BAAR as compensation body: application of RCA late payment penalties and mandatory reasoning for moral damages reduction in accident liability

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la data de 17 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) şi cu participarea intervenientului forţat B., să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.954,09 RON, reprezentând daune materiale, la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, şi la plata de penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, 1357 C. civ. şi Regulamentul nr. 864/11.07.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 743 din 18 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi cu intervenientul forţat B..

S-a dispus obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamantul A. a sumei de 30.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi a sumei de 2.184 RON, cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantului A. privind obligarea Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata de penalităţi de întârziere.

A fost obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamantul A. a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România şi reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 225 A din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 743 din 18 iulie 2018 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON în favoarea reclamantului A..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, recurentul A. a declarat recurs, criticile invocate, în măsura în care nu se referă la situaţia de fapt şi probele administrate, fiind încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în mod nelegal a fost respins ca inadmisibil motivul de apel legat de daunele materiale solicitate, dovedite ca având legătură directă cu accidentul, având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) şi alin. (5), raportat la art. 11 din Legea nr. 132/2017, art. 26 alin. (1) lit. a) din Norma nr. 20/2017, precum şi dispoziţiile art. 1387 alin. (1) C. civ., care vizează prejudiciile materiale ce trebuie acoperite în caz de accident.

Se învederează că se renunţă la solicitarea privind suma de 63 RON, reprezentând realizarea raportului de expertiză medico-legală, şi se detaliază cheltuielile care au avut legătură cu accidentul, apreciindu-se că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de suplimentare a prejudiciului material pentru cheltuielile ulterioare pronunţării hotărârii.

Susţine recurentul că în mod greşit s-a apreciat că solicitarea acestor ultime cheltuieli este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa de apel trebuia să acorde reclamantului toate cheltuielile care sunt în legătură cu prejudiciul.

Recurentul susţine că instanţa de apel nu a argumentat motivul pentru care nu a avut în vedere aceste prejudicii materiale şi că decizia apelată este nemotivată sub aspectul soluţiei de diminuare a cuantumului despăgubirilor morale.

În aprecierea acestora nu s-a ţinut cont de practica constantă a instanţelor de judecată sau de principiul echităţii, principiu ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O în materia daunelor morale şi pe care instanţa de judecată trebuie să îl aplice în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz, păstrându-se un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, precum şi între persoanele vătămate ce urmează a fi despăgubite în speţe similare, nefiind respectat astfel principiul egalităţii în faţa legii, cât şi cel al nediscriminării.

În reaprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel nu a analizat situaţia personală a recurentului-reclamant, întreaga perioadă de suferinţă fizică şi psihică a acestuia, modul în care accidentul de circulaţie a afectat nivelul de trai al recurentului având în vedere că a rămas cu incapacitate adaptivă de 10%, aspecte pe care trebuia să le aibă în vedere în aplicarea dispoziţiilor art. 41 din CEDO.

De asemenea, se mai susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de practica constantă a instanţelor din România în privinţa numărului de zile de îngrijiri medicale efective şi de întreaga perioadă de suferinţă a reclamantului.

Apreciază că, raportat la data accidentului de circulaţie, 16 martie 2018, norma de drept incidentă este Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de circulaţie şi tramvaie, în vigoare din 12 iulie 2017, precum şi Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, în vigoare din 1 august 2017, acestea fiind aplicabile atât asigurătorului RCA, cât şi BAAR, neexistând o prevedere legală care să excludă BAAR de a despăgubi persoanele prejudiciate în alt mod sau într-un fel mai limitat decât orice al asigurător RCA, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Ultimul motiv de recurs vizează faptul că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (4), (5) şi 6, prin raportare la art. 33 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 cu privire la regulile de dezdăunare a persoanelor prejudiciate în urma accidentelor rutiere, în cazul neachitării de către pârât a despăgubirilor în termen de 10 zile de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea acesteia, respectiv că nu au fost acordate penalităţile în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenite, respectiv stabilite prin hotărârea judecătorească începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acesteia.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 octombrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 225A din 24 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 26 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele anterioare, constă în aceea că reclamantul-recurent A. a fost accidentat prin fapta intervenientului - forţat B., de nerespectare a normelor rutiere, dar şi de conducere a unui autovehicul fără a deţine o asigurare RCA, la data de 16.03.2018, în Ungaria, sens în care, faţă de leziunile suferite de recurentul-reclamant, pârâta-intimata BAAR a fost obligată la a-l dezdăuna, în calitatea sa de organism de plată a despăgubirilor, dar şi în vederea protejării persoanelor prejudiciate în urma unor accidentelor de circulaţie.

