Supplementary heir certificate validity, testamentary legacy priority, and res judicata in competing property succession claims

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 februarie 2018, pe rolul Tribunalul Cluj, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Cluj, prin Consiliul Judeţean Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, admiterea prezentei acţiuni şi, în consecinţă:

- să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017, emis de notar public C., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale D.;

- să se dispună radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al numiţilor B. şi A. din cărţile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x);

- să se constate, în temeiul testamentului întocmit de doamna E., calitatea de legatar al Statului Român în privinţa bunurilor mobile şi a celor imobile - terenuri şi construcţii - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărţile funciare indicate la petitul nr. 2.;

- să se constate acceptarea tacită a legatului menţionat la petitul nr. 3 de către Statul Român;

- să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunurilor imobile - terenuri şi construcţii - identificate la petitul nr. 2;

- să se constate dobândirea dreptului de proprietate al U.A.T. Judeţul Cluj asupra imobilelor identificate la petitul nr. 2;

- să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al U.A.T. Judeţul Cluj asupra bunurilor imobile terenuri şi construcţii -identificate la petitul nr. 2;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pârâţii A. şi B. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat: constatarea decăderii Statului Român din pretinsul legat instituit în favoarea sa, întrucât

5 nu a acceptat succesiunea E., în termenul şi condiţiile legale, astfel că nu are calitatea de moştenitor testamentar al E., calitate invocată în baza ciornei testamentului din data de 10 iunie 1966;

- în orice caz, constatarea că înscrisul intitulat ciorna testamentului E., prezentat de către reclamantă, nu reprezintă testamentul olograf original al E. şi nu poate produce efectele unui testament olograf;

- constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 14 din data de 31 martie 2001, precum şi a tuturor modificărilor şi completărilor ulterioare ale acesteia, referitoare la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, şi a Anexei nr. 1, punctele 772-788, referitoare la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, astfel cum au fost înscrise în H.G. nr. 969/2002, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Cluj, publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis/17 septembrie 2002, întrucât aceasta s-a făcut în baza donaţiei din 17 februarie 1966, iar donaţia este nulă absolut, cu efect retroactiv;

- constatarea că testamentul E., chiar dacă ar exista în original, a fost lipsit de cauză, ca urmare a actului de donaţie din 17 februarie 1966, întrucât bunurile care au făcut obiectul legatului nu mai erau în patrimoniul său;

- cu cheltuieli de judecată.

1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 182 din data de 4 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi, în consecinţă, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

1.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 326 din data de 8 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, regulator de competenţă

Prin decizia nr. 3361 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

5. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 333 din data de 5 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Judeţului Cluj,

6 invocată de către pârâţii A. şi B., prin întâmpinare.

A admis acţiunea civilă formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Cluj - Consiliul Judeţean Cluj, în contradictoriu cu A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, formulată de către pârâţii A. şi B..

A constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017, emis de notar public C., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale D..

A dispus radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al pârâţilor B. şi A. din cărţile fondare nr. 50345 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat, în temeiul testamentului întocmit de E., decedată la data de 15 iunie 1979, calitatea de legatar al Statului Român în privinţa bunurilor mobile şi a celor imobile - terenuri şi construcţii - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărţile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat că pârâtul Statul Român a acceptat tacit legatul întocmit de defuncta E., decedată la data de 15 iunie 1979, cu privire la bunurilor mobile şi a celor imobile - terenuri şi construcţii - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărţile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunurilor imobile - terenuri şi construcţii - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărţile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi 207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x).

A constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi a celor imobile - terenuri şi construcţii - situate în comuna Ciucea, înscrise în cărţile funciare nr. x Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50192 Ciucea (C.F. vechi x), nr. 50410 Ciucea (C.F. vechi x), 50346 Ciucea (C.F. vechi x), 50349 Ciucea (C.F. vechi x), 50348 Ciucea (C.F, vechi

207), 50347 Ciucea (C.F. vechi x), 50409 Ciucea (C.F. vechi x) de către reclamanta U.A.T. Judeţul Cluj şi, în consecinţă, a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al U.A.T. Judeţul Cluj. A obligat pe pârâţii A. şi B. la plata în favoarea reclamantei U.A.T. Judeţul Cluj a sumei de 88.723,07 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru.

1.6. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 264A din data de 20 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 333 din data de 5 iulie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, pe care a menţinut-o

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva decizie 264A din data de 20 noiembrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii A. şi B..

II. 1. Motivele de recurs formulate în cauză

Recurenţii-pârâţi au invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., raportat la art. 430 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 689, art. 480 şi art. 650 C. civ. 1864, art. 17 alin. (1) din Constituţia României şi art. (1) alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recurenţii-pârâţi, în esenţă, au susţinut următoarele:

Instanţa de apel a invocat atât autoritatea de lucru judecat cât şi puterea de lucru judecat a deciziei nr. 570A din data de 16 decembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, decizie prin care, în viziunea instanţei de apel, bunurile obiect al donaţiei, anulate prin această decizie, ar fi trecut în proprietatea Statului Român în baza testamentului (adică acestea ar fi ieşit astfel din patrimoniul E.).

Invocarea acestei excepţii/apărări, din nou, fără a fi fost pusă în discuţia părţilor, a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, atât din punct de vedere procedural cât şi substanţial, prin respingerea apelului formulat de către recurenţii-apelanţi.

Hotărârea pronunţată este nelegală sub aspect procedural, întrucât instanţa de apel avea obligaţia de a pune în discuţie excepţia/apărarea reclamantului, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ.

8 Hotărârea recurată este nelegală şi sub aspect substanţial, întrucât prin decizia nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat în sensul celor arătate de către instanţa de apel - chiar dacă aceasta a invocat numeroase paragrafe din cadrul deciziei nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, niciunul dintre considerentele evocate nu a avut în vedere aspecte legate de: calificarea unor sarcini ale Statului Român la succesiunea E.; o comparaţie între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român şi recurenţi i-pârâţi; imposibilitatea ca bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul donaţiei anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenţi.

Inexistenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti referitoare la înmormântarea E. alături de Octavian Goga ca sarcină în favoarea Statului Român; în sprijinul acestei susţineri, recurenţii, în esenţă, susţin următoarele:

- intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj nu a susţinut niciodată că Statul Român ar fi acceptat în mod expres legatul E. şi nici nu a reuşit să producă vreo probă directă referitoare la acceptarea tacită de către Statul Român a acestui legat;

- prin decizia apelată, Curtea de Apel Cluj a arătat că E. ar fi instituit sarcina înhumării sale alături de Octavian Goga, iar simpla supraveghere a realizării acestei sarcini, fără nicio implicare din partea intimatei, ar fi fost suficientă pentru a se considera că statul comunist a acceptat tacit această succesiune;

- chiar atitudinea pasivă a intimatei, de supraveghere a realizării înhumării, ar fi suficientă pentru a produce efectul juridic al acceptării tacite, pentru care însă legislaţia civilă cere o manifestare activă pentru a arăta intenţia de preluare a patrimoniului defunctului;

- nu există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte instituirea unei sarcini pentru intimată şi constatarea îndeplinirii acesteia, întrucât nicio altă instanţă judecătorească nu a fost învestită şi nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, cu atât mai puţin Curtea de Apel Bucureşti, aspect ce rezultă din considerentele deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti;

- în dosarul soluţionat prin decizia nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa nu a fost învestită cu aspecte legate de deschiderea succesiunii E. şi, evident, nici nu s-a pronunţat asupra unor astfel de aspecte, ci s-a limitat la a anula donaţia şi la a respinge cererea de repunere în situaţia anterioară;

- instanţa a reţinut că E. ar fi avut voinţa de a testa şi niciun considerent nu a avut în vedere problema juridică a acceptării tacite a legatului prin îndeplinirea unor sarcini - o astfel de analiză se putea face numai în contextul învestirii instanţei cu o cerere în constatarea calităţii Statului Român de legatar al E., ceea ce nu s-a întâmplat;

- au fost încălcate dispoziţiile art. 689 C. civ. 1864, referitoare la acceptarea succesiunii;

- adresa nr. x/1978 a Comitetului pentru Cultură şi Educaţiei Socialistă (dar care este anterioară decesului E.), precum şi fapte ale Comitetului Judeţean de Cultură Cluj (şi nu ale Statului Român, menţionat în legat) nu pot reprezenta acceptare tacită a legatului de către statul comunist şi nu pot servi drept cauză pentru dobândirea de către intimată a dreptului de proprietate asupra bunurilor;

Statul Român nu a făcut dovada acceptării legatului sau a demarării unei asemenea proceduri succesorale şi nici nu are vreun titlu de proprietate emis în temeiul pretinsului legat după E..

Inexistenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti referitoare la o comparaţie între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român şi recurenţii:

Curtea de Apel Bucureşti nu a fost învestită cu o acţiune în comparaţia de titluri şi nici nu a efectuat o astfel de comparaţie;

- instanţa de apel a încălcat inclusiv dispoziţiile art. 480 C. civ. 1864 referitoare la acţiunea în revendicare prin compararea de titluri;

- criteriile reţinute de jurisprudenţă şi de doctrină referitoare la compararea titlurilor nu au fost invocate de părţi, nu au fost analizate în decizia nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti; or, în lipsa acestor criterii, nu poate fi vorba despre autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat, în privinţa unei comparaţii între titluri;

- nu se putea face o comparaţie, atât timp cât intimata U.A.T. Judeţul Cluj nu avea niciun titlu (întrucât actul de donaţie, adică titlul înscris în cartea funciară a fost anulat, cu efect retroactiv); acest fapt a fost reţinut anterior pronunţării hotărârii recurate, de către Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 693/2016;

Curtea de Apel Cluj a aplicat în mod nelegal dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 480 C. civ. din 1864 atunci când, pe de o parte, a considerat că există autoritate de lucru judecat în privinţa unei pretinse comparaţii de titluri, iar, pe de altă parte, că nu a observat că nu se putea face niciun fel de comparaţie de titluri, întrucât la data pronunţării deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nici Statul Român şi, cu atât mai puţin,Judeţul Cluj nu aveau niciun titlu de proprietate.

Inexistenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti referitoare la imposibilitatea ca bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul donaţiei anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenţi:

- instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, prin respingerea cererii de repunere în situaţia anterioară formulată în cadrul cauzei soluţionate prin decizia nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii au pierdut orice drept de a mai dobândi aceste bunuri, inclusiv prin procedură

10 succesorală, chiar prin emiterea certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 - o astfel de motivare încalcă atât normele de drept procesual, dar mai ales normele de drept substanţial care reglementează dreptul de proprietate şi dreptul eredelui la emolumentul succesoral;

- instanţa de apel a încălcat atât norme de principiu general valabile, precum şi art. 17 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi norme speciale, precum art. 480 şi art. 650 C. civ. 1864;

- dreptul la culegerea bunurilor pe cale succesorală nu poate fi pierdut decât în condiţii speciale, pe care instanţa de apel nu le-a menţionat şi nu le-a analizat;

- decăderea recurenţilor din dreptul lor succesoral, fără a exista nicio dispoziţie legală care să susţină acest lucru, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 650 şi următoarele C. civ. 1864, care reglementează procedura succesorală;

- instanţa de apel nu a observat că motivul pentru care, prin decizia nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă cererea de repunere în situaţia anterioară prin restituirea bunurilor către reclamanţi a fost acela că donatarul, Statul Român, în urma anulării donaţiei, nu mai era proprietar al acestor bunuri, ele reîntorcându-se de drept în patrimoniul E.;

- instanţa de apel nu a observat că. prin hotărârea menţionată, nu s-a dispus nici pierderea dreptului de proprietate al E. asupra acestor bunuri în favoarea Statului Român şi nici nu s-a stabilit că aceste bunuri ar fi excluse de la masa succesorală a E.;

- atât timp cât intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj invocă succesiunea ca mod de dobândire a proprietăţii, este nelegal şi absurd ca moştenitorii legali să fie excluşi de la această procedură, în afara dezbaterii succesorale, printr-o pretinsă hotărâre pronunţată într-o pricină în care instanţa nu a fost învestită cu aspecte legate de dezbaterea succesorală;

- considerentele deciziei recurate privind obţinerea certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 după rămânerea definitivă a deciziei nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi a deciziei nr. 340/2017 a Curţii de Apel Cluj reprezintă o aplicare greşită a legii din materia proprietăţii şi a succesiunii, întrucât certificatul de moştenitor legal şi suplimentar a fost obţinut în cadrul dezbaterii succesorale, după reintrarea bunului în patrimoniul E.;

- autorul recurenţilor, B., are calitatea de unic moştenitor acceptant al E., conform declaraţiei sale de acceptare a succesiunii şi a certificatului de moştenitor nr. x/1988, eliberat de Notariatul de Stat din Cluj; certificatul este legal pentru că a fost obţinut în cadrul succesiunii legale a E., succesiune la care Judeţul Cluj nu a participat, şi este suplimentar, pentru că bunurile au intrat în patrimoniul

E., respectiv masa succesorală a acesteia, ulterior finalizării dezbaterii succesorale a defunctei, dezbatere succesorală finalizată prin eliberarea certificatului nr. x/1988;

- nu există dovada acceptării succesiunii de către Statul Român şi a calităţii sale de moştenitor testamentar, atât timp cât, prin sentinţa civilă nr. 693/2016 a Tribunalului Cluj, s-a reţinut că "imobilul în litigiu nu a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu de moştenire, în baza testamentului olograf pentru această transmitere a dreptului de proprietate, fiind necesar să fie e liberat un certificat de moştenitor sau să se pronunţe o hotărâre judecătorească";

- aceeaşi împrejurare a fost reţinută şi de Judecătoria Huedin, prin sentinţa civilă nr. 1567 din data de 13 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018;

- este nelegală invocarea unei pretinse autorităţi sau puteri de lucru judecat pentru a justifica anularea certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017, bazată pe pretinsa sa cauză ilicită;

- nu se poate susţine în mod legal că bunurile nu ar mai fi putut face obiectul acestui certificat, întrucât ele ar fi fost anterior dobândite de Statul Român, în baza deciziei nr. 570/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi, în esenţă, au arătat că instanţa de apel nu a răspuns niciunuia dintre aspectele pe care le-au invocat, iar, din acest punct de vedere, hotărârea este nemotivată.

