Start of limitation period for restitution of price after annulment of property sale: definitive judicial annulment versus land registry erasure

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 3 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună rectificarea cărţii funciare nr. 69498-C8 UAT Bârnova, în sensul radierii din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2001 emis de BNP D. conform dispoziţiilor art. 907 alin. (1) şi (2) şi art. 908 alin. (1) pct. 1 noul C. civ., ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare anterior menţionat.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 907 alin. (1) şi (2) şi art. 908 alin. (1) pct. 1 noul C. civ., art. 33 din Legea nr. 7/1996 actualizată şi art. 192 şi 223 C. proc. civ.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 15 iunie 2017, pârâţii B. şi C. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea preţului încasat din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2001 la BNP D..

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 12722 din 18 octombrie 2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 1798 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis acţiunea şi a dispus radierea din cartea funciară nr. x-C8 UAT Bârnova a înscrierilor privind numele proprietarilor C. şi B. şi a actului de proprietate, respectiv contract de vânzare-cumpărare x/23.01.2001 pentru imobilul cu nr. cadastral x rezultat din dezmembrarea imobilului cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară nr. x

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii C. şi B..

A respins, ca tardiv invocată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâţii-reclamanţi a sumei de 822 RON, cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 672 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1798/2018 a Tribunalului Iaşi, pe care a anulat-o în parte.

A respins excepţia tardivităţii invocării excepţiei dreptului material la acţiune.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii C. şi B., ca prescrisă.

A înlăturat obligaţia reclamantei S.C. A. S.A. de plată a cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenţionale.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin acestei decizii.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi au declarat recurs pârâţii B. şi C., prin care au solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate.

În motivare se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită dispoziţiilor legale în materie, decizia necuprinzând nici motivele pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

Se susţine că reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă, şi anume să solicite, prioritar, OCPI radierea dreptului de proprietate, iar în situaţia în care aceasta se pronunţa prin încheiere în mod nefavorabil reclamantei, aceasta o putea ataca în instanţă. Totodată, acţiunea trebuia promovată în contradictoriu cu OCPI.

În continuare se expune situaţia de fapt din dosar, susţinându-se că, urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare nr. x/2001, evacuarea pârâţilor din imobil şi radierea dreptului de proprietate al acestora din cartea funciară, instanţa trebuia să îi repună şi pe aceştia în situaţia anterioară, prin restituirea preţului achitat reclamantei, şi anume 8.501 RON+TVA.

Apreciază că, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia dreptului material la acţiune în privinţa cererii reconvenţionale, şi a reţinut că termenul de prescripţie pentru restituirea preţului contractului începe să curgă de la data radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele acestora.

În fine, recurenţii susţin şi faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2513 C. civ., astfel că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune putea fi invocată doar în faţa primei instanţe prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare cu procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a constatat că excepţia nulităţii recursului din perspectiva art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata A. S.A., nu este întemeiată şi a admis în principiu recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la 24 noiembrie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii C. şi B. este nefondat pentru considerentele care urmează:

Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Se invocă de către recurenţi faptul că decizia atacată nu conţine motivele pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurenţilor legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată în raport de motivele de apel invocate şi apărările formulate prin întâmpinare de pârâţii din prezenta cauză.

Astfel, prin întâmpinarea depusă în combaterea motivelor de apel formulate de reclamanta S.C. A. S.A. s-au susţinut, în esenţă, aceleaşi argumente aduse şi în faţa instanţei de recurs, şi anume că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2513 C. civ., precum şi că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul radierii din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare anulat.

Curtea de apel a reţinut că dreptul de proprietate al pârâţilor C. şi B. a încetat la momentul rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 1788 din 24 noiembrie 2004, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001,şi anume în 23 aprilie 2007, radierea din cartea funciară a pârâţilor a dreptului de proprietate asupra imobilului având doar efect de opozabilitate faţă de terţi, astfel că nu poate fi luat în considerare ca reper în stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie.

Privitor la legea aplicabilă speţei, a reţinut că, prin Decizia nr. 1/17.02.2014 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc că atât instanţele din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Astfel, instanţa de apel s-a pronunţat şi pe critica pârâţilor referitoare la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 2513 C. civ., respingând excepţia tardivităţii invocării prescripţiei dreptului material la acţiune, cu motivarea că dispoziţile din C. civ. nu sunt incidente în speţă, fiind aplicabile prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, raportat la data de la care s-a apreciat că a început să curgă termenul de prescripţie, şi anume momentul rămânerii irevocabile a deciziei de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, şi anume 23 aprilie 2007.

