Recovery of litigation costs as civil delict; inadmissibility of cassation for factual re-evaluation and proportionality

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 11 iulie 2016, reclamanta S.N. Institutul Pasteur S.A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 650.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2008, nr. y/2009, nr. z/2012, nr. w/2010, nr. t/2010*, nr. 23458/303/2010, nr. 23461/303/2010, nr. 1437/303/2011, nr. 1437/303/2011*, nr. 1437/3032011, nr. 3988/303/2011, nr. 3989/303/2011, nr. 57632/3/2011, nr. 57633/3/2011, nr. 70763/3/2011, nr. 7411/3/2012, nr. 13602/303/2012, nr. 26127/303/2012, câtimea pretenţiilor cererii de chemare în judecată fiind precizată la suma de 976.661,37 RON, prin cererea precizatoare a calculului, depusă de reclamant la data de 23 mai 2017.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 965 din data de 4 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia prescripţiei cu privire la suma de 160.206.07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2011, nr. w/2011, nr. t/2010, nr. s/2010 şi nr. 3989/303/2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale cu privire la suma de 60.734.27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2011, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.N. Institutul Pasteur S.A., prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi S.C. A. S.R.L., a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2009, a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamanta a sumei de 100.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2009, precum şi la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2011, a respins ca prescrisă cererea de obligare a pârâţilor la plata sumei de 160.206.07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2011, nr. w/2011, nr. t/2010, nr. s/2010 şi nr. 3989/303/2011 şi a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 60.734.27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2011, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1630A din data de 4 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul reclamantei S.N. Institutul Pasteur S.A., prin administrator judiciar B..

A admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 965 din 4 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pe fiecare dintre cei doi pârâţi la câte 60.000 RON, cheltuieli de judecată din dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2009, către reclamantă, şi a obligat pe pârâta S.C. A. S.R.L. la 2.000 RON, cheltuieli de judecată pentru dosarul nr. x/2011, către reclamant.

A menţinut în rest sentinţa.

A obligat pe apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte S.C. A. S.R.L. 1.312,45 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi pârâta S.C. A. S.R.L.

II. Motivele de recurs

II.1. Motive de recurs formulate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale

Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A precizat că înţelege să critice decizia atacată numai sub aspectul obligării sale la plata către intimata-reclamantă a sumei de 60.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2009

În esenţă, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a susţinut următoarele:

Curtea de apel a reţinut în mod greşit că fapta ilicită pe care ar fi săvârşit-o constă în faptul că "este declanşatorul dosarului nr. x/2008 la care s-a reunit dosarul nr. x/2009, declanşat tot de acesta..., fiind cel care în primul rând a pierdut irevocabil procesul..."; apreciază că apărarea dreptului de proprietate nu poate fi considerată o faptă ilicită, în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., formularea unei cereri de chemare în judecată, fiind un drept reglementat de lege:

- este greşită constatarea instanţei de apel potrivit căreia atitudinea procesuală a intimatei-reclamante S.N. Institutul Pasteur S.A. nu poate conduce la schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ci numai la verificarea, în ansamblul respectivelor cauze, a caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată în limitele acordate de sentinţa apelată;

- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că "M.Ap. N se regăseşte în culpă procesuală legală (fiind cea care şi-a evaluat greşit şansele în acţiunile neîntemeiate deschise în dosarele x/2008 şi nr. y/2009), fapt ce-i atrage răspunderea pentru cheltuieli de judecată, al cărui cuantum, într-adevăr, trebuie să treacă prin filtrul verificării condiţiilor de rezonabilitate";

