Land recovery against administrative restitution order: validity of title and justiciable interest despite possession held by non-owner
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of the Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Municipality of Bucharest, upholding the Court of Appeal's final decision in favor of the claimant S.R.L. company. The dispute concerned a civil action for recovery (revindicare) of a 144 sq. m. land parcel and challenges to the validity of a sales contract and a concession agreement concluded by the municipality with a third-party S.R.L. regarding the same property. The Court determined that the claimant retained a justiciable interest in the action for recovery because, although it held a valid title to ownership via a 2004 in-kind restitution order issued under Law No. 10/2001, it had not been effectively placed in possession due to an unresolved cadastral overlap and the municipality's failure to voluntarily execute the restitution within a reasonable timeframe. Relying on the doctrine that a property owner dispossessed by a holder without a superior title is entitled to repossess the asset, and rejecting the municipality's argument that the claimant should have solely pursued forced execution of the administrative order, the Court affirmed the appellate ruling that admitted the recovery action, thereby ordering the municipality to leave the claimant in full property and peaceful possession of the identified land surface and to pay the associated litigation costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 274 alin. (3) C. proc. civ; Land recovery against administrative restitution order: validity of title and justiciable interest despite possession held by non-owner: S-a mai arătat că prin adresa nr. x/18.07.2017, Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Direcţia Juridică a comunicat S.C. B. S.R.L., în conformitate cu art. 9 din contractul de concesiune, încetarea de drept a contractului de concesiune nr. x/20.05.2004 încheiat între Consiliul Local al Sectorului 1 şi aceasta pentru terenul aferent construcţiei, situat în Bucureşti, (fosta str. x), actualmente str. x.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, la data de 06.06.2007 sub nr. x/2008, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, Consiliul Local al Sectorului l Bucureşti şi S.C. B. S.R.L., constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.01.2004 de BNP C., constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. x/20.05.2004 şi obligarea Municipiul Bucureşti, prin Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 150 mp, situat în Bucureşti, str. x.
Prin sentinţa nr. 5219/18.04.2008, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, raportat la valoarea terenului în litigiu, respectiv 606.357 RON.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, sub nr. x/2008.
Prin sentinţa nr. 1762/21.11.2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. pentru existenţa puterii de lucru judecat şi a disjuns cererea reconvenţională, acordând termen la data de 12.12.2008, cu citarea părţilor.
Prin decizia nr. 426/25.06.2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei; a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă de fond, menţinând soluţia privitoare la disjungerea cererii reconvenţionale.
Prin decizia nr. 3665/11.06.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2008, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Consiliul Local al Sectorului l Bucureşti împotriva deciziei anterior menţionate.
Prin sentinţa nr. 777/02.04.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate prin întâmpinare, precum şi cererea de chemare în judecată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Consiliul Local al Sectorului l Bucureşti, tribunalul a avut în vedere contractul de concesiune, din conţinutul căruia rezultă, în mod expres, că terenul care face obiectul concesiunii constituie bun imobil aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), fraza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:
"sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică".
Tribunalul a constatat că un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ, în sensul normei legale citate şi va fi supus, pe cale de consecinţă, unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, exclusiv.
Referitor la excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul a reţinut că argumentele invocate vizează calitatea de persoană îndreptăţită să formuleze acţiunea în revendicare şi, implicit, lipsa identităţii între terenurile deţinute, ce reprezintă aspecte de fond ale cauzei.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Consiliul Local al Sectorului l Bucureşti, tribunalul a reţinut că, faţă de obiectul cererii - nulitatea absolută parţială, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită să formuleze acţiunea, în situaţia în care se constată că au fost aduse atingeri dreptului său de proprietate.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului l Bucureşti, tribunalul a reţinut că acesta este obligat în raportul juridic, dat fiind că a avut calitatea de parte contractantă, în contractul de concesiune încheiat cu pârâta S.C. B. SRL
Asupra excepţiei lipsei de interes, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul a reţinut caracterul nefondat al acesteia, în condiţiile în care interesul pe care îl manifesta reclamanta este strâns legat de dreptul de proprietate al acesteia şi nu poate fi disjuns şi analizat separat.
