Contractual royalty obligations under patent license: applicability of doctrine of equivalents to constructional modifications and preclusive effect of prior interpretation of "economic efficiency"

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 1234/31.10.2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar x/2011, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. şi a dispus obligarea pârâtei S.C. Q. S.A. la plata către reclamanţi, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând drepturi băneşti de proprietate intelectuală derivând din contractul de cesiune nr. x/23.05.2001, următoarele sume de bani: 535.942 RON pentru anul 2008; 177.950 RON pentru 2009 şi 511.321 RON pentru anul 2010. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei stabilite pentru anul 2008, începând cu 17.01.2011, până la achitarea integrală a debitului, iar pentru sumele stabilite pentru anii 2009 şi 2010, dobânda legală începând cu 10.05.2011, până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata sumei de 11.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 9/29.04.2013, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei menţionate.

Prin decizia nr. 5467/26.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei menţionate; totodată, a fost admis recursul pârâtei împotriva aceleiaşi hotărâri, s-a casat în parte decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului pârâtei, menţinându-se dispoziţiile deciziei cu privire la apelul declarat de reclamanţi.

Prin decizia nr. 177/3.02.2016, pronunţată în dosar x/2011, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa nr. 1234/31.10.2012 şi a respins acţiunea ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1079/17.05.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţi şi a dispus casarea deciziei nr. 177/3.02.2016 a Curţii de Apel Bacău şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 299 din 20.03.2019 (dosar x/2011), în a doua rejudecare a apelului pârâtei, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1234/31.10.2012 a Tribunalului Neamţ.

Prin decizia 1108/4.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei S.C. Q., a casat decizia civilă nr. 299/2019 a Curţii de Apel Bacău, cu o nouă trimitere spre rejudecare a apelului, în esenţă, pentru motivul pronunţării deciziei de către un judecător incompatibil.

În rejudecarea apelului pârâtei, cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la 28.01.2020 sub nr. x/2011.

Curtea de Apel Bacău, la termenul din 5.08.2020, a clarificat şi următoarele aspecte:

- că rejudecarea apelului se reia din acelaşi moment cu cel în care se afla cauza urmare a deciziei nr. 1079/2016 a ÎCCJ, fiind înlăturate potrivit art. 105 C. proc. civ., prin ultima decizie de casare, toate actele de procedură efectuate în dosarul de apel nr. x/2011, implicit şi expertiza R..

- faţă de exprimarea de către apelantă a aprecierii că ar trebui reluată şi judecarea obiecţiunilor intimaţilor-reclamanţi la expertiza S., instanţa, punctând că partea susţine un punct de vedere ce ar trebui exprimat de aceştia, s-au luat concluziile reprezentantului convenţional al intimaţilor, în sensul că este de acord reluarea respectivei discuţii.

Solicitarea a fost însă respinsă, faţă de faptul că prin decizia de casare nr. 1079/2016 nu s-a înlăturat dezlegarea instanţei de apel din 27.06.2016 (cum că acestea, pe lângă faptul că nu au fost formulate în termen procedural, nu constituie în fapt nici obiecţiuni la raportul de expertiză, ci un punct de vedere al expertului parte, punct de vedere consemnat şi prin expertiza depusă la dosar, instanţa putând aprecia asupra raportului de expertiză raportat şi la punctele de vedere ale experţilor parte), ci s-a confirmat posibilitatea analizei punctului de vedere al expertului parte - conţinând criticile însuşite de reclamanţi faţă de modalitatea de efectuare a expertizei - prin raportare la interpretarea unor concepte care se regăsesc în Legea nr. 64/1991 şi Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, referitoare la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet, dar şi asupra conceptului echivalenţelor.

Prin urmare, s-a considerat că s-a lăsat la aprecierea instanţei de apel dacă va recurge sau nu la părerea unui specialist în proprietate intelectuală, dacă remarcă nelămurirea suficientă a împrejurărilor de fapt în cauză prin raportul de expertiză întocmit de expertul în utilaj tehnologic, astfel încât să poată face pe baza lor încadrarea în prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 64/1991 şi Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Instanţa de apel a apreciat că este lămurită situaţia de fapt, astfel încât pe baza probatoriului administrat va putea proceda la verificarea conceptelor Legii nr. 64/1991, cu luarea în considerare a tuturor apărărilor părţilor.

- s-a respins cererea apelantei de efectuare a unui contraexpertize contabile justificat de faptul că expertiza iniţială a valorificat într-o variantă, însuşită de tribunal, poziţia sa în limita evidenţelor puse la dispoziţie, că prin obiecţiunile formulate în primă instanţă şi nici prin cererea de apel nu au indicat ce aspecte, probate de ea (în dosar sau prin comunicarea către expert), nu au fost valorificate/lămurite.

- s-a punctat că dreptul material în cauză, faţă de data obţinerii brevetului, data contractului de cesiune şi data de la care funcţionează instalaţia la cuptorul CVP4, este constituit de Legea nr. 64/1991, forma anterioară primei republicări şi de H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie.

Prin decizia civilă nr. 330 din data de 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă, iar apelanta-pârâtă a fost obligată la achitarea cheltuielilor de judecată către intimaţii-reclamanţi.

Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi potrivit art. 295- 298 coroborate cu art. 315 din C. proc. civ., în rejudecare, curtea de apel a reţinut următoarele:

Acţiunile intimaţilor reclamanţi, ce formează obiectul cauzelor conexate în dosar x/2011 al Tribunalului Neamţ, vizând executarea de către pârâtă a unei obligaţii contractuale aferente anilor 2008, 2009 şi 2010, se fondează pe contractul de cesiune nr. x/23.05.2001, în vigoare până în prezent, în forma iniţial negociată, încheiat între reclamanţi, în calitate de inventatori, şi pârâtă, în calitate de cesionar al dreptului la eliberarea brevetului.

În considerarea dreptului conferit de contract, pârâta a constituit, la 28.05.2001, depozitul naţional reglementar la OSIM, devenind titulara brevetului de invenţie 118762B1/30.08.2002 pentru produsul având ca revendicare principală (1) instalaţia automată de călire a ţevilor (fără procedeu) şi 2 revendicări dependente: componenţa specifică a sistemului hidraulic de acţionare (2) şi componenţa specifică a sistemului de răcire cu jeturi de apă (3), sens în care instanţa de apel a făcut trimitere la motivarea în fapt şi drept (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, Regula 11 alin. (2) din Regulament), din Hot. 4216/24.07.2002, precum şi la dezlegările date prin sentinţa civilă nr. 344/20.03.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, intrate sub autoritate de lucru judecat prin respingerea recursului S.C. Q. (decizia civilă nr. 1524/10.10.2017 a ÎCCJ, anexată din sistemul Ecris de instanţa de apel, pentru termenul din 05.08.2020).

Potrivit art. 9 lit. c) din Contract, pârâta datora reclamanţilor, anual, drepturi patrimoniale, în sumă de 10% din eficienţa anuală post calculată.

Recunoaşterea şi plata benevolă de către pârâtă către reclamanţi a acestui drept a avut loc doar pentru anii 2002 şi 2004-2006, pentru restul perioadelor (2003 şi 2007) până la cele de faţă (2008-2010), având loc litigii înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în dosarele x/2005 şi y/2009 ale Tribunalului Neamţ.

În cauza principală (dosar nr. x/2011), pârâta şi-a justificat refuzul de a da curs obligaţiei asumate la art. 9 lit. c) din Contract, exclusiv pe aspecte de interpretare a noţiunii de eficienţă economică postcalculată şi pe metoda de calcul.

În schimb, neutilizarea invenţiei protejate de brevet la cuptorul CVP 4, a fost invocată de către pârâtă pentru prima dată prin susţinerile orale de la termenul din 7.03.2012, aceasta argumentându-şi apărarea pe constatările Raportului x/16.02.2012 şi opinia expertului T. din dosarul nr. x/2009 .

Instanţa de apel a apreciat că apărarea nu a fost susţinută ca excepţie de neexecutare a contractului, astfel încât, nu s-a impus verificarea întrunirii condiţiilor de admisibilitate, ci doar pentru a se înlătura criteriul eficienţei economice anuale postcalculate la care se raportează dreptul patrimonial al reclamanţilor dedus judecăţii (art. 9 lit. c) Contract).

Curtea de apel s-a raportat la următoarele premise recunoscute unanim de părţi sau rezultând din deciziile de casare, de la care a început analiza juridică în cauză, anume:

- contractul de cesiune nr. x/23.05.2001 pe care reclamanţii se întemeiază în pretenţiile deduse judecăţii reprezintă un contract valabil şi în continuare, în forma iniţială de la semnare şi a produs efecte în sensul pretins în cauză, atât prin îndeplinire benevolă, cât şi silită, pe cale judiciară;

- pârâta nu a intenţionat să îl înlăture prin invocarea pe cale de excepţie ori prin formularea unei cereri reconvenţionale, prin invocarea unor neregularităţi formale ori de fond;

- brevetul de invenţie vizat de contract a fost în vigoare (valabilitatea acestuia fiind de 20 de ani, începând cu 28.05.2001), potrivit art. 47 alin. (2) Legea nr. 64/1991, forma iniţială, în perioada de referinţă 2008-2010; totodată, asupra legalităţii emiterii sale şi a naturii revendicărilor, s-a statuat în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti (şi dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ);

- despre instalaţia automată de călire a ţevilor aferentă cuptorului CVP4, exploatată de pârâtă pe anii 2008-2010, nu s-a pretins a fi alta decât cea de la încheierea contractului de cesiune şi nici că nu a constituit opera reclamanţilor;

- eficienţa economică postcalculată - conf. art. 9 lit. c) din Contractul nr. x/2001 - pentru anii 2001-2007 s-a raportat la instalaţia indicată anterior (nu la o altă instalaţie);

- modificările constructive şi de etape tehnologice ale instalaţiei au fost recunoscute din martie 2012 de către reclamanţi şi s-au confirmat prin expertiza S., necontestată, sub acest aspect, de niciuna dintre părţi.

- la punerea în funcţiune a instalaţiei ca şi la încheierea contractului, reclamanţii erau angajaţii pârâtei;

- decizia civilă nr. 5467/2013 a ÎCCJ (pronunţată în primul recurs) a impus verificarea, printr-o expertiză de specialitate, apărării pârâtei privind utilizarea/neutilizarea instalaţiei automate de călire a ţevilor la care se referă brevetul de invenţie la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010, precum şi, funcţie de aceasta, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 36 alin. (2) Legea nr. 64/1991, cu referire la conţinutul contractului de cesiune;

- decizia civilă nr. 1079/2016 (recursul din al doilea ciclu procesual) a stabilit obligaţia de a se verifica, pornind de la constatările elementelor diferite a celor două instalaţii din expertiza S., apărările reclamanţilor privind interpretarea unor concepte din Legea nr. 64/1991 şi Regulamentul său de aplicare, referitor la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet, în special, asupra conceptului echivalenţelor;

- dreptul material este reprezentat de C. civ. din 1865 şi Legea nr. 64/1991, forma anterioară primei republicări, coroborate cu H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie.

