Recurs annulled for failure to state valid cassation grounds in property annulment dispute during bankruptcy liquidation.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la 24 septembrie 2018, reclamanta A. S.A. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. şi G., să se constate nulitatea parţială a contractelor de vânzare - cumpărare nr. x din 27 noiembrie 2001 şi a actului adiţional nr. x din 8 iulie 2002, ambele autentificate de notar public H. (doar în ceea ce priveşte transferul asupra imobilului indicat, compus din teren şi spaţiu comercial) şi nr. 614 din 20 ianuarie 2006 (doar pentru imobilul menţionat) şi a tuturor actelor subsecvente; nulitatea contractelor de donaţie nr. 2066 din 15 octombrie 2012 autentificat la notar public I. şi a tuturor actelor subsecvente şi nr. 2644 din 18 august 2015 autentificat de notar public J. şi a tuturor actelor subsecvente; precum şi nulitatea actului de partaj voluntar nr. 1491 din 12 iunie 2015 autentificat de notar public K. şi a tuturor actelor subsecvente. S-a solicitat, de asemenea, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea actualilor proprietari la predarea către A. a imobilului şi rectificarea cărţii funciare a imobilului prin înscrierea reclamantei în calitate de proprietar al imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 29 ianuarie 2019, Judecătoria Moreni a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul F. prin întâmpinare. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect constatare nulitate act, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, în raport de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 200 alin. (2), art. 132 alin. (3) şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., a trimis dosarul cauzei, spre competentă soluţionare, la secţia I civilă a instanţei.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1002 din 5 iunie 2019, a admis excepţia netimbrării. A anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată. A respins cererea pârâtului F. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 3173 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului. A luat act că intimatul - pârât F. înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., solicitând anularea acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei către Tribunalul Dâmboviţa pentru judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată.

A criticat hotărârea pentru încălcarea normelor de drept material cuprinse la art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

A solicitat a se observa că starea de faliment a A. S.A. constituie o cauză neimputabilă reprezentantului legal desemnat de judecătorul sindic - lichidatorul judiciar B. sau creditorilor societăţii, printre care bugetul statului.

A precizat, astfel, că instanţa de apel a ignorat starea de faliment a societăţii, dispusă conform sentinţei civile nr. 2847 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2010.

De asemenea, potrivit recurentei, curtea de apel a ignorat şi nu a motivat în vreun fel împrejurarea că acţiunea dedusă judecăţii urmăreşte readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei şi valorificarea acestuia pentru acoperirea masei credale (inclusiv creanţele bugetare în sumă de 15.795.782,47 RON).

A mai precizat că pe rolul instanţelor din România sunt înregistrate alte 25 acţiuni identice, având ca obiect anularea unor acte similare, iar hotărârile singurelor două instanţe care au dispus obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru au fost desfiinţate definitiv.

În drept, motivele de recurs au fost subsumate pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Intimatul - pârât F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Excepţia inadmisibilităţii recursului a fost invocată raportat la decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Pe fondul cauzei, intimatul - pârât a considerat, contrar celor susţinute de recurentă, că nu poate fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa fondului corect admiţând excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută de curtea de apel.

Intimatul - pârât a susţinut corectitudinea celor statuate de instanţa de apel, prin prisma art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care reglementează procedura de soluţionare a cererii de reexaminare prin încheiere definitivă, caracter care impune obligativitate pentru părţi şi pentru instanţele superioare, aceastea din urmă fiind ţinute de autoritatea de lucru judecat a încheierii.

Or, în speţă, recurenta - reclamantă a uzat de calea de atac specifică, formulând cerere de reexaminare împotriva încheierii din 10 aprilie 2019 prin care tribunalul a stabilit obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 6.129 RON, cerere respinsă prin încheierea din 7 mai 2019.

A considerat astfel, în acord cu decizia Înaltei Curţi nr. 7/2014, că singura cale de atac este cererea de reexaminare, iar nu calea de atac a apelului/recursului.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a depus răspuns la aceasta.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 4 martie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 6 iulie 2020 s-a reţinut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod. Nu a fost găsită incidentă excepţia ridicată prin întâmpinarea intimatului - pârât, referitoare la inadmisibilitatea recursului, raportat la decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curţi, atâta timp cât nu există prevederi procedurale prin care decizia atacată să fie exclusă de la posibilitatea atacării cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 8 septembrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 18 noiembrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părţi.

Prin adresă din 16 noiembrie 2020, intimatul - pârât F. a depus dovada cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului avocaţial.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţă, motivele recursului au fost circumscrise de reclamantă celor prevăzute la pct. 8 şi 6 ale art. 488 C. proc. civ., criticându-se aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi faptul că nu s-a motivat împrejurarea că acţiunea dedusă judecăţii urmăreşte readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei şi valorificarea acestuia pentru acoperirea masei credale (inclusiv creanţele bugetare).

Se constată că motivele recursului, deşi subsumate de reclamantă art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., ridică o problemă de încadrare, în condiţiile în care, reluând criticile din apel, nu au avut în vedere soluţia pronunţată.

Aceasta, întrucât recurenta, reiterând motivele de apel privitoare la netimbrarea acţiunii dedusă judecăţii, nu a formulat critici în raport de considerentele deciziei atacate, care a valorificat cele statuate prin decizia nr. 7/2004.

Se observă astfel că prin decizia din apel s-a constatat, pornind de la menţionata decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Ca atare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

În ceea ce priveşte cererea formulată de F. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, aceasta urmează a fi admisă, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ţinând cont de complexitatea cauzei dedusă judecăţii, precum şi de circumstanţele acesteia, respectiv faptul că nu a presupus deplasarea apărătorului intimatului - pârât în instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 3173 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimatul - pârât F., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.