Raportat la data accidentului de circulaţie, 16.03.2018, se confirmă susţinerile recurentului, în sensul că norma de drept incidentă este Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 12 iunie 2017 şi Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial, nr. 624 din 01 august 2017.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în mod nelegal a fost respins ca inadmisibil motivul de apel legat de daunele materiale solicitate, dovedite ca având legătură directă cu accidentul, faţă de dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) şi alin. (5), raportat la art. 11 din Legea nr. 132/2017, art. 26 alin. (1) lit. a) din Norma nr. 20/2017, precum şi dispoziţiile art. 1387 alin. (1) C. civ., care vizează prejudiciile materiale ce trebuie acoperite în caz de accident.

Potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017, "în calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces".

De asemenea, conform art. 33 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.

În aceste condiţii, pârâtului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 132/2017, ce vizează riscurile acoperite de către asigurătorul RCA şi are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, dar şi ale art. 26 alin. (1) lit. a) din Norma nr. 20/2017.

Potrivit acestor din urmă dispoziţii, la stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane se au în vedere în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii: (i) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probate cu documente justificative, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; (ii) venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activităţi desfăşurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; (iii) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; (iv) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; (v) cheltuielile cu asistenţi personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; (vi) prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

Cu privire la prejudiciul material ce i-a fost produs, astfel cum a fost stabilit de către instanţele anterioare, recurentul reclamant susţine că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de acordare a prejudiciului material pentru cheltuielile ulterioare spitalizării, dar şi pentru cele intervenite după pronunţarea hotărârii, respectiv pentru restul sumei de 1.010,09 RON, deşi au fost cheltuieli efectuate în legătură directă cu prejudiciul produs prin fapta intervenientului-forţat.

Referitor la aceste sume, Curtea de Apel Cluj a reţinut că motivul de apel privind daunele materiale este inadmisibil, întrucât sumele în discuţie nu au fost solicitate în faţa instanţei de fond, ci direct în faţa instanţei de apel, şi, deşi fac parte tot din categoria daunelor materiale, sumele în discuţie provin din surse diferite.

Studiind cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 17.10.2018, Înalta Curte constată că reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată să fie obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata sumei de 2.954,09 RON, reprezentând daune materiale, instanţa admiţând în parte această solicitare, numai cu privire la suma de 2.184 RON.

Instanţa de fond a arătat în motivarea acestei soluţii faptul că au fost dovedite cheltuieli cu traducerea şi obţinerea actelor de la autorităţile maghiare în cuantum de 1.345,9 RON şi că, deşi s-au depus şi bonuri de motorină în cuantum total de 549,69 RON, acestea nu vor fi acordate de instanţa de judecată, deoarece, aceste bonuri de carburant au fost emise ulterior datei externării din spitalul din Ungaria, în luna aprilie 2018.

În apel, reclamantul a susţinut că, chiar dacă sunt ulterioare datei la care a fost externat din spitalul din Ungaria, aceasta nu înseamnă că nu a făcut alte drumuri cu autoturismul personal la consulturi medicale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare şi C., dar şi analize şi achiziţionări de medicamente etc.. Bonurile fiscale pe care le-a depus ataşate acţiunii sunt doar o parte din costurile combustibilului suportat de reclamant cu deplasările din localitatea de domiciliu în Baia Mare, la medici . . . . . . . . . .Acest prejudiciu material este unul cert, fiind suportat în totalitatea lui de către reclamant, cheltuieli cauzate prin fapta intervenientului-forţat, astfel că pârâtul, va trebui să îl dezdăuneze pe reclamant pentru întreg prejudiciul, potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ. "Prejudiciul se repară integral...".

Ca atare, apelantul a criticat faptul că instanţa de fond, în mod nefondat, nu a avut în vedere toate cheltuielile suportate de reclamant din cauza faptei intervenientului-forţat, dovedite cu bonuri şi chitanţe, dar şi alte înscrisuri în strânsă legătură cu acestea, care deja fuseseră depuse în faţa instanţei de fond şi analizate de către aceasta, fiind respinse pe fond, iar nu ca un fine de neprimire, generat, spre exemplu de aplicarea sancţiunii decăderii instituită de art. 204 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, cu privire la suma de 549,69 RON, reprezentând contravaloare carburant, în mod greşit Curtea a apreciat că nu au fost solicitate primei instanţe şi au sursă diferită de cele solicitate în faţa instanţei de fond, că nu reprezintă aceeaşi pretenţie ..., aceasta fiind o cerere nouă în apel.