Drept urmare, în lămurirea întinderii semnificaţiei vizate de pârâtă prin sintagma de neutilizare a instalaţiei brevetate la cuptorul CVP4, instanţa de apel a considerat că este necesară verificarea a două situaţii:

- a) neutilizarea instalaţiei brevetate în integralitatea sa (ca un tot unitar);

- b) neutilizarea doar a componentelor tehnice apreciate a fi sub protecţia brevetului şi, implicit, a justifica naşterea dreptului de a nu da curs obligaţiei imputate în cauză.

Constatarea anterioară a fost generată de:

- formularea duală a susţinerilor apărărilor sale de către pârâtă - obiecţiunile la expertiza contabilă U., solicitarea de suplimentare a probelor cu expertiză specialitatea instalaţii, desene, modele industriale sau utilaj tehnologic cu dublu obiectiv, susţinerile consemnate în încheierile tribunalului din 7.03.2012 şi 12.05.2012, motivele de apel, obiectivele susţinute în apel, argumentele primului recurs împotriva deciziei civile nr. 9/2013 a Curţii de Apel Bacău (pct. 21 - "nu a fost utilizată" şi pct. 25 - "a fost utilizată cu modificări").

- aspectele de lămurit impuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare 5467/2013, potrivit căreia: "Or, prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalaţia de călire a ţevilor, la care se referă brevetul de invenţie, a mai fost utilizată la cuptorul CVP 4 în perioada 2008-2010 şi dacă instalaţia de călire a ţevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalaţia protejată prin brevetul de invenţie".

a) Referitor la prima ipoteză, cea a neutilizării instalaţiei brevetate ca întreg unitar (demontare şi înlocuire cu alta diferită), din probele administrate, instanţa de apel a reţinut că:

- Raportul nr. x/16.02.2012, pe care pârâta şi-a justificat noua poziţie în raport de reclamanţii cocontractanţi, atestă modificarea unora din componentele instalaţiei şi concluzionează neutilizarea instalaţiei, fără a justifica echivalenţa noţiunilor; totodată, nu indică data când ar fi survenit una sau alta dintre situaţii semnalate.

S-a constatat însă că valoarea probatorie a acestui raport a fost înlăturată prin decizia civilă nr. 1079/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin constatarea că a fost "elaborat pro causa" (final primul alin. considerente pag. 12).

- lucrarea expertului T. din dosar x/2009 - depusă şi invocată de pârâtă tot în susţinerea apărării analizate -, nu a fost validată de instanţa care a soluţionat acel dosar (astfel cum reiese din considerentele deciziei civile nr. 344/2014); drept urmare, consemnarea în cuprinsul său a concluziei specialiştilor societăţii că instalaţia iniţială nu a funcţionat niciodată şi că, după mai puţin de 2 luni de încercări nereuşite, instalaţia ar fi fost demontată şi înlocuită cu alta diferită, pe lângă neconfirmarea prin probe, nu a fost reţinută nici de instanţa în faţa căreia s-a utilizat ca mijloc de probă.

- reclamanţii, la 26.03.2012 şi, ulterior, prin toate apărările formulate în cauză, au contestat o astfel de renunţare la instalaţia brevetată; au confirmat însă, punctual, că în 2002, tot ei au efectuat modernizarea unora dintre componente (înlocuirea motorului hidraulic cu mecanism electromecanic), reamplasarea altora (a bazinului de imersie, a instalaţiei de stropit şi a patului cu linete de rotire a ţevii din laterala trenului cu role de evacuare din cuptor, în acelaşi plan cu trenul de role), cu consecinţa renunţării la ansamblul mecanism aruncător şi a celui de basculare a linetelor acţionat hidraulic, modificarea operaţiunii de răcire a ţevii prin imersie cu cea de inundare, ca metode de creştere a eficienţei şi simplificării funcţiilor iniţiale, urmare a monitorizării instalaţiei în perioada de probă şi a adaptării cuptorului la necesarul în creştere de ţeavă de mici şi medii dimensiuni; au susţinut, totodată, menţinerea sistemului de răcire cu jeturi ca în brevet ("chiar dacă cel cu jet interior nu se mai foloseşte, încă se poate face, opţional, funcţie de necesităţi") şi asigurarea, prin mecanismele perfecţionate, a aceloraşi funcţii ale instalaţiei brevetate, invocând şi doctrina echivalenţelor conf. art. 32 alin. (6) Legea nr. 64/1991, astfel cum a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 2151/2010; Poziţia reclamanţilor nu a generat o reacţie din partea pârâtei, în sensul că aceasta nu a contestat niciuna dintre afirmaţii.

- data când ar fi survenit operaţiunea nu a fost indicată de pârâtă şi, aşa cum s-a expus, nu se regăseşte nici în Raportul din 2012; drept urmare, cum reclamanţii au pretins doar intervenirea unei perfecţionări a instalaţiei (cam un an de la înregistrarea cererii la OSIM, deci, în mai 2002) şi utilizarea sa în această formă în mod continuu de atunci până în prezent -, iar pârâta nu a contestat, aparent se punea problema dacă neutilizarea a survenit între momentul montării pentru probe şi data "modernizării" (plasarea neutilizării după acest moment fiind exclusă de neactivarea clauzei prevăzute de art. 6 contract)

Instanţa de apel a reţinut că abia în calea de atac (prin notele de la f. x - pct. 19 -, depuse la 1.07.2020) s-a pretins în mod explicit - în acord cu poziţia reclamanţilor - şi de către pârâtă că instalaţia, în forma brevetată, a existat în teren doar în perioada dec. 2000 - mai 2002, conform p-v/10.04.2002 şi din 14.05.2002 (înscrisuri administrate de reclamanţi la 14.05.2015, nu de către pârâtă, astfel cum reiese din înscrisurile de la f. x din vol. I, dosar C. A. Bacău*).

S-a apreciat că este reală afirmaţia reclamanţilor, întrucât înscrisurile menţionate (p-v de recepţie la terminarea lucrărilor din 10.04.2002 şi cel de recepţie la punere în funcţiune a instalaţiei din 13.05.2002) au fost înregistrate în aceeaşi zi - 14.05.2002, astfel încât, acestea sunt indisolubil legate, şi atestă ca operaţiuni "c+m instalaţie călire ţevi", respectiv "modernizare instalaţie călire ţevi"; astfel, s-a apreciat că prescurtarea "m" din primul act nu putea atesta montarea instalaţiei iniţiale, conform brevet, în aprilie 2002, pentru ca în mai 2002 să fie deja modernizată în noua formă în care funcţionează şi în prezent; cumulativ, operaţiunea atestată de aceste acte sunt indicate în fişa mijlocului fix (deschisă în decembrie 2000) - dosar C. A. Bacău* - tot ca modernizare (montarea şi darea în funcţiune a instalaţiei brevetate, fiind indicată de acest act, este dec. 2000).

Instanţa de apel a constatat că aceste înscrisuri sunt singurele înscrisuri existente la nivel de societate, acestea nu au fost contestate de niciuna dintre părţi şi au fost valorificate de expertiza S., fără obiecţiuni din acest punct de vedere. Ca atare, s-a apreciat că instalaţia brevetată a funcţionat în acea formă (iniţială) doar o perioadă scurtă, astfel cum au pretins de fapt reclamanţi, nu a fost demontată şi înlocuită cu o alta nouă, diferită, ci doar a fost supusă modernizării.

Faţă de aceste constatări, curtea de apel a concluzionat că nimic nu atestă a fi survenit, în fapt, o înlocuire integrală a instalaţiei automate de călire ţevi, aferentă cuptorului CVP 4, ci doar o modernizare/perfecţionare/readaptare a unora dintre soluţiile tehnice aduse de unele subansambluri indicate în brevet.

Drept urmare, eficienţa economică vizată de litigiu nu este exclusă de eventualul impediment analizat.

b) Referitor la neutilizarea instalaţiei brevetate, prin renunţarea la unele dintre componente, adaptarea şi schimbarea cu altele noi, respectiv introducerea altor componente la instalaţie automată de călire a ţevilor iniţială, curtea de apel a reţinut următoarele:

- operaţiunea descrisă a survenit începând cu 2001 (aprilie şi august 2001, conf. fişei mijlocului fix şi constatare expert S. la pag. 8, alin. (8) din expertiză, dosar apel*) şi s-a finalizat la 13.05.2002; deci, la data încheierii contractului de cesiune nr. x/23.05.2001, instalaţia funcţiona din decembrie 2000, cu modificările din aprilie 2001, în forma din brevet;

Semnarea celor trei documente de dare în funcţiune a instalaţiei, în forma modificată din mai 2002, de către reprezentanţii societăţii (urmată de introducerea lor în gestiunea societăţii şi producerea ulterioară de multiple efecte juridice, inclusiv în procesul de privatizare), în condiţiile art. 35 alin. (2) din Decretul 31/1954, atestă cunoaşterea exactă de către societate a instalaţiei ce o menţinea în funcţiune, începând cu acel moment, iar prin plata dreptului prevăzut la art. 9 lit. c) din Contract pentru 2002, 2004-2006, benevol şi fără nicio obiecţie de neidentitate, precum şi ulterior pentru anii 2003, 2007 tot fără obiecţii, se confirmă şi că această instalaţie automată, cu toate componentele sale modernizate/adaptate/simplificate, era recunoscută de pârâtă a fi acoperită de brevet şi a fi opera reclamanţilor (autori/inventatori).

Curtea de apel a apreciat că această concluzie este certificată şi de adeverinţa emisă de pârâtă sub nr. x/15.05.2008 - necontestată în cauză -, înscris ce confirmă că instalaţia vizată de contractul nr. x/23.05.2001 "este aplicată şi funcţionează şi în prezent în unitate".

S-a mai constatat că pârâta nu a susţinut până în prezent eroarea asupra obiectului contractual preluat şi exploatat, decurgând din diferenţe constructive/de soluţie tehnică etc., cu implicaţii asupra derulării contractului.

- pârâta a pretins că în 2012 ar fi aflat despre o astfel de inadvertenţă şi, astfel, îşi justifică refuzul de executare a obligaţiei prevăzute de art. 9 lit. c) din Contract, apreciind că modificările au afectat eficienţa economică şi, implicit, baza la care se raporta procentul cuvenit reclamanţilor;

Curtea de apel a înlăturat aceste susţineri ale pârâtei din moment ce contractul de cesiune, ce constituie unicul temei al litigiului de faţă, nu face distincţii ori divizări ale eficienţei economice post calculate, vizate de art. 9 lit. c), pe) părţile constructive ale instalaţiei ori pe revendicări, ci se raportează la instalaţia în integralitatea sa funcţională, fiind încheiat în considerarea instalaţiei; Cumulativ, modificările ar fi putut avea relevanţa dorită de pârâtă doar dacă s-ar fi constatat a fi atât de însemnate, încât ar fi făcut inaplicabil total obiectul contractului, respectiv instalaţia automată de călire a ţevilor. Or, nici părţile şi niciuna dintre constatările expertizei S. nu certifică faptul că modificările aduse instalaţiei au avut drept consecinţă nefuncţionarea sa şi, implicit, neimplicarea în eficienţa economică a societăţii pe perioada vizată.