- nu îi poate fi opusă susţinerea intimatei-reclamante referitoare la faptul că dosarul nr. x/2008 a fost dezbătut "în primă instanţă de-a lungul a 49 de termene de judecată, între anii 2008-2012, la care se adaugă cele 18 termene din dosarul nr. x/2009, anterior conexării cu dosarul nr. x/2000, pricina suferind numeroase amânări ca urmare a cererilor precizatoare depuse, în mod succesiv, de S.C. A. S.R.L., a cererilor formulate de aceasta în legătură cu timbrarea cererii de chemare în garanţie, ca urmare a lipsei de procedură cu unii dintre chemaţii în garanţie şi, în general, a atitudinii procesuale a S.C. A. S.R.L.; nu i se poate imputa vreo culpă în ceea ce priveşte tergiversarea soluţionării cauzei, intimata-reclamantă susţinând exclusiv culpa S.C. A. S.R.L., însă, aceasta omite faptul că în nenumărate rânduri a solicitat instanţei de judecată să amâne cauza din motive mai mult sau mai puţin întemeiate;

- este nejustificat ca modul de calcul al onorariilor avocaţiale pentru serviciile de redactare, semnare şi depunere documente juridice, precum şi pentru asistarea şi reprezentarea clientului în faţa Judecătoriei Sectorului 6, să fie stabilite în funcţie de avocatul care reprezintă la termenul de judecată;

- sumele sunt extrem de mari în comparaţie cu obiectul cauzei, respectiv, anularea unui act, acestea neavând caracter necesar şi, cu atât mai puţin rezonabil, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului;

- nu poate fi reţinută susţinerea instanţei privitoare la formularea de către instituţia militară a unei acţiuni comune cu intimata-reclamantă S.N. Institutul Pasteur S.A., Ministerul Apărării Naţionale fiind instituţie publică şi având interese contrarii cu această societate;

- disjungerea cererii iniţiale de chemare în garanţie şi a cererii reconvenţionale a recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L., netimbrarea cererii soluţionate prin sentinţa civilă nr. 919 din data de 9 ianuarie 2009, promovarea apelului şi apoi renunţarea la apel făcute de recurenta-pârâtă S.C.

A. S.R.L. nu se pot imputa Ministerului Apărării Naţionale, deoarece şi instituţia militară a fost împiedicată să-şi soluţioneze cererea pe care a promovat-o;

- se ignoră faptul că, deşi acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008 a fost respinsă pentru considerentul că nu s-a putut dovedi dreptul de proprietate al statului, totuşi dreptul de administrare şi actele ce atestă acest drept al instituţiei militare nu au fost contestate;

- nu a produs vreun prejudiciu în patrimoniul intimatei-reclamante şi nu a acţionat cu rea-credinţă, ci şi-a exercitat un drept procesual;

- intimata-reclamantă nu a probat, în mod expres, culpa fiecărui pârât, astfel cum dispun dispoziţiile art. 455 C. proc. civ.

- inexistenţa faptei ilicite şi a prejudiciului conduce la inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre acestea;

- prejudiciul înregistrat de intimata-reclamantă, constând în onorariile de avocat achitate, reprezintă rezultatul direct al conduitei procesuale alese de aceasta;

- neexistând faptă ilicită, nu există nici vinovăţie.

Recurentul mai susţine prin motivele de recurs că în mod netemeinic a fost înlăturată apărarea sa privitoare la onorariile avocaţiale:

- a solicitat înlăturarea onorariilor avocaţiale cerute până la data de 21 august 2009, când a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 439, între C. - Societate civilă de avocaţi şi S.N. Institutul Pasteur S.A.;

- instanţa de apel nu a justificat cum a cuantificat cheltuielile de judecată pentru fiecare pârât;

- pretenţiile băneşti solicitate în prezenta cauză, în temeiul unui contract de asistenţă juridică, încheiat în luna august 2009, nu pot produce consecinţe juridice pentru pretinsele cheltuieli sau servicii efectuate în anul 2008, cel puţin până în 21 august 2009, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008, în care instituţia militară a fost parte;

- dispoziţiile art. 128 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat cu modificările şi completările ulterioare prevăd că "onorariile se determină şi se prevăd în contractul de asistenţă juridică, la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului";

- în raport de art. 85 alin. (3) C. proc. civ., intimata-reclamantă era obligată să dovedească prin mijloacele impuse de lege, pentru fiecare termen de judecată, cine a asigurat reprezentarea, dar acest lucru nu a fost îndeplinit; intimata-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocaţiale diferenţiate în funcţie de calitatea avocatului care se prezintă în instanţă, în baza unui contract de asistenţă juridică din 21 august 2009, încheiat ulterior promovării acţiunii.

