Good-faith construction compensation for demolition and permit costs; nullity of cassation for failure to formulate valid grounds

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 09.02.2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., constatarea calităţii reclamanţilor de constructori de bună-credinţă în ceea ce priveşte construcţia parter, etaj şi mansardă, situată în Constanţa, str. x, edificată de aceştia pe terenul proprietatea pârâtei; obligarea pârâtei la plata valorii de circulaţie a construcţiei, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii acesteia pe baza unui raport de expertiză judiciar; constatarea dreptului de retenţie al reclamanţilor asupra construcţiei până la plata integrală a contravalorii acesteia; obligarea pârâtei la înregistrarea fiscală a imobilului, precum şi la îndeplinirea tuturor lucrărilor şi formalităţilor de publicitate imobiliară referitoare la construcţie, iar în caz de neîndeplinire, autorizarea reclamanţilor de a le îndeplini în contul pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 493, art. 494, art. 480, art. 974 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa nr. 941/08.06.2017, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca nefondată; a admis, în parte, acţiunea; a constatat că reclamanţii sunt constructori de bună-credinţă ai imobilului construcţie din municipiul Constanţa, str. x; a obligat pârâta la plata, către aceştia, a sumei de 107.651 euro (echivalent în RON la data plăţii); a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate; a obligat pârâta la plata sumei de 10.825 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Prin decizia nr. 179/C/09.11.2017 pronunţată în dosar nr. x/2015, Curtea de Ape Constanţa, secţia I civilă a respins apelul pârâtei împotriva sentinţei; a admis apelul reclamanţilor şi a obligat pârâta la plata, către reclamanţi, a sumei de 11002 euro, reprezentând TVA aferent materialelor de construcţie incorporate în construcţie şi la 11354 euro reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi c/val. taxe şi avize, în echivalent în RON la data plăţii; a instituit în favoarea reclamanţilor dreptul de retenţie asupra construcţiei din Constanţa, str. x până la plata despăgubirilor datorate; a obligat pârâta la îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară asupra construcţiei din Constanţa, str. x, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii a autorizat reclamanţii la îndeplinirea ei în contul şi pe seama pârâtei; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a obligat apelanta pârâtă la plata, către reclamanţi, a sumei de 4363,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 2677,30 RON onorariu avocat şi 1686,14 RON taxă timbru corespunzătoare pretenţiilor admise în apel.

Prin decizia nr. 1319/02.07.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă a admis recursul pârâtei împotriva deciziei, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel referitor la capătul de cerere privind acordarea sumei de 11.354 euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloare taxe şi avize.

Prin încheierea din 24.07.2019, Înalta Curte a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei nr. 1319/02.07.2019, în sensul că se înlătură menţiunea "necesare demolării" din cuprinsul minutei şi dispozitivului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 5/C/30.01.2020, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a obligat pârâta la plata, către reclamanţi, a sumei de 35899,29 RON, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloare taxe şi avize; a respins cererea apelanţilor-reclamanţi A., D. şi E. de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., pârâta C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi pronunţarea uneia din următoarele soluţii: constatarea intervenirii prescripţiei, respingerea cererii intimaţilor de obligare la suportarea cheltuielilor de demolare a vechii construcţii şi a contravalorii taxelor şi avizelor, reducerea acestor sume, cu cheltuieli de judecată

În principal, a invocat faptul că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

In subsidiar, a arătat că un prim motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel dând ce nu s-a cerut şi chiar mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) teza I din cod.

Pornind de la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurenta a precizat că în cererea introductivă de instanţă cuvântul demolare nu exista, nu se fac precizări referitoare la acest aspect, nefăcându-se vorbire nici de taxe.

Un al doilea motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţinând că invocarea unei expertize desfiinţate este un motiv devenit străin de natura cauzei, în condiţiile în care nicio persoană diligentă nu ar fi alocat suma de 28.711,02 RON reprezentând manopera pentru demolarea unei construcţii vechi, din chirpic, având patru camere şi dependinţe. S-a făcut referire la o serie înscrisuri care, deşi nu au fost contestate sau desfiinţate, nu au fost luate în considerare de instanţa de apel.

In susţinerea ultimului motiv de recurs, prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a menţionat că obligaţiile privind cheltuielile demolare şi taxe nu se puteau naşte în baza temeiurilor de drept invocate.