Din contră, expertiza S. - însuşită integral de pârâtă - atestă că 20-25% din soluţia tehnică iniţială, brevetată, se regăseşte în instalaţia în funcţiune (pag. 29 raport).

În al doilea rând, modernizările recunoscute şi confirmate de expert dacă erau brevetabile, nu puteau genera decât drepturi suplimentare pentru reclamanţi, în calitate de autori, potrivit art. 4 lit. c) şi art. 6 din Contract, şi nu erau exoneratoare pentru pârâtă de drepturile deja stabilite; cumulativ, în condiţiile art. 33 Legea 64/1991 coroborat cu Regula 33 din Regulament, acestea nu puteau constitui decât cel mult accesorii ale revendicării brevetate, nu invers, cum eronat afirmă expertul S. (alin. ultim pag. 29 raport), întrucât nu ne aflăm în situaţia de a se fi constatat oficial că noua instalaţie ar fi fost funcţională independent (alin. (8) din Regula 33) şi, astfel, şi-ar pierde condiţia de a fi doar o invenţie de perfecţionare a uneia deja brevetate.

Polemicile părţilor au survenit, aşa cum s-a amintit, pe terenul protecţiei drepturilor conferite de brevet, deşi, litigiul nu este de natura celui vizat de art. 34 din Legea 64/1991, ci între inventatori şi titularul brevetului între care relaţiile sunt limitate strict de contractul de cesiune.

Întrucât reclamanţii au înţeles a se apăra invocând teoria echivalenţelor, iar pârâta a achiesat la o astfel de examinare, însuşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cea de-a doua casare, instanţa de apel a apreciat următoarele:

- părţile nu pot opune în această cauză mai mult decât ar fi obţinut într-un litigiu fondat pe art. 34 din Legea nr. 64/1991; deci, reclamanţii ca terţi (aşa cum i-a calificat şi reprezentantul pârâtei la termenul din 5.08.2020, la solicitarea instanţei), acuzaţi de actele vizate de text, puteau fi sancţionaţi cu succes la cererea titularului brevetului (pârâta din cauză) numai dacă ar fi utilizat instalaţia brevetată - ceea ce nu este cazul, exploatarea aparţinând în exclusivitate pârâtei -, dacă titularul ar mai fi beneficiat de protecţia brevetului în perioada de referinţă (2008-2010) şi, cumulativ, dacă invenţia, fie şi modificată/simplificată/perfecţionată, ar fi utilizat soluţiile tehnice acoperite de brevet.

Or, pornind de la faptul că invenţia brevetată acoperă un produs, astfel cum este redat în revendicarea 1 (principală), semnificând, conf. Regulii 11 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 152/1992, respectiv o instalaţie definită tehnic prin elemente constitutive, rolul funcţional al fiecărui element, legătura dintre acestea, relaţii constructive, funcţionale şi de poziţie dintre elementele constitutive etc., iar revendicările 2 şi 3 au fost calificate drept dependente de prima, semnificând, potrivit Regulii 15 alin. (7) din H.G. nr. 152/1992, că dezvoltă sau explicitează elemente tehnice, deja enunţate în revendicarea independentă sau varianta de realizare a obiectului invenţiei, cu condiţia respectării unităţii invenţiei, modificările reclamate şi constatate de expertiza S., trebuiesc limitate şi examinate numai prin raportare la revendicările 2 şi 3; prin urmare, s-a apreciat că orice alte comparaţii sunt inutile.

Astfel, s-a reţinut că noua instalaţie (funcţională din mai 2002) nu mai conţine revendicarea 2 - componenta specifică a sistemului hidraulic (F); cum aceasta era dependentă de revendicarea 1, doar dacă ar fi afectat condiţia unităţii invenţiei, ar putut-o înlătura integral pe cea principală; conform, Regulii 32-B-4: "O invenţie nu implică o activitate inventivă dacă rezolvă problema printr-o simplificare, fără să menţină cel puţin performanţele cunoscute din stadiul tehnicii"; or, simplificarea realizată prin soluţia nouă adoptată de inventatori, nu s-a contestat şi nici constatat de expertiza utilaj tehnologic a nu fi menţinut performanţa instalaţiei iniţiale sub aspectul rotirii (realizată acum cu grup motor reductor în loc de motor hidraulic) şi deplasării ţevii pe patul - devenit tren - cu linete în vederea răcirii în bazinul cu apă (iniţial prin imersie, apoi prin inundare), conform descrierii revendicării dosar I recurs şi pag. 11 raport exp. S..

Referitor la sistemul de răcire cu jeturi de apă (H şi J) - ce nu implică şi sistemul de răcire prin imersie (I) - s-a reţinut în primul rând, că modificarea nu a constat decât în renunţarea la utilizarea jetului interior (J); acesta era destinat călirii ţevilor de mari dimensiuni (a se vedea descrierea revendicărilor şi constatările expert S. coroborate cu susţinerile reclamanţilor, necontestate de pârâtă); prin adaptarea cuptorului CVP4 pentru comenzi de ţeavă de mici şi medii dimensiuni, sistemul de răcire cu jet interior a devenit inutil, operaţiunea fiind acoperită de sistemul de imersie/inundare în bazin; pe de altă parte, răcirea exterioară cu jet, este, potrivit aceloraşi constatări, identică, doar mai performantă şi, implicit benefică exclusiv pârâtei.

Pentru răcirea cu jet exterior (H), nu s-au adus modificări constructive, distructive de noutate, ci doar s-a mărit suprafaţa de acoperire a jetului de la aproximativ 0,75% la 0,84%, ceea ce a sporit doar performanţa răcirii, nu şi operaţiunea în sine, aşa cum a fost rezolvată prin soluţia inventivă.

Instanţa de apel a apreciat că nu poate fi ţinută de toate concluziile expertizei S., ele constituind numai elemente lăsate la libera convingere şi apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, urmând a fi avute în vedere doar de constatările de fapt, efectuate în prezenţa părţilor, şi care ţin de specializarea expertului, constatări ce fac dovada până la înscrierea în fals; ca atare, curtea de apel a stabilit că nu va valorifica aprecierile expertului cu privire la teoria echivalenţelor.

Totodată, s-a observat că la constatările tehnice ale expertizei S., pârâta nu a formulat obiecţiuni, deşi expertul său parte (T.) - acelaşi din dosarul de anulare brevet - a făcut multiple observaţii, chiar şi în legătură cu partea tehnică, constructivă a fiecărei componente a sistemelor instalaţiei. Drept urmare, acele susţineri rămân în afara analizei, instanţa de apel examinând probele administrate doar prin raportare la poziţia părţii.

Faţă de cele expuse, concluzia neechivocă a curţii de apel este aceea că, instalaţia deşi modificată, era acoperită de brevet, inclusiv în perioada 2008-2010, nefiind astfel exclusă eficienţa sa economică.

Referitor la chestiunea eficienţei economice, instanţa de apel a reţinut următoarele:

- la data încheierii contractului de cesiune nr. x/2001, Legea nr. 64/1991 nu cuprindea decât la art. 39 modul de determinare a drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorilor ("Drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract"). Însă, prin dezlegarea din dosar x/2009, s-a analizat apărarea pârâtei pe art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, la care s-a făcut referire şi prin decizia nr. 5467/2013 a ÎCCJ; "Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei", dar şi ca aplicare a art. 969-970 C. civ.

- în lămurirea noţiunii de eficienţă economică postcalculată vizată de contract, aspectele pretinse de pârâtă şi în prezenta cauză privind nevalabilitate formală şi de fond a adresei x/2005, metoda de calcul, neînregistrarea de profit pe unitate (nu pe utilizare instalaţie) au fost examinate conform regulilor instituite de art. 977 şi urm. din C. civ. din 1864, în dosar nr. x/2009 (decizia nr. 49/2010 a C. A. Bacău, dosar conex), intrând sub autoritate de lucru judecat, aşa cum legal s-a reţinut şi de tribunal.

Faţă de susţinerea nouă (pentru termenul din 5.08.2020, fila x) a pârâtei privind imposibilitatea anulării înscrisului nr. 4827/2007, se constată, că acesta întruneşte condiţia de act juridic, respectiv, manifestare de voinţă a conducerii din 2.03.2005, fiind un act unilateral ce a produs efecte juridice între părţile cauzei; prin urmare, cât timp valabilitatea sa de fond şi formă, nu a mai fost examinată printr-o acţiune separată (din 2009 la zi) şi nici în prezenta cauză, s-a apreciat că nu revine instanţei de apel sarcina a aduce noi dezlegări, ci este ţinută a le respecta pe cele deja statuate, chiar dacă vizează o altă perioadă.

- adresele x/2009 şi y/2011 nu au servit, în mod exclusiv, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor de către tribunal, ci au fost avute în vedere de expertiza contabilă doar în limitele în care se respecta metoda de calcul stabilită definitiv în dosarul nr. x şi în contextul în care pârâta nu a pus la dispoziţia completului sau a expertului (deşi i s-au solicitat constant) sume diferite din evidenţa sa pe reperele impuse de respectivul mod de calcul, deşi sarcina ţinerii la zi a acestor evidenţe, îi revenea conform art. 5 lit. d) contract.

- concluziile expertizei contabile V. au fost valorificate de prima instanţă în varianta ce utiliza acea metodă intrată în autoritate de lucru judecat; cumulativ, deducea timpilor de neuz ai instalaţiei pe perioada de staţionare a cuptorului CVP 4 (din diferite raţiuni) - dar tot raportat la ce informaţii a reuşit pârâta a pune la dispoziţie după nenumărate reveniri.

- concluziile expertului W. nu puteau avea relevanţă din moment ce, pe de o parte, se fonda pe situaţii ce erau în afara competenţei sale ţinând de invenţie, iar, pe de altă parte, susţineau o altă metodă decât cea stabilită a face parte din contract.

- o contraexpertiză nu era îndreptăţită atât timp cât părţii i s-a încuviinţat (la 2.05.2012, dosar fond) efectuarea unei variante potrivit susţinerilor sale (varianta de la dosar fond), iar împotriva sa nu au existat obiecţiuni; mai mult, această variantă a fost valorificată de tribunal, iar în apel nu s-au invocat şi nici probat alte aspecte pe care expertul contabil nu le-ar fi avut în vedere.

- interpretarea contractului se realizează potrivit art. 983 C. civ. din 1864 doar în situaţia în care nu se poate realiza interpretarea conform regulilor anterioare de la art. 977-983; or, interpretarea contractului (art. 9 lit. c) s-a efectuat în dosarul nr. x şi nu mai poate primi o nouă reinterpretare pe aceleaşi aspecte deja dezbătute.

