna Cosminele, sat Cosmina de Jos, nr. 14, judeţ Prahova.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 decembrie 2020.