Revocation of civil judgment for false documents rejected where original ruling based on special restitution law

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 01.03.2012, sub nr. x/2012, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au formulat acţiune în revendicare a imobilului situat în municipiul Ploieşti, str. x 1848, compus din teren în suprafaţă de 920 mp şi construcţie cu suprafaţă utilă 347 mp.

Prin sentinţa nr. 14562/04.11.2013, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentinţa nr. 694/07.03.2014, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B..

În motivare, revizuenţii au arătat că F. (autorul lor) a decedat la data de 30.01.1957, moştenitorii acestuia fiind, potrivit Certificatului de moştenitor nr. S.68/1957/10.10.1957 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu Bucureşti, următorii: G., în calitate de soţie supravieţuitoare (având o cotă de 1/4 din masa succesorală); H. (având o cotă de 1/4 din masa succesorală) şi I. (având o cotă de 1/4 din masa succesorală), în calitate de surori (colaterale privilegiate).

Potrivit Certificatului de moştenitor nr. S.68/1957/10.10.1957, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu Bucureşti, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului F. este compusă din: un imobil situat în Ploieşti, str. 1848 nr. 4, jud. Prahova; cota de 1/3 din imobilul situat în Ploieşti, str. x, jud. Prahova şi cota de 1/3 dintr-un teren situat în Ploieşti, Bv. Republicii nr. 155, jud. Prahova. Revizuenţii au precizat că Certificatul de moştenitor nr. S.68/1957/10.10.1957 nu cuprinde niciun fel de menţiuni cu privire la exercitarea dreptului de opţiune succesorală de către intimaţi. În data de 15.04.1971, a fost emis Certificatul de moştenitor nr. S.289/971 conexat cu 68/1957, de către Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, care indică, în calitate de moştenitori ai defunctului F., pe G., H. şi I. însă, potrivit Certificatului de moştenitor nr. S.289/971 conexat cu 68/1957/15.04.1971, intimaţii au renunţat la moştenire. La data de 17.04.1999, a decedat G., iar potrivit Certificatului de calitate de moştenitor nr. 03/2012 emis de Biroul Notarial J., K. a rămas unică moştenitoare a G., în calitate de soră. La data de 09.08.2000 a decedat K., rămânând ca moştenitor fiul acesteia, L., potrivit Certificatului de moştenitor nr. x/2002 eliberat de BNP M.. La data de 20.02.2001, a decedat şi L., revizuenţii având calitatea de moştenitori, după cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr. x/2002 eliberat de BNP M.. Referitor la certificatele de calitate de moştenitor emise la solicitarea intimaţilor, respectiv certificatul de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001, revizuenţii au susţinut că la data de 25.09.2001, a fost emis de către BNPA N. şi O. Certificatul de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001, în care figurează în calitate de moştenitor al lui F. numai C. (având o cotă de 1/2 din masa succesorală) şi E. (având o cotă de 1/2 din masa succesorală), cu excluderea G., soţia supravieţuitoare a autorului comun F.. Referitor la certificatul de calitate de moştenitor nr. 111/29.10.2001, revizuenţii au susţinut că la data de 29.10.2001, a fost emis de către BNPA N. şi O. Certificatul de calitate de moştenitor nr. 111 in care figurează numai F. în calitate de moştenitor al lui P., cu excluderea celor două surori H. şi I., de asemenea succesoare legale ale autorului comun F..

Prin sentinţa nr. 694/07.03.2014, instanţa de judecată a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare, reţinând în motivare, printre altele, Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001. Or, având în vedere că Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 au fost anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova în acelaşi dosar, rezultă că prezenta cerere de revizuire este întemeiată, instanţa urmând să o admită ca atare.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată inclusiv în baza unor înscrisuri declarate false ulterior pronunţării sentinţei nr. 694/07.03.2014, care ar fi atestat calitatea intimaţilor de moştenitori. Sentinţa nr. 694/07.03.2014 a rămas definitivă ca urmare a neintroducerii căii de atac a apelului (prin neapelare), evocă fondul, în condiţiile în care Tribunalul Prahova a respins, pe fond, acţiunea în revendicare formulată de revizuenţi în contradictoriu cu C. şi E., având în vedere inclusiv Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 de care intimaţii s-au prevalat în dovedirea calităţii lor de pretinşi moştenitori.