Doar utilizarea/neutilizarea instalaţiei era un aspect nou, nejudecat anterior, iar asupra sa, instanţa de apel a apreciat, conform celor deja redate.

Instanţa de apel a apreciat a fi nerelevante pentru cauză şi invocarea de către pârâtă a pierderilor la nivelul societăţii în anii 2008-2010, întrucât reprezintă o chestiune diferită de cea a pierderilor din utilizarea instalaţiei la cuptorul CVP 4; pe de altă parte, s-a conchis că dacă pârâta aprecia că într-adevăr instalaţia nu avea eficienţă în mod real, nimic nu explică de ce a continuat exploatarea ei şi nu a renunţat la contract.

Apelanta-pârâtă a fost obligată la 17.477,5 RON cheltuieli de judecată (din suma totală de 36.010 RON, pretinsă cu acest titlu), ca în precedenta etapă procesuală a soluţionării apelului, sumă ce nu a fost contestată, după cum nu s-a făcut dovada unor cheltuieli ulterioare, în noua rejudecare.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat şi suspendarea executării deciziei recurate, atât pe cale de ordonanţă preşedinţială până la soluţionarea cererii de suspendare de instanţa de recurs, cât şi suspendarea executării, în continuare, până la soluţionarea recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.09.2020, pronunţată în temeiul art. 300 alin. (3) rap. la art. 403 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei recurate, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi decizii de către instanţa de recurs.

Cererea de suspendare adresată instanţei de recurs a rămas fără obiect la termenul de azi, având în vedere că la termenul anterior s-a învederat că unul dintre intimaţii-reclamanţi a decedat - B. -, astfel încât, soluţionarea cererii de suspendare a fost amânată pentru introducerea în cauză a moştenitorilor acestui intimat-reclamant; în aceste condiţii, după introducerea în cauză a moştenitorilor intimatului-reclamant menţionat, întrucât la termenul de azi s-a procedat la soluţionarea recursului, s-a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine că decizia recurată este criticabilă, în primul rând, pentru nesocotirea chestiunii esenţiale dezlegate prin prima decizie de casare, şi anume, faptul că neutilizarea în 2008-2010 a instalaţiei în forma brevetată este elementul determinant.

Recurenta susţine că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat prevederile art. 315 din C. proc. civ., prin nesocotirea dispoziţiilor deciziei de casare.

Se arată de către recurentă că apărarea sa esenţială în cauză a fost aceea că, în intervalul relevant, nu s-a folosit obiectul Brevetului şi, în consecinţă, în ipoteza existenţei unor diferenţe între instalaţia brevetată şi cea utilizată de societate, intimaţii nu sunt îndreptăţiţi la plata vreunei sume de bani.

Instanţa supremă, admiţându-i recursul în primul ciclu procesual, a validat această interpretare şi a reţinut [cu titlu obligatoriu, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ..], necesitatea stabilirii dacă societatea a folosit obiectul Brevetului (iar nu părţi din acesta sau o instalaţie diferită), în intervalul 2008-2010.

Mai exact, prin decizia nr. 5467/26.11.2013, ÎCCJ a stabilit:

"Pe tot parcursul judecăţii, recurenta-pârâtă a susţinut că invenţia nu a fost utilizată la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010. [..] Prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalaţia de călire a ţevilor, la care se referă brevetul de invenţie, a mai fost utilizat la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010 şi dacă instalaţia de călire a ţevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalaţia protejată de brevetul de invenţie."

Necesitatea administrării acestei probe care a justificat prima casare a fost motivată de instanţa supremă astfel:

"Curtea de apel, în motivarea soluţiei, a apreciat că nu s-a făcut dovada susţinerilor că invenţia nu a fost aplicată sau că procesul de producţie ar fi suferit vreo modificare faţă de perioada anterioară în temeiul probelor cu înscrisuri administrate."

"[cu alte cuvinte, instanţa nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt din cauza cu referire la utilizarea/neutilizarea instalaţiei şi, implicit la stabilirea existenţei vreunei eficiente economice rezultată din aplicarea obiectului brevetului."

Recurenta susţine că din cele anterior redate, rezultă că instanţa supremă, prin prima decizie de casare, a stabilit că pricina nu putea fi soluţionată fără a se stabili dacă societatea a utilizat sau nu instalaţia care formează obiectul brevetului, întrucât, doar urmare a utilizării acestei instalaţii (iar nu a uneia diferite sau a unor componente ale acesteia), puteau fi acordate sume de bani intimaţilor.

Aşadar, chestiunea esenţială ce trebuia dezlegată era existenţa/inexistenţa unor diferenţe între instalaţii.

Expertiza realizată de dl. expert S. a stabilit că:

"În perioada 2008-2010, instalaţia în forma brevetată nu a fost utilizată de către Societate: instalaţia utilizată efectiv de Societate în perioada relevantă este diferită de cea brevetată, diferenţele esenţiale între cele două soluţii tehnice (instalaţii) vizând: patul cu linete din Brevet a fost înlocuit în teren cu un tren cu linete; mecanism de transfer, D (în Brevet); diferenţa între imersare şi inundare; eliminarea sistemului de răcire interioară cu jeturi; înlocuirea motorului hidraulic; raportul dintre suprafeţele însumate ale orificiilor faţă de suprafeţele de alimentare ale capetelor ţevii.

Aşadar, s-a stabilit că instalaţia în forma brevetată nu a fost utilizată la cuptorul CVP4 în perioada 2008-2010 şi că instalaţia utilizată de Societate în perioada 2008-2010 este diferită de instalaţia protejată de brevetul de invenţie.

În consecinţă, în opinia recurentei, în rejudecare, instanţa de apel avea obligaţia de a analiza această probă, raportat la indicaţiile trasate prin decizia de casare. Din moment ce raportul de expertiză constata existenţa diferenţelor, se impunea admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii.

Se arată de către recurentă că este complet nerelevantă situaţia componentelor instalaţiei brevetate, atâta vreme cât aceasta era diferită de instalaţia folosită, iar existenţa per se a diferenţelor trebuia să fie singurul element de impact, potrivit deciziei de casare a ÎCCJ, din primul ciclu procesual.

Recurenta susţine că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, consecinţa nerespectării de către instanţa de rejudecare a dispoziţiilor şi statuărilor din decizia de casare atrage casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie pe care o solicită în principal, şi în prezentul recurs.

Pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată.

Se susţine că, ignorând chestiunea esenţială din dosar ce trebuia dezlegată (conform dispoziţiilor primei decizii de casare), respectiv folosirea sau nu a obiectului Brevetului, instanţa de apel "s-a concentrat" asupra unor chestiuni ce nu puteau avea vreun impact asupra speţei.

Concret, instanţa a reţinut că:

"despre instalaţia automată de călire a ţevilor aferentă cuptorului CVP4, exploatată de pârâtă pe anii 2008-2010, nu s-a pretins a fi alta decât cea de la încheierea contractului de cesiune şi nici că nu constituit opera reclamanţilor."

Considerentul este necorespunzător realităţii, în contextul în care tocmai acest aspect a determinat prima casare, astfel cum rezultă din paragrafele citate.

Totodată, recurenta arată că instanţa de apel a redat considerente care nu aveau niciun impact asupra speţei deduse judecăţii, fiind motive străine de pricină; astfel, se face referire la menţionarea situaţiei raporturilor juridice dintre părţi în perioada anilor 2002, 2004-2006, în condiţiile în care acea perioadă era lipsită de orice relevanţă pentru speţă curentă, din moment ce problema esenţială în cauză, neutilizarea instalaţiei în forma brevetată, a fost sesizată de către recurentă în anul 2012.

Aceasta individualizează şi alte considerente prin care sunt menţionate împrejurări neesenţiale pentru speţă, anume plata taxelor aferente pentru menţinerea în vigoare a brevetului ori faptul că la data punerii în funcţiune a instalaţiei şi la încheierea contractului de cesiune, reclamanţii erau angajaţii pârâtei, întrucât nici aceste aspecte nu au vreo legătură cu neutilizarea instalaţiei în forma protejată de Brevet, ceea ce constituia chestiunea esenţială pentru cauză.

De asemenea, pe temeiul aceluiaşi motiv de recurs - art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. - recurenta susţine că instanţa de apel trebuia să se raporteze la unica expertiză administrată în dosar, iar nu la opinia expertului parte dintr-un dosar paralel. Deşi nu a considerat necesar să ia în considerare raportul administrat în cauză, a apreciat relevant un punct de vedere al expertului parte din alt dosar, anume lucrarea expertului T. din dosarul nr. x/2009 - depusă şi invocată de pârâtă tot în susţinerea apărării analizate, menţionându-se că nu a fost validat acest punct de vedere de instanţa învestită cu soluţionarea acelui litigiu (sens în care s-a făcut trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 344/2014).

Totodată, se arată că în decizie s-a menţionat şi împrejurarea că reclamanţii sunt cei care în anul 2002 au efectuat modernizarea unora dintre componentele instalaţiei, însă, arată recurenta, chestiunea tratată nu are vreo importanţă în cauză, întrucât intimaţii-reclamanţi nu au pretins despăgubiri în baza echipamentului modificat, ci a obiectului Brevetului.

În aceste condiţii, instanţa de apel a concluzionat că nimic nu atestă a fi survenit, în fapt, o înlocuire integrală a instalaţiei automate de călire ţevi aferente cuptorului CVP 4, ci doar o modernizare/perfecţionare/readaptare a unora din soluţiile tehnice aduse de unele subansambluri indicate în brevet.

Recurenta susţine că prima decizie de casare nu a stabilit că se va analiza dacă a fost înlocuit echipamentul, ci dacă s-a folosit obiectul Brevetului; or, nefolosirea obiectului brevetului putea fi rezultatul înlocuirii sau modificării, astfel încât instanţa de apel a omis din analiza sa a doua ipoteză.

Recurenta critică şi luarea în considerare de către instanţa de apel a adresei emise de pârâtă sub nr. x/15.05.2008 (adică anterior depistării nefolosirii obiectului Brevetului, în anul 2012), înscris prin care se atesta că instalaţia vizată de contractul de cesiune nr. x/23.05.2001 este aplicată şi funcţiona la data respectivă în societate.

Pe de altă parte, mai arată recurenta, curtea de apel a reţinut aspecte imposibil de conciliat cu soluţia pronunţată, astfel:

"contractul de cesiune ce constituie unicul temei al litigiului de faţa, nu face distincţii ori divizări ale eficientei economice post calculate de art. 9 lit. c) pe părţile constructive ale instalaţiei ori pe revendicări, ci se raportează la instalaţia în integralitatea sa funcţională, fiind încheiat în considerarea tocmai a acestei funcţionalităţi asigurată faptic de instalaţie la încheierea sa."

În mod paradoxal, după ce face această constatare, instanţa respinge apelul.

În realitate, în opinia recurentei, acest argument conducea la admiterea apelului, pentru că fiind în prezenţa unei instalaţii care a fost modificată de cea în forma brevetată, nu se justifică acordarea unor sume de bani intimaţilor.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că "modificările constructive şi de tehnologice ale instalaţiei au fost recunoscute din martie 2012 de către reclamanţi şi s-au confirmat prin expertiza S., necontestată sub acest aspect de niciuna din părţi."