Recurenţii-pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la art. 1560 C. civ. 2009, au susţinut şi nelegalitatea deciziei recurate, în ceea ce priveşte respingerea motivului de apel vizând cererea de chemare în judecată şi respingerea nelegală a motivului de apel privind lipsa calităţii procesuale active a Judeţului Cluj în formularea acţiunii.

Instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, urmare a interesului de a solicita intabularea dreptului de proprietate al bunurilor în cauză, intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj are dreptul procesual de a solicita, pe cale oblică, şi constatarea acceptării tacite de către Statul Român a legatului E. - această opinie, care porneşte de la scopul neprocedural al acţiunii pentru a putea justifica însăşi obiectul ei, este contrară dispoziţiilor art. 1560 din C. civ.

În speţă, nu sunt în discuţie drepturi de creanţă ale Judeţului Cluj împotriva Statului Român, ci un pretins drept real al Judeţului Cluj împotriva recurenţilor-pârâţi A. şi B., astfel cum de altfel rezultă din chiar petitul acţiunii, care a fost în mod corect reţinut şi reluat chiar de către instanţă în cuprinsul considerentelor referitoare la acest aspect;

În cauză, nu este vorba de drepturi de creanţă certe şi exigibile, ci de contestarea unui drept real;

- doar Statul Român putea solicita protecţia juridică a faptului juridic al acceptării tacite a succesiunii E. şi nu o altă persoană, terţă faţă de actul personal, unilateral al acceptării unei succesiuni;

- intimata nu a făcut dovada transmisiunilor de la pretinsul întâi beneficiar al legatului la persoana care ar invoca în prezent un drept asupra bunurilor, întrucât nu a depus niciun înscris pentru a dovedi legalitatea transmisiunilor de la întâiul pretins beneficiar la prezentul solicitant, iar prima instanţă a considerat că nici nu era necesar, întrucât succesiunea între Sfatul Popular şi Judeţul Cluj ar fî de notorietate, fiind cunoscută din practica instanţei;

- intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj nu avea calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere de chemare în judecată, nici direct şi nici pe cale oblică, nefiind beneficiară legatului, aşa cum rezulta din legatul invocat, care reprezintă principalul înscris invocat de aceasta pentru justificarea acţiunii sale;

Statul Român şi nu Sfatul Regional Cluj a fost cel indicat în cuprinsul ciornei testamentului drept beneficiar al legatului, Statul Român având dreptul individual şi unilateral de a accepta legatul E., legat pe care, însă, nu 1-a acceptat niciodată;

- chiar intimatul reclamant a arătat că posibilul legat al E. a fost acordat exclusiv în favoarea Statului Român şi a solicitat recunoaşterea acceptării tacite şi a calităţii de proprietar în favoarea Statului Român asupra bunurilor în cauză în baza acestui legat;

- acceptarea tacită invocată de intimata-reclamantă pentru Statul Român este un act unilateral de conservare, personal, a cărei existenţă poate fi invocată sau dovedită numai de către titularul său, în favoarea sa - invocarea actului de acceptare de către altul, pe cale oblică, pentru titularul său, nu poate constitui o justificare pentru dovedirea calităţii procesuale active a intimatei-reclamante.

Invocând, de asemenea, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut nelegalitatea deciziei recurate şi din perspectiva respingerii motivelor de apel referitoare la legalitatea certificatului legal suplimentar nr. 68/2017, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 24 şi art. 25 din Decretul nr. 40/1953 referitor la procedura succesorală notarială, raportat la art. 6 C. civ. 2009, art. 1134 C. civ. 2009 şi art. 104 din Legea nr. 36/1995.

- instanţa de apel a menţinut în mod nelegal dispoziţiile primei instanţe potrivit cărora certificatul de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 ar fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la cauza sa licită, întrucât ar fi urmărit fraudarea intereselor intimatei-reclamante U.A.T. Judeţul Cluj;

- decizia este nelegală, întrucât certificatul de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 nu poate avea o cauză ilicită şi nici nu s-a urmărit fraudarea intereselor Statului Român;

- prin acest certificat s-a efectuat doar completarea masei succesorale cu bunurile imobile care fac obiectul prezentei acţiuni şi care s-au întors în patrimoniul E. ca urmare a anulării unor acte juridice de transfer patrimonial - dezbaterea succesorală după defuncta E. s-a finalizat în anul 1988, prin emiterea certificatului de moştenitor nr. x/1988, iar la acel moment Statul Român nu a formulat nîcio cerere cu privire la succesiunea acesteia;

- dacă intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj avea pretenţii la moştenire, sau se considera prejudiciată prin eliberarea certificatului, ar fi trebuit sa ceară în justiţie chiar anularea certificatului nr. x/1988 - în lipsa unei astfel de acţiuni, Statul Român nu avea niciun drept de a fi citat la emiterea certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017, iar intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj chiar nu putea avea niciun drept, neavând calitatea de legatar;

- certificatul suplimentar de moştenitor nr. 68/2017 a fost o continuare firească a certificatului de moştenitor nr. x/1988, astfel că a urmat acelaşi regim juridic aplicabil celui pe care 1-a suplimentat, doar în privinţa conţinutului masei succesorale; or, la emiterea certificatului de moştenitor nr. x/1988, Statul Român nu a fost parte şi, cu atât mai puţin, Judeţul Cluj care nu avea nicio calitate;

- sentinţa primei instanţe, pronunţate la 5 iulie 2019, este primul act prin care i se acordă Judeţului Cluj, în mod nelegal, calitatea de legatar al E. - la data emiterii certificatului suplimentar nr. 68/2017, întrucât numai succesorii lui B. aveau calitate faţă de E., astfel cum rezultă chiar din sentinţa nr. 693/2017 a Tribunalului Cluj; această realitate este susţinută chiar prin decizia nr. 3361 din data de 18 septembrie 2018 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în regulatorul de competenţă, potrivit căreia "certificatul de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 a cărui nulitate se solicită a fost emis pentru completarea succesiunii rămase după defuncta E.";

- instanţa de apel nu a răspuns motivului prin care au susţinut că procedura dezbaterii succesorale se finalizează odată cu eliberarea certificatului de moştenitor, ceea ce, în cazul succesiunii E., s-a întâmplat prin eliberarea certificatului de moştenitor nr. x/1988 al Notariatului de Stat al Judeţului Cluj.

Totodată, au susţinut şi că instanţa de apel a ignorat, în mod nelegal, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din C. civ. din 2009 şi a Legii nr. 36/1995 privind procedura succesorală notarială, care nu erau incidente prezentului litigiu.