II.2. Motivele de recurs formulate de pârâta S.C. A. SRL

Această recurentă-pârâtă s-a prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii recurate, admiterea în tot a apelului provocat şi a apelului incident pe care le-a formulat şi, modificând hotărârea primei instanţe, să se dispună respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, ca fiind prescris dreptul material la acţiune; respingerea în întregime a acţiunii îndreptate împotriva sa ca neîntemeiată; diminuarea cuantumul sumei reţinute în sarcina sa.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că:

- hotărârea instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, întrucât, pe de o parte, se recunoaşte de către instanţă faptul că nu ar fi formulat nicio cerere (nici de chemare în garanţie şi nici de poprire asiguratorie), în situaţia în care recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu ar fi formulat cererile de chemare în judecată, iar pe de altă parte, se concluzionează în sensul că recurenţii-pârâţi ar avea culpe procesuale egale, neimpunându-se ca unul dintre aceştia să suporte cheltuielile de judecată într-o măsură mai mare, iar celălalt într-o măsură mai mică, sens în care, prin dispozitiv, s-a stabilit obligarea celor doi pârâţi în cote egale;

- există contradicţie atât între considerentele reţinute, cât şi între parte din considerente şi dispozitivul hotărârii, întrucât, în condiţiile în care s-a reţinut că, în cauză, cererea de chemare în garanţie şi cererile privitoare la măsurile asigurătorii nu ar fi putut fi formulate în lipsa cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva sa, s-a pus semnul egalităţii în ceea ce priveşte repartizarea culpei între cel care a generat procesul şi cel ce a urmărit doar să îşi apere drepturile puse în pericol de promovarea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu referire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, a arătat că:

- instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ., dispoziţii care au constituit temeiul cererii de chemare în judecată;

- contrar celor reţinute de către instanţa de apel, momentul determinant al naşterii dreptului material la acţiune este cel al căderii în pretenţii, moment reprezentat, aşadar, de pronunţarea hotărârii;

- pentru cheltuielile aferente fondului, dreptul material la acţiune se naşte la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă, pentru cheltuielile aferente apelului, dreptul material la acţiune se naşte la data pronunţării hotărârii de către instanţa de apel, iar pentru cele aferente recursului, dreptul material la acţiune se naşte la data pronunţării hotărârii de către instanţa de recurs;

- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că dreptul material la acţiune s-ar naşte la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

- nu se poate reţine faptul că dreptul material la acţiune s-ar fi născut abia la data soluţionării irevocabile a fiecăreia dintre cauzele invocate de către intimata-reclamantă, întrucât ar însemna că partea nu ar avea niciodată dreptul de a solicita cheltuieli de judecată la data la care dosarul rămâne în pronunţare în fond sau în apel;

- în prezenta cauză termenele de prescripţie au început să curgă: la data soluţionării în fond a dosarelor conexate nr. x/2008 şi nr. y/2009 pentru sumele pretinse pentru prima fază procesuală; la data soluţionării în recurs a aceloraşi dosare conexate pentru sumele pretinse pentru cea de a doua fază procesuală; la data soluţionării cererii de strămutare, respectiv a dosarului nr. x/2012, pentru suma solicitată în ceea ce priveşte această cerere;

- cu privire la dosarul nr. x/2011, dreptul material la acţiune s-a stins şi el anterior promovării cererii de chemare în judecată, instanţa de apel trebuind să constate prescris dreptul material la acţiune, atât pentru fond cât şi pentru recurs, la data pronunţării flecarei hotărâri în fiecare fază procesuală.

