Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 249/2021 AI generated

Cassation appeal nullity for failure to formulate concrete legal criticisms tied to strict casation grounds in land title annulment actions

Case Number Decizia nr. 249/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the cassation appeal null and void, upholding the appellate decision that dismissed the plaintiff's claims and obligating the public authorities to pay 1,000 RON in litigation costs to one defendant. The case involved a dispute where a municipal authority sought to annul absolute nullity of private land sale contracts and related land registry entries, alleging irregularities in the issuance of a private property title under the Land Fund Law. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 488(1) and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates that cassation appeals must contain concrete, specific criticisms tied to the limited grounds for cassation; the court found that the appellants merely cited legal principles without demonstrating how the lower courts erred in their reasoning regarding the protection of good-faith sub-acquirers and the stability of civil traffic, rendering the appeal formally invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Cassation appeal nullity for failure to formulate concrete legal criticisms tied to strict casation grounds in land title annulment actions: Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
land law nullity of contract grounds for cassation action for annulment good faith article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
art. 496 C. proc. civ
a arătat şi că modificarea deciziei atacate nu poate fi pronunţată de către instanţa de recurs, în raport de dispoziţiile art. 496 C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că aspectele invocate de către recurenţi, prin cererea de recurs, nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ..
art. 493 C. proc. civ
În temeiul dispoziţiilor art. 493 C.
art. 486 alin. (1) C. proc. civ
d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurenţii nu au procedat la încadrarea susţinerilor formulate în motivele de casare prevăzute de art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere în condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 17 decembrie 2020, s-a fixat termen la data de 26 ianuarie 2021, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 458 C. proc. civ
vizează aspecte ce ţin de condiţiile de promovare a prezentei acţiuni, de formularea cererii de chemare în judecată, şi nu vizează legalitatea declarării recursului şi condiţiile exercitării acestei căi de atac, astfel cum sunt reglementate de art. 458 C. proc. civ., şi, prin urmare, nu pot fi primite.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Judecătorie Oradea, astfel cum a fost disjunsă din dosarul nr. x/2014, reclamantul Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Bihor, A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi Primăria Municipiului Oradea, a solicitat:

- constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătura privată încheiat la data de 29 mai 1996, între A. şi B.;

- constatarea nulităţii absolute a actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din data de 9 octombrie 2006, anularea înscrierii de CF nr. x a poziţiei x din CF x a poz. x şi din CF x a poziţiei x radierea înscrierilor din CF x poz. x, radierea înscrierii din CF x Oradea, poz. x;

- anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 24 iulie 1996, poz. B3, din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziţia B3, anularea încheierii de carte funciară x din data de 24 iulie 1996, anularea înscrierilor poziţia B1, 2 din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziţia B8 din cartea funciară x Oradea;

- anularea documentaţiei cadastrale cu nr. x Oradea privind suprafaţa de 4350 mp teren, înscris în CF x Oradea;

- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 a BNP J. încheiat între A., D. şi E., înscris în CF x Oradea, poziţia B 2, 3, cadastral x;

- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 de BNP J., încheiat între E. şi D., F., înscris în CFx Oradea, poz. 4-5;

- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 de BNP J. încheiat între F., G. şi H. şi I., înscris în CF x Oradea şi retranscris în CF x Oradea;

- anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 24 iulie 1996, poz. B3, din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziţia B3, anularea încheierii de carte funciară x din data de 24 iulie 1996, anularea înscrierilor poziţia B2 din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziţia B8 din CF x Oradea;

- anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 11 octombrie 2006, nr. 47708 din data de 19 octombrie 2006, nr. 38690 din data de 6 iunie 2008 pronunţate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor în sensul radierii înscrierilor din de sub Bl, B2-5, 6-8 din CF NDF nr. 10694 Oradea şi de sub B1 din CF x Oradea cadastral x;

- sistarea CF x Oradea;

- restabilirea situaţiei de carte funciară ca urmare a anulării actelor enumerate mai sus.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 4720 din data de 12 mai 2015, Judecătoria Oradea, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 66/C din data de 27 martie 2017, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Oradea şi l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 RON către pârâtul A..