Asupra fondului litigiului, prima instanţă a constatat următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/26.09.2003, de notar public D., numiţii E., F., G., H., I. şi J. au vândut pârâtei S.C. A. S.R.L. drepturile lor succesorale litigioase asupra terenului în suprafaţă de 1453 mp, situat în Bucureşti, str. x, aferent construcţiilor înstrăinate cumpărătoarei printr-un contract anterior. În cuprinsul contractului, s-a făcut referire atât la existenţa, pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, a dosarului nr. x/2002, cât şi la formularea unor notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 1081,5 mp şi pentru restituirea prin echivalent a restului suprafeţei de 371,5 mp, notificări înregistrate la Primăria Municipiului Bucureşti, sub nr. x/2002 şi la Prefectura Municipiului Bucureşti, sub nr. x/2002, dosarele fiind în curs de soluţionare.
Prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 3644/16.12.2004, s-a restituit, în natură, în proprietatea numiţilor J., G., E. şi F., terenul în suprafaţă de 942,40 mp, din totalul de 1460 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi s-a atribuit în folosinţă specială numitului H., cetăţean german.
Ulterior, prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4186/06.04.2005, la solicitarea pârâtei S.C. A. S.R.L. şi pe baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, menţionat anterior, s-a dispus modificarea art. 1 al dispoziţiei nr. 3644/16.12.2004, aceasta urmând să aibă următorul conţinut:
"1. Se restituie, în natură, în proprietatea S.C. A. S.R.L. terenul în suprafaţă de 942,40 mp, din totalul de 1460 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 1".
Pârâta S.C. B. S.R.L. se legitimează în calitate de proprietar, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/22.01.2004, de notar public C., prin care a dobândit de la Municipiul Bucureşti, prin Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, spaţiul comercial x, situat în Bucureşti, str. x. Prin contractul de concesiune, autentificat sub nr. x/20.05.2004, de acelaşi notar public, Municipiul Bucureşti, prin Consiliul Local a Sectorului 1 Bucureşti, a concesionat reclamantei terenul aferent spaţiului comercial x, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 583,07 mp, în cotă indiviză şi teren în suprafaţă de 290,27 mp, în exclusivitate.
Raportat la situaţia de fapt expusă, la dispoziţiile legale enunţate şi la probele administrate, tribunalul a reţinut că nu rezultă că, printr-o acţiune de deposedare, pârâta S.C. B. S.R.L. a ocupat ilicit suprafaţa de teren de 150 mp, aflată în proprietatea reclamantei S.C. A. S.R.L. Această concluzie se desprinde din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care se concluzionează că terenul concesionat de pârâtă este aferent spaţiului comercial x, spaţiu ce se află în cuprinsul imobilului din str. x şi nu este inclus în suprafaţa de teren, proprietatea reclamantei. Aceste împrejurări de fapt au fost reţinute, cu putere de lucru judecat, şi în considerentele sentinţei civile nr. 1945/F/04.11.2011, prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra obligării reclamantei la respectarea dreptului de concesiune al pârâtei. Cum, în cauză, nu există o suprapunere de terenuri, acţiunea în revendicare apare neîntemeiată.
Deşi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare nr. x/22.01.2004 şi a contractului de concesiune, autentificat sub nr. x/20.05.2004, au fost formulate ca prime capete de cerere, tribunalul a reţinut că nu pot fi analizate decât subsidiar acţiunii în revendicare. În speţa de faţă, nefiind în prezenţa unei deposedări ilicite, indiferent de motivele de ordine publică invocate de reclamantă, acţiunea acesteia, în ceea ce priveşte acţiunea în nulitate, nu poate fi admisă, fiind lipsită de finalitate concretă. Chiar în situaţia în care instanţa ar pronunţa constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune, în condiţiile în care acţiunea în revendicare a fost respinsă, reclamanta nu ar obţine nici un beneficiu.
De altfel, toate apărările legate de nerespectarea Legii nr. 550/2002 nu pot fi avute în vedere, atât timp cât nu rezultă că suprafaţa de teren de 150 mp, deţinută de pârâtă, face parte din suprafaţa de 942,40 mp, proprietatea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, apel care a fost înregistrat la data de 27.08.2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2012.