A învederat că din analiza cererii introductive de instanţa, aşa cum a fost precizată, reiese că reclamanţii nu au solicitat, nici direct nici implicit, cheltuieli cu demolarea vechii construcţii şi contravaloare taxe şi avize, iar textul de lege, respectiv art. 494 C. civ. de la 1864 este foarte clar şi absolut restrictiv: valoarea materialelor şi preţul muncii.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că prescripţia dreptului la acţiune s-a împlinit la data finalizării lucrării, respectiv la data introducerii acţiunii şi că instanţa de apel a dat ceea ce nu s-a cerut şi chiar mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că prin decizia atacată nu au fost respectate îndrumările date prin decizia de casare şi că în mod eronat s-a ajuns la concluzia că reclamanţii au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcţii şi cele reprezentând contravaloarea taxelor şi avizelor suportate de reclamanţi pentru ridicarea noii construcţii.

În realitate, aceste sume au fost cerute pentru prima dată în apel, după ce două expertize au fost anulate şi s-a dispus efectuarea unei contraexpertize.

Concluzionează recurenta că: prin cererea de chemare în judecată nu a fost cerută nicio sumă de bani reprezentând demolarea vechii construcţii; s-a luat în considerare pentru stabilirea valorii o probă care a fost desfiinţată; chiar dacă s-ar fi cerut o asemenea sumă, nu exista temei legal raportat la calitatea de constructor de bună-credinţă.

6. Apărările formulate în cauză

Urmare a comunicării recursului, intimaţii-reclamanţi A., D. şi E. au formulat întâmpinare, în termen, înregistrată la 29.06.2020, prin care au solicitat, respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Au solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ca inadmisibilă, solicitând a se observa că nu este motivată, fiind doar enunţată. Au arătat, de asemenea, că respectiva excepţie a fost invocată de pârâtă la instanţa de fond, iar prin sentinţa civilă nr. 941/2017 a Tribunalului Constanţa a fost respinsă, ca neîntemeiată. Întrucât excepţia a fost motiv de apel, respins, ca nefondat, de instanţa de apel, iar recursul declarat de pârâtă nu a mai privit acest aspect, intimaţii-reclamanţi au considerat că soluţia Curţii de Apel Constanţa a intrat în puterea lucrului judecat.

Referitor la motivul de recurs subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., au solicitat a se observa că acesta nu există în cod, textul de lege referindu-se la o altă situaţie juridică, respectiv încălcarea regulilor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii.

Au solicitat astfel a se constata, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea acestui motiv de recurs.

Au mai precizat că, deşi pretenţiile reclamanţilor nu au fost cuantificate pe categorii de cheltuieli, în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a menţionat faptul că toate cheltuielile au fost suportate de reclamanţi, inclusiv cele privind demolarea construcţiei existente, anexându-se Proiectul nr. 27/2005 pentru desfiinţarea locuinţei şi a anexei, împreună cu notificarea Inspectoratului de Stat în Construcţii vizând eliberarea autorizaţiei de desfiinţare.

In opinia intimaţilor-reclamanţi, care au făcut trimitere la interogatoriul depus pentru a fi administrat pârâtei, rezultă astfel că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcţii şi cele reprezentând contravaloarea taxelor şi avizelor pentru edificarea noii construcţii au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, neconstituind cereri noi în apel.

Au solicitat respingerea celui de-al doilea motiv de recurs, ca nefondat, subliniind faptul că expertiza efectuată de expert F. nu a fost niciodată anulată sau desfiinţată, aşa cum a susţinut recurenta.

Referitor la ultimul motiv de recurs, intimaţii-reclamanţi au solicitat, de asemenea, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că sumele reprezentând cheltuielile de demolare şi taxe, avize au fost solicitate în temeiul art. 494 alin. (3) ultima teză C. civ. din 1864, reclamanţii aducând probe în susţinerea respectivelor pretenţii.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, în termen legal, înregistrat la 17.07.2020, solicitând respingerea apărărilor intimaţilor. A considerat că putea invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în orice fază a procesului civil, neputând a-i fi îngrădit dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie. A apreciat că prin cererea de obligare la plata cheltuielilor de demolare, taxe, avize se află în faţa unor pretenţii noi solicitate de reclamanţi cu încălcarea certă a art. 478 alin. (3) C. proc. civ.. În opinia recurentei, chiar dacă cererea s-ar fi făcut în termen procedural ar fi fost inadmisibilă în lipsa unui temei legal.

