Validity of stamp duty annulment for untimed appeal and scope of judicial aid application across procedural phases

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 677 din 24 iunie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L., invocată de aceasta prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.. A fost obligată reclamanta B. să plătească pârâtei S.C. A. S.R.L. suma de 9200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost respinse cererile reclamantei şi pârâtei S.C. C. privind plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiate. S-a hotărât ca taxa judiciară de timbru în valoare de 8040 RON, de la plata căreia a fost scutită reclamanta prin încheierea din 28 noiembrie 2011 să rămână în sarcina statului.

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 383 din 10 septembrie 2020 a admis excepţia netimbrării apelului şi, în consecinţă, a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 677 din 24 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care prin citatia comunicată acesteia la data de 26 august 2020 i s-a pus în vedere acesteia obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4325,5 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Deşi a fost legal citată cu menţiunea timbrării cererii de apel, apelanta nu a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi avute în vedere sustinerile apelantei din cuprinsul cererii de apel potrivit carora i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar si a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în celelalte faze procesuale si din acest motiv nu datoreaza taxă judiciara de timbru, deoarece ajutorul public judiciar se acorda exclusiv pentru faza procesuală în care a fost formulată cererea nu şi pentru fazele procesuale ulterioare. Apelanta, avea posibilitatea de a formula o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru datorate în prezentul apel dar nu a uzitat de aceasta posibilitate pană la termenul de judecată acordat în cauză.

Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de apel a fost calculat potrivit dispoziţiilor legale sus-enunţate, iar sancţiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligaţii a fost adusă la cunoştinţa părţii, care însă nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 coroborate cu cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, anulând ca netimbrat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Iaşi, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenta - reclamantă a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţi de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta - reclamantă a susţinut că nu a fost legal citată pentru termenul din data de 10 septembrie 2020, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 85 raportat la art. 88 şi art. 92 alin. (4) coroborat cu art. 10 din C. proc. civ..de la 1865.

Astfel, recurenta reclamă faptul că citaţia emisă şi comunicată la data de 26 august 2020, prin afişare, este nelegală, iar aceasta nu a avut cunoştinţă despre obligaţia timbrării cererii de apel, modalitate prin care a fost lipsită de dreptul de a formula cerere de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de faptul că "citaţia transmisă acesteia de către instanţa de apel nu conţine parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului de caz", actul conţinând doar semnătura agentului procedural prin care s-a făcut afişarea la data de 26 august 2020.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, aplicând în mod greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, care, în opinia sa, sunt aplicabile numai proceselor începute sub imperiul noului C. proc. civ., în cauză fiind aplicabile prevederile Legii146/1997.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Asupra chestiunii timbrajului, instanţa supremă constată că pentru primul termen de judecată acordat în apel, acela de 10 septembrie 2020, apelanta - reclamantă B. a fost citată, în mod legal, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4352,5 RON, sub sancţiunea anulării cererii, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul de apel.

Cu toate acestea, la termenul de judecată acordat apelanta - reclamantă nu s-a prezentat şi nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a depune taxa legală de timbru.

Aşadar, constatând că apelanta - reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, neîndeplinindu-şi obligaţia legală de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, curtea de apel a aplicat, în mod corect, sancţiunea anulării cererii de apel.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante cu privire la faptul că citaţia emisă şi comunicată la data de 26 august 2020, prin afişare, este nelegală, iar aceasta nu a avut cunoştinţă despre obligaţia timbrării cererii de apel, Înalta Curte constată că actul de procedură a fost transmis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, după cum urmează.

Art. 85 C. proc. civ. stabileşte obligaţia judecătorului de a hotărî asupra unei cereri numai după prealabila citare sau înfăţişare a părţilor, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.

Citarea părţilor reprezintă o formalitate esenţială în legătură cu exercitarea dreptului la apărare şi se realizează printr-un act procedural denumit citaţie.

Citaţia este compusă din două părţi: citaţia propriu-zisă care se înmânează persoanei şi dovada de înmânare (procesul-verbal) a citaţiei.

Menţiunile esenţiale pe care trebuie să le cuprindă citaţia sunt prevăzute în mod expres la art. 88 alin. (1) pct. 2,3,4,6 C. proc. civ., iar în lipsa acestor menţiuni citaţia nu-şi poate îndeplini funcţia sa procedurală, sens în care legea prevede în mod expres sancţiunea nulităţii, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol. Această parte a citaţiei propriu-zise se lasă la persoana citată.

Cea de-a doua parte, dovada sau procesul-verbal de înmânare a citaţiei încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 100 C. proc. civ., numele şi calitatea celui căruia i-a fost înmânată citaţia sau lucul unde s-a făcut afişarea. Această parte se restituie la dosar.

Prin motivul de recurs formulat se susţine că citaţia trimisă recurentei şi afişată la data de 26 august 2020 nu conţine parafa preşedintelui instanţei şi semnătura grefierului.

Înalta Curte reţine că actul contestat de recurentă şi anume dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare cuprinde elementele esenţiale prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 C. proc. civ., astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Această parte a citaţiei trebuie completată şi semnată de agentul procedural şi nu de personalul instanţei emitente, cum face confuzie recurenta.

Întrucât, în cauză nu este vorba despre o nelegală citare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi faptul că părţii I s-ar fi produs vreo vătămare.

Rolul activ al instanţei prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu poate însemna substituirea instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

De altfel, Înalta Curte observă că recurenta reclamantă a fost preocupată de aspectul timbrajului, având o opinie personală, în sensul că nu datorează taxă judiciară de timbru, întrucât a fost scutită în faţa instanţei de fond, aşa cum a precizat în cererea de apel.

Cu privire la aplicarea în timp a prevederilor Legii nr. 146/1997 s-a pronunţat decizia nr. 25 din 26 octombrie 2020, pronunţată în recurs în interesul legii, conform căreia " În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: În cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentale şi incidente procedurale, precum şi căilor de atac, ordinare şi extraordinare, le sunt aplicabile, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013".

Critica referitoare la faptul că instanţa de apel în mod greşit a anulat cererea sa aplicând dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 şi nu prevederile Legii nr. 146/1997 nu poate fi primită, întrucât atât prevederile Legii nr. 146/1997 cât şi dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 instituie obligaţia părţii care se adresează instanţei de judecată să suporte anticipat taxele de timbru aferente cererii cu care a fost învestită instanţa, astfel încât obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru a fost corect adusă de către instanţă la cunoştinţa părţii.

Faţă de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă.

Referitor la cererea intimatei - pârâte S.C. A. S.R.L. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că onorariul de 4000 RON pretins de intimata - pârâte S.C. A. S.R.L. nu se justifică faţă de criteriul referitor la valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, şi, văzând şi faptul că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi o va obliga pe recurenta reclamantă la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B., împotriva deciziei nr. 383/10.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă recurenta-reclamanta la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, către intimata S.C. A. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.