Or, în opinia recurentei, constatarea existenţei "modificărilor constructive şi de tehnologice ale instalaţiei" este, şi ea, imposibil de conciliat cu soluţia de respingere a apelului.

Faţă de toate aceste argumente, recurenta-pârâtă susţine că motivarea deciziei recurate nu întruneşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului, recurenta susţine că se impune admiterea recursului şi casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea motivării hotărârii cu respectarea normei invocate.

Practic, instanţa nu a examinat în mod real aspectele relevante în cauză, respectiv dacă instalaţia în forma brevetată a fost utilizată în perioada 2008-2010 de către societate. Concret, nu a motivat de ce a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat de dl. S., efectuată în al doilea ciclu procesual, care conchisese că societatea nu a utilizat obiectul Brevetului în intervalul dat; în schimb. în mod inexplicabil, instanţa a dedicat o bună parte din motivare unor aspecte care nu aveau legătură cu speţa (precum excepţia de neexecutare, plata taxelor, neînlocuirea echipamentului, eroarea asupra obiectului contractului, conduita societăţii anterior depistării nefolosirii echipamentului).

Recurenta invocă argumente în demonstrarea incidenţei art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., anume că instanţa de apel nu a evocat fondul cauzei.

Conform primei decizii de casare, soluţia din dosar depindea de un element tehnic, aspect ce nu putea fi dezlegat decât printr-o expertiză.

În dosar a fost administrat un singur raport de expertiză (doar acesta făcând parte în prezent din materialul probator), întocmit în cel de-al doilea ciclu procesual, care a constat că în perioada 2008-2010, instalaţia în forma brevetată nu a fost utilizată de către Societate; or, soluţia de admitere a pretenţiilor este incompatibilă cu raportul de expertiză care stabilea că obiectul Brevetului nu a fost folosit în anii 2008-2010.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel nu a evocat fondul, întrucât a ignorat proba esenţială administrată în cauza ca urmare a primei decizii de casare, raportându-se, în schimb, la zeci de aspecte care nu aveau vreo legătură cu problema ce trebuia dezlegată, tot conform primei decizii de casare.

Din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată este nemotivată şi a fost pronunţată cu încălcarea art. 64 alin. (6), (65) alin. (1)-(2) şi art. 18 alin. (1), (3) din Regulamentul din 2008 de aplicare a Legii nr. 64/1991 ("regulamentul"), art. 32 alin. (3), (6) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Doctrina relevantă defineşte elementul "echivalent" ca fiind un "element luat în considerare pentru determinarea întinderii protecţiei conferite prin brevet, în interpretarea elementelor specificate în revendicări. Se consideră că un element este echivalent dacă în cadrul invenţiei revendicate îndeplineşte aceeaşi funcţie în mod substanţial pentru a obţine acelaşi rezultat în mod substanţial."

Or. în mod greşit instanţa de apel nu a observat că, prin raportare la textele menţionate, legislaţia în materia brevetelor de invenţie asigură protecţia prin raportare strict la obiectul revendicării. Analiza revendicărilor se efectuează numai asupra elementelor prezentate după sintagma "caracterizat prin aceea că", adică a elementelor proprii, specifice, ce pot susţine brevetabilitatea, aceasta fiind partea "în care se expun, în mod concis, elementele tehnice noi ce definesc invenţia."

În concret, elementele specifice care au determinat acordarea Brevetului se referă la sistemul hidraulic şi la sistemul de răcire interioară cu jeturi sub presiune.

Raportul de expertiză administrat în cauză, întocmit de dl. S., a stabilit, prin raportare la cele menţionate mai sus, că instalaţia folosită de Societate în intervalul relevant este diferită, atât din punct de vedere constructiv, cât şi al modului de funcţionare şi al funcţionalităţii părţilor componente. Mai exact raportul, complet ignorat de către instanţa de apel, a reţinut că sistemul hidraulic şi sistemul de răcire interioară cu jeturi sub presiune au fost eliminate.

Recurenta învederează că, în speţă, instanţa a omis din analiza sa raportul de expertiză întocmit de dl. S. şi, implicit, şi toate normele invocate anterior.

În plus, curtea de apel, în cuprinsul considerentelor se raportează la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 64/1991, care se referă la acţiunea titularului brevetului împotriva terţilor care încalcă obiectul brevetului. Or, acest temei de drept nu are nicio legătură cu speţa, aspect care, încă o dată, demonstrează nemotivarea hotărârii.

Recurenta mai susţine, pe temeiul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ., că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 962, art. 977, art. 983 din C. civ., a art. 1200 - 1201 din C. civ., fiind dată şi cu încălcarea formelor de procedură.

În legătură cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1200, 1201 din C. civ., recurenta susţine că argumentul Curţii de Apel Bacău referitor la incidenţa unei prezumţii de lucru judecat, prin raportare la soluţia irevocabilă din dosarul nr. x/2009 (care a avut ca obiect pretenţii ale aceloraşi intimaţi din prezenta cauză, însă, pentru anul 2007), "validează" în mod eronat raţionamentul Tribunalului Neamţ.

Prin raportare la cadrul legal al prezumţiei de autoritate de lucru judecat, efectul pozitiv (de obligativitate) al autorităţii de lucru judecat se referă la faptul că:

"partea care a câştigat procesul [...] se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului."

Plecând de la această definiţie, rezultă că prezintă relevanţă: (i) ce desemnează noţiunea de "lucrul anterior judecat" şi (ii) partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Cu privire la primul element, sfera noţiunii de lucru anterior judecat, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, au statuat că lucrul anterior judecat ce se bucură de autoritate presupune recunoaşterea, printr-o hotărâre judecătorească, a unui drept dedus judecăţii, care derivă dintr-un raport juridic supus judecăţii.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea element, nu orice parte a unei hotărâri judecătoreşti se bucură de autoritate de lucru judecat, ci doar acele considerente decisive şi decizorii, astfel cum au sintetizat şi doctrina şi jurisprudenţa.

Recurenta susţine că în speţa de faţă este exclusă de plano autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care în dosarul menţionat, instanţele nu au făcut o analiză a clauzelor contractuale, ci au preluat ca atare doar concluziile raportului de expertiză.

Concret, prin sentinţa civilă nr. 45/25.01.2010, Tribunalul Neamţ a reţinut:

"întrucât calculul prezentat de reclamanţi nu a fost aprobat, potrivit procedurii tehnice, de consiliul de administraţie şi directorul generat al societăţii pârâte, iar, pe de alta parte, pârâta refuză culpabil să stabilească drepturile cuvenite inventatorilor, instanţa va stabili aceasta sumă pe baza concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a metodologiei de calcul utilizate anterior de părţile în litigiu (anii 2001-2006)";

Prin decizia civilă nr. 3285/04.04.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit: "fără a reanaliza proba cu expertiza, respectiv înscrisurile depuse ta dosar - deoarece această operaţiune este exclusiv atributul instanţei de fond - Înalta Curte reţine că, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel a stabilit că, de fapt, împrejurarea ca prin utilizarea invenţiei - chiar dacă recurenta nu a obţinut profit, a realizat o economie prin raţionalizarea consumurilor."

Faţă de aceste considerente, recurenta susţine că nu a existat o analiză pe această temă a instanţelor anterior menţionate, care să dea naştere unui considerent decisiv/decizoriu privind un drept recunoscut, din moment ce există doar o trimitere la un calculul efectuat de un expert.

Recurenta reiterează argumentul că pretenţiile din cele două dosare se referă la perioade de timp diferite. Or, eficienţa economică diferă de la an la an, astfel încât, un atare considerent nu poate lega altă instanţă. Dacă nu era aşa, atunci părţile nu ar fi stabilit un preţ variabil (anual), ci un preţ fix, pentru fiecare an în parte, din perioada de executare a contractului.

Drept urmare, nu se poate vorbi despre un drept dezlegat, întrucât dreptul trebuie apreciat an de an.

În concluzie, o hotărâre care confirmă un raport de expertiză vizând pretenţii pentru o perioadă de timp nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat într-un litigiu ulterior, care vizează un alt interval de timp, instanţele fiind ţinute să analizeze şi să stabilească drepturile reclamanţilor în raport cu elementele relevante aferente fiecărui nou interval de timp.

Ca atare, toate argumentele descrise mai sus demonstrează încălcarea regimului art. 1200 pct. 4 şi 1201 C. civ.. Dat fiind că suntem în prezenţa unor norme de drept material, dar care reprezintă şi sediului materiei unui mijloc de probă (prezumţia), recurenta arată că este atrasă incidenţa art. 304 pct. 9 şi 5 din C. proc. civ.

Tot din perspectiva încălcării prevederilor art. 315 din C. proc. civ., recurenta mai învederează următoarele:

Prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5467/26.11.2013, instanţa a reţinut că "funcţie de probele administrate, instanţa va reevalua puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în litigiul purtat anterior între părţi, ce a vizat drepturile cuvenite autorilor invenţiei pentru o perioadă anterioară celei din prezenta cauză, litigiu în care nu s~a invocat neutilizarea instalaţiei."

În temeiul acestei măsuri cu caracter obligatoriu, instanţa de apel era ţinută să efectueze o analiză punctuală a îndeplinirii condiţiilor legale privind prezumţia lucrului judecat prin raportare la probatoriul administrat în cauză privind nefolosirea obiectului Brevetului, atestată de raportul de expertiză întocmit de dl. S..

Curtea de Apel Bacău nu a făcut însă o atare analiză, aspect care rezultă fără echivoc din considerentul criticat:

"[...] interpretarea contractului (art. 9 lit. c) s-a efectuat în dosarul nr. x şi nu mai poate primi o nouă reinterpretare pe aceleaşi aspecte deja dezbătute."

Recurenta afirmă că se poate constata că instanţa de apel nu a realizat o "reevaluare" a puterii de lucru judecat, ci a confirmat, în termeni generali, interpretarea primei instanţe, ceea ce echivalează cu ignorarea unei dispoziţii obligatorii a instanţei de casare, astfel încât rezultă că sunt încălcate dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ., decizia fiind nemotivată şi din acest punct de vedere.

Decizia recurată a fost pronunţată cu art. 942, art. 962, art. 977, art. 983 din C. civ.

Sub un prim aspect, validând hotărârea primei instanţe de obligare la plata unor sume de bani pentru eficienţa economică a Brevetului, deşi Societatea înregistrase pierderi, soluţia Curţii de Apel Bacău a încălcat regulile fundamentale de interpretare a contractelor, prevăzute de art. 977, art. 962, art. 983 din C. civ.

În primul rând, aplicând regulile de interpretare consacrate de normele legale menţionate (interpretarea contractelor se face după voinţa comună a părţilor, obiectul convenţiilor este acela la care părţile se obligă, in dubio pro reo), rezultă că, în cauză, premisa pentru a se acorda sume de bani este să existe eficienţă economică, întrucât contractul a fost încheiat cu un scop comun ambelor părţi - obţinerea unor beneficii patrimoniale.