Prin decizia nr. 129/A/29.04.2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat apelul.
Prin decizia nr. 752/05.03.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 129/A/29.04.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Cauza trimisă spre rejudecare, după casare, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 13.08.2014 sub nr. x/2012*.
Prin decizia nr. 704/A/20.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 777/02.04.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes.
Prin decizia nr. 3875/08.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2012, s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 704/A/20.09.2017, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie revendicarea suprafeţei de teren de 150 mp situată în Bucureşti, str. x.
Instanţa de apel a prezentat corect cerinţele interesului, ca una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, însă a apreciat eronat că, în raport cu noul cadru procesual dedus din modificarea circumstanţelor concrete ale cauzei, această cerinţă nu mai este îndeplinită în persoana reclamantei.
Aceasta deoarece obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, ci, dimpotrivă, se urmăreşte în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat.
Împrejurarea că reclamantei i s-a emis pentru teren dispoziţia de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005, nu înseamnă că, având un titlu de proprietate, nu mai are interes în continuarea acţiunii în revendicare. Astfel, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, nu face lipsită de interes revendicarea atunci când mai multe persoane urmăresc dobândirea proprietăţii bunului respectiv. Dispoziţia menţionată constituie titlu de proprietate şi orice neînţelegeri intervenite între proprietari nu pot fi soluţionate decât în condiţiile dreptului comun.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că situaţia juridică a terenului în litigiu nu este clarificată, chiar instanţa de apel reţinând că la momentul soluţionării cererilor de solicitare informaţii nr. 5477/03.04.2015 şi nr. 5478/03.04.2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice în Cartea Funciară şi s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie 15842_ACT (CF x str. x) şi 18662/0;2 (CF x str. x). Faptul că reclamanta nu este în măsură să obţină executarea silită a titlului său, care este dispoziţia de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005, rezultă şi din aceea că notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, în 27.09.2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluţionată.
În aceste condiţii, s-a constatat că reclamanta justifică, în continuare, obţinerea unui folos practic în soluţionarea acţiunii în revendicare.
Cauza trimisă spre rejudecare, după casare, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 21.11.2018 sub nr. x/2012.
Prin decizia nr. 870/A/04.08.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 777/02.04.2012, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei de interes în privinţa primelor două capete de cerere, vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare şi a contractului de concesiune pe care le-a respins în consecinţă; a admis, în parte, acţiunea, în privinţa capătului de cerere privind revendicarea şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei, suprafaţa de teren de 144 mp situată în Bucureşti, str. x, delimitată de punctele 15-37-38-39-40-41-42-43-44-45-46-47-11-12-13-56-57-58-59-14-36 în Anexa 1 - Plan de amplasament şi delimitare a raportului de expertiză realizat de expert K.; a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să plătească reclamantei suma de 10.386,48 RON, cheltuieli de judecată la prima instanţă, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate; a obligat intimatul-pârât Municipiul Bucureşti să plătească apelantei-reclamante suma de 8.871 RON, cheltuieli de judecată în apeluri şi în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi onorariu expert.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a constatat că, în urma rejudecărilor anterioare, obiectul învestirii este acţiunea în revendicare a suprafeţei de teren de 150 mp situată în Bucureşti, str. x.
A reţinut instanţa de apel că reclamanta este beneficiara dispoziţiei de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005, prin care se restituie, în natură, în proprietatea S.C. A. S.R.L. şi suprafaţa de 150 mp curte, parţial ocupată de L., care se identifică potrivit raportului de expertiză tehnică, anexă la dispoziţie.
Din suprafaţa de 942 mp ce face obiect al dispoziţiei de restituire, reclamanta a fost pusă în posesie, mai puţin cu suprafaţa revendicată, suprafaţă care a fost parţial ocupată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial şi a contractului de concesiune pentru terenul aferent acestui spaţiu comercial, contracte încheiate cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti.