Cu referire la modul de soluţionare a fondului cauzei, recurentul-pârât a învederat următoarele:

- hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor: art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. art. 998-999 din vechiul C. civ. pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 şi a dispoziţiilor art. 1357, art. 1351 şi art. 1705 alin. (1) din C. civ. pentru perioada ulterioară acestei date; art. 274 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., nereducând în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată;

- cererile sale au fost respinse doar ca efect al respingerii cererilor principale şi nu fiindcă nu ar fi existat obligaţia intimatei-reclamante de a o garanta pentru evicţiune; cel care a căzut în pretenţii este ministerul;

- referitor la condiţia existenţei unei fapte ilicite, instanţa de apel, ignorând şi încălcând dispoziţiile art. 1351 şi art. 1705 alin. (1) din C. civ., a apreciat simplist şi nefundamentat faptul că, formulând cererea de chemare în garanţie şi cererile privitoare la măsurile asigurătorii nu ar fi anticipat corect rezultatul procesului;

- contrar celor reţinute de către instanţa de apel, nu este parte căzută în pretenţii, în sensul reglementat de dispoziţiile art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ.

- parte căzută în pretenţii ar fi fost doar în situaţia în care cererile de chemare în garanţie i-ar fi fost respinse ca efect al admiterii vreunei excepţii sau dacă ar fi fost analizate pe fond şi s-ar fi apreciat ca fiind neîntemeiate, deşi acţiunea principală de anulare ar fi fost admisă;

- nu a căzut în pretenţii nici faţă de cererea principală, acţiunile formulate de către Ministerul Apărării Naţionale împotriva sa fiind respinse ca neîntemeiate;

- nici recursul pe care l-a promovat împotriva sentinţei civile nr. 6496 din data de 26 iulie 2012, pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2008, nu ar putea fi considerat ca generator de cheltuieli de judecată în sarcina sa;

- nu se putea reţine în privinţa sa săvârşirea vreunei fapte ilicite sau să se pretindă că ar fi fost parte căzută în pretenţii, niciuna din aceste ipoteze neverificându-se în cauza dedusă judecăţii;

- apărarea dreptului de proprietate nu poate fi considerată o faptă ilicită în sensul dispoziţiilor art. 998-999 din vechiul C. civ., formularea unei acţiuni judecătoreşti în acest scop fiind un drept reglementat legal, drept de care a uzat cu bună-credinţă; instanţa de apel a ignorat însă şi acest aspect, pronunţând hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 998-999 din vechiul C. civ.

- nu se putea reţine nici că ar fi căzut în pretenţii în dosarul nr. x/2012, dosar ce a avut ca obiect soluţionarea cererii de strămutare a dosarele conexate nr. x/2008 şi nr. y/2009, cauză în care nu doar că nu i se poate opune un drept potrivnic, dar a şi susţinut, alături de intimata-reclamantă S.N. Institutul Pasteur S.A., cererea de strămutare;

- cererea de poprire asigurătorie pe care a formulat-o împotriva intimatei-reclamante, care a format obiectul dosarului nr. x/2011, a fost generată tot de iniţierea de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a dosarelor conexate nr. x/2008 şi nr. y/2009;

- scopul promovării cererii de poprire asigurătorie s-a înscris între măsurile luate în vederea protejării dreptului de proprietate şi al valorificării pretenţiilor împotriva vânzătorului în ipoteza desfiinţării titlului de proprietate, pretenţii a căror asigurare s-a urmărit prin formularea respectivei cereri;

- atâta timp cât nu a săvârşit nicio faptă ilicită nu a generat niciun prejudiciu;

- în privinţa sumei de 784.947,93 RON, aferentă dosarelor conexate nr. 8262/303/, nr. 4686/303/2008 şi nr. 7674/1/2012, aceste cheltuieli au fost generate exclusiv de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, nefiind antrenate de către cererile de chemare în garanţie pe care le-a formulat, în condiţiile în care ministerul a chemat în judecată în calitate de pârâtă inclusiv S.N. Institutul Pasteur S.A.;