Pentru Societate, aceste beneficii presupuneau afectarea pozitivă a eficienţei economice prin creşterea acesteia, ca urmare a utilizării instalaţiei, iar pentru intimaţi, beneficiile constau în preţul contractului de cesiune, prin raportare la eficienţa economică.

Recurenta susţine că în toată perioada relevantă a suferit pierderi semnificative din activitate, respectiv: 183.598.863 RON în anul 2008, 203.106.549 RON în anul 2009 şi 111.279.267 RON în 2010.

Mai grav, în anul 2010, faţă de faptul că valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, potrivit art. 153 din Legea nr. 31/1990, recurenta s-a confruntat cu riscul dizolvării, fiind necesară adoptarea unor hotărâri ale adunării generale prin care acţionarii să decidă în privinţa dizolvării sau a majorării capitalului social.

În acest context, rezultă că premisa avută în vedere de părţi, din perspectiva beneficiilor pentru Societate, respectiv creşterea eficienţei economice, nu a fost îndeplinită în perioada relevantă (2008-2010), astfel încât acordarea unor sume de bani către cedenţi este lipsită de temei. Pe cale de consecinţă, confirmarea, de către instanţa de apel, a acestei soluţii este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea principiilor de interpretare a contractelor.

În al doilea rând, instanţa de apel a confirmat hotărârea Tribunalului Neamţ de acordare a sumelor individualizate în raportul de expertiză contabilă, deşi acestea nu ţineau cont de criteriul prevăzut contractual (al eficienţei economice), fiind încălcate, şi de această dată, principiile de interpretare a contractelor.

Convenţia părţilor [art. 9 lit. c) din contractul de cesiune] se referă la acordarea unor sume prin raportare la calculul eficienţei economice aferente anului precedent: metoda de care se prevalează intimaţii (din adresa nr. x/25.02.2005), preluată de raportul de expertiză, temei al sumelor acordate de prima instanţă, validate prin soluţia apel, priveşte calculul economiilor realizate/estimate prin pretinsa utilizare a instalaţiei la care se referă Brevetul, adică o metodă care nu cuantifică eficienţa economică, menţionată drept criteriu în Contractul de cesiune.

Raţionalizarea consumurilor, criteriu de cuantificare a sumelor pretins datorate, de care s-au prevalat intimaţii se rezumă doar la prezentarea unor consumuri (gaz metan, apă etc.) aferente (i) cuptorului vizat de instalaţia obiect al Brevetului şi (ii) cuptorului de călit ţevi utilizat anterior. Or, eficienţa economică presupune, în cadrul raportului dintre efect şi efort, o analiză a unor elemente complexe, cum ar fi costurile de producţie, profitul etc. În consecinţă, simpla comparaţie a unor costuri din ani succesivi nu ia în calcul elemente specifice eficienţei economice.

De altfel, instanţa de apel nici nu a analizat raportul de expertiză, deşi a validat sumele stabilite prin acesta.

În al treilea rând. în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că adresa conţinând metoda de calcul respectivă îndeplineşte condiţiile unui act juridic, adică a unuia care dă naştere la drepturi şi obligaţii.

Or, art. 942 din C. civ., aplicabil şi actelor juridice unilaterale, prevede astfel: "contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinse între dânşii un raport juridic."

Adresa menţionată nu dă naştere dreptul intimaţilor de a încasa sumele relevante şi nici obligaţiei Societăţii de a le achita, ci reprezintă un simplu calcul. Contractul de cesiune are natura unui act juridic (şi care dă naştere obligaţiei de plată, în măsura în care instalaţia în forma brevetată era folosită şi se obţinea eficienţă economică). În plus, sumele în discuţie nu sunt solicitate de către intimaţi în temeiul adresei, ci în temeiul Contractului de cesiune.

În al patrulea rând, cele anterior menţionate conduc şi la nelegalitatea soluţiei de respingere a probei cu expertiză contabilă, solicitată de către recurentă în apel.

În acest context, sub un alt aspect, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, având în vedere că a validat sumele stabilite prin raportul de expertiză contabilă administrat în primă instanţă, fără a analiza criticile formulate de pârâtă prin apel. Astfel, instanţa s-a limitat, în esenţă, să se raporteze la faptul că art. 983 din C. civ. instituie un criteriu subsidiar de interpretare, omiţând complet celelalte criterii (care se corelau cu in dubio pro reo).

În termen legal, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care, în principal, au invocat, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor dezvoltate în ipotezele de recurs indicate de recurentă, întrucât recurenta formulează critici privind modalitatea de interpretare a materialului probator al cauzei; în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele arătate, pe larg, în întâmpinare.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, nefiind întrunite cerinţele art. 306 din C. proc. civ. pentru aplicarea acestei sancţiuni procedurale, întrucât, deşi în mare parte criticile dezvoltate în cadrul memoriului de recurs privesc aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, recurenta a dezvoltat şi argumente de natură a se încadra în ipotezele de nelegalitate pe care le-a invocat, anume art. 304 pct. 5, pct. 7 şi 9 din C. proc. civ., astfel cum va rezulta din analiza ce urmează.

Recursul formulat este însă nefondat, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de nelegalitate susţinute de recurentă.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta invocă un motiv de ordin procedural, anume nerespectarea deciziei de casare, critică susceptibilă de încadrare şi analizare pe temeiul art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., în acelaşi context, invocându-se şi motivul de recurs de la art. 304 pct. 7.

Având în vedere ciclurile procesuale care s-au derulat în cauză, astfel cum rezultă din expozeul deciziei de faţă, precum şi din considerentele deciziei recurate, se impune precizarea că, din perspectiva acestei critici, relevantă este decizia de casare nr. 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întrucât ultima decizie de casare (nr. 1108/4.06.2019) a privit exclusiv motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., anume că apelul a fost soluţionat de către un complet din compunerea căruia a făcut parte un judecător incompatibil; în consecinţă, în aplicarea art. 105 din C. proc. civ., prin aceeaşi decizie de casare, s-a constatat nulitatea actelor de procedură efectuate în etapa rejudecării apelului finalizat prin pronunţarea deciziei civile nr. 299/20.03.2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Ca atare, în această nouă etapă procesuală, finalizată prin pronunţarea deciziei recurate, după aplicarea celor stabilite prin decizia de casare nr. 1108/4.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la modalitatea de alcătuire a completului, instanţa de apel, în rejudecare, era ţinută de respectarea şi aplicarea celor stabilite prin decizia anterioară de casare - decizia nr. 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin această decizie, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a respins obiecţiunile formulate de reclamanţi la raportul de expertiză în specialitatea utilaj tehnologic, efectuat de dl. expert S., curtea de apel constatând că aceste obiecţiuni reluau punctul de vedere al expertului-parte al reclamanţilor, astfel încât s-a arătat că va aprecia asupra raportului de expertiză şi prin evaluarea acestui punct de vedere al expertului parte.

Or, din considerentele deciziei recurate în acea etapă procesuală - decizia civilă nr. 177/3.02.2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă -, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că instanţa de apel nu a analizat şi punctul de vedere al expertului-parte al reclamanţilor ce conţinea criticile însuşite de reclamanţi, referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei, prin raportare la unele concepte care se regăsesc în Legea nr. 64/1991 şi Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, referitoare la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet, cu privire specială asupra teoriei echivalenţelor şi nu a arătat de ce aceste apărări sunt neîntemeiate.

Aceeaşi instanţă de casare a stabilit că prin simpla identificare, potrivit propriei specializări, de către expertul în specialitatea utilaj tehnologic, a elementelor diferite a două utilaje, de exemplu, a părţilor componente, a efectului produs prin înlocuirea unora dintre acestea, a modului de funcţionare, nu reprezintă în sine încălcarea specializării expertului, atât timp cât instanţa, pe baza acestor constatări, face propria analiză şi propria încadrare a împrejurărilor de fapt în dispoziţiile legale corespunzătoare.

Totodată, s-a apreciat că persoana de specialitate în domeniu la care se referă art. 64 alin. (6) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, pentru care ar apărea evident că prin utilizarea unui alt element se obţine în mod esenţial acelaşi rezultat ca şi cel care se obţine prin elementul specificat în revendicări, este cea din domeniul de aplicare a invenţiei, iar nu din domeniul proprietăţii intelectuale.

Expertiza de specialitate în discuţie era destinată verificării apărării esenţiale a pârâtei în prezenta cauză, anume neutilizarea instalaţiei brevetate, apărare nouă în litigiul de faţă, având ca obiect pretenţiile băneşti ale inventatorilor pentru perioada 2008-2010 şi care se constituia într-o circumstanţă de fapt diferită faţă de litigiile anterioare, ce au vizat pretenţiile aceloraşi reclamanţi pentru anul 2007 şi, anterior, anul 2003.

Această împrejurarea nouă este cea care a împiedicat aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat al deciziei civile nr. 3285/8.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (decizia pronunţată în recurs în litigiul destinat pretenţiilor pentru anul 2007), întrucât în litigiile anterioare, pârâta nu a invocat o astfel de apărare, iar chestiunea utilizării/neutilizării invenţiei brevetate nu a constituit o chestiune disputată, susceptibilă de a fi dezlegată de instanţă.

Astfel cum instanţa de apel a reţinut prin decizia recurată, neutilizarea invenţiei protejate prin brevet la cuptorul CVP 4 a fost invocată pentru prima dată de către pârâtă prin susţinerile orale de la termenul din 7.03.2012, în faţa primei instanţe, pârâta argumentând că a luat cunoştinţă ea însăşi despre această împrejurare din constatările Raportului nr. x/16.02.2012 (act intern al acesteia) şi opinia expertului său T. din dosarul x/2009

În acest context, Înalta Curte constată că, instanţa de apel, în rejudecare, a identificat în mod corect limitele casării, precum şi dezlegările obligatorii ce i se impuneau în soluţionarea cauzei, corespunzătoare reluării judecăţii, dând şi părţilor, la termenul de dezbateri asupra fondului apelului, lămuririle necesare (între altele, imposibilitatea valorificării expertizei R., ca urmare a ultimei casări, prin efectul aplicării art. 105 din C. proc. civ.).

