Inadmissibility of recourse against RCA fund claims where disputed value falls below statutory appellate threshold

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.08.2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.A.A.R. (Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România) - prin F.P.V.S. (Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii) obligarea acestuia la plata următoarelor despăgubiri:

1) pentru A. (soţie moştenitoare a defunctului I.), suma de 20 000 euro;

2) pentru F., prin reprezentant legal A. (fiica moştenitoare a defunctului I.), suma de 25.000 euro;

3) pentru B., prin reprezentant legal A. (fiica moştenitoare a defunctului I.), suma de 25.000 euro;

4) pentru C., prin reprezentant legal A. (fiul moştenitor al defunctului I.), suma de 25.000 euro;

5) pentru D. (mama moştenitoare a defunctului I.), suma totala de 13.250 euro;

6) pentru E. (fratele moştenitor al defunctului I.), suma totala de 5.750 euro;

7) pentru G. (sora moştenitoare a defunctului I.), suma totala de 5.750 euro;

8) pentru H. (sora moştenitoare a defunctului I.), suma de 5.750 euro.

2. Valoarea obiectului litigiului

Obiectul litigiului are valoarea de 116.085 RON, care este echivalentul în RON a sumei de 25.000 euro, la data cererii de chemare în judecată.

3. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1119/23.08.2018, secţia a II-a civilă a Tribunalului Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile.

Prin sentinţa civilă nr. 2851/21.11.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Biroul Asigurătorilor Auto din România prin Direcţia Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor Auto din România prin Direcţia Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 782 A din 17.05.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2851/21.11.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamanţii au formulat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanţii au arătat că hotărârea cuprinde motive străine şi contradictorii de natura cauzei, cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi că este dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A susţinut că este greşită reţinerea instanţei de apel, cu privire la situaţia juridică a atelajului.

În opinia reclamanţilor, atelajul este supus înregistrării, conform art. 12 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, actul normativ având deopotrivă şi reguli stabilite în vederea circulaţiei atelajelor pe drumurile publice.

În aplicarea prevederilor Codului Rutier, autorităţile statului aveau prin urmare obligaţia de a identifica, la data evenimentului rutier, pe conducătorul atelajului care a părăsit locul accidentului, absenţa acestor date activând pentru părţile vătămate dreptul de a fi despăgubite de organismul de despăgubire creat pentru a interveni in cazul daunelor materiale cauzate de un vehicul neidentificat.

Reclamanţii au arătat că este irelevantă permisa avută în vedere de către instanţa de fond şi respectiv instanţa de apel, anume că al doilea vehicul implicat în accidentul de circulaţie nu era supus răspunderii RCA, câtă vreme actele adoptate de instituţiile europene până la momentul producerii accidentului au avut în vedere şi asigurarea unui mecanism similar de protejare a victimelor accidentelor de circulaţie, prin crearea în acest sens a unor organisme naţionale speciale.

În raport de toate dispoziţiile legale indicate, reclamanţii au considerat că Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, ca Organism de Plata a Despăgubirilor - prin Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii reprezintă organismul de despăgubire vizat prin directivele europene, chiar dacă vehiculul implicat în producerea concurentă a accidentului de circulate era supus doar înregistrării (nu şi înmatriculării), atelajul nefiind un vehicul în sensul dat de art. 1 din Directiva 72/166/CEE, dar unul în sensul dat de art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Au solicitat ca instanţa de recurs să aibă în vedere împrejurarea că excluderea de către legislaţia internă a unui asemenea vehicul de la obligaţia încheierii RCA nu are nici o relevanţă atunci când autorităţile statului nu au fost în măsură sa identifice pe conducătorul atelajului aflat pe drumul public, ca participant la trafic.

Într-o atare situaţie, revine entităţii create pentru protecţia victimelor - care are o poziţie mai bună decât partea vătămată în raport cu cel culpabil de producerea accidentului - să o indemnizeze pentru prejudiciul material şi cel moral suportat (par. 18 din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE).

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesual pasive, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a analizat superficial dispoziţiile legale, preluând şi interpretând aprecierile instanţei de fond, relativ la faptul că din cele arătate şi care decurg din Ordinul nr. 1/2008, instanţa constată că plata pentru despăgubiri o poate face pârâta numai în măsura în care în accident este implicat un vehicul sau tramvai ce trebuie asigurat cu asigurare obligatorie de răspundere civilă.

Au solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

6. Raportul

Raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor la data de 18 septembrie 2020 şi 28 septembrie 2020.

7. Poziţia părţilor

La data de 24 iunie 2020, intimatul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 10 iulie 2020, recurenţii reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele instanţei

Obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedura civilă, fie în legi speciale.

În acest context, exercitarea cailor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac este totodată şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrat în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Prin urmare, proclamând dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, textul constituţional arată însă, că aceasta se poate face numai "în condiţiile legii", evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac implică totodată şi consecinţa că menţiunea greşita făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părţii o cale de atac pe care legea însăşi n-a prevăzut-o.

În acest sens, menţiunea greşită de către instanţa de apel a căii de atac ce poate fi exercitată nu poate acorda dreptul părţii la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menţionate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege.

În cauză, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat acordarea unor sume de bani diferite, pentru fiecare reclamant în parte, pretenţii ce îşi au izvorul într-un accident auto.

Prin raportare la art. 99 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt", se reţine că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este cea care se stabileşte în raport de suma cea mai mare dintre cele solicitate de reclamanţi, care este cea de 25.000 euro.

Or, echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro, la data de 21.08.2018, care este data cererii de chemare în judecată, cu un curs BNR de 4.6434 RON pentru un euro, este suma de 116.085 RON.

Cum această sumă este mai mică de pragul valoric de 200.000 RON prevăzut de art. 94 alin. (1) pct. k) C. proc. civ., rezultă că în cauză sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Aşadar, cum valoarea litigiului dedus judecăţii este sub pragul valoric de 200.000 RON, rezultă că hotărârea pronunţată în apel nu mai este supusă recursului, fiind definitivă.

Faţă de cele ce preced, în raport de textele legale mai sus enunţate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. (prin reprezentant legal A.), C. (prin reprezentant legal A.), F. (prin reprezentant legal A.), D., E., G., H. împotriva deciziei nr. 9 din 12 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.