În situaţia în care aceste cheltuieli au făcut obiectul analizei tribunalului, nu se poate considera că reprezintă cereri noi, efectuate direct în calea de atac a apelului, astfel încât în mod greşit a fost respins ca inadmisibil motivul de apel referitor la modul de stabilire a prejudiciului material, nefiind argumentat motivul pentru care nu au fost acordate aceste prejudicii materiale.

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căror, casarea unor hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest caz de casare impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel care urmează a analiza fiecare sumă solicitată instanţei de fond ca făcând parte din prejudiciul material şi contestată în calea de atac a apelului.

În măsura în care, în apel au fost solicitate şi alte sume decât cele solicitate tribunalului, se va verifica incidenţa sau nu a dispoziţiilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora în apel se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală, respectiv dacă despăgubirile solicitate ulterior se subsumează sau nu obiectului iniţial, prin prisma aceleiaşi surse de provenienţă pentru fiecare categorie de prejudiciu material în parte.

În cadrul unui alt motiv de recurs se susţine că decizia apelată este nemotivată şi sub aspectul soluţiei de diminuare a cuantumului despăgubirilor morale, invocându-se, în esenţă, şi o dezlegare nelegală, cu nesocotirea criticilor de cuantificare şi evaluare a daunelor morale, tradusă în diminuarea cuantumului acestora la o valoare prea mică.

Subordonând analiza legalităţii deciziei de apel criticilor deduse judecăţii în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată cu care s-a adresat instanţelor, reclamantul a solicitat obligarea la repararea prejudiciilor de ordin material şi moral suferite în urma accidentării sale de către intervenient, a pârâtului, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, care, conform prevederilor legale (art. 33 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, citat anterior) sunt stabilite întocmai ca cele ce vizează asigurătorii de răspundere civilă delictuală.

Reţinând ca fiind dovedite şi întrunite în cauză condiţiile angajării răspunderii civile delictuale şi, de asemenea, în considerarea consecinţelor de ordin fizic şi moral suportate de reclamantul-victimă a accidentului rutier, prin hotărârea primei instanţe a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 30.000 de euro cu titlu de daune morale.

Prin hotărârea pronunţată, tribunalul a arătat că " Privitor la daunele morale se reţine faptul că s-a dovedit în dosar producerea anumitor afecţiuni medicale care au necesitat îngrijiri medicale în cuantum de 80-85 de zile la coloana cervicală. Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor a reieşit suferinţa pe care a avut-o reclamantul pe perioada spitalizării şi imediat după, perioadă în care era ajutat doar de soţia sa inclusiv pentru a se hrăni. De altfel, suferinţa a fost dată şi de purtarea acelui guler cervical, ori de afectarea nivelului de trai, după cum au relevat şi martorii. În prezent depoziţiile acestora au relevat că reclamantul nu mai poate lucra ca şi înainte, făcând doar curse scurte ca şi şofer, dar şi faptul că modul de viaţă i-a fost afectat, devenind o persoană mai închisă în sine, mai puţin comunicativă şi veselă - filele nr. x). Suferinţa psihică a fost mai mare şi datorită copiilor reclamantului care erau trişti şi supăraţi, după cum au învederat martorii. Este evident faptul că reclamantul a suferit o traumă, fiind nevoit să suporte dureri fizice datorită imobilizării sale. Totodată imobilizarea unei persoane şi imposibilitatea acesteia de a se autoîngriji, cu tot ce implică aceasta, generează suferinţe psihice.

Criticată în apelul pârâtului ca fiind vădit exagerată, această parte a soluţiei primei instanţe a fost schimbată prin decizia atacată în sensul diminuării cuantumului daunelor morale la 50.000 de RON, în loc de 30.000 de euro, cât se stabilise iniţial în faţa tribunalului.