Se constată că şi recurenta indică în mod corect că apărarea sa cu privire la neutilizarea invenţiei brevetate constituia împrejurarea de fapt neclarificată în ciclurile procesuale anterioare (cu corecta aplicarea a dispoziţiilor legale şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale stabilite de lege în favoarea părţilor în procesul civil), având în vedere că prin decizia de casare 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a sancţionat respingerea de către instanţa de apel a obiecţiunilor reclamanţilor pentru un motiv care nu a fost respectat, anume, nu s-a procedat, la momentul soluţionării apelului, şi la evaluarea punctului de vedere al expertului-parte al reclamanţilor, însuşit de aceştia pentru formularea obiecţiunilor, încălcându-se în acest fel drepturile procesuale ale acestora.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurenta este în eroare cu privire la faptul că împrejurarea esenţială ce trebuia dezlegată era existenţa/inexistenţa unor diferenţe între instalaţii - obiectul brevetului şi cea utlilizată în cadrul societăţii -, întrucât această susţinere este una incompletă, pentru că simpla existenţă a unor diferenţe între cele două instalaţii nu reprezintă acelaşi lucru cu noţiunea de instalaţii diferite, deoarece utilizarea unei instalaţii cu anumite modificări constructive, circumscrise însă aceluiaşi scop urmărit prin invenţie, în sensul obţinerii aceluiaşi rezultat tehnic, de natură a constitui elemente echivalente celor protejate prin brevet, nu înseamnă că invenţia nu a fost utilizată de către societate.

În aceste condiţii, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, prin decizia de casare nu s-a stabilit cu valoare de dezlegare obligatorie necesitatea efectuării unei noi expertize fie în specialitatea utilaj tehnologic, fie în specialitatea proprietate industrială, ci obligaţia ca, în rejudecare, să se verifice şi susţinerile reclamanţilor exprimate în cuprinsul obiecţiunilor formulate la expertiza S. şi prin care aceştia reclamau faptul că expertul nu a luat în considerare susţinerile lor referitoare la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet şi verificarea teoriei echivalenţelor, în raport de prevederile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 şi Regula 64 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Ca atare, instanţa de apel avea obligaţia să procedeze ea însăşi la verificarea susţinerilor reclamanţilor referitoare la teoria echivalenţelor, pornind de la constatările cu caracter tehnic ale expertului, dar realizând încadrarea împrejurărilor de fapt în dispoziţiile legale corespunzătoare.

Se constată că instanţa de apel a procedat la o analiză directă a susţinerilor reclamanţilor (chiar dacă nu au fost apreciate ca obiecţiuni propriu-zise la raportul de expertiză), raportându-se la constatările de natură tehnică ale expertului judiciar (dl. expert S.), dar realizând cenzurarea concluziilor acestuia din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile, întrucât aceasta constituie o dezlegare în drept, care este în sarcina instanţei de judecată, astfel cum s-a stabilit deja prin decizia de casare nr. 1079/17.05.2016.

Contrar susţinerilor recurentei, nu se poate imputa curţii de apel că a valorificat opinia expertului parte dintr-un dosar paralel, susţinere care ar fi fost de natură a revela încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil - principiul nemijlocirii administrării probelor -, întrucât, astfel cum s-a redat anterior, raportarea instanţei la punctul de vedere al reclamanţilor împotriva expertizei efectuate de către dl. expert S. (prin care îşi însuşeau opinia expertului lor parte) era o îndrumare obligatorie stabilită prin decizia de casare nr. 1079/17.05.2016.

În plus, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit în mod argumentat că nu se verifică apărarea pârâtei cu privire la neutilizarea invenţiei protejate prin brevet la cuptorul CVP 4, date fiind dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, întrucât instalaţia utilizată de către pârâtă este acoperită de revendicările din brevet, deoarece modificările constructive pe care aceasta le-a revela se bazează pe elemente echivalente revendicărilor din brevet, în sensul Regulii 64 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Asupra aplicării acestor norme de către instanţa de apel, iar nu cu privire la modalitatea de apreciere a expertizei şi a celorlalte probe administrate în cauză, astfel cum tinde recurenta, se va reveni în cuprinsul prezentei decizii, la momentul analizării motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, identificarea de către recurentă a unor argumente pretins străine de natura cauzei, chiar în măsura în care acestea s-ar verifica, Înalta Curte constată că o atare împrejurare nu constituie un motiv de casare, ci un motiv de modificare a deciziei, însă, numai în cazul în care argumentele străine de natura cauzei erau singurele care îşi propuneau să demonstreze şi să susţină soluţia pronunţată sau în cazul în care argumentele proprii şi adecvate dezlegărilor presupuse de speţă (redate alături de cele pretins străine de cauză) conduceau la o altă soluţie decât cea pronunţată prin hotărârea recurată.

În schimb, dacă în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate sunt identificabile anumite argumente care nu erau neapărat necesare în construirea raţionamentului logico-juridic al soluţiei adoptate, acestea capătă statutul unor considerente indiferente, fără relevanţă în economia speţei.

Astfel, menţionarea în cuprinsul deciziei recurate a unor circumstanţe privind istoricul raporturilor juridice dintre părţi şi conduita acestora în intervalul 2002, 2004-2006 este lipsită de orice consecinţe juridice în speţă, întrucât curtea de apel, astfel cum s-a arătat, s-a raportat în mod detaliat la momentul în care pârâta a susţinut că ar fi aflat că nu este folosit obiectul brevetului, anume în anul 2012, circumstanţă factuală importantă pentru speţă.

Concluzia este identică şi în privinţa altor circumstanţe menţionate de recurentă ca inutile pentru soluţia pronunţată, anume plata taxelor aferente pentru menţinerea în vigoare a brevetului ori faptul că la data punerii în funcţiune a instalaţiei şi la încheierea contractului de cesiune, reclamanţii erau angajaţii pârâtei, ori argumentul a contrario decurgând din invocarea art. 34 din Legea nr. 64/1991, întrucât aceste constatări ale instanţei de apel nu au alterat premisele importante pentru cauză şi nu au fost de natură a denatura analiza juridică efectuată de instanţa de apel, constatare suficientă pentru instanţa de recurs care efectuează exclusiv un control de legalitate.

Numai în măsura în care aceste considerente ar fi reprezentat anumite dezlegări în drept care, într-un eventual context viitor ar avea un potenţial prejudiciabil pentru recurentă, rămânea deschisă posibilitatea pentru instanţa de recurs de a le înlătura din cuprinsul motivării hotărârii atacate, aspecte care ar trebui să se regăsească în considerentele deciziei pronunţate în recurs, având în vedere că sub imperiul C. proc. civ. din 1865 hotărârea recurată poate fi reformată cu privire la considerente, doar în această modalitate.

Premisele enunţate nu sunt însă întrunite în cauză, întrucât Înalta Curte constată că acele considerentele indiferente sau supraabundente nu conţin dezlegări în drept, astfel că nu sunt supuse cenzurii instanţei de recurs şi, deci, decizia nu poate fi reformată pe acest temei.

Tot din perspectiva art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susţine că prin decizia de casare nu s-a stabilit că se va analiza dacă a fost înlocuit echipamentul, ci dacă s-a folosit obiectul Brevetului; or, nefolosirea obiectului brevetului putea fi rezultatul înlocuirii sau modificării, astfel încât, în opinia sa, instanţa de apel a omis din analiză cea de-a doua ipoteză.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât este lipsită de relevanţă din perspectiva întrunirii exigenţelor normei de la art. 261 alin. (1) pct. 5 ori ale art. 315 din C. proc. civ.

Împrejurarea că instanţa de apel a enunţat toate variantele teoretice care puteau constitui cauza apărării pârâtei cu referire la neutilizarea obiectului brevetului (anume fie înlocuirea instalaţiei date în funcţiune în anul 2002 şi care s-ar fi putut produce oricând anterior anului 2012 când a pretins că a luat cunoştinţă că ar folosi o altă instalaţie decât cea acoperită de brevet ori efectuarea unor modificări constructive la instalaţia automată de răcire a ţevilor, anterioare anului 2012, care ar fi permis concluzia neutilizării obiectului brevetului), nu a constituit decât un demers de stabilire a premiselor de analiză în construirea raţionamentului logico-juridic al soluţiei pronunţate.

În plus, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a omis să analizeze a doua ipoteză, ci, dimpotrivă este varianta reţinută şi analizată pe baza expertizei efectuate de dl. expert S. şi prin încadrarea corespunzătoare a constatărilor de natură tehnică ale expertului în dispoziţiile legale aplicabile, acordând modificărilor constructive ale instalaţiei, semnificaţia unor elemente echivalente revendicărilor din brevet.

Curtea de apel nu a înlăturat expertiza, astfel cum greşit susţine recurenta, ci doar, prin aplicarea art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 a stabilit că modificările constructive ale instalaţiei, astfel cum au fost identificate de expert, nu au condus la o instalaţie diferită decât cea care constituie obiectul brevetului deţinut de către recurentă şi la modificarea sensului acţiunii invenţiei, astfel încât să permită concluzia că aceasta nu foloseşte obiectul brevetului.

În consecinţă, Înalta Curte va înlătura ca nefondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 şi pct. 7 din C. proc. civ., întrucât se constată că instanţa de apel a respectat limitele stabilite prin deciziile de casare şi dezlegările obligatorii ale instanţelor de recurs, prezentând argumente pertinente, concludente şi convingătoare în demonstrarea soluţiei adoptate, prin decizia recurată fiind analizat fondul cauzei, contrar celor afirmate de către recurentă.

Într-un al doilea set de motive de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ., recurenta susţine, din nou, că decizia recurată este nemotivată şi că a fost pronunţată cu încălcarea art. 64 alin. (6), (65) alin. (1)-(2) şi art. 18 alin. (1), (3) din Regulamentul din 2008 de aplicare a Legii nr. 64/1991, precum şi a art. 32 alin. (3), (6) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel, după stabilirea circumstanţelor de fapt esenţiale din această perspectivă, a procedat la evaluarea apărării intimaţilor-reclamanţi constând în teoria echivalenţelor, în sensul celor prevăzute de art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, potrivit celor stabilite prin decizia de casare, pornind de la cele constatate prin expertiza efectuată în specialitatea utilaj tehnologic de către dl. expert S..

Art. 32 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 64/1991 stabilesc astfel:

"(3) Întinderea protecţiei conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată, descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor.

(...)

(6) Pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări. Dacă obiectul brevetului este un procedeu, protecţia conferită de brevet se extinde la produsul obţinut în mod direct prin procedeul brevetat."

Invenţia în litigiu are ca obiect un produs, astfel cum este descris în revendicarea 1, revendicare principală, anume o instalaţie definită tehnic prin elemente constitutive, rolul funcţional al fiecărui element, legătura dintre acestea, relaţii constructive, funcţionale şi de poziţie dintre elementele constitutive, iar revendicările 2 şi 3 sunt dependente de prima, ceea ce înseamnă că dezvoltă sau explicitează elementele tehnice, deja enunţate în revendicarea independentă sau varianta de realizare a obiectului invenţiei, cu condiţia respectării unităţii invenţiei, astfel cum prevede Regula 15 alin. (7) din H.G. nr. 152/1992 de aprobare a Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991, sub imperiul căruia brevetul a fost eliberat.

Curtea de apel a reţinut din raportul de expertiză că instalaţia utilizată de către pârâtă, încă din anul 2002 (în forma modificată invocată de către pârâtă, dar despre care ar fi luat cunoştinţă în anul 2012), nu mai conţine revendicarea 2, anume componenta specifică sistemului hidraulic, ceea ce a reprezentat o simplificare a invenţiei realizate tot de către inventatori; s-a apreciat că această modificare constructivă nu a afectat condiţia unităţii invenţiei, dat fiind caracterul revendicării 2 de revendicare dependentă de cea principală, revendicarea 1.