Din înscrisul existent la fila x rezultă că terenul în litigiu nu a mai fost concesionat lui S.C. M., care a cumpărat construcţia de la S.C. B., ceea ce înseamnă că în prezent terenul revendicat se află în posesia intimatului-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Prin decizia nr. 3665/11.06.2010, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2008, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că singurul proprietar al terenului este intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., beneficiara dispoziţiei nr. 4186/06.04.2005, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aceleaşi aspecte rezultă şi din considerentele deciziei nr. 169A/08.03.2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin care s-a soluţionat cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4186/06.04.2005 (disjunsă de cererea principală), decizie din care mai rezultă şi faptul că imobilul nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Municipiului Bucureşti, preluarea de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 făcându-se fără titlu valabil.
Astfel, s-a reţinut cu putere de lucru judecat, prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate, că reclamanta este unic proprietar al terenului ce face obiectul dispoziţiei nr. 4186/06.04.2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Deşi reclamanta se află în posesia unui titlu de proprietate, reprezentat de dispoziţia de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005, nu a fost pusă în posesie pe întreaga suprafaţă (respectiv pe suprafaţa revendicată prin cererea ce face obiectul prezentei cauze), aspect care rezultă şi din faptul că notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, în 27.09.2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluţionată.
Aceste aspecte rezultă şi din adresa nr. x/29.10.2019, emisă de Administraţia Fondului Imobiliar, aflată la dosar.
Rezultă astfel, că apelanta-reclamantă este îndreptăţită la restituirea suprafeţei de teren pentru care nu a fost pusă în posesie, şi care face obiectul dispoziţiei de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005, fiind titulara dreptului de proprietate, dar fără a se bucura de toate prerogativele acestui drept, respectiv posesia, întrucât intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, nici după încetarea contractului de concesiune, nu a procedat la punerea în posesie a apelantei cu această suprafaţă de teren.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în vederea identificării terenului revendicat şi stabilirii existenţei unei suprapuneri, expertiză efectuată de expertul K. s-a reţinut că "la momentul efectuării măsurătorilor topografice,zona de suprapunere în suprafaţă de 144 mp, suprafaţă delimitată de punctele 15-37-38-30-40-41-42-43-44-45-46-47 -11-12-13-56-57-58-59-14-36, evidenţiată în Anexa 1 este folosită de către pârâta S.C. B. S.R.L. şi este o curte liberă de construcţii."
Acest raport de expertiză a fost avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sectorul 1 Bucureşti, conform procesului-verbal de recepţie nr. x/2017 144,145, reţinându-se că:
"Prezentul proces-verbal de recepţie a fost acordat pentru raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr. x/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie cu termen la 13.09.2017. Procesul-verbal de recepţie se referă strict la corectitudinea datelor topografice din partea grafică a raportului de expertiză tehnică judiciară, respectiv la planul de amplasament şi delimitarea conform art. 6 din Ordinul nr. 1882/2011 şi nu la raportul de expertiză tehnică judiciară în integralitatea lui. Propunerea în cauză prezintă următoarele zone de suprapunere: S1=138,34mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x; S2=134,09 mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x şi S3=0,02 mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x, lucrarea efectuată fiind declarată admisă cu menţiunile de mai sus".
Din adresa nr. x/11.01.2017, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, referitor la imobilele situate Sectorul 1, str. x şi str. x, a rezultat că "la momentul recepţionării documentaţiilor cadastrale întocmite pentru cele două imobile aflate în litigiu, nu a fost constatată suprapunerea acestora; la momentul soluţionării cererilor de solicitare informaţii nr. 5477/03.04.2015 şi nr. 5478/03.04.2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice şi s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie 15842_ACT (CF x str. x) şi 18662/0;2 (CF x str. x); situaţia de suprapunere reală este generată de existenţa a două rânduri de acte administrative emise în paralel de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv dispoziţia Primarului General nr. 3644/16.12.2004 cu proces-verbal de punere în posesie nr. x/13.01.2005, dispoziţia Primarului General nr. 4186/06.04.2005 cu proces-verbal modificator nr. x/20.04.2005 şi contractul de concesiune nr. x/20.05.2004; suprafaţa de 290 mp identificată pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză de expert K., delimitată de punctele 59, 34, 35, 36, 15, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47,11, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 56, 57, 58 este inclusă în imobilul cu număr cadastral pe hârtie 18662/0;2."