De asemenea, în dosarul nr. x/2012, odată cu administrarea probatoriului, intimaţii, în vedere demonstrării existenţei dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, s-au prevalat de Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001, iar, pe de altă parte, după cum s-a reţinut prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, în acelaşi dosar, respectivele certificate au fost anulate. La baza soluţiei de anulare a Certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 a stat Ordonanţa din 14.02.2018, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2013 prin care s-a dispus: clasarea cauzei cu privire la inculpaţii C. şi D., sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege; sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti în vederea desfiinţării certificatelor de moştenitor nr. x/25.09.2001 si nr. y/29.10.2001, emise de notarul public N. din Bucureşti, întrucât acestea atestă aspecte necorespunzătoare adevărului; înaintarea dosarului către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti după expirarea termenelor prev. de art. 339 alin. (4) C. proc. pen.. sau art. 340 C. proc. pen.. Dat fiind faptul că, în speţă, Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001, care au stat la baza sentinţei nr. 694/07.03.2014 din perspectiva dovedirii calităţii de moştenitori a intimaţilor, au fost anulate, revizuenţii au apreciat că cererea de revizuire de faţă este admisibilă.

În ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de revizuire, revizuenţii au arătat că acesta a fost respectat, câtă vreme încheierea nr. 85/03.04.2019 dată de Tribunalul Prahova, prin care s-a menţinut, în mod definitiv soluţia de anulare a Certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 a fost pronunţată la data de 03.04.2019, iar cererea de revizuire a fost depusă, prin poştă, înăuntrul termenului de o lună prevăzut de lege.

Prin sentinţa nr. 2060/17.09.2019 pronunţată în dosar nr. x/2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

Tribunalul a constatat că sentinţa nr. 694/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2012, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, evocă fondul cauzei deoarece este o hotărâre prin care a fost analizată pretenţia dedusă judecăţii şi este definitivă prin neapelare, motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile intimaţilor referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Tribunalul a mai constatat că prin cererea de revizuire se invocă împrejurarea că certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 au fost declarate ca fiind false, fiind anulate prin încheierea nr. 85/03.04.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Instanţa a constatat că potrivit încheierii nr. 1454 din 07.09.2018 pronunţate de Judecătoria Ploieşti, secţia penală, s-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti desfiinţarea certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi 111/29.10.2001 emise de notarul public N. din Bucureşti, întrucât acestea atestă aspecte necorespunzătoare adevărului şi că prin ordonanţa nr. 1587/P/2013 din 14.02.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus clasarea cauzei cu privire la inculpaţii C. şi D. sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În considerentele încheierii menţionate anterior s-a reţinut că inculpaţii au folosit cele două certificate de moştenitor având convingerea că acestea sunt emise cu respectarea prevederilor legale, după efectuarea tuturor verificărilor necesare, aceştia având reprezentarea că sunt singurii moştenitori în viaţă ai tatălui lor, fiind descendenţi în linie directă ai acestuia, motiv pentru care se impune clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Totodată, instanţa a reţinut că în cuprinsul încheierii se menţionează că efectul desfiinţării certificatelor de moştenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moştenitori a intimaţilor C. şi D., dar nici a intimaţilor A. şi B..

Soluţia adoptată prin încheierea nr. 1454/2018 a Judecătoriei Ploieşti a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de C. şi D., conform încheierii nr. 85/03.04.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Cât priveşte cererea de revizuire, Tribunalul a constatat că cele două certificate de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi 111/29.10.2001 nu au fost determinante în pronunţarea sentinţei atacate cu cerere de revizuire, soluţia fiind adoptată în considerarea dispoziţiilor legii speciale referitoare la retrocedarea imobilelor preluate abuziv, respectiv Legea 10/2001.

În acest sens a statuat că instanţa care a soluţionat cauza în fond prin sentinţa examinată în prezenta cerere de revizuire a reţinut aplicabilitatea deciziei nr. 33/2008 pronunţata de ICCJ în recurs în interesul legii, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată respectiv, acţiune în revendicare.

Din această perspectivă, concluzia instanţei de fond materializată în soluţia adoptată atacată cu revizuire a fost aceea că persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 480 C. civ., iar persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita ulterior acţiune în revendicare având în vedere regula electa una via, dar şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat în jurisprudenţa CEDO.

Apoi, instanţa a reţinut că s-a formulat acţiune în revendicare de către revizuenţii-reclamanţi împotriva intimaţilor cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care revizuenţii nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire şi nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar dacă aveau vocaţie succesorală la moştenirea autorului comun, în calitatea lor de moştenitori ai numitei K., sora defunctei G., soţia supravieţuitoare a defunctului F..

În plus, s-a reţinut că aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor S 289/971 conexat cu 68/1957, C. şi Q. sunt străini de succesiune prin neacceptare în termenul legal de opţiune succesorală, în condiţiile art. 700 din C. civ., şi nu străini de succesiune prin renunţare expresă în condiţiile art. 696-697 C. civ. -1964.