S-a mai constatat că prin expertiza de referinţă nu s-a constatat (şi nici pârâta nu a contestat), că simplificarea menţionată nu a afectat perfomanţa instalaţiei iniţiale sub aspectul rotirii (efectuată cu un grup motor reductor în loc de motor hidraulic, precum în varianta descrisă în brevet) şi sub aspectul deplasării tevii pe trenul cu linete (care a înlocuit patul cu linete) în vederea răcirii în bazinul cu apă (iniţial, prin imersie, apoi, prin inundare).

În ceea ce priveşte sistemul de răcire cu jeturi de apă, s-a reţinut că modificarea faţă de varianta descrisă în brevet a constat în renunţarea la utilizarea jetului interior care era destinat călirii ţevilor de mari dimensiuni; prin adaptarea cuptorului CVP 4 pentru ţevi de dimensiuni medii şi mici, sistemul de răcire cu jet interior a devenit inutil, întrucât operaţiunea de răcire a fost asigurată de sistemul de inundare în bazin; or, răcirea exterioară cu jet este, conform aceleiaşi expertize, identică din punct de vedere al efectului, însă mai performantă.

Referitor la răcirea cu jet exterior (ca element specificat în revendicări), instanţa de apel a constatat, din acelaşi raport de expertiză, că nu au fost aduse modificări constructive, ci doar s-a mărit suprafaţa de acoperire a jetului de la aproximativ 0,75% la 0,84%, ceea ce a sporit performanţa răcirii, fără ca această modificare să altereze soluţia tehnică, astfel cum a fost rezolvată prin brevet.

În considerarea acestor constatări, instanţa de apel a apreciat că nu poate valida concluzia expertului în sensul că instalaţia utilizată de către pârâtă este diferită de cea care constituie obiectul brevetului, concluzie infirmată argumentat prin aplicarea teoriei echivalenţelor, în sensul celor prevăzute de art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, dublată şi de argumente pertinente privind regimul juridic al unei invenţii de perfecţionare.

Înalta Curte apreciază că pentru a se putea considera că recurenta-pârâtă nu utilizează invenţia astfel cum a fost brevetată nu era suficient să se constate că au intervenit anumite modificări constructive, deoarece, potrivit teoriei echivalenţelor, invenţia este protejată în esenţa sa, iar pentru aceasta se iau în considerare elemente echivalente celor specificate în revendicări.

Astfel, numai dacă elementul sau caracteristica înlocuite ori modificate conduc la schimbarea sensului acţiunii invenţiei sau a scopului esenţial al acesteia ori dacă modificarea operată determină o altă funcţie sau un rezultat diferit decât cel preconizat prin invenţie, având aptitudinea de a reprezenta un pas inventiv nou faţă de stadiul tehnicii, teoria echivalenţelor nu se verifică.

Or, într-o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1996, instanţa de apel a demonstrat şi concluzionat că modificările descrise în raportul de expertiză sunt destinate a servi aceluiaşi scop esenţial al obiectului invenţiei descris în brevet şi a asigura un rezultat identic cu cel pe care invenţia şi l-a propus, fiind elemente echivalente celor protejate prin invenţie.

Ca atare, a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul neutilizării invenţiei protejate prin brevet la cuptorul CVP 4 în perioada de referinţă a litigiului, 2008-2010.

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurentă că referirea instanţei de apel la prevederile art. 34 din lege (neincidente în speţă) nu este un argument de natură a susţine nemotivarea soluţiei ce presupunea analiza motivelor de apel pe care aceasta le-a invocat, ci a reprezentat un argument de analogie şi de explicitare a limitelor în care apărarea pârâtei putea fi analizată şi ar fi putut produce efecte, în raport cu obiectul dosarului de faţă (pretenţii decurgând din exploatarea invenţiei, în baza raporturilor contractuale cu inventatorii); în plus, astfel cum s-a arătat, curtea de apel a analizat, interpretat şi aplicat dispoziţiile legale direct incidente în speţă, astfel că, se apreciază că dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. au fost pe deplin respectate.

Faţă de cele anterior redate, Înalta Curte constată că nu se verifică susţinerile recurentei nici din această perspectivă, astfel că nu sunt întrunite condiţiile descrise de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ.

Într-un ultim set de motive de recurs, recurenta dezvoltă critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 962, art. 977, art. 983 din C. civ., dar şi art. 1200 - 1201 din C. civ., în ceea ce priveşte confirmarea soluţiei de primă instanţă referitoare la despăgubirile acordate reclamanţilor în temeiul art. 9 lit. c) din contractul de cesiune nr. x/23.05.2001 încheiat între părţi.

Obiectul pricinii constă în solicitarea reclamanţilor de a le fi achitate de către pârâtă, pentru intervalul 2008-2010, drepturile băneşti cuvenite din exploatarea invenţiei ai cărei autori sunt, conform celor stabilite prin contractul de cesiune nr. x/23.05.2001, încheiat între părţi, în condiţiile art. 5 alin. (1) şi art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, forma iniţială a legii.

Cauza raportului juridic obligaţional îl constituie contractul de cesiune perfectat între reclamanţi, în calitate de inventatori, şi pârâtă, în calitate de titular al brevetului, prin care, conform clauzei de la art. 9 lit. c) din contract, pârâta s-a obligat să achite reclamanţilor, anual, 10% din eficienţa economică post calculată, criteriu convenţional.

În verificarea soluţiei primei instanţe, pronunţate asupra fondului cauzei, deşi părţile propuneau interpretări diferite în ceea ce priveşte criteriul convenit de ele şi pe baza căruia trebuia determinate drepturile patrimoniale ale inventatorilor, un procent din eficienţa economică, curtea de apel s-a raportat la împrejurarea că, asupra acestui aspect există deja o dezlegare jurisdicţională care se opune cu autoritate de lucru judecat şi în cauza de faţă.

Anterior, între aceleaşi părţi, s-a derulat un alt litigiu prin care reclamanţii au pretins de la pârâtă plata drepturilor băneşti ce li se cuveneau în baza aceluiaşi contract de cesiune, pentru exploatarea invenţiei de către aceeaşi recurentă-pârâtă în cursul anului 2007.

Această cauză a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 şi a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 45/2010 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 49/3.05.2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 3285/8.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Cu excepţia elementului de diferenţă dintre acel litigiu şi cel de faţă - susţinerea pârâtei că nu a utilizat invenţia în intervalul de referinţă pentru pricina de faţă (2008-2010), apărare infirmată, conform celor expuse mai sus, dezlegările instanţelor din acea cauză, în privinţa aspectelor în care cele două speţe se suprapun, se impun şi în această judecată ulterioară cu autoritate de lucru judecat sau prin valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat, în aplicarea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi 1202 din C. civ. din 1864.

Or, noţiunea de "eficienţă economică" (post calculată) prevăzută de părţi în contractul de cesiune ca fiind criteriul convenţional pe baza căruia se vor determina drepturile băneşti anuale cuvenite inventatorilor, prin aplicarea unui procent de 10%, a constituit obiect de dispută între păţi şi în litigiul menţionat.

Drept urmare, acest criteriu a primit deja o dezlegare jurisdicţională în urma dezbaterilor contradictorii ale părţilor, în cuprinsul unor considerente decizorii, după verificarea poziţiei procesuale a fiecărei părţi referitoare la acest aspect. În cadrul acelui litigiu, recurenta pricinii de faţă a avut aceeaşi susţineri pentru lămurirea înţelesului acestei sintagme, în sensul că eficienţa economică trebuie înţeleasă ca fiind profitul suplimentar realizat prin utilizarea invenţiei, susţinere care însă a fost infirmată de instanţa de recurs.

În cauza menţionată, instanţa supremă a lămurit această clauză contractuală, stabilind că eficienţa economică - chiar dacă pârâta nu a realizat profit - are în vedere împrejurarea că prin utilizarea invenţiei aceasta a realizat o economie prin raţionalizarea consumurilor, întrucât prin folosirea vechii instalaţii de călire a ţevilor, iar nu a celei brevetate, ar fi avut consumuri şi costuri mai mari şi, prin urmare, pierderi.

Acest înţeles conceptual al noţiunii de eficienţă economică post calculată este cel care a fost şi trebuia a fi avut în vedere şi în pricina de faţă, fiind criteriul aplicat cu ocazia efectuării raportului de expertiză contabilă la prima instanţă (expertiza V.).

În plus, instanţa de apel a arătat motivele pentru care nu a procedat la admiterea unei contraexpertize în apel. Astfel, pe de o parte, pentru expertiza efectuată la prima instanţă s-a încuviinţat un obiectiv conform şi susţinerilor pârâtei, iar pe de altă parte, nu au fost indicate în apel alte aspecte de natură a putea conduce la necesitatea refacerii probei în calea de atac, în condiţiile art. 295 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

În acest context, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal s-a raportat la efectul pozitiv al lucrului anterior judecat în ceea ce priveşte acest criteriu convenţional, inserat în clauza de la art. 9 lit. c) din contractul de cesiune nr. x/2001, pentru confirmarea modalităţii de determinare a drepturilor patrimoniale ale intimaţilor reclamanţi şi pentru intervalul dedus judecăţii în cauza de faţă - 2008-2010.

Drept urmare, Înalta Curte constată a fi lipsite de finalitate criticile recurentei prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 962, art. 977 şi 983 din C. civ., întrucât curtea de apel, chiar dacă s-a referit şi la aceste temeiuri juridice, nu a făcut o evaluare proprie, nemijlocită a clauzei menţionate, context în care ar fi fost adecvată utilizarea regulilor legale de interpretare a clauzelor contractuale, ci, fără echivoc a dat prevalenţă prezumţiei legale a lucrului judecat cu privire la această chestiune litigioasă.

Contrar susţinerilor recurentei, reevaluarea autorităţii de lucru judecat stabilită prin decizia de casare nr. 5467/26.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a vizat exclusiv chestiunea nouă, nesusţinută de pârâtă în litigiul generat de neplata drepturilor inventatorilor pentru anul 2007 (dosar nr. x/2009 al Tribunalului Neamţ), anume invocarea de către pârâtă a neutilizării la cuptorul CVP 4 în perioada aferentă acestei pricini a invenţiei protejate de brevet.

Întrucât autoritatea de lucru judecat este operantă câtă vreme împrejurările pe care s-a fundamentat judecata anterioară rămân neschimbate (potrivit regulii rebus sic stantibus), această împrejurare nouă în litigiul de faţă a atras necesitatea cercetării efective, directe, nemijlocite de instanţele învestite cu soluţionarea cauzei de faţă, a acestei apărări a pârâtei, având în vedere că asupra acestui aspect nu exista o judecată anterioară,

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind întrunite cerinţele cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 sau 9 din acelaşi Cod.

Intimaţii-reclamanţi au învederat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. Q. S.A. Roman împotriva deciziei civile nr. 330 din data de 5 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2020.