Conform notelor scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2017, încheiat la Societatea Profesională Notarială N. şi O., S.C. B. S.R.L. a înstrăinat spaţiul comercial situat în Bucureşti, str. x (fosta str. x), parter + subsol, sector 1 cu nr. cadastral x şi construcţia anexa cu nr. cadastral x, către S.C. M. S.R.L..
Odată cu spaţiul comercial şi construcţia anexă, s-a transmis şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent acestora, respectiv asupra suprafeţei indivize de 583,07 mp şi suprafeţei în exclusivitate de 290,27 mp, suprafeţe care sunt în proprietatea Municipiului Bucureşti, prin Consiliul Local al Sectorului 1.
S-a mai arătat că prin adresa nr. x/18.07.2017, Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Direcţia Juridică a comunicat S.C. B. S.R.L., în conformitate cu art. 9 din contractul de concesiune, încetarea de drept a contractului de concesiune nr. x/20.05.2004 încheiat între Consiliul Local al Sectorului 1 şi aceasta pentru terenul aferent construcţiei, situat în Bucureşti, (fosta str. x), actualmente str. x.
De asemenea, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a făcut referire şi la încheierile nr. 68672/18.08.2017 şi nr. 68674/23.08.2017 date de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sectorul 1 prin care s-a radiat dreptul de concesiune înscris în favoarea sa, urmare a adresei Primăriei Sectorului 1 Bucureşti nr. M/1371/15287/18.07.2017.
Odată cu această cerere au fost depuse la dosar şi înscrisurile invocate în cuprinsul cererii.
Din adresa nr. x/23.08.2019, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu, rezultă că " Primăria Municipiului Bucureşti a încheiat cu S.C. M. S.R.L. contractul de concesiune nr. x/23.10.2017,contract ce are ca obiect terenul în suprafaţă indiviză de 583,07 m.p. aferent spaţiului comercial S 39 situat în str. x,parter-subsol. Pentru suprafaţa de teren ce face obiectul dosarului nr. x/2012 PMB nu a încheiat nici un contract de concesiune, cu atât mai mult cu cât în extrasul de caret funciară nr. x este notat Referatul nr. x/13.006.2017 emis de OCPI Bucureşti Serviciul Cadastru (…) prin care s-a constata suprapunerea reală pentru imobilele identificate cu IE 257401 şi IE 210097."
În cauză, numai apelanta-reclamantă deţine un titlu valabil de proprietate (dispoziţia de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziţia rectificativă nr. 4186/06.04.2005), iar intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general deţine numai posesia suprafeţei de teren de 144 mp revendicată, astfel încât apelanta este îndreptăţită la restituirea acestei suprafeţe de teren.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut următoarele critici:
- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece, deşi instanţa de recurs a reţinut în decizia de casare că "obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, urmărindu-se în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specific revendicării", în realitate, instanţa de apel nu a procedat la o astfel de comparare a titlurilor, limitându-se la a reţine că numai reclamanta deţine un titlu de proprietare (dispoziţia de restituire în natură) în timp ce pârâtul deţine posesia suprafeţei de teren de 144 mp revendicată.
În felul acesta, motivarea deciziei, a soluţiei adoptate, se limitează la o simplă frază, care nu poate fi considerată o dezlegare în drept în raport cu îndrumările obligatorii ale deciziei de casare.
Astfel, conform deciziei nr. 3875/8.11.2018 a ÎCCJ, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a reţinut că reclamantei i-a fost emisă o dispoziţie de restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001 şi că orice neînţelegeri între proprietari pot fi rezolvate conform dreptului comun. Totodată, instanţa de recurs a menţionat că reclamanta nu e în natură să obţină executarea silită a titlului său - constatând şi că notificarea adresată instituţiei recurente la 27.09.2017, pentru punerea în posesie asupra terenului în litigiu, a rămas nesoluţionată - întrucât există o suprapunere reală asupra terenurilor din sectorul 1.
- Întrucât instanţa de apel se afla într-o rejudecare, după casarea cu trimitere, iar îndrumările obligatorii ale deciziei de casare au vizat "compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat", instanţa de apel era obligată mai întâi să clarifice situaţia juridică a terenului în litigiu şi apoi să procedeze la o eventuală comparare a titlurilor.