Din perspectiva celor expuse, reiese că instanţa de apel a răspuns apărărilor celor doi intimaţi-pârâţi iar nemulţumirea acestora în privinţa raţionamentului instanţei de apel nu poate atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care acest motiv de recurs va fi respins, ca nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Recurenţii-pârâţi au mai criticat hotărârea Curţii de Apel Iaşi pentru greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani a dreptului material la acţiunea în restituirea preţului contractului de vânzare-cumpărare anulat, precum şi a momentului până la care excepţia putea fi invocată.

Motivul reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 15 iunie 2017, pârâţii B. şi C. au solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.A. la restituirea preţului încasat din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2001 la BNP D..

Prin cererea astfel formulată, pârâţii urmăresc repunerea acestora în situaţia anterioară constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, sancţiune ce a fost luată prin decizia civilă nr. 1788 din 24 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2004, definitivă, devenită irevocabilă la 23.04.2007.

În verificarea soluţiei dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a constatat că dreptul de proprietate al pârâţilor C. şi B. a încetat la momentul rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 1788/2004, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, radierea din cartea funciară a pârâţilor a dreptului de proprietate asupra imobilului având doar efect de opozabilitate faţă de terţi.

Însă, curtea de apel a apreciat că soluţia de respingere, ca tardiv invocată, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâţilor-reclamanţi C. şi B. este greşită, contravenind statuărilor obligatorii din Decizia nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. A constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune putea fi invocată atât de părţi, cât şi de instanţă din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii C. şi B., ca prescrisă.

Prin motivele de recurs, pârâţii susţin că această soluţie este greşită, că termenul de prescripţie curge de la data radierii imobilului din cartea lor funciară, adică la 22 noiembrie 2018, când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1798 a Tribunalului Iaşi.

Această ipoteză expusă de pârâţi este reiterată în aceleaşi coordonate cu cele susţinute şi prin întâmpinarea la apel.

Relativ la această critică, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a reţinut că momentul radierii din cartea funciară a imobilului are doar efect de opozabilitate faţă de terţi, atributele dreptului de proprietate fiind pierdute încă de la momentul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 în mod irevocabil.

Această apreciere a instanţei de apel este în deplin acord cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora publicitatea imobiliară asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, precum şi art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora "până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea la cerere sau din oficiu a cărţilor funciare pentru imobilele respective, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate pentru terţi".

În lumina normelor juridice enunţate, în situaţia acţiunilor în restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act anulat, prescripţia nu începe să curgă de la data când s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate, ci de la data rămânerii definitive sau, după caz, irevocabile (în funcţie de forma Codului de procedură aplicabil) a hotărârii judecătoreşti prin care s-a desfiinţat actul, acesta fiind momentul de la care pârâţii au suferit un prejudiciu, fiind lipsiţi atât de atributele dreptului lor de proprietate, precum şi de preţul achitat pentru cumpărarea imobilului.

Faţă de acestea, având în vedere că de la 23 aprilie 2007, data rămânerii irevocabile a deciziei prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, confom celor reţinute de instanţele de fond, şi până la 15 iunie 2017, când a fost formulată cererea reconvenţională, au trecut mai mult de 3 ani, în mod corect a fost respinsă cererea reconvenţională pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Totodată, raportat la momentul la care termenul de prescripţie a început să curgă, şi anume 23 aprilie 2007, incidente în speţă sunt prevederile Decretului nr. 167/1954, astfel cum reiese atât din dispoziţiile art. 6 alin. (4) noul C. civ. şi cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, prescripţiile, începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, precum şi din statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 1/2014 dată în recurs în interesul legii, potrivit cărora "prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă".

Or, în conformitate cu art. 18 din Decretul menţionat, atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate, pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Având în vedere cele expuse, hotărârea instanţei de apel prin care s-a dat eficienţă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 este legală, fiind respinsă, în mod corect, excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În fine, se constată că celelalte critici invocate prin motivele de recurs, prin care se susţine o inadmisibilitate a acţiunii principale, pe motiv că reclamanta S.C. A. S.A. trebuia să urmeze, cu prioritate, procedura administrativă, iar nu să procedeze la demararea directă a procedurii judiciare pentru radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, vizează partea din hotărârea primei instanţe prin care a fost soluţionată cererea principală, cu privire la care recurenţii pârâţi nu au declarat apel.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., aceste critici ale recurenţilor nu vor putea fi analizate în prezentul context procesual.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Or, deşi acţiunea reclamantei a fost admisă pe fond, pârâţii nu au declarat apel pe acest aspect, în timp ce calea de atac exercitată de reclamantă a vizat doar soluţia pronunţată de Tribunalul Iaşi pe cererea reconvenţională.

Având în vedere toate toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţia instanţei de apel este corectă, nefiind întrunite cerinţele cazului de casare instituit de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.