Tort jurisdiction conflict: competing claims over place of injury versus defendant's domicile in delictual liability actions

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă, ivit între Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Câmpulung, reţine următoarele:

La data de 23 octombrie 2019, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. Petre, E., F. şi Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, prin care solicită soluţionarea laturii civile, lăsată nesoluţionată în dosarul penal nr. x/2014, să se constate îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuală a pârâţilor, obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 90.372 RON ca prejudiciu material şi 15.000 euro ca prejudiciu moral, sume pentru care reclamanţii s-au constituit parte civilă în dosarul penal atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata către reclamanta B. a sumei de 74.545 RON ca prejudiciu material, constând în 40.945 RON sume reţinute cu titlu de sponsorizare şi 33.600 RON drepturi băneşti cuvenite pentru funcţia de lector în proiectul "Crează-ţi propriul loc de muncă" şi 15.000 euro ca prejudiciu moral, sume cu care s-a constituit parte civilă în dosarul penal atât în faza de UP, cât şi în faţa primei instanţe, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data producerii la plata plăţii efective.

Prin întâmpinare, pârâtul E. a ridicat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Câmpulung.

Prin sentinţa civilă nr. 324/20.02.2020 pronunţată de Judecătoria Câmpulung s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În motivare, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată în cauză de către pârâţi, instanţa a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Instanţa a mai reţinut din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 şi art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect răspundere civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanţe deopotrivă competente; instanţa de la domiciliul pârâtului, cea de la locul săvârşirii faptei, respectiv instanţa de la locul producerii prejudiciului.

Prin urmare, în cauză, faţă de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată (art. 1349, 1347 C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală), competenţa teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluţioneze judecătoriile în a căror rază teritorială se află sediul/domiciliul pârâţilor, ori în a căror rază teritorială s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, alegerea aparţinând reclamantului prin raportare la una dintre aceste instanţe deopotrivă competente.

S-a arătat că, în circumstanţele particulare ale cauzei, se reclamă săvârşirea unor fapte pretins a fi comise la sediul pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, ce ar atrage răspunderea civilă delictuală a pârâţilor chemaţi în judecată.

Locul producerii prejudiciului coincide aşadar cu locul producerii faptei delictuale, respectiv sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, în care s-au semnat contractele de sponsorizare şi unde lucrau reclamanţii la acel moment.

S-a constatat că nu se poate considera că locul producerii prejudiciului ar fi în Municipiul Câmpulung, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă cu evidenţă că reclamanţii erau angajaţi ai pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie şi locuiau în Bucureşti, aşa cum rezultă şi din contractul de sponsorizare încheiat de reclamanta B..

De altfel, în literatura de specialitate s-a reţinut că prin instanţa de la locul producerii prejudiciului, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., trebuie înţeles numai "instanţa în a cărei circumscripţie teritorială s-a produs lezarea valorilor sociale ocrotite, respectiv prejudicial nemijlocit".

S-a apreciat că în cazul dedus judecăţii, există însă suprapunere totală a celor două noţiuni la care face referire textul de lege, locul în care s-ar fi produs lezarea valorilor sociale cu cel al producerii prejudiciului, acestea fiind Municipiul Bucureşti, unde se află sediul pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, şi unde reclamanţii îşi desfăşurau activitatea profesională.

În consecinţă, faţă de cele arătate, reţinând că locul săvârşirii pretinselor fapte delictuale este acelaşi cu cel al producerii prejudiciului, anume sediul pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în care se arată că au fost efectuate plăţile, văzând şi dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 5155 din 7 iulie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate de reclamanţii A., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Câmpulung. A constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

În motivare, a arătat, în raport de obiectul cauzei, de art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 116 C. proc. civ., că prejudiciul a fost cauzat patrimoniului celor doi reclamanţi, fiind vorba de sume de bani de care aceştia au fost lipsiţi prin pretinsele acţiuni întreprinse de pârâţi, locul producerii prejudiciului fiind locul domiciliului celor doi reclamanţi, domiciliu ce se află pe raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Câmpulung. În acest caz locul săvârşirii faptei prejudiciabile nu coincide cu locul producerii prejudiciului, reclamanţii având domiciliul într-un alt loc, unde se află în mod abstract şi patrimoniul acestora, prejudiciat prin săvârşirea faptelor ilicite reclamate.

Cu privire la cererea formulată de reclamanţi, de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a respins-o, având în vedere că aceştia au ales să depună cererea de chemare în judecată la Judecătoria Câmpulung, instanţă competentă alternativ, potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., alegerea de competenţă fiind definitivă.

Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamanţilor de soluţionare a laturii civile, nesoluţionată dintr-un dosar penal, respectiv de obligare a pârâţilor la plata de daune materiale şi morale, ce reprezintă sume reţinute de pârâţi cu titlul de sponsorizări şi drepturi băneşti cuvenite pentru funcţia de lector.

Reclamanţii au arătat că, prin rechizitoriu, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor pe larg detaliate în rechizitoriu: constituiră de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de această ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea 78/20200, fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea 78/2000, abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen.

Totodată, reclamanţii au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită constă în instituirea unei "taxe de protecţie", în sensul păstrării locului de muncă, lipsa achitării respectivei taxe prin semnarea de acte de sponsorizare cu sume stabilite de pârâţi atrăgând de îndată excluderea din proiectele europene, urmată de concediere, că ambele acţiuni de constrângere, excluderea din proiecte şi concedierea, erau la latitudinea pârâţilor, direct sau indirect, aceştia având posibilitatea de a iniţia acte juridice cu consecinţele mai sus menţionate.

Cu privire la competenţă, Înalta Curte constată că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 şi art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect răspunderea civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanţe deopotrivă competente; instanţa de la domiciliul pârâtului, cea de la locul săvârşirii faptei, respectiv instanţa de la locul producerii prejudiciului.

Cum, în cauză, se solicită pretenţii pentru fapta săvârşită de pârâţi, Judecătoria Sector 3 Bucureşti este atât instanţa de la sediul şi respectiv domiciliul a doi pârâţi, respectiv Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi C., cât instanţa de la locul săvârşirii faptei şi locul producerii prejudiciului.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 şi art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., având în vedere şi faptul că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung a fost ridicată de pârât prin întâmpinare, Înalta Curte în temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.