- raportului litigios dintre părţi nu îi poate fi aplicabil C. civ. din 2009 şi nici Legea nr. 36/1995 privind procedura succesorală notarială întrucât acestea se aplică, potrivit dispoziţiilor privind aplicarea în timp, doar pentru viitor;

- succesiunea E. s-a deschis la data decesului său, 15 iunie 1979, iar dezbaterea succesiunii sale, s-a finalizat prin emiterea certificatului de moştenitor nr. x/1988;

- raportului juridic litigios îi este aplicabilă legislaţia specifică în vigoare în anul 1979, respectiv C. civ. din 1864, Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat şi Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 3 77/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1518/1960 - niciunul din aceste acte normative nu a fost avut în vedere pentru soluţionarea prezentei acţiuni, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 6 din C. civ. din 2009, raportat la art. 1134 noul C. civ. şi la art. 104 din Legea nr. 36/1995.

Recurenţii-pârâţi au susţinut, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei recurate şi prin raportare la prevederile art. art. 689 şi art. 690 din C. civ. 1864.

În legatul E. nu există nicio sarcină referitoare la înmormântarea sa alături de soţul său, Octavian Goga, ci, în fapt, este exprimată o dorinţă a acesteia ca mausoleul, unde urma să fie înmormântată alături de soţul ei, să fie îngrijit - nimănui nu i-a fost stabilită o sarcină în acest sens, a cărei îndeplinire să dovedească acceptarea tacită a succesiunii E.;

- acest considerent încalcă principii şi norme de drept, conducând la pronunţarea unei hotărâri nelegale, şi, totodată, este neîntemeiat şi din perspectiva analizei pe fond a clauzei testamentare în cauză - potrivit testamentului ciornă al E.;

E. a instituit o singură obligaţie în sarcina statului, respectiv înfiinţarea muzeului;

- nefiind cazul stabilirii unei obligaţii în sarcina statului, nici legatul nu poate fi calificat ca fiind cu două sarcini, iar înhumarea efectivă în locul de veci nu poate valora acceptare tacită;

Statul Român nu a avut nicio contribuţie la înhumare, participând doar muzeul O. Goga din Ciucea;

În speţă, eredele, Statul Român, nu a făcut niciun act de acceptare, expresă sau tacită - chiar prima instanţă face vorbire despre acte de acceptare făcute de Sfatul Popular al Judeţului Cluj sau de muzeul O. Goga din Ciucea;

- pentru a fi acte asimilate unei acceptări tacite a succesiunii acestea trebuie să fi fost exercitate personal de către legatar, adică de Statul

Român, cu voinţa de a se comporta ca un proprietar, astfel că nu orice act de conservare sau administrare are semnificaţia acceptării succesiunii;

- nu numai că Statul Român nu a acceptat legatul prin înhumarea E., dar nici chiar actele juridice invocate de Judeţul Cluj, precum Dispoziţiunea nr. 18 din data de 19 iunie 1979 a Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Cluj pentru inventarierea bunurilor din patrimoniul Muzeului O. Goga din Ciucea, nu valorează acceptare tacită a succesiunii;

- stabilirea unei obligaţii pentru Statul Român, printr-un legat cu sarcini, implica obligaţii patrimoniale pentru acesta, adică anumite cheltuieli pe care beneficiarul legatului ar fi trebuit să le suporte; acest lucru implica emiterea unui act juridic de către organele Statului Român de la acel moment, în baza căruia să îşi asume în mod expres costurile îndeplinirii eventualelor sarcini; or, un asemenea înscris nu există, ceea ce reprezintă dovada că Statul Român nu a acceptat succesiunea testamentară a E..

Invocând tot incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut nelegalitatea deciziei recurate în ceea ce priveşte accesorialitatea dobândirii dreptului de proprietate de către Judeţul Cluj.

- anularea titlului în baza căruia Statul Român a dobândit bunurile în cauză atrage desfiinţarea actelor subsecvente încheiate;

- Judeţul Cluj a dobândit de la un neproprietar, fie pentru că acesta nu a acceptat succesiunea E., fie pentru că titlul său, donaţia, a fost anulat; pentru acest motiv, solicită şi constatarea neacceptării de către Statul Român a pretinsului legat şi anularea actelor subsecvente;

- cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român are natura juridică a unui capăt accesoriu de cerere, care urmează a fi respins ca urmare a admiterii apelului pe care l-au declarat, a respingerii acţiunii Judeţului Cluj şi admiterii cererii reconvenţionale.

Recurenţi i-pârâţi au invocat nelegalitatea deciziei recurate şi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 948 C. civ. 1864 şi art. 966 C. civ. 1864 - lipsa cauzei testamentului şi caducitatea legatului.

E. a încheiat la 10 iuniel966, concomitent, atât un act de donaţie a bunurilor mobile, cât şi un testament, pentru bunurile mobile şi imobile pe care le deţinea în Ciucea; din punctul de vedere al efectelor lor juridice, nu există cauză pentru ca aceste două înscrisuri să fie emise concomitent, cu atât mai mult cu cât bunurile imobile erau deja donate la data întocmirii legatului, întrucât cel dintâi are ca obiect ieşirea imediată a bunurilor din patrimoniul donatorului, în timp ce al doilea dispune asupra patrimoniului testatorului, în cazul morţii; în cazul de faţă, ambele înscrisuri

16 priveau aceleaşi bunuri, şi tot ambele aveau drept pretinsă cauză publică înfiinţarea Muzeului Octavian Goga din Ciucea;

- încheierea a două acte juridice cu scop unic îl lipseşte de cauză pe cel care urma a-şi produce efectele ulterior, în cazul de faţă testamentul urmând să îşi fi produs efecte doar după moartea testatoarei.

II2. Apărările formulate în cauză în termen legal, la data de 8 aprilie 2020, intimaţii au depus întâmpinări prin care au combătut susţinerile formulate de recurenţii-pârâţi şi au solicitat respingerea recursului.

Intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenţii-pârâţi au invocat formal incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., argumentele aduse negăsindu-şi vreun corespondent în motivele de recurs reglementate în mod limitativ de legiuitor.

Răspunsul la întâmpinare:

La data de 2 iunie 2020 (plic la dosarul de recurs), recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinările depuse de către intimaţi, prin care a susţinut că apărările aduse de către aceştia nu sunt în măsură să conducă la anularea sau respingerea recursului.

Totodată, au apreciat că excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Cluj este nefondată.

II.3 Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 13 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 264/A din data de 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru motivele arătate în încheierea de admitere în principiu, nu s-a reţinut excepţie nulităţii recursului formulat de pârâţi.

II.4. Soluţia şi considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., normă imperativă, de ordine publică, astfel încât, în această etapă procesuală, nu este permisă reaprecierea probelor ori modificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, controlul judiciar exercitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, fiind exclusiv un control de legalitate, iar nu de temeinicie.

17 În plus, având în vedere că recursul este o cale de atac, rezultă că titularul ei este ţinut să formuleze critici susceptibile de încadrare în cazurile legale de casare, care să aibă ca obiect hotărârea recurată şi considerentele pe care aceasta se întemeiază, nefiind corespunzătoare exigenţelor legale simpla reluare a susţinerilor din etapele procesuale anterioare.