În acest sens, a fost avut în vedere că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 4 din Legea nr. 10/2001, depunerea cererii echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil, astfel că notificatorul, care a dovedit vocaţia sa la succesiunea proprietarului deposedat de stat conform regulilor de drept comun în materie succesorală, este îndreptăţit la restituirea întregului imobil, întrucât partea unui succesor neacceptant profită moştenitorului care a acceptat succesiunea prin formularea notificării.

Or, reţine prima instanţă, prin sentinţa atacată cu revizuire au fost avute în vedere tocmai aceste împrejurări, faptul că cei doi intimaţi fiind străini de succesiune prin neacceptare, nu prin renunţare, prin formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost repuşi în termenul acceptare a succesiunii pentru imobilul în litigiu ce face obiectul Legii nr. 10/2001 şi că revizuenţii reclamanţi, chiar dacă invocă vocaţia lor succesorală la moştenirea defunctului autor comun al părţilor, nu au formulat nicio cerere de restituire a bunului imobil în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, nejustificând un drept de proprietate, acţiunea lor în revendicare nu putea fi primită.

Aşadar, chiar şi în situaţia anulării ca fiind false a celor două certificate de calitate de moştenitor, respectiv nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001, urmează a se observa menţiunile din certificatul de moştenitor emis anterior, respectiv certificatul S 289/971 conexat cu 68/1957, potrivit căruia intimaţii au calitatea de străini de succesiune prin neacceptare în termen conform art. 700 C. civ., şi nu de renunţători, notificarea formulată de către aceştia în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind de natură a-i repune în termenul legal de opţiune succesorală şi de a le conferi calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea bunului ce face obiectul Legii nr. 10/2001 şi a cărui revendicare se solicită în prezenta cauza.

Concluzionând, tribunalul a constatat că cele două certificate de calitate de moştenitor ce au fost declarate false nu au fost determinante în pronunţarea soluţiei adoptate de către instanţa ce a pronunţat sentinţa examinată, situaţie în care nu este incident motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel revizuenţii A. şi B..

Apelanţii-reclamanţi au arătat că sunt moştenitorii lui F. în virtutea faptului că soţia acestuia, G. (care l-a moştenit în calitate de soţie supravieţuitoare), a fost sora ascendentului apelanţilor - bunica acestora, K. care, a fost unica moştenitoare a G.. Mai departe, K. a fost moştenită de fiul său, L. care, l-a rândul său a fost moştenit de fiii săi, A. şi B..

Având în vedere că certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 au fost anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova în acelaşi dosar, apelanţii au promovat cererea de revizuire ce face obiectul acestui dosar.

Astfel, prin cererea de revizuire, s-a solicitat admiterea acesteia motivat de faptul că înscrisurile pe baza cărora Tribunalul Prahova a pronunţat sentinţa nr. 694/07.03.2014, în dosarul nr. x/2012 şi de care intimaţii în cauză s-au prevalat în dovedirea calităţii lor de moştenitor, în vederea obţinerii imobilului în baza Legii nr. 10/2001, au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească pronunţată ulterior sentinţei a cărei revizuire se cere.

Instanţa a interpretat greşit situaţia de fapt, ignorând faptul că certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/2001 şi nr. 111/2001 au fost anulate şi, respectiv, ignorând, totodată, certificatele de moştenitor preexistente.

Certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/2001 şi nr. 111/2001, anulate în mod definitiv de către instanţa de judecată, au fost obţinute tocmai în scopul de a face dovada calităţii de moştenitori a intimaţilor, în vederea obţinerii Imobilului şi a altor bunuri de către aceştia din urmă (fiind în mod evident necesar acestora un act care să reflecte vocaţia acestora la dobândirea imobilului). Aceste certificate de calitate de moştenitor anulate au fost însă emise cu ignorarea faptului că existau deja două certificate de moştenitor preexistente, respectiv cel având nr. S.68/1957 şi cel având nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moştenitor nr. S.68/1957), care se afla în circuitul civil şi care producea efecte în sensul că numai G., H. şi I. sunt moştenitoarele lui F.. Aceste din urmă certificate de moştenitor fac dovada atât cu privire la moştenitorii defunctului (intimaţii fiind străini de succesiune), cât şi cu privire la bunurile din care este compusă masa succesorală, imobilul fiind inclus.

