Competence of enforcement court when a court is the debtor: conflict resolved by assigning jurisdiction to a neighboring court under impartiality rules

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu în data de 25.09.2019, sub nr. x/2019, contestatorul Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu intimata creditoare A., a formulat contestaţie la executare împotriva încheierii nr. 165/19.09.2019, dată de executorul judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2018, prin care a fost desemnat expertul C., precum şi împotriva executării silite înseşi.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 6327 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Sibiu, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, că noţiunea de "judecător" din cuprinsul textului procedural îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau, după caz, de pârât.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5226 din 12 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În considerentele hotărârii s-a reţinut că art. 127 C. proc. civ., în forma de la data cererii de executare, este norma care reglementează situaţia competenţei teritoriale a instanţei în considerarea calităţii speciale a reclamantului, iar textul de leg amintit prevede o competenţă alternativă prin sintagma "reclamantul poate …", fiind o aplicare a normei generale din art. 116 C. proc. civ. care prevede, în cazul competenţei alternative, posibilitatea alegerii de către reclamant a unei instanţe din multitudinea celor deopotrivă competente.

S-a mai reţinut faptul că instanţa de trimitere nu poate stabili, din oficiu, curtea învecinată cu cea din a cărei rază se află aceasta şi nici nu poate desemna una din instanţele de pe raza Curţii de Apel Piteşti. Totodată, contestatorul nu şi-a exprimat expres alegerea instanţei "deopotrivă competentă", iar prin înregistrarea cererii la Judecătoria Sibiu se constată că manifestarea de voinţă este evidentă în alegerea instanţei.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii îl constituie contestaţia la executare silită formulată de contestatorul Tribunalul Sibiu, asupra căreia, instanţele aflate în conflict, în examinarea competenţei teritoriale în soluţionarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Sediul materiei referitor la instanţa de executare este reglementat prin dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Aplicând dispoziţiile legale anterior redate la speţa dedusă judecăţii, reiese că soluţionarea contestaţiei la executare este de competenţa instanţei de executare, respectiv Judecătoria Sibiu, instanţă de la sediul debitorului Tribunalul Sibiu.

Se constată însă că debitorul din cauză este o instanţă judecătorească, respectiv Tribunalul Sibiu, instanţă căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a pricinii în calea de atac.

În această situaţie, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018.

Conform acestei decizii, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Este adevărat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

În respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială", raportat la calitatea debitorului din prezenta pricină, respectiv de instanţă căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a căii de atac, Judecătoria Sibiu, din oficiu, poate invoca excepţia de necompetenţă, apreciind că, altfel, părţile nu vor avea parte de un proces echitabil.

În atare context, Înalta Curte constată că interesul ocrotit prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, reţinând că debitorul din cadrul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii este Tribunalul Sibiu, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată cu Curtea de Apel Alba Iulia, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Sibiu (instanţă care ar fi fost competentă să judece cererea potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.).

În concluzie, în stabilirea instanţei competente primează calitatea debitorului Tribunalul Sibiu, instanţă care ar urma să soluţioneze calea de atac în pricina în care are figurează ca parte. Or, în atare împrejurare, pentru a garanta părţilor dreptul la un proces echitabil, se impune a fi aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.