- intimata-reclamantă din prezenta cauză ar fi avut aceleaşi cheltuieli de judecată şi în situaţia în care a nu ar fi chemat-o în garanţie, fiind oricum parte în cadrul dosarelor amintite;

- în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2012 (cerere de strămutare), a adoptat aceeaşi poziţie procesuală cu intimata-reclamantă S.N. Institutul Pasteur S.A., solicitând admiterea cererii de strămutare şi susţinând, aşadar, demersul procesual al intimatei-reclamante;

- nici în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2011 nu se poate reţine faptul că ar fi produs vreun prejudiciu în patrimoniul intimatei-reclamante S.N. Institutul Pasteur S.A., cererea de poprire asigurătorie fiind promovată în temeiul pretenţiilor a căror temeinicie nu a mai fost analizată pe cale judecătorească, dată fiind soluţia dată asupra cererilor principale conexate ale recurentului-pârât Ministerului Apărării Naţionale;

- achitarea onorariului de avocat nu reprezintă un prejudiciu, angajarea unui avocat reprezentând o opţiune pentru parte şi nu o obligaţie, apărările în cauză putând fi realizate de către departamentul juridic al societăţii;

- nici cuantumul onorariului negociat nu îi poate fi opus, întrucât ţine de voinţa exclusivă a părţii de a-l accepta sau nu;

- nu puteau fi corelate toate încheierile de şedinţă pronunţate în cauzele pentru care s-au pretins cheltuieli de judecată cu avocaţii care au reprezentat intimata-reclamantă, pentru a se putea aprecia astfel asupra caracterului cert al sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată; instanţa de apel a apreciat în mod greşit faptul ca acest aspect nu ar avea relevanţă, numele avocatului nejucând în opinia sa vreun rol în economia cauzei;

- neexistând nici faptă ilicită şi nici prejudiciu, nu există nici legătura de cauzalitate între cele două;

- prejudiciul pretins a fi fost suferit de intimata-reclamantă, respectiv cuantumul onorariilor avocaţiale achitate, este rezultatul direct al conduitei procesuale alese de către aceasta;

- neexistând faptă ilicită, nu există nici vinovăţie;

- toate demersurile sale au fost justificate şi determinate de cererea îndreptată împotriva titlului său de proprietate;

- instanţa de apel, deşi formal a reţinut faptul că recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a fost cel care a iniţiat şi generat litigiile, cererile sale fiind determinate de acţiunile ministerului, a pus totuşi semnul egalităţii în privinţa culpei procesuale, apreciind în mod nelegal că ar trebui să suporte în aceeaşi proporţie cuantumul cheltuielilor de judecată;

- a fost încălcat principiul proporţionalităţii, în condiţiile în care ministerul este cel culpabil pentru generarea litigiilor şi, astfel, şi pentru antrenarea cheltuielilor de judecată;

- instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., nereducând cuantumul onorariului proporţional cu valoarea litigiului şi a muncii prestate de avocat;

- atitudinea procesuală a intimatei-reclamante din prezenta cauză a determinat atât numărul important de termene de judecată, cât şi formularea cererii de poprire asigurătorie;

- se impunea reducerea şi mai substanţială a onorariilor pretinse, neavând relevanţă la ce nivel au stabilit părţile cuantumul acestora, atâta vreme cât respectivul nivel este nejustificat de mare;

- valoarea litigiului nu justifica nici ea cuantumul sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată;

- recurentul-pârât Ministerului Apărării Naţionale este singura parte în privinţa căreia ele se întrunesc cumulativ condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale.

Nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de către recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs în ceea ce priveşte motivele prin care se tinde la respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată faţă de ambii recurenţi-pârâţi şi respingerea cererii de recurs în ceea ce priveşte motivele prin care se tinde la respingerea cererii de chemare în judecată doar faţă de minister.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar ulterior s-a fixat termen în şedinţa din camera de consiliul de azi, 9 feruarie 2021, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recururilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că în privinţa ambelor recursuri este incidentă sancţiunea procedurală a nulităţii, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă a avut ca obiect solicitarea de obligare, în solidar, a pârâţilor chemaţi în judecată, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în mai multe litigii derulate între părţi, finalizate prin hotărâri judecătoreşti fie irevocabile, fie definitive, în raport de normele procedurale aplicabile, funcţie de data declanşării procesului (cererilor de chemare în judecată formulate după 15 februarie 2013, fiindu-le aplicabile prevederile noului C. proc. civ.).