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă:

Prin decizia nr. 218/A din data de 25 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în apel a apelantei Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii Primarul Municipiului Oradea, Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea şi Primăria Municipiului Oradea împotriva sentinţei civile nr. 66/C din data de 27 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, pe care a păstrat-o în întregime; a obligat pe apelanţi la plata către intimatul A. a sumei de 2.500 RON, la plata către intimaţii B. şi C. a sumei de 1.600 RON şi la plata către intimaţii F. şi G. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a luat act de declaraţia intimaţilor H. şi I. că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Oradea şi pârâtele Primăria Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 iunie 2020, sub nr. x/2015.

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

II.2. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, intimaţii-pârâţi H. şi I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică. Totodată, au precizat că îşi exprimă acordul ca, în situaţia în care recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat în complet de filtru.

Intimatul-pârât A., în termen legal, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului (apreciind că acesta este nemotivat) şi, în subsidiar, respingerea recursului ca fiind lipsit de temei. De asemenea, a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în faza recursului.

Susţinând nulitatea recursului, intimatul-pârât A. a arătat şi că modificarea deciziei atacate nu poate fi pronunţată de către instanţa de recurs, în raport de dispoziţiile art. 496 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut că Primarul Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar nu au calitate procesuală activă în formularea recursului.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimaţii K., D. şi E. au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că aspectele invocate de către recurenţi, prin cererea de recurs, nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi B. şi C. au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.

II.3. Răspunsul la întâmpinare:

În termen legal, recurenţii au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Astfel, au solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimaţii-pârâţi A. şi respectiv K., D. şi E., precum şi admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată (taxele judiciare de timbru achitate pe parcursul procesului).

Intimatul-pârât A. a depus, la data de 16 septembrie 2020, "Răspuns la întâmpinările formulate de ceilalţi intimaţi", prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca fiind lipsit de temei de fapt şi de drept, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, faţă de întâmpinarea depusă de intimaţii-pârâţi B. şi C. a solicitat respingerea solicitării formulate de către aceştia în sensul admiterii parţiale a recursului.

II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este formulat şi motivat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că recurenţii nu au procedat la încadrarea susţinerilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se aprecia de către completul de filtru dacă, în speţă, criticile formulate de către recurenţi pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă excepţia nulităţii recursului, invocată şi de intimaţii-pârâţi A. şi respectiv K., D. şi E., prin întâmpinările formulate în cauză.

De asemenea, raportorul a constatat că intimatul-pârât A. a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active în declararea recursului a recurenţilor Primarul Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere în condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 17 decembrie 2020, s-a fixat termen la data de 26 ianuarie 2021, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II.5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Prioritar, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active în declararea recursului a recurenţilor Primarul Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, invocată de intimatul-pârât A., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi reţinută în cauză, având în vedere dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane".

Ca atare, pentru a putea exercita o cale de atac, persoana care o face trebuie să îndeplinească două condiţii. În primul rând, aceasta trebuie să fi fost parte în procesul derulat în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, iar, pe de altă parte, trebuie să dovedească un interes în promovarea căii de atac.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea atacată cu recurs, a fost respins apelul declarat de apelanţii Primarul Municipiului Oradea, Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea şi Primăria Municipiului Oradea, astfel că, în speţă, cele două condiţii impuse de norma de procedură anterior redată, de natură a valida calitatea procesuală activă în declararea recursului, sunt îndeplinite.

Astfel, în procesul finalizat prin decizia recurată, atât recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea, cât şi recurenta-pârâtă Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea au avut calitatea părţi, respectiv de apelanţi, iar soluţia de respingere a apelului le este potrivnică, fiind astfel justificat interesul în promovarea recursului, fiind lipsită de relevanţă din această perspectivă calitatea de pârâtă a Comisiei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea.

Intimatului-pârât A. a susţinut că recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea nu are calitate procesuală activă în recurs, ca şi în fazele fondului şi apelului, prin raportare la cele reglementate de normele de aplicare ale Legii nr. 169/1997, aprobate prin H.G. nr. 980/2005, potrivit cărora primarul poate semna şi înainta acţiuni de natura celei pendinte doar după identificarea şi la sesizarea Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, care, în pricina de faţă, are calitatea de pârât, aspect de natură a exclude o înaintare a acţiunii formulate de către Primar la sesizarea acestei Comisii.