Aşadar, la momentul la care a fost demarată procedura privind retrocedarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, procedura succesorală fusese demult dezbătută (încă din anul 1957), existând numai trei moştenitoare, anume G., H. şi I., chestiune ignorată complet de către instanţă, deşi, pe numele acestora, fuseseră eliberate două certificate de moştenitor preexistente, respectiv cel având nr. S.68/1957 şi cel având nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moştenitor nr. S.68/1957). Or, până la proba contrară, aceste înscrisuri, fiind unele autentice se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate.

Mai mult, este relevant şi faptul că, întrucât succesiunea era dezbătută încă din anul 1957, nu se putea vorbi despre o succesiune vacantă, care să mai poată fi acceptată prin depunerea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, întrucât, printr-o simplă logică juridică, numai în legătură cu o succesiune nedezbătută, se poate pune problema unei repuneri în termenul de opţiune succesorală (altminteri, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice).

Or, în acest context factual, contrar susţinerilor instanţei de judecată, cele două certificate de calitate de moştenitor anulate nu au cum să fie lipsite de relevanţă, aşa cum acreditează în mod greşit instanţa de judecată, întrucât contrazic certificatele de moştenitor emise anterior.

În concluzie, instanţa de revizuire nu putea trece peste faptul că certificatele de calitate de moştenitor - care au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate al imobilului de către intimaţi - au fost anulate, indiferent de motivul pentru care a intervenit această sancţiune, deoarece rezultatul impune retragerea acestora din circuitul civil, cu toate efectele şi actele subsecvente - astfel cum a stabilit instanţa penală care s-a pronunţat cu privire la această chestiune.

Cu alte cuvinte, atât timp cât certificatele de calitate de moştenitor ale intimaţilor au fost anulate - deci desfiinţate retroactiv - efectul produs constă în faptul că acestea sunt considerate a nu fi existat niciodată. De aici rezultă că singurele înscrisuri care fac dovada cu privire la persoanele care au calitate de moştenitori în raport de F. rămân certificatele de moştenitor având nr. S.68/1957 şi nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moştenitor nr. S.68/1957), potrivit cărora G., H. şi I. au calitatea de moştenitoare a lui F.. Prin urmare, cele două certificate de calitate de moştenitor anulate au fost determinante în pronunţarea soluţiei asupra acţiunii în revendicare, întrucât contrazic certificatele de moştenitor emise anterior şi, respectiv faptul că intimaţii, în contextul dezbaterii succesiunii, nu mai puteau avea vocaţia să obţină o repunere în termenul de acceptare a succesiunii prin depunerea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Contrar susţinerilor instanţei de judecată, în cauză nu sunt şi nu pot fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

Aceste dispoziţii legale au în vedere o cu totul altă ipoteză decât cea incidentă în speţă, şi anume aceea că, până la momentul formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, succesiunea nu a fost dezbătută, întrucât, numai într-o atare situaţie se poate vorbi despre o moştenire care poate fi acceptată şi despre o repunere de drept în termenul de opţiune succesorală.

În acest sens, toate considerentele instanţei, potrivit cărora intimaţii ar fi îndreptăţiţi să deţină imobilul, sunt nefondate şi contrare dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme instituţia repunerii în dreptul de opţiune succesorală, care le-ar fi dat vocaţia să formuleze notificarea în baza legii speciale de reparaţie, nu poate fi incidentă în căzui unei moşteniri dezbătute, orice altă interpretare încălcând securitatea circuitului juridic. Ducând raţionamentul mai departe, câtă vreme intimaţii nu au şi nu pot avea calitatea de moştenitori ai lui F., nici măcar prin apelarea la instituţia repunerii în termenul de opţiune succesorală, care este lipsită de eficienţă juridică, în situaţia dată, orice referiri la decizia nr. 33/2008 sunt absolut irelevante, adevăraţii proprietari fiind, în realitate, apelanţii.

Într-o interpretare cu totul denaturată şi fundamental greşită, instanţa a reţinut că revizuenţii reclamanţi, chiar dacă invocă vocaţia lor succesorală la moştenirea defunctului autor comun al părţilor, nu au formulat nicio cerere de restituire a bunului imobil în litigiu în temeiul Legii 10/2001. Instanţa a ignorat de o manieră inexplicabilă, pe de o parte, existenţa certificatului de moştenitor nr. S.289/971 conexat cu nr. 68/1957 de Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, care indicau în calitate de unice moştenitoare ale defunctului F. pe antecesoarele apelanţilor, anume G., H. şi I.; pe de altă parte, faptul că instituţia repunerii în dreptul de opţiune succesorală, care le-ar fi dat intimaţilor (exclusiv la nivel teoretic) vocaţia să formuleze notificare în baza legii speciale de reparaţie, nu poate fi şi nu este incidenţă în cazul unei moşteniri care fusese deja dezbătută cu mult înaintea momentului 2001.