Această cerere de recuperare a cheltuielilor de judecată constituie o cerere autonomă, ulterioară derulării fiecărui proces dintre cele enumerate în petitul acţiunii.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a instanţelor judecătoreşti, confirmată şi în mecanismele de unificare a practicii judiciare declanşate în legătură cu chestiuni sau probleme de drept adiacente materiei cheltuielilor de judecată (de exemplu, Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii; Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 3/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), o atare cerere se soluţionează prin aplicarea normelor juridice ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

De altfel, temeiul delictual pentru soluţionarea cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată de la partea care a pierdut procesul este aplicabil, de altfel, şi în contextul soluţionării cererii accesorii de obligare la suportarea cheltuielilor de judecată, formulate în baza art. 451 şi urm. din C. proc. civ. de partea care a câştigat procesul în cadrul procesului în care acestea au fost efectuate, fundamentul acordării lor fiind culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a făcut aplicarea întocmai a normelor de drept incidente, respectiv art. 998-999 din C. civ. din 1864 sau, pentru cheltuielile efectuate de intimata-reclamantă în procesele iniţiate după intrarea în vigoare a noului C. civ. (11.10.2011), a prevederilor art. 1357 şi urm. din noua reglementare, coroborate fie cu prevederile art. 274 din C. proc. civ. din 1865, fie cu cele ale art. 451 şi urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Recurentele-pârâte, prin motivele de recurs formulate, au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de către recurenţi, stabilesc astfel: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Arătând că înţelege să critice decizia instanţei de apel numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind obligarea sa la plata sumei de 60.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2009, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în esenţă, a conceput critici prin care a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit fapta ilicită, întrucât apărarea dreptului de proprietate nu poate fi considerată faptă ilicită, în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. din 1864; că greşit a apreciat curtea de apel că atitudinea procesuală a intimatei-reclamante SN Pasteur S.A. nu poate conduce la respingerea cererii de chemare în judecată, ci numai la aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată, în limitele acordate de prima instanţă; că în mod eronat i-a fost reţinută culpa procesuală în cele două cauze; s-au invocat de către acelaşi recurent şi aspecte de fapt privind numărul termenelor de judecată acordate în cele două pricini (dosarul nr. x/2008 şi nr. y/2009), înainte şi după conexarea acestora, ca circumstanţe care ar fi trebuit să fie considerate relevante în stabilirea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat; a mai arătat că este nejustificat ca modul de calcul al onorariilor avocaţiale să fie stabilite în funcţie de avocatul care reprezintă partea la termenele de judecată.

De asemenea, se reţine că recurentul a apreciat faptul că sumele acordate sunt extrem de mari în comparaţie cu obiectul cauzei şi că acestea nu au caracter necesar şi, cu atât mai puţin, rezonabil; acesta enumeră actele de procedură efectuate de către intimata-reclamantă sau la iniţiativa acesteia (disjungerea cererii de chemare în garanţie şi a cererii reconvenţionale, netimbrarea cererii, declararea apelului urmată de renunţarea la apel etc.) în cele două cauze cu privire la care susţine că nu i-ar putea fi imputate; a mai învederat că prin conduita sa procesuală nu a cauzat niciun prejudiciu intimatei, ci şi-a exercitat cu bună-credinţă drepturi procesuale prevăzute de lege; că intimata-reclamantă nu a probat culpa fiecărui pârât, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 455 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurentul a mai arătat că inexistenţa faptei ilicite şi a prejudiciului conduce la inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre acestea, iar prejudiciul înregistrat de intimata-reclamantă (constând în onorariile de avocat achitate), reprezintă rezultatul direct al conduitei procesuale a acesteia, iar nu a recurentului-pârât Ministerul Apărării Naţionale, concluzionând că dacă nu există fapta sa ilicită nu se verifică nici cerinţa vinovăţiei.