În lumina acestor reguli generale, Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi s-au prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 -recurenţii au învederat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, susţinând că instanţa de apel nu a răspuns niciunuia dintre aspectele pe care le-au invocat.

Înalta Curte apreciază că o atare critică este una de ordin formal, având în vedere că recurenţii nu indică în mod explicit care dintre "aspectele" invocate sunt cele care nu au fost analizate de curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate.

În condiţiile în care o atare critică nu poate viza decât ceea ce au invocat în faţa instanţei anterioare, se poate deduce împrejurarea că recurenţii-pârâţi au în vedere neanalizarea tuturor motivelor de apel cu care au învestit curtea de apel în calea devolutivă de atac.

Lămurit în acest sens, Înalta Curte reţine a fi nefondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât se constată că instanţa de apel a evaluat totalitatea criticilor formulate de către pârâţi în calea devolutivă de atac, astfel încât, considerentele redate în cuprinsul deciziei recurate corespund exigenţelor legale ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cerinţelor unei proceduri echitabile şi principiului disponibilităţii părţilor, având aptitudinea de a reda aspectele de fapt şi de drept esenţiale pentru cauză, cu deplina respectare a structurii raţionamentului logico-juridic (premisă, demonstraţie, concluzie), raţionament care susţine în mod convingător caracterul nefondat al apelului.

Pe temeiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că invocarea autorităţii de lucru judecat şi a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 570A din data de 16 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost încălcate atât norme de drept procesual (art. 430 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.), cât şi . norme de drept material.

Prealabil, se impune precizarea că recurenţii, în cadrul acestui motiv de recurs, susţin şi critici susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., constatare permisă Înaltei Curţi pe temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Se constată că recurenţii-pârâţi în mod eronat se raportează la autoritatea de lucru judecat şi la puterea de lucru judecat unei hotărâri

18 judecătoreşti definitive anterioare, întrucât, după intrarea în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, o atare distincţie terminologică - ce corespunde excepţiei procesuale de procedură a autorităţii de lucru judecat (art. 431 alin. (1) şi art. 432 din Cod) şi prezumţiei legale absolute a lucrului anterior judecat (art. 431 alin. (2) din Cod) -, nu mai este de actualitate, având în vedere unificarea terminologică desprinsă din prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2010 de punere în aplicare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Totodată, o atare distincţie este străină şi de considerentele deciziei recurate, întrucât instanţa de apel, raportându-se la dezlegările jurisdicţionale reflectate în cuprinsul deciziei civile invocate, a avut în vedere exclusiv efectul pozitiv al lucrului judecat, astfel cum este definit de prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel s-a raportat la dezlegările jurisdicţionale date prin decizia civilă nr. 570A din data de 16 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Hl-a civilă, din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, demonstrând sau confirmând, la nivelul premiselor de analiză presupuse de soluţionarea apelului, legătura de materie litigioasă dintre cele două litigii, astfel încât, nu a procedat la reanalizarea chestiunilor litigioase tranşate prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, ci le-a preluat ca fiind deja demonstrate şi în pricina de faţă, întocmai ca şi prima instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată a fi nefondat motivul de recurs prin care pârâţii susţin încălcarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., fundamentat pe afirmaţia nepunerii în dezbaterea contradictorie a părţilor a autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti.

Cum şi tribunalul s-a bazat în argumentarea soluţiei pronunţate pe dezlegările instanţelor anterioare, dezlegări cu relevanţă şi pentru speţa de faţă, în sarcina curţii de apel nu subzista obligaţia punerii acestei chestiuni în dezbaterea contradictorie a părţilor, nefiind un aspect invocat din oficiu şi nici unul care să fi fost dezbătut pentru prima dată în calea de atac.

Obligaţia instanţelor judecătoreşti a pune în dezbaterea părţilor toate aspectele de fapt şi de drept fie invocate de părţi, fie apreciate din oficiu ca necesare ori obligatorii, reprezintă garanţii reale ale dreptului la apărare, ale principiului contradictorialităţii etc. şi are menirea de a asigura egalitatea armelor în procesul civil şi caracterul echitabil al procedurii.

Totodată, aceasta îşi găseşte deplina justificare în faptul că niciuna dintre părţile cauzei nu trebuie să fie luată prin surprindere, astfel încât să nu îşi poată prezenta apărările asupra chestiunilor în discuţie, instanţei nefiindu-i permis să le aibă în vedere doar la momentul pronunţării ori motivării hotărârii prin care soluţionează cauza.

19 Or, toate aceste circumstanţe nu se verifică în ceea ce priveşte raportarea curţii de apel la cele deja judecate prin decizia civilă nr. 570A/16 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a M-a civilă, întrucât şi prima instanţă a reţinut şi nu a contrazis, în acest proces, cele dezlegate în litigiul anterior.

Ca atare, pârâţii aveau cunoştinţă din conţinutul considerentelor sentinţei despre valoarea acordată de prima instanţei deciziei invocate (anume, de prezumţie legală), astfel încât, au fost în măsură să îşi prezinte poziţia şi argumentele în cuprinsul motivelor de apel, nefiind o chestiune pe care curtea de apel a luat-o în discuţie din oficiu abia în calea devolutivă de atac sau, mai mult decât atât, la care să se fi referit numai prin considerentele deciziei recurate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, pârâţii susţin că reţinând autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel a identificat în mod greşit aspectele dezlegate în litigiul anterior, întrucât niciunul dintre considerentele deciziei civile nr. 570A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă nu a avut în vedere chestiuni legate de calificarea unor sarcini ale Statului Român decurgând din legatul lăsat de E.; comparaţia între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român şi recurenţi i-pârâţi; imposibilitatea ca bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul donaţiei anulate să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenţi.

În evaluarea acestor critici, Înalta Curte constată că analiza este limitată la determinarea respectării dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., în acord cu motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în care acestea pot fi încadrate.

Limitarea enunţată decurge din împrejurarea că, odată ce s-a constatat incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi s-au stabilit aspectele litigioase tranşate anterior, acea hotărâre judecătorească definitivă devine un mijloc de probă care trebuie evaluat în mod individual, dar şi în ansamblul probelor cauzei, astfel cum prevede art. 264 din C. proc. civ.

Or, dincolo de limitele procedurale ale efectelor lucrului judecat ce pot fi evaluate în recurs, consecinţele antrenate de hotărârea anterioară în planul dreptului material nu pot fi verificate în cadrul acestei critici, dacă o astfel de analiză presupune verificarea modalităţii de apreciere a probelor realizată de instanţa de apel, întrucât aceasta nu intră în competenţa instanţei de recurs.

Aşa fiind, înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a regulilor de procedură desprinse din dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., dând valoarea prezumţiei legale sau efectul

20 pozitiv al lucrului judecat dispozitivului, considerentelor decisive şi celor decizorii, prin care s-au dezlegat chestiuni litigioase în litigiul anterior.

