Negative jurisdictional conflict resolved: Bucharest Court of Appeal retains competence over lifting lapsed preventive sequestration after acquittal

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2020 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 35 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (5) C. proc. pen., să se constate că a încetat de drept măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile dispusă prin ordonanţa procurorului nr. 700/P/02.04.2014, dată în dosarul penal nr. x/2014 şi, respectiv, a procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 02.04.2015, ambele întocmite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie; să se constate că a încetat de drept măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, măsură dispusă prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015 şi, în consecinţă, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator aplicat asupra bunurilor indicate în cerere.

Prin sentinţa nr. 3627/30.07.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

A reţinut instanţa că prin sentinţa penală nr. 30/F a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus, printre altele, admiterea acţiunii civile şi menţinerea măsurilor asiguratorii luate prin ordonanţele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015/07.04.2015 asupra bunurilor unor inculpaţi, printre care şi petentul A., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, a Înaltei Curţi, s-au menţinut măsurile asiguratorii luate prin ordonanţele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015/07.04.2015 asupra bunurilor unor inculpaţi, printre care şi petentul A., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.

Faţă de dispoziţiile celor două hotărâri, rezultă că prezentul litigiu s-a născut ca o consecinţă a celor hotărâte de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul mai sus menţionat, nefiind incidentă ipoteza reţinerii competenţei instanţei de executare, atâta vreme cât nu există o executare silită care să fi fost declanşată.

Conform dispoziţiilor art. 2524 C. proc. pen., " (1) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 2522 alin. (3) sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 2522 alin. (7) sau art. 2523 alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum şi procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestaţie la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. (2) Contestaţia prevăzută la alin. (1) se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat. (3) Instanţa soluţionează contestaţia de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, prin încheiere definitivă. (4) După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestaţie potrivit legii civile."

În cauză, hotărârea prin care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii a rămas definitivă, astfel încât devin aplicabile dispoziţiile menţionate, ridicarea sechestrului urmând a fi supusă legii procesual civile.

În ce priveşte legea procesual civilă aplicabilă, instanţa a apreciat că, sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă."

Art. 957 alin. (2) prevede că "în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asiguratorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor."

Faţă de aceste dispoziţii legale, competenţa de a dispune ridicarea sechestrului aparţine instanţei care a încuviinţat-o.

Deşi cu privire la cererea de ridicare a sechestrului asigurător (în ipoteza în care acesta a fost înfiinţat sau menţinut printr-o hotărâre definitivă a instanţei penale) nu există norme speciale de determinare a competenţei, din moment ce C. proc. pen. face trimitere la dispoziţiile legii civile iar legea procesual civilă stabileşte că instanţa competentă a soluţiona astfel de cereri este instanţa care a dispus măsura, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ.

Aceeaşi soluţia a fost reţinută şi în minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi şi curţilor de apel care a avut loc în perioada 14-15 noiembrie 2019 la Piteşti.

În consecinţă, având în vedere că măsura sechestrului a cărui ridicare se cere a fost luată printr-o sentinţă pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, s-a apreciat că aceeaşi instanţă este competentă să soluţioneze prezenta cerere.

Prin sentinţa nr. 112/F/24.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că în cauză, instituirea sechestrului asigurător s-a dispus iniţial prin ordonanţa din data de 02.04.2015, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Naţionala Anticorupţie şi a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală şi respectiv, în rejudecare, ca urmare a admiterii apelurilor în cauza penală, prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (definitivă).

C. proc. pen. reglementează doar luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal, necuprinzând nicio dispoziţie privind ridicarea măsurilor asigurătorii, astfel încât soluţionarea oricăror aspecte privind plata obligaţiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligaţii, urmată de o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor nu poate reveni decât instanţei civile, având în vedere că prorogarea de competenţă a instanţei penale cu privire la acţiunea civilă a încetat.

Potrivit C. proc. civ., sechestrul asigurător poate fi desfiinţat de drept, conform art. 956, în cazul nedepunerii cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3).

Totodată, debitorul poate solicita măsura ridicării sechestrului asigurător în două ipoteze distincte: cea prevăzută la alin. (1), care reglementează un remediu eficient pentru debitorul care dă o garanţie reală sau personală îndestulătoare, la dispoziţia creditorului, şi cea prevăzută la alin. (2), când bunurile debitorului vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării, la cerere, în situaţia în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia.

