Admissibility of unconstitutionality exception challenging recusal and absolute incompatibility norms in a case resolved by stamp duty annulment

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Prin încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia - a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. a completului C1 R constituit din doamnele judecător B., C. şi D..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind soluţionat prin decizia nr. 840 din 9 aprilie 2020 pronunţată de această instanţă.

La data de 7 februarie 2020, prin fax, recurentul-petent a depus o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, 42 alin. (1) şi 43 C. proc. civ. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.

2. Încheierea atacată:

Prin încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015.2.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite doar parţial condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că nu este îndeplinită în litigiul pendinte condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea cauzei finalizate prin anularea ca netimbrată a cererii de recuzare, formulate de petentul A. în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, a arătat că, din conţinutul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că, în realitate, petentul a criticat modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere, din perspectiva condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă recuzarea, iar referirea la articolele din Constituţia României este formală.

A mai reţinut instanţa şi că excepţia de neconstituţionalitate a art. 43 C. proc. civ. a fost analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 83/2018, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2), art. 53 alin. (2), art. 486 alin. (1) şi art. 489 din C. proc. civ.

Totodată, a avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale constante, Curtea Constituţională a constatat că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale (în acest sens, Decizia nr. 914 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008).

3. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.2.1, a declarat recurs petentul A., invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Recurentul-petent a susţinut că încheierea recurată, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii, dar şi aplicări greşite ale normele de drept, iar, pe de altă parte, a fost dată cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti şi cu confirmarea încălcării procedurii de la instanţa inferioară.

Astfel, a arătat că există o legătură între excepţia de neconstituţionalitate a art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ. cu soluţionarea cauzei aspect ce rezultă din cuprinsul cererii de recurs ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, cât şi din cele arătate prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, întocmit în dosarul anterior menţionat.

Totodată, criticând motivarea încheierii recurate, recurentul-petent a susţinut că instanţa nu a cunoscut aspecte de logică matematică şi nu a înţeles modelul matematic descris în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Recurentul-petent a mai invocat şi faptul că împotrivirea unui judecător de a se abţine atunci când este acuzat de lipsă totală de imparţialitate, fiind într-o situaţie de incompatibilitate absolută, nu determină calificarea cererii ca fiind una de recuzare, în lipsa disponibilităţii părţii în acest sens.

Recurentul-petent a arătat că recursul formulat în dosarul nr. x/2015.2, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost declarat având în vedere nelegala transformare în recuzare a incompatibilităţii absolute a unor magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ. are o legătură efectivă cu soluţionarea cauzei.

Totodată, a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că instanţa nu a explicat/motivat, în mod efectiv, de ce a invocat aceste dispoziţii legale şi în ce constă lipsa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei.

A apreciat că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu cuprinde nicio motivare din punctul de vedere al dreptului material.

De asemenea, în opinia recurentului-petent, toate referirile la decizia nr. 82/2018 a Curţii Constituţionale nu au legătură cu cauza, iar motivarea încheierii atacate este dovada lipsei de stăpânire a raţionamentului logico-matematic, ce reprezintă baza raţionamentului juridic.

4. Apărările formulate în cauză:

Intimata Academia de Studii Economice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de către intimata Academia de Studii Economice, Înalta Curte a dispus respingerea acesteia, potrivit menţiunilor din practicaua prezentei decizii.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

În dezvoltarea motivelor de recurs, criticând încheierea atacată, recurentul-petent A., în esenţă, a susţinut că aceasta a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu încălcarea normelor de procedură a căror nesocotire atrage nulitatea hotărârii, precum şi a normelor de drept material, iar motivarea instanţei cuprinde motive contradictorii.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din configuraţia dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.

Cererea de recurs adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în cadrul căruia a fost formulată şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, vizează încheierea din 27 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia - a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. a completului C1 R constituit din doamnele judecător B., C. şi D..

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte observă că, în realitate, petentul a criticat modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere şi modul în care sunt soluţionate cererile de abţinere.

Aşadar, textele de lege din C. proc. civ. a căror neconstituţionalitate s-a invocat se referă la cazuri de incompatibilitate absolută (art. 41), la abţinere (art. 43) şi la invocarea incompatibilităţii absolute (art. 45).

Or, soluţia vizând neconstituţionaliatea unor texte de lege poate fi analizată doar în contextul impus de dezlegarea pricinii pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea normei contestate cu rezolvarea pricinii.

În raport de aspectele reliefate, Înalta Curte constată că prevederile art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ. cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu normele legale care guvernează obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa, respectiv o cerere de recuzare formulată de petentul A., soluţionată în sensul anulării ca netimbrate.

Aceasta întrucât una dintre condiţiile admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei prevederi legale în vigoare este legătura acesteia cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că normele vizate de neconstituţionaliatete nu fac referire la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare. Din acest motiv, ar fi inutilă sesizarea Curţii Constituţionale cu verificarea constituţionalităţii acestora.

Un argument în plus este acela că cererea de recuzare nu a fost analizată pe fond, ci soluţionată pe excepţie, astfel încât textele cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu pot fi analizate în cauză, întrucât excepţia a fost invocată în recursul declarat împotriva soluţiei de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare, unde nu pot fi supuse dezbaterii decât aspect legate de timbraj.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând pretinsa încălcare a normelor de procedură şi a depăşirii de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin care recurentul-petent critică modul de soluţionare a cererii prin care a invocat incompatibilitatea absolută, în faţa curţii de apel, şi calificarea acesteia ca fiind una de recuzare, Înalta Curte constată, de asemenea, că partea nu aduce în discuţie aspecte ce ţin de judecata finalizată prin încheierea recurată.

Or, aceste critici nevizând încheierea atacată prin prezenta cale de atac, nu pot face obiectul analizei acestei instanţe, care este învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii prin care a fost respinsă cererea recurentului-petent de sesizare a Curţii Constituţionale.

În raport de prevederile legale mai sus menţionate, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condiţiile formale de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Contrar susţinerilor recurentului-petent, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea recurată fiind motivată, din cuprinsul acesteia rezultând că instanţa nu a putut constata existenţa legăturii dintre dispoziţiile incriminate şi soluţionarea cauzei.

Prin urmare, pentru argumentele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.2.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.2.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.