În aceste context, faţă de considerentele pe care le-a redat în cuprinsul deciziei recurate şi a căror reluare nu este necesară şi în decizia de faţă, înalta Curte constată ca instanţa de apel în mod just a reţinut că în litigiul anterior în care s-a atacat cu acţiunea în nulitate şi testamentul de care intimatul-reclamant s-a prevalat în cauza de faţă, au fost identificate două obligaţii instituite de către testatoarea E. în sarcina Statului Român (care nu se regăseau şi în donaţie), respectiv ca aceasta să fie înmormântată alături de soţul său în Mausoleu (sarcina referindu-se la locul înhumării) şi de a se permite familiei F. să îşi petreacă vacanţa, o dată pe an, la castel. Instanţa de apel a constatat că prin aceeaşi decizie s-a reţinut că E. a fost înmormântată alături de soţul său, în Mausoleu, conform dorinţei acesteia, sens în care s-a conchis că sarcina testamentară a fost îndeplinită.

Ca atare, contrar celor susţinute de către recurenţii-pârâţi, în cauză, în temeiul art. 430 alin. (2) coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., curtea de apel în mod legal nu a procedat în mod nemijlocit la identificarea obligaţiilor instituite de către testatoare în sarcina legatarului Statul Român şi calificarea acestora ca fiind sarcini ale legatului, ci numai a constatat că acestea au primit o atare dezlegare în cadrul litigiului anterior soluţionat definitiv, prin aceeaşi decizie reţinându-se şi îndeplinirea sarcinilor de către legatar.

Celelalte două chestiuni cu privire la care recurenţii-pârâţi au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor procedurale evocate de către instanţa de apel privesc compararea între titlurile pe care le-ar fi opus Statul Român şi recurenţii, precum şi cea referitoare la concluzia imposibilităţii ca bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul donaţiei anulate prin decizia civilă nr. 570A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenţi.

Nici aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, bazându-se pe trimiteri precis determinate din considerentele deciziei menţionate, evocând limitele învestirii instanţei anterioare, curtea de apel a reţinut că, pe lângă cererea în constatarea nulităţii contractului de donaţie şi a testamentului E. din 10 iuniel966, reclamanţii (recurenţii-pârâţi, în cauza de faţă) au solicitat şi constatarea caducităţii testamentului, iar prin cererea precizatoare din 24.10.2006 au menţionat că acţiunea în restituirea bunurilor, obiect al contractului de donaţie a cărui nulitate se solicită, este o acţiune în revendicare a acestora.

S-a mai reţinut că în motivarea cererii precizatoare, reclamanţii au arătat că în urma desfiinţării contractului de donaţie, E. este considerată retroactiv titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor donate, iar acest drept le este transmis acestora, pe cale succesorală. În calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, reclamanţii au

21 afirmat că sunt îndreptăţiţi să solicite restituirea lor din stăpânirea materială a pârâţilor.

În aceste coordonate ale judecăţii, curtea de apel a reţinut că în litigiul anterior s-a constatat nevalabilitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice a actului de acceptare a acesteia, dar s-a confirmat valabilitatea testamentului făcut de E. în favoarea Statului Român pentru aceleaşi bunuri care au format şi obiectul donaţiei, instanţa respingând ca neîntemeiate pe fond toate celelalte pretenţii ale reclamanţilor din precizările de acţiune.

Una dintre aceste pretenţii a fost aceea de obligare a pârâţilor să restituie reclamanţilor bunurile care au făcut obiectul donaţiei, cerere formulată în temeiul principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic declarat nul şi precizată ca fiind o cerere în revendicare. S-a constatat că această pretenţie a fost considerată de Curtea de Apel Bucureşti ca nefondată, întrucât deşi donaţia era lovită de nulitate absolută, bunurile obiect ale acesteia au fost testate în favoarea aceluiaşi beneficiar (donatar), printr-o liberalitate valabilă, respectiv testamentul din anul 1966, întocmit concomitent cu oferta de donaţie.

Deşi reclamanţii au pretins că prin desfiinţarea donaţiei, bunurile obiect ale acesteia reintră, în mod retroactiv, în patrimoniul E., iar apoi dreptul de proprietate asupra lor se transmite prin succesiune aceloraşi reclamanţi, curtea de apel a constatat că instanţa anterioară a respins pe fond această pretenţie, apreciind-o neîntemeiată, tocmai în considerarea valabilităţii testamentului întocmit cu privire la aceleaşi bunuri.

S-a reţinut, totodată, că aceeaşi instanţă a respins ca nefondată şi cererea de constatare a ineficacităţii testamentului pentru motivul că la momentul testării bunurilor, acestea erau ieşite din patrimoniul E., ca efect al acceptării donaţiei aceloraşi bunuri de către Statul Român.

Având în vedere aceste considerente din decizia recurată, înalta Curte constată nefondate susţinerile recurenţilor-pârâţi referitoare şi la celelalte două chestiuni litigioase cu privire la care s-a pretins că greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei anterioare.

În ceea ce priveşte compararea de titluri în considerarea cererii în revendicare formulate împotriva Statului Român în litigiul anterior, se constată că aceste susţineri sunt străine de cele efectiv reţinute de instanţa de apel.

Astfel, deşi s-a constatat că prin cererea precizatoare din 24.10.2006 reclamanţii au solicitat restituirea bunurilor mobile şi imobile cu privire la care E. a încheiat cele două acte de gratificare, instanţa de apel a reţinut soluţia intrată sub autoritate de lucru judecat cu privire la această cerere (respingerea acesteia pe fond), cerere analizată în litigiul anterior potrivit finalităţii urmărite prin formularea ei, pe baza principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară (ca efect al constatării nulităţii contractului de donaţie), iar nu pe temeiul unei cereri în revendicare.

22 Contrar celor susţinute de către recurenţi, Înalta Curte constată că sunt lipsite de obiect criticile prin care se susţine că instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat asupra cererii în revendicare (şi, consecutiv, asupra unor considerente de compararea a titlurilor, specifice revendicării), întrucât ceea ce instanţa a reţinut este respingerea cu caracter definitiv a pretenţiei reclamanţilor de restituire a bunurilor mobile şi imobile obiect al contractului de donaţie şi al testamentului, cerere pe care a apreciat-o ca fiind analizată pe temeiul principiului enunţat ce guvernează efectele nulităţii actului juridic, anume repunerea în situaţia anterioară, chiar în condiţiile în care reclamanţii au precizat-o ca fiind o cerere în revendicare.

În consecinţă, se apreciază a fi nefondate susţinerile recurenţilor în sensul că nu ar fi operantă autoritatea de lucru judecat a considerentelor prin care Curtea de Apel Bucureşti a constatat, în litigiul anterior, imposibilitatea ca bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul donaţiei declarate nule să mai facă obiectul transmisiunii succesorale către recurenţi, pentru motivul existenţei legatului cu titlu particula în favoarea Statului Român şi în administrarea operativă a Sfatului Regional Cluj, întrucât sunt contrare celor stabilite prin decizia civilă nr. 570A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cum corect a reţinut instanţa de apel.