Măsura dispusă a fost argumentată în sensul că "apelul este fondat deoarece scopul acordării daunelor morale este reprezentat de realizarea unei satisfacţii morale pentru suferinţele de acelaşi ordin (moral), iar nu pentru a se realiza o satisfacţie materială, că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, şi o mare doză de apreciere şi aproximare, fapt explicabil în raport de natura nepatrimonială a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc, iar în condiţiile în care criteriile de determinare a întinderii prejudiciului moral şi a cuantumului daunelor morale nu sunt prevăzute legal, rămâne la latitudinea instanţei să identifice modalitatea adecvată de alinare a suferinţelor psihice cauzate de prejudiciul psihic suferit, cu respectarea principiului echităţii şi cu asigurarea unui caracter rezonabil al daunelor morale acordate.

Din acest motiv, al caracterului rezonabil şi echitabil al sumelor acordate cu titlul de daune morale, Curtea a considerat pe baza propriei aprecieri că suma de 50.000 RON este mai aptă să asigure un echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, mai în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, însă fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără justă cauză, cum ar putea fi posibil raportat la alte sume sensibil mai mari, respectiv suma de 30.000 euro stabilită de instanţa de fond."

Aceste considerente arătate mai sus au fost considerate valabile şi pentru apelul reclamantului, arătându-se că, în condiţiile în care criteriile de determinare a întinderii prejudiciului moral şi a cuantumului daunelor morale nu sunt prevăzute legal, rămâne la latitudinea instanţei să identifice modalitatea adecvată de alinare a suferinţelor psihice cauzate de prejudiciul suferit, cu respectarea principiului echităţii şi cu asigurarea unui caracter rezonabil al daunelor morale acordate.

Astfel justificată, măsura instanţei de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptăţită critica recurentului-reclamant care a susţinut că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a decis reducerea considerabilă a sumei acordate cu titlu de daune morale de către tribunal.

Aşa cum se observă din studierea considerentelor hotărârii atacate, diminuarea sumelor recunoscute cu titlu de reparaţie a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamant în urma accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost a fost justificată prin una şi aceeaşi frază care trimite la latitudinea instanţei de a identifica modalitatea adecvată de alinare a suferinţelor psihice cauzate de prejudiciul suferit, cu respectarea principiului echităţii şi cu asigurarea unui caracter rezonabil.

Trimiterea este doar una formală, de vreme ce nu se explică modul în care criteriile în raport de care se stabileşte prejudiciul, precum circumstanţele producerii faptei prejudiciabile, vârsta reclamantului, suferinţele fizice şi psihice, impactul asupra vieţii sale sociale şi profesionale, etc, au funcţionat (de fiecare dată în parte) în sensul determinării unui anume nivel al cuantumului despăgubirilor ori în sensul diminuării acestuia.

Apare, astfel, îndreptăţită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că, modul în care a fost realizată judecata în apel dovedeşte că instanţa a primit şi a avut în vedere exclusiv susţinerile pârâtului, partea constatând că în hotărârea primei instanţe i-au fost acordate daune morale într-un anumit cuantum, cu o anume justificare şi că, în apel, fără a analiza criteriile avute în vedere de prima instanţă sau invocate prin cererea de chemare în judecată, cuantumul daunelor morale acordat iniţial a fost drastic diminuat.

Raportându-se în analiza sa la un cuantum al daunelor morale acordat prin hotărârea primei instanţe, curtea de apel nu putea diminua în mod considerabil acest cuantum fără a arăta şi argumentele care fac diferenţa între aprecierile sale şi cele ale primei instanţe, chiar dacă măsura sa a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privinţa cărora instanţele statuează, de principiu, în echitate, după cum ea însăşi reţine.

Însă, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanţă în privinţa daunelor morale şi nici nu poate să legitimeze o soluţie care, în absenţa argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunţat caracter discreţionar.

Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile art. 174-179 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

Apreciind, pentru motivele arătate, că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării soluţiei dată cererii reclamantului de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi va casa decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare şi cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte critici ale recursului reclamantului, prin care acesta a susţinut că valoarea acordată cu acest titlu dovedeşte o nesocotire/ignorare a criteriilor doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral, critici a căror analiză în recurs nu a putut fi realizată, pe de o parte dată fiind nemotivarea hotărârii curţii de apel, iar, pe de altă parte, ca urmare a aprecierii caracterului întemeiat al motivului de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs ce vizează faptul că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (4), (5) şi 6, prin raportare la art. 33 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 cu privire la regulile de dezdăunare a persoanelor prejudiciate în urma accidentelor rutiere, respectiv acordarea penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire stabilite prin hotărârea judecătorească, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a acesteia, în cazul neachitării/îndeplinirii defectuoase/întârzierii plăţii de către pârât a despăgubirilor în termen de 10 zile de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit textelor invocate în cererea de recurs, respectiv art. 21 alin. (4), (5) şi 6 din Legea nr. 132/2017, (4) despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F. (5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.

