Negatory action rejected as municipality asserted only contractual right to payment, not real right over building; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu Municipiul Craiova prin Primar şi Primăria Municipiului Craiova, să se constate faptul că pârâţii nu au niciun drept real asupra imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Craiova, strada x, numărul 1, Parcul Nicolae Romanescu- Complexul Comercial Debarcader.

2. Hotărârea Tribunalului Dolj

Prin sentinţa civilă nr. 717 din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Dolj a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, excepţie invocată de către pârâtul Municipiul Craiova prin întâmpinare; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă

Prin decizia nr. 1001 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 717 din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

La 3 august 2020, împotriva deciziei nr. 1001 din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel nu prezintă în mod concret motivele pe care îşi întemeiază decizia de respingere a apelului, limitându-se doar la a enumera în motivare aspectele reţinute de către instanţa de fond în sentinţa pronunţată, iar hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că, prin interpretarea dată, se concluzionează că cererea de chemare în judecată nu se circumscrie definiţiei acţiunii negatorii. A susţinut că pârâţii solicită de la recurentă plata lipsei de folosinţă pentru un teren asupra căruia aceştia exercită numai nuda proprietate, dreptul de uz şi uzufruct aparţinând recurentei, care îl foloseşte şi îi culege fructele. A învederat că pârâţii solicită de la reclamantă fructele terenului, respectiv rezultatul uzufructului, aspect ce se circumscrie în mod definitoriu în contextul acţiunii negatorii promovate. A mai arătat că, în mod tacit, pârâtele recunosc în favoarea reclamantei un drept de superficie asupra terenului, proprietatea acestora, atât timp cât nu au solicitat decât plata uzufructului, practic plata superficiei.

5. Apărările formulate în cauză

La 24 ianuarie 2020, intimaţii Municipiul Craiova prin Primar şi Primăria Municipiului Craiova au depus întâmpinare, prin care au invocat, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii negatorii, prevăzute de art. 564 C. civ., intimaţii nefiind titulari ai unui dezmembrământ al dreptului de proprietate; aceştia nu au pretins alt drept real cu privire la imobilul construcţie situat în Craiova, b-dul x nr. 1.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia invocată şi decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Excepţia nulităţii recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C .pr.civilă.

Recurenţa a indicat ca motive de casare dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" (pct. 6), respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" (pct. 8).

Intimaţii au invocat, însă, că aceste motive de casare nu sunt incidente în cauză, context în care recursul ar fi nul conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea nulităţii intervine şi "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată nu este motivată, instanţa de apel limitându-se doar la a enumera în motivare aspectele reţinute de către instanţa de fond în sentinţa pronunţată.

Din această perspectivă, se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv lipsa motivării proprii a instanţei de apel.

Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a indicat în mod expres ce dispoziţii de drept material au fost aplicate greşit de instanţa de apel; totuşi, în expunerea motivelor de recurs a arătat că au fost greşit avute în vedere dispoziţiile ce vizează acţiunea negatorie, prevederi pe care şi-a întemeiat acţiunea, sub acest aspect fiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută cât timp motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acestea urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

2. Recursul

Conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit acestui text de lege, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate, obligativitatea motivării hotărârilor constituind o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen în concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Atât timp cât în considerente instanţa nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Nici motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti nu corespunde exigenţelor suscitatului text, întrucât lipsa de consistenţă a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar.

Raportând consideraţiile teoretice de mai sus la decizia pronunţată de curtea de apel, ce face obiect al recursului, Înalta Curte observă, răspunzând criticilor din recurs referitoare la faptul că instanţa de apel s-a limitat la enumerarea în motivare a aspectelor reţinute de către instanţa de fond în sentinţa pronunţată, că aceste apărări nu sunt fondate.

Sub acest aspect se observă că hotărârea apelată este argumentată în fapt şi în drept, dezlegarea dată de instanţa de fond problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ale instanţei de apel care conduc la soluţia din dispozitiv.