Cu privire la instanţa competentă să ridice sechestrul asigurător, legiuitorul indică expres, doar pentru ipoteza prevăzută de art. 957 alin. (2) C. proc. civ., că aceasta este instanţa care a încuviinţat măsura.

Or, chiar dacă s-ar aprecia că în materie civilă instituirea sechestrului asigurător revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor (conform art. 954 alin. (1) C. proc. civ.), iar instanţa competentă să dispună instituirea măsurii ar trebui să constate şi desfiinţarea de drept a acesteia, o atare regulă nu ar trebui să fie aplicată prin raportare la instanţa care în procesul penal a dispus măsura asiguratorie, în aplicarea unor norme de competenţă cuprinse în C. proc. pen., ci la normele de competenţă din C. proc. civ.

Art. 96 C. proc. civ. reglementează limitativ competenţa materială a curţilor de apel, iar cererea dedusă judecăţii nu poate fi încadrată în categoria altor "cereri date prin lege în competenţa lor" (pct. 4), în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Petentul a solicitat constatarea încetării măsurii sechestrului, cerere pe care şi-a întemeiat-o în drept pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi ridicarea acestei măsuri, invocând lipsa oricărui demers al părţii civile (creditorului) de recuperare a debitului pretins în termenul legal şi de a valorifica, astfel, şi măsura asigurătorie instituită în procesul penal.

Referitor la temeiul juridic al cererii, petentul a arătat că manifestarea sa de voinţă procesuală a fost în sensul de a formula o acţiune în constatare, aspect ce ar fi fost ignorat de prima instanţă sesizată.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Prin decizia nr. 301/A/08.10.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosar nr. x/2018, reclamantul din prezenta cauză, A., inculpat în acel dosar, a fost achitat, în mod definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 132 din legea nr. 78/2000.

Instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, menţinând măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie din 02.04.2015 şi prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Potrivit art. 397 alin. (5) C. proc. pen., "În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii".

Prin adresa nr. x/09.01.2020, emisă de Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală Juridică ca răspuns la solicitarea reprezentantului convenţional al reclamantului, s-a învederat că Statul Român nu a promovat niciun demers judiciar în ce priveşte cele statuate prin decizia nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, reclamantul a învestit instanţa civilă cu solicitarea de constatare a încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător şi a ridicării acestuia, bunurile respective fiind enumerate în cererea introductivă de instanţă.

Se constată că, potrivit art. 397 alin. (5) C. proc. pen. anterior citate, dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii este reglementată pentru o perioadă limitată de timp (30 de zile), iar dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termenul dat, măsura încetează de drept.

Încetarea de drept a sechestrului asigurator însă nu duce la radierea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a menţiunilor din cartea funciară. Astfel că, proprietarii bunurilor supuse sechestrului asigurător trebuie să sesizeze instanţa de judecată cu o astfel de cerere pentru constatarea încetării de drept a măsurii, cum este cazul în speţă.

Potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.", iar potrivit art. 957 alin. (2), "în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asiguratorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor."

De asemenea, art. 250 alin. (8) C. proc. pen. reţine că, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, măsura asigurătorie poate fi contestată conform legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire.

Prezentul litigiu reprezintă o consecinţă a celor statuate de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea de menţinere a sechestrului asigurator, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din actele dosarului, în cauză nu există iniţiată o executare silită.

În atare situaţie, în aplicarea principiului simetriei formelor juridice şi a normelor legale menţionate, competenţa de soluţionare a ridicării sechestrului asigurator aparţine aceleiaşi instanţe care a dispus instituirea ei, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, chiar dacă dispoziţiile art. 957 alin. (2) C. proc. civ. nu vizează în mod expres şi această ipoteză.

Aceasta întrucât cererea este una într-o materie specifică (a măsurilor asigurătorii), competenţa în ridicarea măsurii aparţinând, pe principiul simetriei formelor menţionat anterior şi pe raţiuni de identitate (mutatis mutandis) instanţei care a instituit măsura.

În ce priveşte competenţa funcţională, ea revine, în mod evident, instanţei civile, faţă de soluţia instanţei penale, care a lăsat nerezolvată latura civilă a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.