Admissibility of appeal against final appellate decision resolving procedural suspension incident

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 12 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamanta A. a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la data de 7 noiembrie 2017 de către conducerea Asociaţiei de Proprietari nr. 422, ca nelegal şi netemeinic şi recalcularea sumelor de plată aferente "taxă deschidere lumină" şi "avans înfiinţare lift", în funcţie de suprafaţa utilă.

2. Hotărârea pronunţată de judecătorie

Prin încheierea din 17 mai 2019, Judecătoria Târgovişte, în baza art. 242 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, având ca obiect anulare act, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.

3. Hotărârea tribunalului

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 72 din 9 octombrie 2019, a respins recursul civil declarat de reclamantă împotriva încheierii pronunţate de judecătorie.

3. Decizia curţii de apel

Prin decizia nr. 113 din 9 martie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată. A respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei tribunalului, ca inadmisibil.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

A arătat că în mod greşit a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 17 mai 2019 a Judecătoriei Târgovişte a fost respins, ca nefondat şi nu ca inadmisibil, iar respectiva încheiere a fost pronunţată într-o cauză în care hotărârea ce urma a se da asupra fondului nu era definitivă.

În sprijinul afirmaţiilor sale, recurenta a făcut trimitere la decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că aceasta a fost interpretată eronat de Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de recurs.

A arătat astfel că nu s-a luat în considerare că este vorba de un incident procedural (suspendarea judecăţii), care în actuala reglementare permite calea de atac a recursului potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., care vizează şi încheierile pronunţate de o instanţă de recurs, cu excepţia celor pronunţate de instanţa supremă.

În opinia recurentei, în acest context, nu poate fi reţinut niciun argument care să susţină concluzia că încheierilor prin care se soluţionează un incident procedural, cu referire la suspendarea judecăţii cauzei, le este aplicabil regimul juridic al hotărârilor pronunţate pe fond de instanţă.

Potrivit recurentei, voinţa legiuitorului de a reglementa expres o cale de atac împotriva încheierii de suspendare a judecăţii este justificată de necesitatea de a se supune cenzurii instanţei superioare orice prelungire de natură să afecteze termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 9 septembrie 2020, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar la 14 septembrie 2020, completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 18 noiembrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părţi.

La 22 septembrie 2020, a fost înregistrat punctul de vedere la raport formulat de reclamantă, prin care s-a solicitat admiterea recursului, în conformitate cu dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 2/2017, având în vedere că nu s-a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În raport de prevederile legale evocate, se constată că decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care face obiectul căii extraordinare de atac, este dată în soluţionarea unui recurs, fiind o decizie definitivă.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, se constată că împotriva deciziei nr. 113 din 9 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, iar declarând din nou recurs, partea nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a acestuia.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind admisibilitatea recursului, se constată că împotriva încheierii de şedinţă din 17 mai 2019 a Judecătoriei Târgovişte, reclamanta a exercitat calea de atac a recursului astfel cum este reglementată de art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

În atare situaţie, referirile recurentei la obligativitatea respectării deciziei nr. 2/2017 sunt fără relevanţă, atâta timp cât prin respectiva decizie pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I C. proc. civ., că recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.

Or, în cauză, recurenta nu este în ipoteza avută în vedere de menţionata decizie, în condiţiile în care a exercitat recursul împotriva încheierii de suspendare, soluţionat prin decizia tribunalului.

Potrivit celor statuate la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitor la legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Ca atare, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 113 din 9 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.