- Având în vedere că instituţia recurentă este cea care a emis dispoziţia de restituire, în favoarea reclamantei, aceasta nu mai putea, din punct de vedere juridic, să revendice terenul de la unitatea emitentă a actului de restituire, ci trebuia să stăruie în toată această perioadă (2005-2020) la obţinerea posesiei asupra imobilului, fie prin încheierea unui proces-verbal de predare-primire încheiat cu Administraţia Fondului Imobiliar, fie printr-un executor judecătoresc, pe calea executării silite.
Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că instanţa de rejudecare s-a conformat deciziei de casare, că, în realitate, recurentul a dezvoltat, în cea mai mare parte, critici de netemeinicie, referindu-se la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, iar nu la încadrarea în drept a situaţiei respective şi că se tinde, prin criticile deduse judecăţii, la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Pretinzând o nerespectare a îndrumărilor deciziei de casare - care a statuat că obiectul cererii de chemare în judecată rămâne revendicarea - recurentul susţine, în mod greşit, că instanţa de apel nu a procedat, în rejudecare, la o comparare a titlurilor aflate în conflict, întrucât a reţinut că doar reclamanta a opus un titlu de proprietate pârâtului, care s-a prevalat de o posesie, o stăpânire în fapt a terenului.
Or, fără să se poată prevala, la rândul său, de un titlu de proprietate, căruia să-i corespundă prerogativa folosinţei, recurentul susţine total eronat că, raportat la această situaţie, instanţa de apel trebuia să procedeze totuşi la o comparare de titluri, întrucât aceasta este operaţiunea juridică ce trebuie realizată în cazul acţiunii în revendicare şi pentru că în acelaşi sens erau îndrumările deciziei de casare.
Critica este nefondată dintr-un dublu considerent.
Pe de o parte, întrucât decizia de casare nu a impus, aşa cum greşit se susţine, compararea unor titluri de proprietate, raportat la datele speţei, ci, dând dezlegare chestiunii interesului actual al reclamantei în judecarea acţiunii (faţă de soluţia anterioară a instanţei de apel, care reţinuse că această condiţie legală nu mai subzistă) a arătat că "obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, urmărindu-se în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat."
Aceasta înseamnă că, subzistând interesul în menţinerea demersului judiciar vizând revendicarea, instanţa trebuia să procedeze, realizând raţionamentul juridic specific rezolvării unor astfel de acţiuni, la determinarea titlului mai caracterizat, dar în mod evident, ţinându-se seama de datele particulare ale speţei.
Altfel spus, dezlegările deciziei de casare au vizat cadrul judecăţii dat de promovarea unei acţiuni în revendicare, în care interesul era justificat în continuare de situaţia juridică a terenului, netranşând faptul că existau două titluri în conflict.
Pe de altă parte, acţiunea în revendicare, cea prin care proprietarul deposedat urmăreşte să redobândească posesia de la cel care o deţine pe nedrept, nu presupune întotdeauna ca cele două părţi în conflict să deţină titluri pe care să şi le opună reciproc, pentru ca instanţa să-l stabilească pe acela mai caracterizat şi astfel, dându-i preferinţă, să dea dezlegare litigiului în favoarea celui care deţine un astfel de titlu.
Se poate întâmpla, ca în speţă, ca una dintre părţi să aibă doar posesia (sau folosinţa bunului) care nu-i poate legitima dreptul şi nu poate paraliza acţiunea în revendicare a adevăratului proprietar.
Or, recurentul, fără să poată exhiba vreun titlu de proprietate, într-o înţelegere eronată de dezlegărilor deciziei de casare susţine, în mod contradictoriu şi confuz, că instanţa de apel nu a procedat la o comparare de titluri, deşi situaţia dedusă judecăţii nu a identificat două titluri în conflict.
- Mai mult, recurentul arată în mod eronat şi în contra conţinutului considerentelor deciziei din apel, că nu s-a procedat mai întâi la o clarificare a situaţiei juridice a imobilului şi apoi, eventual, să se treacă la compararea titlurilor.
