Inadmissibility of cassation appeal in property restitution under Law 165/2013 due to statutory limit to appeal remedy

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia pentru Compensarea Imobilelor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să constate ca fiind intervenită compensaţia între creanţa reclamantului şi cea a pârâţilor cu privire la suma ce face obiectul titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, respectiv a dosarului de executare nr. 370/2011 aflat pe rolul B.E.J. B..

Reclamantul a solicitat ca, în situaţia în care se va respinge primul capăt de cerere, să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea titlurilor de plată pentru suma de 170.972 RON, reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor ce i se cuvin, conform titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, emis în dosarul de despăgubiri nr. 17480/FFCC/2009 pentru suma totală de 427.430 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor devenite scadente conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

2. Sentinţa Tribunalului Olt

Prin încheierea din 29 ianuarie 2016, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei competenţei materiale; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a constatat că nu are calitate procesuală pasivă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor; a admis, în parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constatând că aceasta nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capătul 3 al cererii, având calitate cu privire la celelalte petite; a unit celelalte excepţii invocate de această pârâtă, cu fondul; a admis, în parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor Publice, constatând că nu are calitate procesuală pasivă cu privire la capetele 1 şi 2 ale cererii.

Prin sentinţa nr. 184 din 15 februarie 2017, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Roman prin Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor; a compensat creanţa reclamantului de 427.430 RON, stabilită prin decizia nr. 10750/FF/18.02.2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu suma de 427.430 RON, reprezentând parte din creanţa datorată de reclamant pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit sentinţei civile nr. 91/2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2012; a respins cererea privind compensarea formulată în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins celelalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâţii, ca rămase fără obiect; a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind puterea lucrului judecat şi inadmisibilităţii acţiunii privind compensarea, invocate de pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia nr. 7818 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 184 din 15 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu motivarea că deciziile pronunţate de ANRP în condiţiile cauzei se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

4. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin încheierea din 23 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei materiale şi a necompetenţei funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă; a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect compensaţia legală; a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatarea intervenirii compensaţiei; a respins, ca neîntemeiată, excepţia puterii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect compensaţia legală; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la toate capetele de cerere; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a unit cu fondul cauzei excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 170.972 RON reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa nr. 1683 din 20 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă a admis capătul de cerere formulat, în principal, de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice; a constatat intervenită compensaţia legală între creanţa stabilită în favoarea reclamantului prin decizia nr. 10750/FF/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cuantum total de 427.430 RON şi creanţa deţinută de pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva reclamantului, rezultată din sentinţa civilă nr. 7762/09.07.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în cuantum de 475.435,31 RON, până la concurenţa celei mai mici creanţe, respectiv în limita sumei de 427.430 RON; a constatat, ca rămase fără obiect, capetele subsidiare de cerere, precum şi excepţiile ridicate cu privire la acestea, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, şi excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect plata primelor două tranşe din creanţa invocată de reclamant.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin decizia nr. 1993A din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a apelului declarat de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant A., de apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 20 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 8.

Prin rezoluţia din 27 februarie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

4. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în privinţa recursului declarat împotriva deciziei nr. 1993 din 11 decembrie 2019 a curţii de apel, calea de atac nu este admisibilă, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) din lege sunt supuse doar apelului.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părţile nu au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin rezoluţia din 2 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la 26 noiembrie 2020, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. la 15 aprilie 2016, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia pentru Compensarea Imobilelor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să constate ca fiind intervenită compensaţia între creanţa reclamantului şi cea a pârâţilor cu privire la suma ce face obiectul titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, respectiv a dosarului de executare nr. 370/2011 aflat pe rolul B.E.J. B., iar în situaţia în care se va respinge primul capăt de cerere, să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea titlurilor de plată pentru suma de 170.972 RON, reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor ce i se cuvin, conform titlului de despăgubire nr. 10750/FF/2010, emis în dosarul de despăgubiri nr. 17480/FFCC/2009 pentru suma totală de 427.430 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 170.972 RON, reprezentând primele două tranşe ale despăgubirilor devenite scadente conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Decizia nr. 10750/FF din 18 februarie 2010 a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza sentinţei civile nr. 3364 din 20 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2008, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al recurentului pentru suprafaţa de 34 ha situat pe raza comunei Pleşoiu, jud. Olt.

Ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin decizie, a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea recurentului pentru suma de 427.430 RON, stabilită în baza raportului de evaluare nr. x/2009, întocmit în dosarul nr. x/2009

În speţă, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 165/2013, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizie definitivă, la momentul calificării naturii juridice a litigiului şi stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

Art. 34 din Legea nr. 165/2013 a stabilit procedura şi termenele de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 si 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

De asemenea, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede următoarele:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Din interpretarea textelor procedurale mai sus menţionate, rezultă că hotărârile pronunţate în materia Legii nr. 165/2013 nu sunt susceptibile de exercitarea controlului judiciar al recursului.

Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 1993A din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului.

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.

Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză de reclamantul A. va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1993 A din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.