Ca atare, Înalta Curte va înlătura ce nefondate criticile recurenţilor-pârâţi încadrate de aceştia în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7, analizate însă de instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., atât pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7, dar şi în considerarea ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod, în ceea ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat.

Se apreciază că nu este necesară analizarea celorlalte argumente ale recurenţilor formulate în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, întrucât instanţa de apel nu a făcut aprecieri proprii, directe şi nemijlocite asupra chestiunilor expuse anterior, ci a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, astfel încât, în această cauză, nu ar putea fi analizate critici împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate într-un at dosar, intrate sub autoritate de lucru judecat şi împotriva căreia recurenţii-pârâţi (reclamanţi în litigiul anterior) au epuizat drepturile procesuale de a face uz de căile de atac prevăzute de lege.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi susţin aplicarea greşită a legii de instanţa de apel în ceea ce priveşte confirmarea calităţii procesuale active a reclamantei UAT Judeţul Cluj în formularea acţiunii în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 emis de BNP C. şi a celorlalte capete de cerere, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1560 din noul C. civ. referitoare la acţiunea oblică, precum şi a prevederilor art. 689, art. 690, art. 948, art. 966 C. civ. din

1864, dar şi greşita constatare a aplicabilităţii prevederilor Legii nr. 36/1995 în legătură cu procedura notarială.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei UAT Judeţul Cluj, prin Consiliul Judeţean Cluj, Înalta Curte reţine că în această privinţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente.

Acţiunea formulată de către reclamantul-intimat conţine mai multe capete de cerere, subsumate finalităţii constatării dreptului de proprietate şi intabulării acestui drept real în favoarea reclamantului, ca urmare a acceptării tacite a legatului cu titlu particular întocmit de E. la 10 iunie 1966 în favoarea Statului Român, având ca obiect bunurile mobile şi imobile -terenuri şi construcţii situate în comuna Ciucea şi înscrise în cărţile funciare menţionate în petitul cererii de chemare în judecată.

Către o atare finalitate, reclamantul a învestit instanţa cu constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017, emis de BNP C. în beneficiul pârâţilor (moştenitori ai succesorului legal direct al E.), radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din cărţile funciare în care dreptul este intabulat, constatarea, în temeiul testamentului întocmit de E. (decedată la 15 iunie 1979), a calităţii de legatar al Statului Român în privinţa bunurilor mobile şi imobile din comuna Ciucea, să se constate că Statul Român a acceptat tacit acest legat, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de către legatar, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra aceloraşi bunuri de către reclamant şi, ca atare, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei UAT Cluj asupra bunurilor imobile.

Având în vedere regimul juridic al acţiunii în nulitatea absolută a unui act juridic, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut vocaţia oricărei persoane interesate de a formula un astfel de demers în instanţă.

Totodată, s-a constatat, în ansamblul circumstanţelor de fapt ale cauzei, că intimata-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că bunurile menţionate în certificatul de moştenitor legal şi suplimentar au trecut, în baza unor acte administrative cu caracter normativ, din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Cluj (înainte de constatarea nulităţii contractului de donaţie prin decizia civilă nr. 570/2014 a Curţii de Apel Bucureşti), astfel încât, prin emiterea certificatului de moştenitor nr. x/2017 în favoarea recurenţilor-pârâţi, bunurile aflate în domeniul său public au intrat în proprietatea privată a acestora.

În acest context, rezultă că intimatul-reclamant UAT Judeţul Cluj este succesor cu titlu particular (având-cauză - habentes cauzam) al legatarului Statul Român, iar în această calitate are deplina îndreptăţire să exercite toate drepturile autorului său aflate în strânsă legătură cu bunurile ce compun

Ansamblul Muzeal Ciucea (bunuri ut singuli), prin urmare, şi să invoce acceptarea tacită a legatului cu titlu particular lăsat de E. (testamentul din 10 iunie 1966), întocmit concomitent cu oferta de donaţie, contract desfiinţat cu efect retroactiv prin decizia civilă anterior invocată.

O atare soluţie este cuprinsă în prezent în noul C. civ. într-o normă având acest conţinut explicit, însă, în cauză, fiind vorba despre o succesiune deschisă anterior intrării în vigoare (la 1.10.2011) a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., trebuie menţionat ca aceasta era o soluţie doctrinară unanimă, având valoarea unei reguli de drept.

În noul C. civ., art. 1282 alin. (2) prevede astfel: "(2) Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor."

Înalta Curte constată însă a fi fără obiect susţinerile recurenţilor referitoare la acţiunea oblică, reglementată de art. 1560 din C. civ., întrucât, astfel cum reiese din considerentele deciziei recurate, curtea de apel a infirmat această formulare inadecvată a primei instanţe, folosită, de altfel, în alt sens decât cel prevăzut de norma indicată, calitatea procesuală activă a reclamantului decurgând din mecanismul anterior descris referitor la avânzii-cauză, iar nu din mecanismul acţiunii oblice, cerere care, de regulă, are ca premisă existenţa unor drepturi de creanţă în patrimoniul debitorului inactiv sau neglijent în realizarea acestora.

În consecinţă, înalta Curte apreciază că a fost confirmată în mod corect calitatea procesuală activă a reclamantului de a promova cererea de chemare în judecată, calitate ce se verifică în privinţa tuturor capetelor de cerere.

În ceea ce priveşte acceptarea tacită a legatului de către Statul Român reglementată de prevederile art. 689 din C. civ. din 1864, Înalta Curte constată că aceasta a fost reţinută de instanţa de apel drept o chestiune deja dezlegată prin aceeaşi decizie civilă nr. 570A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei (pentru lipsa formei autentice a acceptării donaţiei) şi valabilitatea şi eficacitatea testamentului întocmit concomitent cu oferta de donaţie.

Astfel, s-a constatat că în acel litigiu instanţa a recunoscut calitatea Statului Român de moştenitor testamentar al defunctei E., întrucât respingerea pretenţiilor reclamanţilor de restituire a bunurilor mobile şi imobile ce alcătuiesc Ansamblul Ciucea a avut loc în considerarea recunoaşterii valabilităţii testamentului care avea ca obiect aceleaşi bunuri, legatar fiind donatarul.

Pe de altă parte, s-a constatat de curtea de apel că aceeaşi instanţă a reţinut şi "că întocmirea testamentului cu privire la aceleaşi bunuri, anterior donate, s-a făcut cu scopul salvgardării dorinţei autoarei ca bunurile să intre în proprietatea Statului Român care urma să asigure funcţionarea muzeului şi

25 pentru a se evita consecinţele juridice ale unei posibile ineficacităţi a donaţiei realizate. Or, instanţa a reţinut că Statul Român şi-a exercitat toate obligaţiile stabilite în sarcina sa de E. prin cele două acte de liberalitate întocmite. Deci implicit, în urma desfiinţării donaţiei, s-a reţinut calitatea Statului Român de moştenitor al defunctei şi de proprietar al bunurilor de la Ciucea, cererea de revendicare formulată de reclamanţi cu privire la bunurile donate fiind respinsă pe fond ca neîntemeiată".

