Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2478/2020 AI generated

Annulment of appeal for failure to sign petition under Art. 486 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 2478/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

**Decision Summary:** The High Court of Cassation and Justice **ANULATED (dismissed)** the appeal (recurs) filed by the appellant against a lower court decision that had rejected his request to invoke the Constitutional Court; the lower court's decision stands. The dispute involved a civil procedure where the appellant's appeal against a judgment was rejected as inadmissible by the Court of Appeal, and the appellant subsequently appealed that rejection to the Supreme Court. The Supreme Court found the appeal procedurally defective because the appellant failed to sign the appeal petition despite being explicitly ordered to do so. The decisive legal basis was the mandatory requirement under **Art. 486(1)(e) and (3) of the Code of Civil Procedure**, which imposes a sanction of annulment for the absence of a party's signature on an appeal petition. The Court confirmed that this procedural requirement is proportionate and consistent with the right to a fair trial under **Art. 6 of the European Convention on Human Rights**, following the precedent of *Lefter v. Romania*.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 196 C. proc. civ, art. 200 din Legea nr. 134/2010; Annulment of appeal for failure to sign petition under Art. 486 C. proc. civ: Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 13 noiembrie 2020, a dispus comunicarea recursului către intimaţi, fiind fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de recurentul A.. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
right to petition civil annulment signature requirement standing to appeal article of civil procedure procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti:

Prin decizia nr. 3166 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii apelantului A. de sesizare a Curţii Constituţionale. Hotărârea a fost dată cu drept de recurs cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în 48 ore de la comunicare.

A fost respins ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 379 din 28 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2020. Hotărârea este definitivă cu privire la soluţia de respingere a apelului

2. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 3166 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost declarat recurs de către A., cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 13 noiembrie 2020, a dispus comunicarea recursului către intimaţi, fiind fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de recurentul A.. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate aspectul referitor la nesemnarea cererii de recurs, întrucât acesta priveşte legalitatea învestirii instanţei, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluţionare înainte de satisfacerea acestei obligaţii.

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, deşi recurentului i s-a comunicat prin citaţia comunicată la data de 16 noiembrie 2020 obligaţia de a depune un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 196 C. proc. civ., partea nu s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă.

În lipsa semnăturii părţii, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., anume anularea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 3166 din 3 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.