Raportat la cele consemnate în considerentele hotărârii atacate, se constată că instanţa de apel şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 564 C. civ., în raport de situaţia de fapt reţinută, împrejurare ce nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a concluzionat în sensul că existenţa concomitentă a două drepturi de proprietate, cel al reclamantei asupra imobilului construcţie şi cel al pârâţilor asupra terenului pe care a fost edificată construcţia nu dă naştere vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv că niciun element din conţinutul juridic al dreptului de proprietate asupra construcţiei (posesia, folosinţa, dispoziţia) nu a fost transferat în patrimoniul pârâţilor şi nu este exercitat de aceştia. Între părţi a luat naştere un raport juridic obligaţional generat de îngrădirea folosinţei asupra terenului proprietatea pârâţilor prin ocupaţiunea exercitată de reclamantă ca urmare a edificării construcţiei, în al cărui conţinut intră dreptul acestora de creanţă, de a pretinde de la proprietarul construcţiei o sumă de bani, iar acest raport juridic nu poate fi confundat cu un eventual drept rezultat din fragmentarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiei.

Recurenta a invocat, în cauză, de asemenea, aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează acţiunea negatorie, instanţa de apel soluţionând astfel eronat cererea de chemare în judecată, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Critica formulată în cadrul acestui motiv de recurs vizează modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materia acţiunii negatorii. În acest sens, recurenta a învederat că intimaţii recunosc în favoarea acesteia un drept de superficie asupra terenului, având în vedere solicitarea lor de plată a lipsei de folosinţă pentru terenul asupra căruia intimaţii exercită numai nuda proprietate, în timp ce dreptul de uz şi uzufruct aparţine recurentei, care îl foloseşte şi îi culege fructele.

Se constată că nu este fondată această critică, în mod just instanţa de apel a aplicat şi interpretat prevederile legale, considerând că acţiunea negatorie, promovată de reclamantă, este neîntemeiată.

Potrivit art. 564 C. civ., "Proprietarul poate intenta acţiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său."

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se observă că, prin sentinţa civilă nr. 15784 din 18 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea apelului, s-a statuat cu putere de lucru judecat că, prin sentinţa nr. 479 din 14 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2006, s-a reţinut, de asemenea, cu putere de lucru judecat, că societatea-reclamantă S.C. A. S.A. este proprietara unei construcţii denumită Debarcader cu destinaţia restaurant, potrivit Protocolului de predare-primire aferent divizării societăţii S.C. A. S.A., încheiat în iunie 2000, construcţie care se află amplasată pe terenul situat în Parcul Nicolae Romanescu, în suprafaţă de 1115 mp., teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Craiova, aflat în administrarea Consiliului Local Craiova.

Făcând dovada dreptului său de proprietate, reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală activă, însă nu a dovedit îndeplinirea celorlalte condiţii ale acţiunii negatorii. Astfel, nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că pârâţii pretind a fi titularii vreunui drept real asupra construcţiei, dintre cele enumerate la art. 551 pct. 2-6 C. civ., astfel încât, în speţă, să se regăsească situaţia premisă a aplicării art. 564 C. civ.. Pârâţii, în cuprinsul întâmpinării formulate în faţa instanţei de fond, arată că sunt proprietarii terenului situat în Parcul Nicolae Romanescu, recunoscând calitatea de proprietar a reclamantei asupra construcţiei, fără a invoca, în favoarea lor, existenţa unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra construcţiei, astfel cum pretinde recurenta.

Susţinerile recurentei din cadrul memoriului de recurs cu privire la îndeplinirea condiţiilor acţiunii negatorii, motivat de faptul că intimaţii solicită de la recurentă plata lipsei de folosinţă pentru terenul asupra căruia aceştia exercită numai nuda proprietate, în timp ce dreptul de uz şi uzufruct aparţine recurentei, care îl foloseşte şi îi culege fructele acestuia, nu pot fi primite. Se invocă drept argument un eventual dezmembrământ asupra terenului, proprietatea pârâţilor, şi nu asupra construcţiei, proprietatea reclamantei, astfel încât să se verifice ipoteza prevăzută de art. 564 C. civ.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile acţiunii negatorii, prevăzute de art. 564 C. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat împotriva împotriva deciziei nr. 1001 din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 1001 din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.