Prin decizia nr. 862/25.06.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat.

A reţinut instanţa de apel că imobilul în litigiu a fost restituit intimaţilor în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia prin hotărâre definitivă s-a statuat că aceştia au calitatea de moştenitori ai proprietarului de la care a fost preluat imobilul în litigiu, respectiv de persoane îndreptăţite la restituire. Această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat în condiţiile în care nu a fost anulată prin vreuna dintre căile de atac prevăzute de lege.

A mai reţinut că revizuenţii-reclamanţi au formulat acţiune în revendicare împotriva intimaţilor cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care revizuenţii nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire şi nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar dacă aveau vocaţie succesorală la moştenirea autorului comun, în calitatea lor de moştenitori ai numitei K., sora defunctei G., soţia supravieţuitoare a defunctului F..

În calea de atac pendinte apelanţii-revizuenţi nu invocă faptul că intimaţii nu ar avea vocaţie succesorală la moştenirea proprietarului imobilului în litigiu, de la care acesta a fost preluat abuziv (fapt constatat în procedura de restituire a imobilului conform Legii nr. 10/2001), ci doar faptul că certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 au fost determinante în pronunţarea soluţiei de respingere a acţiunii în revendicarea imobilului.

Referitor la această critică, s-a reţinut că în mod just prima instanţă a statuat că prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia penală, definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de C. şi D., conform încheierii nr. 85/03.04.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus anularea certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi nr. 111/29.10.2001 emise de notarul public N. din Bucureşti şi că, potrivit consideratelor acestei încheieri, efectul desfiinţării certificatelor de moştenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moştenitori a intimaţilor C. şi D., dar nici a intimaţilor A. şi B..

De asemenea, corect s-a reţinut, astfel cum şi apelanţii- revizuenţi recunosc, că în circuitul civil există şi-şi produce în continuare efectele certificatul de moştenitor S 289/971 conexat cu 68/1957, ale cărui menţiuni atestă că intimaţii C. şi Q. sunt străini de succesiune prin neacceptare în termenul legal de opţiune succesorală, în condiţiile art. 700 din C. civ., şi nu străini de succesiune prin renunţare expresă în condiţiile art. 696-697 C. civ. -1964, situaţia atestată neputând determina o altă concluzie decât aceea care a fost deja reţinută în procedura Legii nr. 10/2001, potrivit căreia intimaţii sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu, faţă de dispoziţiile art. 4 din aceeaşi lege.

Aceasta întrucât, astfel cum s-a statuat prin hotărârea atacată cu revizuire, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - acţiune în revendicare - şi în condiţiile în care imobilul în litigiu a fost restituit intimaţilor în procedura Legii nr. 10/2001, este incidentă decizia nr. 33/2008 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii.

Apreciază instanţa de apel că legal s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 ce atestă că, în cazul celor care nu au acceptat succesiunea, depunerea cererii de restituire a imobilului conform procedurii prevăzute de această lege echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil.

Aşadar, reţine instanţa de apel că la respingerea acţiunii în revendicare formulată de apelanţii-revizuenţi în contradictoriu cu intimaţii s-a avut în vedere, în concordanţă cu dispoziţiile legii speciale evocate şi cu decizia nr. 33/2008 a ICCJ, pe de o parte, că intimaţii, neacceptanţi ai succesiunii proprietarului de la care imobilul a fost preluat abuziv au fost repuşi în termenul de opţiune succesorală în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, şi, pe de altă parte, că apelanţii-revizuenţi nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire şi nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar daca aveau vocaţie succesorală la moştenirea autorului comun, în calitatea lor de moştenitori ai numitei K., sora defunctei G., soţia supravieţuitoare a defunctului F..

În atare condiţii apreciază că în mod just tribunalul a statuat că certificatele de moştenitor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia penală, definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova nu au avut nicio înrâurire asupra soluţiei pronunţate prin sentinţa obiect al revizuirii în cauza pendinte, cu atât mai mult cu cât chiar în considerentele acestei încheieri de anulare se reţine în mod expres că efectul desfiinţării certificatelor de moştenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moştenitori a intimaţilor C. şi D., dar nici a intimaţilor A. şi B..

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., revizuenţii A. şi B..

