Inadmissibility of appeal against appellate decision in action for compensation for judicial errors under two-instance regime

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă la data de 30.08.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 RON cu titlu de daune pentru reţinerea nelegală dispusă prin Ordonanţa din data de 22.06.2017 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Călăraşi şi pentru arestarea sa nelegală din data de 22.06.2017 până la data de 29.06.2017 dispusă de Tribunalul Călăraşi, secţia Penală prin încheierea nr. 44/DL/22.06.2017 la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 119/15.02.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1527A din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 119/15.02.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 47.000 RON, cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale pentru privarea nelegală de libertate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat recurs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru în şedinţa din 25 iunie 2020, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 19 noiembrie 2020, în vederea discutării admisibilităţii căii extraordinare de atac, ţinând cont de obiectul acţiunii ce vizează o cerere privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

6. Apărările formulate în cauză

La 16 martie 2020 intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

La 1 iulie 2020 intimatul-reclamant a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este inadmisibil întrucât nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior redate, în ceea ce priveşte litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, rezultă că decizia civilă nr. 1527A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Cum cauza de faţă are ca obiect o acţiune în despăgubiri pentru repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin erori judiciare, respectiv reţinere şi arestare nelegală, iar potrivit prevederilor anterior menţionate, hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, indiferent de valoarea pretenţiilor formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, noua reglementare instituind doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1527A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.