Aşa cum deja s-a arătat în analiza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ., cererea pe care reclamanţii au intitulat-o în precizarea de acţiune făcută în cauza anterioară ca fiind o cerere în revendicare privea, în realitate, o cerere de repunere în situaţia anterioară încheierii contractului de donaţie lovit de nulitate, iar nu o veritabilă revendicare, în sensul celor precizate de reclamanţi.

În aceste context, înalta Curte constată că instanţa de apel nu a făcut în mod direct aplicarea dispoziţiilor art. 689 din C. civ., ci a constatat că şi chestiunea acceptării tacite a legatului prin îndeplinirea sarcinilor stabilite pentru legatar de către testatoare (asigurarea înhumării acesteia în locul pe care şi 1-a dorit - în Mausoleu, alături de soţul său, poetul Octavian Goga) reprezintă o dezlegare jurisdicţională intrată sub autoritate de lucru judecat, extrasă din conţinutul considerentelor decizorii ale deciziei civile nr. 570A/2014, expuse în decizia recurată şi cărora li s-a dat legala eficienţă şi în cauza de faţă, în aplicarea prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Suplimentar, potrivit înscrisurilor noi depuse în recurs, în conformitate cu art. 492 din C. proc. civ., în situaţia în care aceste considerente nu ar fi fost în măsură să justifice prin ele însele acceptarea tacită a legatului de către "Statul Român, prin administrator Sfatul Regional Cluj" (în termenii legatului), înalta Curte constată că în cauză concluzia instanţei de apel este consolidată şi de existenţa altor elemente de natură a fi calificate drept acte de acceptare tacită a legatului, acte ce presupun neîndoielnic intenţia de acceptare.

Pornind de la regula potrivit căreia pentru legatarul cu titlu particular termenul de opţiune succesorală nu este cel prevăzut de art. 700 din C. civ. din 1864 (6 luni), ci termenul general de prescripţie de 3 ani (de regulă, de la data deschiderii succesiunii), în contextul în care donaţia a fost desfiinţată cu efect retroactiv, înalta Curte constată că din înscrisurile ataşate în recurs de către intimata-reclamantă rezultă că au fost efectuate, în termenul de opţiune succesorală, acte de administrare care nu aveau caracter urgent sau care nu erau acte de administrare provizorie, potrivit art. 690 din C. civ. din 1864.

Or, efectuarea, după data deschiderii succesiunii (15 iunie 1979), înăuntrul termenului de opţiune succesorală, a unor acte de administrare fără caracter urgent (de exemplu, ignifugare anumite părţi ale clădirii, introducere

26 conductori electrici, dotarea centralei termice etc, astfel cum reiese din înscrisuri) valorează, de asemenea, acceptare tacită a legatului cu titlu particular.

Ca atare, având în vedere că legatarul cu titlu particular a acceptat tacit legatul cu sarcină instituit în favoarea sa de către E., rezultă că bunurile mobile şi imobile din comuna Ciucea (Ansamblul Muzeal Ciucea), menţionate în petitul cererii, obiect al legatului, în mod corect s-a reţinut că acestea nu puteau face obiectul transmisiunii către moştenitorii legali ai acesteia, recurenţii pârâţi din cauză, pe calea emiterii certificatului de moştenitor legal şi suplimentar nr. 68/2017 de BNP C..

Potrivit normelor legale (art. 650 şi urm. C. civ.), devoluţiunea succesorală este legală sau testamentară, în funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate; cele două forme de moştenire pot coexista în cazul în care s-a întocmit un testament care nu epuizează întreaga masă succesorală, respectiv s-a întocmit un testament sau legat cu titlu universal şi unul sau mai multe legate cu titlu particular.

Certificatul de moştenitor legal şi suplimentar atacat în cauza de faţă a fost emis pentru completarea, cu bunurile anterior menţionate, a masei succesorale stabilite prin certificatul de moştenitor nr. x/1988, emis în favoarea moştenitorului legal al E., autorul pârâţilor, B..

In privinţa legii aplicabile pentru analizarea legalităţii acestui certificat de moştenitor legal suplimentar, fiind vorba despre un act juridic emis după intrarea în vigoare a acesteia, în mod corect s-a reţinut, în aplicarea regulii tempus regit actum, că este incidenţă Legea nr. 36/1995, iar nu Decretul nr. 40/1953 şi Decretul nr. 377/pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat; de altfel, potrivit menţiunilor intrinseci ale certificatului nr. x/2017 se poate constata că există trimiteri explicite la temeiul aplicabil pentru procedura notarială finalizată cu emiterea acestui certificat - Legea nr. 36/1995 - astfel că, recurenţii-pârâţi nu aveau interes să indice acest motiv care s-ar fi constituit într-un motiv de nulitate prioritar, fiind o susţinere defavorabilă poziţiei lor procesuale.

Cum dreptul pârâţilor de a obţine restituirea bunurilor în litigiu, în natură, a fost negat prin două hotărâri judecătoreşti definitive, anterioare emiterii acestui certificat de moştenitor legal şi suplimentar, înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a confirmat cauza ilicită a acestuia şi, deci, întrunirea condiţiilor art. 966 C. civ., întrucât recurenţii-pârâţi au obţinut pe cale notarială, într-o procedură necontencioasă, includerea în succesiunea legală a unor bunuri pentru care exista legatul cu titlu particular analizat în pricina de faţă şi la care nu aveau vocaţie succesorală concretă, concluzie jurisdicţională confirmată anterior de două instanţe prin hotărâri definitive având autoritate de lucru judecat.

27 În acest context, trebuie menţionat că pe lângă cele analizate şi stabilite prin decizia civilă nr. 570A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi prin decizia civilă nr. 340/A/21.09.2017 a Curţii de Apel Cluj, notificarea reclamanţilor având ca obiect restituirea Ansamblului Muzeal de la Ciucea, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost, de asemenea, definitiv respinsă.

Ca atare, rezultă că prin cererea de eliberare a acestui certificat de moştenitor suplimentar, pârâţii au urmărit lipsirea de efecte juridice a celor două hotărâri judecătoreşti, anihilarea voinţei neviciate a autoarei lor de a gratifica Statul Român, fraudarea drepturilor şi intereselor legatarului şi obţinerea, într-o procedură necontencioasă, a unui drept de proprietate respins definitiv de către instanţă.

Nici susţinerile recurenţi lor-pârâţi cu privire la absenţa originalului acestui testament olograf şi semnificaţia menţiunii "ciornă" în privinţa exemplarului depus la dosar nu pot fi primite, având în vedere că recurenţii-pârâţi nu combat raţionamentul curţii de apel cu privire la aceste aspecte, invocate şi ca motive de apel, astfel încât, acestea nu reprezintă veritabile critici în prezenta cale de atac, ci reiterarea susţinerilor formulate în faţa instanţelor de fond.

În considerarea celor ce preced, înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 coroborat cu art. 496 alin. (1) şi raportate la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, şi 8 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâţi.

Se constată că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente acestei etape procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 264/A din data de 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.