După ce au reiterat aspectele expuse în etapele procesuale anterioare privind calitatea revizuenţilor de moştenitori ai lui F., situaţia certificatelor de moştenitor emise la solicitarea intimaţilor, condiţiile în care au fost anulate certificatele de calitate de moştenitor nr. 99/2001 şi nr. 111/2001 de către instanţa penală (cu consecinţa desfiinţării cu efect retroactiv a acestora), obiectul dosarului nr. x/2012, având ca obiect acţiunea în revendicare imobiliară, precum şi motivele pentru care a fost promovată prezenta cerere de revizuire, recurenţii au învederat următoarele critici:

- hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), întrucât instanţa penală a procedat la scoaterea din circuitul civil a certificatelor nr. 99 şi nr. 111 fără a se pronunţa cu privire la calitatea de moştenitori a persoanelor la care acestea se refereau. Or, din considerentele hotărârii recurate cu privire la acest aspect, rezultă că instanţa de apel consideră că recurenţii au vocaţie succesorală la moştenirea defunctului F., pentru ca ulterior să arate că aceştia sunt moştenitorii lui F., motivat de faptul că există certificatul de moştenitor nr. S.289/1971 conexat cu certificatul de moştenitor nr. S.68/1957. Însă, între cele două noţiuni, cea de vocaţie succesorală şi cea de calitate de moştenitor nu există identitate, ele definind chestiuni complet diferite, iar instanţa de apel face o confuzie evidentă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- hotărârea instanţa de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Anume, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 700 C. civ., întrucât intimaţii nu puteau beneficia de un drept care nu exista la momentul depunerii cererii de retrocedare formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece succesiunea de pe urma defunctului F. era dezbătută iar imobilul a cărei restituire se solicita fusese inclus în certificatul de moştenitor nr. S.68/1957.

Revizuenţii pretind că intimaţii au solicitat restituirea unui imobil ce fusese inclus în masa succesorală cuprinsă în certificatul de moştenitor nr. S. 68/1957 şi care, la momentul cererii întemeiată pe Legea nr. 10/2001 se afla, urmare a acceptării succesiunii de pe urma defunctului, în patrimoniul unor persoane în raport de care intimaţii nu aveau calitatea de moştenitori, respectiv în patrimoniul soţiei lui F. şi a colateralilor privilegiaţi ai acesteia. Astfel, condiţia reglementată de art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv aceea ca notificatorul să aibă vocaţie succesorală la succesiunea proprietarului deposedat de stat nu era îndeplinită.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, în cauză nu existau moştenitori neacceptanţi de cota cărora să profite intimaţii, tocmai pentru că moştenirea de pe urma lui F. fusese deja acceptată de către moştenitorii săi, situaţie faţă de care dispoziţiile art. 700 C. civ. au fost greşit interpretate şi aplicate. Aceasta, întrucât art. 4 din Legea nr. 10/2001 vorbeşte despre succesibilul care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune, însă în cauză intimaţii nu erau succesibili, această noţiune definind persoana care îndeplineşte condiţiile pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.

Dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., dreptul de a accepta moştenirea se stinge, iar cu efect retroactiv şi titlul de moştenitor. Stingerea prin prescripţie a titlului de moştenitor, a vocaţiei succesorale, produce efecte erga omnes şi poate fi invocată de către orice persoană interesată.

În concluzie, faţă de cele arătate, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 au fost, de asemenea, greşit interpretate şi aplicate.

Analizând recursul declarat de revizuenţii A. şi B., Înalta Curte constată că este nefondat.

În drept, dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. prevăd că se poate cere modificarea sau casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (pct. 7) sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).

Motivarea contradictorie presupune existenţa în cuprinsul hotărârii ce face obiectul recursului a unor considerente care se contrazic între ele, astfel încât nici unele dintre acestea nu pot fi reţinute ca sprijinind soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii presupune că instanţa de apel a identificat corect textele de lege aplicabile raportului juridic dedus judecăţii însă fie le-a interpretat greşit în ceea ce priveşte sfera de aplicare, fie le-a aplicat greşit fără a observa particularităţile raportului juridic dedus judecăţii.

Motivele de recurs, indiferent care ar fi acestea, trebuie însă să se fundamenteze pe considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel şi care explică soluţia pronunţată.

Dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. prevăd că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

În atare situaţie, criticile de nelegalitate formulate prin recurs trebuie să se întemeieze pe soluţia dată de instanţa de apel asupra cererii de revizuire şi pe considerentele decisive pe care această soluţie se sprijină, şi nu pe considerentele de fapt şi de drept reţinute în hotărârea atacată cu revizuire.

Aceasta, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanţei de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii atacate cu revizuire, sub motiv că aceasta, hotărârea supusă revizuirii, ar fi rezultatul interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept ce au fost reţinute ca fiind incidente raportului juridic dedus judecăţii.