Totodată, a subliniat că în prezentul litigiu nu este analizată legalitatea emiterii titlului de proprietate, ci valabilitatea unor contracte de vânzare-cumpărare şi a actului de dezmembrare a terenului, pretenţii care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art. III din Legea nr. 247/2005.

Aceste susţineri ale intimatului-pârât A. vizează aspecte ce ţin de condiţiile de promovare a prezentei acţiuni, de formularea cererii de chemare în judecată, şi nu vizează legalitatea declarării recursului şi condiţiile exercitării acestei căi de atac, astfel cum sunt reglementate de art. 458 C. proc. civ., şi, prin urmare, nu pot fi primite.

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, curtea de apel, respingând apelul formulat de apelanţii Primarul Municipiului Oradea şi de pârâtele Primăria Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, a apreciat nefondate criticile formulate de către aceştia.

Astfel, analizând primul motiv de apel, Curtea de apel a reţinut, că din considerentele sentinţei apelate, rezultă că doar în ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii absolute a actului sub semnătură privată încheiat la data de 29 mai 1996 între intimaţii B. şi C., în calitate de promitenţi-cumpărători, şi intimatul A., în calitate de promitent-vânzător, tribunalul a apreciat că reclamantul nu justifică un interes, celelalte capete de cerere fiind analizate pe fond şi respinse ca neîntemeiate, ca urmare a aplicării principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros.

În condiţiile în care a constatat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost aptă să transfere dreptul de proprietate asupra terenului în patrimoniul promitenţilor-cumpărători, aceştia putând obţine doar despăgubiri de la promitentul-vânzător care nu mai este proprietarul bunului, instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul Primarul Municipiul Oradea nu justifică un interes născut şi actual pentru a solicita constatarea nulităţii absolute a actului sub semnătură privată din data de 29 mai 1996.

Prin motivele de recurs, recurenţii au susţinut că Primarul Municipiului Oradea şi Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar justifică un interes legitim în promovarea acţiunii, întrucât terenurile ar reveni la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, ori în proprietatea statului (ratione legis) şi se înscriu în proprietatea comunelor, oraşelor şi judeţelor, conform art. 18, 26 şi 36 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din teza ultimă din Legea nr. 1/2000.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurenţilor nu se grefează pe analiza realizată de către curtea de apel care a determinat aprecierea caracterului nefondat al criticii prin care s-a invocat că prima instanţă ar fi respins în mod greşit cererea de chemare în judecată, reţinând că nu este întrunită cerinţa interesului născut şi actual în persoana reclamantului, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.

Recurenţii s-au mărginit doar la a afirma că, în speţă, cele două entităţi justifică un interes, conform dispoziţiilor legale pe care le-au enumerat, fără însă a preciza în concret care este eroarea săvârşită de către instanţă în analiza acestui motiv de apel.

Ca atare, cele arătate de către recurenţi nu reprezintă veritabile motive de recurs, care să poată fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi care să poată fi supuse analizei instanţei în prezenta cale extraordinară de atac.

Totodată, respingând apelul, instanţa a reţinut că, în baza principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, anularea titlului de proprietate al intimatului A. ar atrage şi desfiinţarea contractelor subsecvente de vânzare-cumpărare.

Însă, a arătat că de la aplicarea acestui principiu există şi excepţii, respectiv cazuri în care, deşi se anulează actul iniţial, cel subsecvent este menţinut în fiinţă; aceste excepţii se întemeiază pe două principii de drept, şi anume: principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiul asigurării stabilităţii circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social.

Analizând materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a concluzionat că reclamantul nu a probat că intimaţii ar fi acţionat cu rea-credinţă la momentul la care au cumpărat terenul în litigiu, cunoscând că intimatul A. nu ar avea calitatea de proprietar al acestuia.

Recurenţii au apreciat că ar rămâne fără efect anularea titlului de proprietate nr. x/1995 atât timp cât nu sunt anulate şi actele subsecvente, instanţa neţinând cont de principiul repunerii în situaţia anterioară, temeiul acestui principiu fiind îmbogăţirea fără justă cauză, în raport cu care cel ce s-a îmbogăţit nejustificat pe seama altuia trebuie să restituie bunul.