După cum se poate lesne observa toate aceste texte fac referire la asigurătorul RCA, motiv pentru care instanţele anterioare au apreciat că nu sunt aplicabile şi pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Recurentul invocă incidenţa dispoziţiilor art. 33 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora în calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor fiind stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.

Or, în considerarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) ale Legii nr. 132/2017, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi are printre atribuţii şi pe cea de birou naţional auto şi de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33 din aceeaşi lege.

Conform art. 32 alin. (6) din acelaşi act normativ, în exercitarea acestor atribuţii, BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

În noţiunea de cheltuieli legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire intră şi cele legate de achitarea penalităţilor de întârziere pe care un asigurător le-ar fi achitat persoanei vătămate în condiţiile art. 21 alin. (4), (5) şi 6 din Legea nr. 132/2017 în cazul neachitării/îndeplinirii defectuoase/întârzierii plăţii despăgubirilor în termen de 10 zile de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Dispoziţiile art. 21 din Constituţia României consacră accesul liber la justiţie ca drept fundamental, prevăzându-se că "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Acest drept fundamental este prevăzut şi în art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit căruia:

"orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor sale...".

În considerarea acestor argumente, soluţia ca BAAR să se subroge în toate obligaţiile privind plata despăgubirilor de către un asigurator RCA, inclusiv în cea de garantarea de plată imediată a acestora prin prisma aplicării unor sancţiuni pecuniare de genul penalităţilor în discuţie, apare ca fiind justificată şi de faptul că referitor la exerciţiul aceluiaşi drept nu se poate accepta existenţa unui tratament juridic diferit cu privire la aceeaşi categorie de persoane care se adresează justiţiei şi care invocă împrejurări de fapt şi de drept similare, urmărind acelaşi scop.

Cu alte cuvinte, nu este de admis ca în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, victime ale accidentelor rutiere, unii să îşi poată valorifica toate drepturile prevăzute de lege faţă de o entitate juridică (asiguratorul RCA), iar alţii, faţă de o altă persoană juridică, să nu aibă aceleaşi garanţii, deşi legea o impune.

De altfel, pe lângă dispoziţiile Legii nr. 132/2017, anterior citate, o dovadă în sensul că BAAR este asimilat unui asigurător în privinţa tuturor aspectelor de stabilire şi plată a despăgubirilor (inclusiv de garantare a plăţii în termenul de 10 zile de la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a prejudiciului) sunt şi dispoziţiile normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.

Astfel, potrivit art. 29 din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, oferta de despăgubire este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, iar, conform art. 39 alin. (3) din aceeaşi normă, asigurătorii RCA, BAAR sau FGA, emit documentul de constatare respectând caracterul unic corespunzător fiecărui eveniment.

De altfel, chiar intimatul pârât, în cuprinsul întâmpinării formulate, nu contestă, ci chiar susţine că este un garant în ceea ce priveşte celeritatea dezdăunării părţii prejudiciate, celeritate care implică inclusiv virarea sumei stabilită de instanţa judecătorească cu titlu de prejudiciu într-un termen cât mai scurt.

Acesta nu formulează apărări cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4), (5) şi 6 prin raportare la art. 32 şi 33 din Legea nr. 132/2017, ci cu privire la momentul de la care trebuie acordate penalităţile (moment care, de altfel, nu este contestat de recurent), apreciind că, "singura posibilitate de obligare la plata unei penalităţi în sarcina noastră, poate fi începând cu cea de a 11-a zi de la data la care hotărârea a rămas definitivă".

În aceste condiţii, soluţia instanţei de apel de a respinge cererea de acordare a penalităţilor în cuantum de 0,2%/zi întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de stabilire a acesteia, a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 132/2017, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 225A din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi, ca urmare a casării deciziei recurate, va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, care va avea în vedere modalitatea în care au fost dezlegate problemele de drept de către instanţa de recurs, dar şi limitele în care hotărârile anterioare au fost supuse controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 225A din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.