Sub acest aspect, decizia atacată, analizând probele administrate, (raport de expertiză, informaţii obţinute de la Oficiul de cadastru) reţine că există o suprapunere cadastrală asupra terenului în litigiu, ce a făcut obiect al restituirii, conform Dispoziţiei Primarului General nr. x/16.12.2004 (rectificată prin Dispoziţia nr. x/6.04.2005), suprapunere reală generată de existenţa a două rânduri de acte administrative emise în paralel de Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1 şi că reclamanta, beneficiara unor astfel de acte de restituire şi deci, titulara dreptului de proprietate, nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului său.
Or, aceasta fiind situaţia juridică a imobilului, asupra căruia doar una din părţi a justificat un titlu de proprietate, în timp ce posesia este deţinută în continuare de pârâtul neproprietar, nu se poate susţine decât lipsit de orice fundament că este nelegală soluţia de admitere a acţiunii în revendicare.
- Critica recurentului conform căreia, întrucât este instituţia emitentă a dispoziţiei de restituire, înseamnă că reclamanta nu mai putea să revendice bunul de la acesta ci "trebuia să stăruie, în cei 15 ani de la emiterea dispoziţiei, la o punere în posesie asupra bunului" este, de asemenea, lipsită de fundament întrucât ignoră modificările care au intervenit de-a lungul timpului şi a procedurii judiciare (începute în 2007) în situaţia juridică a bunului şi în acelaşi timp, se bazează pe invocarea propriei culpe a instituţiei recurente care nu a realizat, de bunăvoie şi într-un termen rezonabil, punerea efectivă în posesie.
Astfel, terenul a fost grevat iniţial de un contract de concesiune (nr. 1109/20.05.2004), încheiat de Municipiul Bucureşti prin Consiliul local sector 1 cu S.C. B. S.R.L., contract a cărui valabilitate a încetat pe parcursul judecăţii (în anul 2017).
De aceea, acţiunea iniţială a vizat nu doar revendicarea, ci şi constatarea nulităţii parţiale a contractului de concesiune (precum şi a contractului de vânzare-cumpărarea nr. x/22.01.2004, vizând spaţiul comercial în legătură cu care fusese acordată concesiunea terenului).
Faptul că şi după încetarea efectelor contractului de concesiune (în anul 2017) reclamanta şi-a menţinut interesul în judecarea acţiunii în revendicare a fost avut în vedere şi dezlegat cu putere de lucru judecat, astfel cum s-a arătat deja, prin ultima decizie de casare (nr. 3875/8.11.2018 a ÎCCJ, secţia I civilă).
Potrivit considerentelor deciziei menţionate, deşi reclamanta este beneficiara unei dispoziţii de restituire în natură care, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, valorează titlu de proprietate, acţiunea în revendicare a acesteia nu este lipsită de interes, raportat la situaţia juridică a bunului, în privinţa căruia s-a constatat o suprapunere de imobile cu numere cadastrale diferite, precum şi faptul că solicitarea de punere în executare silită a dispoziţiei adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, la 27.09.2017, a rămas nesoluţionată.
Or, ignorând aceste dezlegări obligatorii, recurentul continuă să susţină că, deţinând deja un titlu, reclamanta trebuia "să insiste la obţinerea posesiei, fie prin încheierea unui proces-verbal de predare-primire, fie printr-un executor judecătoresc".
Formulând critica în această modalitate, separat de faptul că nesocoteşte dezlegări jurisdicţionale intrate în autoritate de lucru judecat, recurentul ignoră în mod flagrant şi principiul din materia executării obligaţiilor, care este acela al aducerii lor la îndeplinire de bunăvoie şi cu bună-credinţă de către debitor, fără a pune creditorul în situaţia recurgerii la forţa coercitivă a statului.
Într-o astfel de poziţie a fost pusă reclamanta - a cărei ultimă notificare pentru punerea în posesie, transmisă la 27 septembrie 2017, a rămas, de asemenea, nesoluţionată - şi care, deşi beneficiara unui titlu (dispoziţie de restituire) emis de recurent, a fost nevoită să iniţieze un demers judiciar, pentru a da valoare efectivă titlului său şi a beneficia astfel, de toate prerogativele dreptului de proprietate.
Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat, ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă (în cuantum de 2250 RON, reprezentând onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 870/A din 4 august 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2250 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.