Au mai susţinut recurenţii că, faţă de capătul de cerere privitor la anularea contractelor de vânzare-cumpărare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1225 C. civ., obiectul contractului trebuind să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute, iar, în acest context şi privitor la anularea contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare au solicitat-o sunt de aplicabilitate şi dispoziţiile art. 1236 alin. (2) şi 1237 din noul C. civ., potrivit cărora cauza este ilicită când este contrară precum şi atunci când este rezultatul unei fraude la lege.

Au apreciat că verificarea liceităţii contractului trebuie să aibă loc fără a ignora faptul că există cauze în care prestaţiile părţilor privite separat sunt licite, dar operaţiunea juridică realizată prin contract este ilicită.

Totodată, au considerat că este aplicabil principiul restitutio in integrum, care este în strânsă legătură cu principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării celui iniţial (resolute jure dantis resolvitur ius accipiens), potrivit căruia anularea actului juridic iniţial atrage şi anularea actului juridic subsecvent datorită strânsei lor legături juridice, iar un alt principiu subsecvent celor două deja arătate este nemo plus iuris ad allium transfere potest, quam ipse habet nemo dat quod non habet, respectiv: dacă prin anularea actului juridic iniţial se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Or, deşi au procedat la indicarea unor dispoziţii legale şi a unor principii de drept, care, în opinia acestora, sunt aplicabile în speţă, recurenţii nu au formulat critici care să se grefează în mod clar pe raţionamentul cuprins în considerentele deciziei recurate şi care să tindă la a demonstra nelegalitatea acesteia.

Simpla enunţare a unor principii sau norme de drept fără dezvoltarea unor critici prin care să se indice în ce mod acestea au fost aplicate greşit sau au fost nesocotite în cauză de către instanţă, prin raţionamentul care a dus la pronunţarea soluţiei, nu poate fi convertită în niciunul dintre motivele de casare reglementate de lege.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut şi că acţiunea de anulare a contractelor a fost formulată abia în anul 2014, după mai bine de 8 ani de la încheierea acestora, împrejurare ce are relevanţă din perspectiva atingerii atât principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros, cât şi a principiului asigurării stabilităţii circuitului civil.

Contrar susţinerii apelanţilor, curtea de apel a constatat şi că prima instanţă nu a reţinut prescripţia dreptului de a solicita nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, aceste capete de cerere fiind analizate pe fond şi respinse ca neîntemeiate, ca urmare a aplicării principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros, ca excepţie de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

Referitor la capătul de cerere prin care au solicitat rectificarea cărţilor funciare, recurenţii, prin cererea de recurs, au apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 7/1996 (în forma valabilă la data intrării în vigoare a noului C. civ.), respectiv, art. 35 (1), susţinând şi că prevederile C. civ. statuează că nulitatea absolută poate fi solicitată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, caracterul imprescriptibil al nulităţii absolute fiind explicat prin corelaţia ce există între nulitatea absolută şi prescripţia extinctivă, în sensul că ambele urmăresc ocrotirea unui interes general, astfel încât, nu este cazul a se subordona nulitatea absolută prescripţiei extinctive.

Au arătat că o altă critică pe care o aduc hotărârii recurate vizează reţinerea faptului că acţiunea de anulare a contractelor a fost formulată abia în anul 2014, după mai bine de 8 ani de la încheierea acestora.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs poate fi realizat doar în situaţia în care partea supune analizei acesteia o critică de nelegalitate clară, concretă şi care să se grefeze pe raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, redarea unor consideraţii pur teoretice, fără a se arăta care este eroarea instanţei de apel şi în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din această perspectivă nu respectă exigenţele art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu poate determina o analiză a legalităţii decizie recurate prin prisma motivelor de casare reglementate expres şi limitativ de lege.

Celelalte aspecte învederate de recurenţi, vizând înscrierile din cartea funciară, neregularităţile cererii formulate de către intimatul-pârât A. în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi împrejurarea că acesta nu a fost persoană îndreptăţită vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, ce nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atacat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Prin urmare, cum susţinerile formulate de recurenţi nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenţi nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, reţinând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul-pârât C. şi va obliga pe recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea şi pe recurentele-pârâte Primăria Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, dovedite prin chitanţa nr. x din data de 14 iulie 2020, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Oradea şi de pârâtele Primăria Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea împotriva deciziei civile nr. 218/A din data de 25 martie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea şi pe recurentele-pârâte Primăria Municipiului Oradea şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.