În speţă, cu titlu prealabil, se impune constatarea că prin sentinţa civilă nr. 2269/09.09.2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă a fost admisă contestaţia formulată de contestatarii C. şi D. în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi familiei şi s-a dispus, în condiţiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Ploieşti, strada x 1848, nr. 4, judeţul Prahova preluat prin naţionalizare din patrimoniul defunctului F..

Această dispoziţie din hotărâre a rămas definitivă, prin decizia nr. 22/30.01.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 161/15.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Prin sentinţa civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea în revendicarea imobilului situat în judeţul Prahova formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii C. şi D..

Potrivit considerentelor acestei hotărâri, referitor la calitatea pârâţilor C. şi D. de moştenitori ai defunctului F., instanţa a reţinut că aceştia nu pot fi apreciaţi ca fiind renunţători la succesiune în considerarea menţiunilor din certificatul de moştenitor nr. x, întrucât norma de drept indicată, art. 700 C. civ., face referire la acceptarea succesiunii în termenul legal şi nu la renunţarea la succesiune, care este reglementată prin dispoziţiile art. 696 C. civ.. Totodată, instanţa a reţinut că pârâţii au fost repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin hotărârea recurată în prezenta cauză, instanţa de apel, menţinând sentinţa tribunalului, a statuat că cererea revizuire dedusă judecăţii de reclamanţii A. şi B. nu poate fi primită în considerarea motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că soluţia se impune în considerarea faptului că sentinţa civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă nu s-a dat în temeiul înscrisurilor invocate ca temei al revizuirii, anume a certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi 111/29.10.2001 emise de notarul public N. şi care au fost anulate, ulterior, prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploieşti, ci în considerarea calităţii părţii pârâte de beneficiară a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001.

Prin recurs, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., partea revizuentă pretinde ca fiind contradictorii considerentele hotărârii recurate prin care, pe de o parte, s-a reţinut că ar avea are vocaţie succesorală la moştenirea defunctului F. iar, pe de altă parte, s-a reţinut că este moştenitoare a defunctului F. în considerarea menţiunilor certificatului de moştenitor nr. S. 289/971 conexat cu certificatul de moştenitor nr. x/1957.

Partea revizuentă susţine, în esenţă, că aceste considerente sunt contradictorii deoarece între cele două noţiuni, vocaţie succesorală şi calitate de moştenitor nu există identitate, ele definind chestiuni complet diferite.

Critica este nefondată.

Mai întâi este de menţionat că date fiind limitele învestirii în procesul pendinte, cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel nu a avut a statua, în ceea ce priveşte părţile litigante, nici asupra vocaţiei succesorale şi nici asupra calităţii lor de moştenitoare după defunctul F..

Apoi, verificând lucrările dosarului se constată că în paragraful din hotărâre indicat prin recurs (parag. 5), instanţa de apel sintetizează motivele pentru care a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de partea revizuentă împotriva părţii intimate prin sentinţa civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă (din dosarul nr. x/2012), atacată cu revizuire în procesul pendinte.

Anume, instanţa de apel a constatat că partea revizuentă a formulat acţiune în revendicare împotriva intimaţilor cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la restituire potrivit Legii 10/2001, în condiţiile în care revizuenţii nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire şi nu au urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, chiar dacă aveau vocaţie succesorală la moştenirea autorului comun, în calitatea lor de moştenitori ai numitei K., sora defunctei G., soţia supravieţuitoare a defunctului F..

În paragraful 7 al hotărârii, instanţa de apel a examinat şi a apreciat a fi corectă constatarea primei instanţe în legătură cu întinderea efectelor încheierii de anulare nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploieşti, secţia penală, în raport de cele consemnate în cuprinsul acestei încheieri, anume că efectul desfiinţării certificatelor de moştenitor, privite ca instrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moştenitori a intimaţilor C. şi D., dar nici a intimaţilor A. şi B..

Considerentele expuse în paragrafele menţionate se constată, pe de o parte, că nu sunt rezultatul raţionamentul logico-judiciar pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia dată asupra cererii de revizuire, ci al instanţelor de judecată care au pronunţat hotărârile judecătoreşti mai sus-arătate, caz în care, chiar greşite fiind, nu puteau face obiect al controlului judiciar exercitat de instanţa de apel în procesul pendinte şi, pe de altă parte, că nu relevă aspecte contradictorii, în considerarea normelor de drept succesoral speciale instituite prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pe care s-a fundamentat prima judecată.