Recurenta a opinat că trimiterea intimaţilor şi a instanţei de apel la expertiza efectuată de expert F. nu este justificată, în condiţiile în care în cauză au mai fost efectuate două expertize, ultima fiind cea care a stat la baza pronunţării sentinţei.

A mai susţinut că este cert că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de demolare şi taxe în baza temeiurilor invocate, cu atât mai mult cu cât valoarea acestora a fost mult mărită, din probele administrate rezultând că demolarea şi transportul materialelor nu au costat mai mult de 2000 RON.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Susţinerile recurentei-pârâte cuprinse în memoriul de recurs nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, referitor la invocarea aspectului privind intervenirea prescripţiei dreptului material la acţiune, se constată că acesta este enunţat pur formal de recurentă, fără prezentarea unor argumente în susţinere şi fără a indica în ce mod raţionamentul primelor instanţe, prin care s-a respins respectiva excepţie, este eronat, astfel încât să se poată circumscrie unui motiv de recurs.

In ceea ce priveşte critica formulată potrivit pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportate la cele ale art. 2 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., se observă că recurenta nu combate în niciun fel dezlegarea instanţei de apel asupra acestui aspect.

Prin decizia atacată s-a reţinut, respectându-se îndrumările date prin decizia de casare a instanţei supreme şi pe baza unor ample considerente, că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcţii şi cele reprezentând contravaloarea taxelor şi avizelor suportate de reclamanţi pentru ridicarea noii construcţii au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Insă, fără a combate raţionamentul instanţei de apel, recurenta s-a limitat a relua criticile referitoare la încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Privitor la critica formulată în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se observă că prin aceasta recurenta face trimitere la o serie de aspecte de fapt, înscrisuri şi probe administrate (expertize) care nu pot face obiect al analizei în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, recurenta a adus argumente referitoare la cuantumul sumei privind manopera cu demolarea vechii construcţii, făcând referire la o serie de înscrisuri care nu ar fi fost luate în considerare de instanţa de apel.

Motivele recursului, circumscrise de pârâtă celor prevăzute la pct. 8 al art. 488 Cod procedură, prin care se critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 494 C. civ., nu pot fi subsumate articolului menţionat, în condiţiile în care, recurenta nu a arătat, faţă de argumentaţia amplă a instanţei de apel şi de textele de lege reţinute ca fiind incidente şi reprezentând temei juridic al pretenţiilor formulate, de ce ar fi eronată dezlegarea dată în drept, astfel încât să permită controlul de legalitate al instanţei de recurs.

Referitor la apărările formulate de către recurentă în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, se constată că acestea reiterează, punctual, aspectele deduse judecăţii prin memoriul de recurs, împrejurare faţă de care, pentru aceleaşi considerente anterior formulate, nu pot fi avute în vedere. Faptul că ar fi fost luat în considerare un raport de expertiză nul, aspect care ar fi putut fi valorificat prin motivele de recurs, nu poate fi, în realitate, încadrabil în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu combate în niciun fel, neindicând astfel aspecte de nelegalitate ale deciziei, susceptibile de cenzură, dezlegările deciziei din apel.

Aceasta, în condiţiile în care, potrivit considerentelor deciziei atacate, s-a reţinut că "sunt vădit nefondate susţinerile pârâtei C. cu privire la constatarea nulităţii raportului de expertiză, niciuna dintre încheierile de şedinţă care au urmat depunerii lucrării nefiind în sensul înlăturării din ansamblul probator, pentru vicii procedurale, a acestei lucrări" şi că în rejudecare "nu vor putea fi valorificate rapoartele de expertiză anterioare, rămânând în calcul estimările făcute de expert F., la care, de altfel, s-au raliat şi concluziile finale ale reclamanţilor".

Faţă de cele arătate, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. privind sancţiunea nulităţii, recurenta neformulând critici care să se raporteze la considerentele deciziei recurate şi care să poată fi avute în vedere de instanţa de control judiciar în condiţiile reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 5/C din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C., domiciliată în Constanţa, judeţul Constanţa, împotriva deciziei nr. 5/C din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., D., E., toţi cu domiciliul procesual ales în Constanţa, str. x B, judeţul Constanţa.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 decembrie 2020.