Acelaşi recurent a expus, în memoriul de recurs, nemulţumiri legate şi de cuantumul onorariilor avocaţiale reţinute ca parte componentă a cheltuielilor de judecată acordate intimatei prin obligarea sa la suportarea unei părţi a acestora, chiar în contextul reducerii lor, întrucât instanţa de apel nu a înlăturat onorariile avocaţiale achitate de intimată până la data de 21 august 2009, când a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 439, între societatea de avocatură C. şi S.N. Institutul Pasteur S.A; în mod netemeinic au fost acceptate cheltuieli de judecată pretins efectuate în anul 2008 în baza unui contract încheiat în anul 2009 etc.

Totodată, recurentul pretinde că instanţa de apel nu a arătat cum a cuantificat cheltuielile de judecată puse în sarcina fiecărui pârât, precum şi faptul că nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora intimata-reclamantă era obligată să dovedească prin mijloacele impuse de lege, pentru fiecare termen de judecată, cine a asigurat reprezentarea.

Având în vedere susţinerile recurentului-pârât Ministerul Apărării Naţionale redate cu titlu de motive de recurs în ilustrarea cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în ipotezele de nelegalitate de care s-a prevalat şi nici în alte cazuri de casare din art. 488 alin. (1).

Astfel, recurentul-pârât, în cea mai mare parte a memoriului de recurs, dezvoltă critici de netemeinicie, propunând o reapreciere a materialului probator al cauzei sau completarea situaţiei de fapt cu pretinse aspecte nereţinute de curtea de apel în decizia recurată, făcând propria evaluare a probelor administrate în cauză, prin care tinde să demonstreze caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, prin filtrul cerinţelor legale ale răspunderii civile delictuale.

Pe de altă parte, criticile susţinute nu relevă pretinse contradicţii ori motive străine de natura cauzei, astfel încât, nici formal recurentul nu a dezvoltat critici susceptibile de a susţine ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Deşi evocă în mod corect condiţiile răspunderii civile delictuale, temeiul pe baza căruia au fost analizate pretenţiile formulate în cauză de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine că, în realitate, recurentul face doar afirmaţii contrarii celor reţinute şi stabilite de instanţa de apel printr-o atentă evaluare a probelor cauzei şi prin prezentarea unei demonstraţii juridice de detaliu, pentru fiecare dintre cerinţele legale ale răspunderii civile delictuale, fără ca recurentul să fie în măsură să indice omisiunea analizării vreuneia dintre aceste cerinţe, încălcarea sau greşita interpretare a vreuneia dintre aceste condiţii, pentru a fi posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, criticile vizând cuantumul şi proporţionalitatea cheltuielilor de judecată, dar şi partajarea acestora între cei doi pârâţi care au fost obligaţi la plata acestora în baza raport (în aplicarea prevederilor art. 455 din C. proc. civ.), Înalta Curte constată că nici acestea nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece reprezintă chestiuni ce implică puterea de apreciere a instanţei de apel, ca instanţă de fond, în aplicarea dispoziţiilor legale.

Este de menţionat că, în acest sens, s-a statuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de recursul în interesul legii, anume prin Decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 5 martie 2020, decizie aplicabilă mutatis mutandis şi pentru situaţia în care cheltuielile de judecată au fost solicitate ulterior, într-un proces separat (precum în speţă) pe temei delictual, iar nu în cadrul procesului în care acestea au fost efectuate, în baza art. 451 şi urm. din C. proc. civ.

