Accrual of late-payment penalties under delictual liability for statutory royalty obligations vs. contractual invoice delivery

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 26 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea Politehnică Bucureşti, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.574,03 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale de penalităţi nr. x/09.10.2017, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 879 din 9 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.574,03 RON, reprezentând penalităţi de întârziere conform facturii fiscale x/09.10.2017; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON taxa judiciară de timbru şi 250 RON onorariu de avocat redus.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 284 A din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de pârâta Universitatea Politehnică Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 879 din 9 mai 2018, a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A fost obligată pârâta la 400 RON, cheltuieli de judecată către intimatul A..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta Universitatea Politehnica Bucureşti, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin motivele de recurs pârâta arată că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, şi anume existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu patrimonial şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Arată că neexecutarea obligaţiei de plată nu s-a datorat culpei Universităţii Politehnica Bucureşti, afirmaţiile reclamantului vizând faptul că universitatea a fost notificată în repetate rânduri şi a refuzat plata facturii nr. x/03.11.2014 nefiind reale. Atât factura fiscală, cât şi notificarea nr. x/31.05.2016 au fost primite pe bază de proces-verbal de predare-primire abia la data de 19.09.2017. Imediat după primirea acestora universitatea a procedat la plata facturii, dovedind bună credinţă în executarea obligaţiilor sale.

Emiterea unei facturi fiscale de penalităţi calculate de la data de 26.10.2014 este nelegală. Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, termenul legal de plată a sumelor de bani este de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei alte cereri echivalente de plată. În cauză, factura a fost primită abia la data de 19.09.2017 şi a fost achitată la data de 06.10.2017, în termenul legal de 30 zile de la data primirii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 486 şi urm. C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 6 octombrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta pârâta Universitatea Politehnica Bucureşti împotriva deciziei nr. 284A din 25 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 noiembrie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei datorate datorate artiştilor interpreţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aferente perioadei 01.07.2014-30.09.2014.

Ceea ce se critică de către recurenta-pârâtă, şi reprezintă motiv de recurs, este reţinerea greşită în sarcina acesteia a unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie faţă de achitarea remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi la 6 octombrie 2017, în condiţiile în care reclamantul este cel care i-a comunicat cu întârziere factura fiscală nr. x/03.11.2014 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligaţia de plată a remuneraţiei, abia la data de 19.09.2017.

Recurenta susţine că penalităţile de întârziere pot fi acordate doar în cazul în care obligaţia principală nu este îndeplinită la scadenţă, însă apreciază că obligaţia de plată a devenit exigibilă doar la momentul în care a luat cunoştinţă de existenţa acesteia, la momentul comunicării notificării nr. x/31.05.2016, împreună cu factura nr. x/03.11.2014.

Se constată că în cuprinsul deciziei recurate a fost reţinut temeiul juridic al cererii de chemare în judecată ca fiind unul delictual, iar nu unul contractual, doar în această a doua ipoteză reclamantul având obligaţia de a emite facturi fiscale, în cadrul răspunderii civile delictuale debitorul fiind de drept în întârziere de la data săvârşirii faptei. Obligaţia de plată izvorăşte direct din lege, nefiind, aşadar, reprezentată de factura fiscală, care constituie, de fapt, o simplă înştiinţare de plată care nu condiţionează, însă, existenţa şi cuantumul obligaţiilor de plată.

Aşa cum au reţinut instanţele de fond, în Decizia ORDA nr. 133/2012 se prevede în mod expres că "remuneraţia se plăteşte trimestrial până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată".

În acest context a reţinut Curtea de Apel că scadenţa obligaţiei de plată pentru perioada 01.07.2014-30.09.2014 s-a împlinit la 26.10.2014, şi că de la acest moment pârâta datorează penalităţi de întârziere.

Astfel, atâta timp cât în recurs nu s-au criticat argumentele reţinute de către instanţa de apel referitor la temeiul delictual iar nu contractual al cererii de chemare în judecată, criticile recurentei legate de faptul că nu i s-ar fi comunicat legal factura decât la data de 19.09.2017 nu sunt relevante cu privire la stabilirea culpei şi a existenţei faptei ilicite în cazul acestui gen de răspundere civilă.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă, nefiind întrunite în cauză cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se va face aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimatul-reclamant, şi va obliga pe recurenta Universitatea Politehnica Bucureşti la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul A., conform OP nr. x/26.07.2019, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Universitatea Politehnica Bucureşti împotriva deciziei nr. 284A din 25 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta Universitatea Politehnica Bucureşti la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.