Examinarea în cuprinsul hotărârii de apel a considerentelor reţinute în sentinţa civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova (a cărei revizuire se cere) şi în încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploieşti (prin care s-a dispus anularea înscrisurilor pe care se fundamentează cererea de revizuire) s-a impus în dovedirea verificărilor necesar a fi efectuate de instanţa de revizuire învestită cu judecata unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Anume, învestită fiind cu judecata unei astfel de cereri, instanţa de apel avea a statua, în raport de criticile formulate de partea revizuentă prin apel, dacă sentinţa civilă nr. 694/07.03.2014, în ceea ce priveşte dezlegarea dată calităţii părţii pârâte de moştenitoare după defunctul F., s-a întemeiat sau nu pe, în mod hotărâtor, pe menţiunile certificatelor de calitate de moştenitor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018.

Rezultatul acestei examinări este expus de instanţa de apel în celelalte paragrafe ale hotărârii, în care a argumentat lipsa caracterului determinant al înscrisurilor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploieşti, secţia penală în pronunţarea sentinţei civile nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Aşa fiind, constatând că hotărârea recurată nu cuprinde considerente contradictorii în înţelesul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge criticile subsumate acestui motiv de recurs de partea revizuentă.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea revizuentă pretinde, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 700 C. civ., întrucât intimaţii nu puteau beneficia de un drept succesoral care nu mai exista în patrimoniul acestora la momentul depunerii cererii de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Aşa cum s-a arătat, în procesul pendinte, instanţa de apel nu avea a statua, în raport de limitele învestirii, nici asupra vocaţiei succesorale şi nici asupra calităţii părţilor de moştenitoare ale defunctului F., nici din perspectiva normelor de drept comun prevăzute de C. civ. şi nici din perspectiva normelor speciale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În consecinţă, eventuale aprecieri ale instanţei de revizuire asupra temeiniciei argumentelor reţinute de instanţa de revendicare în fundamentarea hotărârii atacate cu revizuire se constituie în considerente indiferente, în raport de cele care sprijină soluţia dată asupra cererii de revizuire.

Astfel de considerente nu pot fi analizate în recurs, întrucât, pe de o parte, ele nu sprijină soluţia dată asupra cererii de revizuire care face obiectul controlului exercitat de instanţa de recurs în procesul pendinte şi, pe de altă parte, analiza acestora presupune o evaluare în procedura de revizuire a raţionamentului judiciar pe care se sprijină o hotărâre judecătorească definitivă atacată cu revizuire, ceea ce nu este permis.

În speţă, lucrările dosarului evidenţiază, cu claritate, faptul că statuările asupra calităţii părţii intimate de moştenitoarea a defunctului F. se regăsesc în cuprinsul sentinţei civile nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă (rămasă definitivă) ca, de altminteri, şi raţionamentul logico-judiciar pe instanţa şi-a fundamentat această soluţie, anume în considerarea formulării de partea intimată a unei cereri de restituire în procedura Legii nr. 10/2001 şi a normelor de drept prevăzute de dispoziţiile art. 700 C. civ. şi de art. 4 alin (3) din Legea nr. 10/2001.

Pretinzând revizuirea acestei hotărâri în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., sub motiv că soluţia din sentinţa menţionată s-a dat, în realitate, în temeiul certificatelor de calitate de moştenitor nr. 99/25.09.2001 şi 111/29.10.2001 (ulterior, anulate) de care partea intimată s-ar fi prevalat, în mod nelegal, partea revizuentă a stabilit, implicit, limitele în care se judecă cererea de revizuire, anume se verifică dacă hotărârea atacată cu revizuire s-a dat sau nu în temeiul înscrisurilor anulate.

Invocând acest motiv de revizuire, partea revizuentă nu poate pretinde, totodată, şi efectuarea în procedura de revizuire a unui control judiciar cu privire la alte dezlegări date prin hotărârea atacată cu revizuire, cum este cea privind modalitatea în care instanţa de revendicare a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 700 C. civ. şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prin sentinţei civile nr. 694/07.03.2014, întrucât o astfel de solicitare excedează limitelor învestirii.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanţei de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii judecătoreşti definitive atacate cu revizuire.

În atare condiţii, Înalta Curte urmează a respinge criticile subsumate de partea revizuentă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea nu se fundamentează pe conţinutul hotărârii recurate.

Aşa fiind, constatând că hotărârea recurată nu cuprinde considerente contradictorii şi că a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecăţii, ca nefondat.

Cum partea revizuenta a pierdut procesul, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea sa la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea părţii intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 862 din 25 iunie 2020 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-revizuenţi la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimaţii D., C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.