Prin această decizie s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Pârâta S.C. A. S.R.L., la rândul său, invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Pentru susţinerea primei teze de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii sub două aspecte:

- că deşi se reţine faptul că această pârâtă nu ar fi formulat nicio cerere (chemarea în garanţie ori poprirea asiguratorie) în situaţia în care recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu ar fi iniţiat cererile de chemare în judecată, cu toate acestea, se concluzionează în sensul că recurenţii-pârâţi ar avea culpe procesuale egale, neimpunându-se ca unul dintre aceştia să suporte cheltuielile de judecată într-o măsură mai mare, iar celălalt într-o măsură mai mică, sens în care, prin dispozitiv, s-a stabilit obligarea celor doi pârâţi la achitarea cheltuielilor de judecată în cote egale;

- s-a mai pretins că există contradicţie atât între considerentele reţinute, cât şi între parte din considerente şi dispozitivul hotărârii, întrucât, în condiţiile în care s-a reţinut că, în cauză, cererea de chemare în garanţie şi cererile privitoare la măsurile asigurătorii nu ar fi putut fi formulate în lipsa cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva sa, s-a pus semnul egalităţii în ceea ce priveşte repartizarea culpei între cel care a generat procesul şi cel ce a urmărit doar să îşi apere drepturile puse în pericol de promovarea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că aceste susţineri nu au aptitudinea de a fi încadrate şi analizate pe temeiul cazului de casare invocat (art. 488 pct. 6), întrucât, prin dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu se pretinde în mod real existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, ci constituie o solicitare de reapreciere a probelor. Astfel, se constată că recurenta propune schimbarea premisei de analiză reţinute de instanţa de apel, în sensul substituirii acesteia cu propriul raţionament (cererea de chemare în judecată, cauză a iniţierii propriilor demersuri procesuale de către recurentă - chemarea în garanţie şi poprirea asigurătorie), de natură a permite, în opinia sa, necesitatea redimensionării culpei procesuale a fiecărui pârât obligat în mod nelegal la plata cheltuielilor de judecată în acelaşi cuantum, în mod egal, iar nu proporţional cu culpa procesuală a fiecăruia.

Înalta Curte apreciază că o veritabilă critică privind existenţa unor contradicţii în demonstraţia juridică ce susţine soluţia recurată, are ca finalitate constatarea imposibilităţii de determinare a considerentului care este însuşit de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată pentru a putea susţine soluţia pronunţată, ceea ce plasează instanţa de recurs în imposibilitatea realizării controlului judiciar, fiind necesară, în aceste condiţii, reluarea judecăţii de instanţa anterioară, fie numai şi pentru acest motiv, pentru a pune soluţia în acord cu considerentele şi a asigura coerenţa raţionamentului logico-juridic.

Or, susţinerile recurentei-pârâte pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu se încadrează în cele anterior arătate, ci aceasta propune schimbarea considerentelor de către instanţa de recurs pe baza reaprecierii probelor, în susţinerea unei alte concluzii decât cea reţinută de curtea de apel (culpă proporţională, faţă de prezumţia culpei procesuale egale).

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceeaşi recurentă-pârâtă susţine critici privind soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în sensul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod greşit că dreptul material la acţiune curge de la data rămânerii definitive ori, după ca, irevocabile a hotărârii judecătoreşti în care au fost efectuate acele cheltuieli de judecată, iar nu de la data pronunţării hotărârii în fiecare etapă procesuală, parcursă în fiecare dosar.

Înalta Curte constată, în acest context, că recurenta-pârâtă nu relevă, astfel cum impune art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţia legală greşit interpretată şi aplicată, limitându-se a indica prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. anterior.

Se poate admite că, în contextul acestei cereri autonome, ulterioare de solicitare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces deja finalizat, dispoziţiile procedurale care reglementează modalitatea de soluţionare a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă, sui generis, sediul materiei, din punct de vedere al dreptului substanţial, pentru soluţionarea cererii, în directă corelaţie cu normele care stabilesc regimul juridic al răspunderii civile delictuale, fundamentul însuşi al prevederilor art. 43 din Legea nr. 134/2010 sau al dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ. din 1865.

Or, astfel cum s-a arătat, recurenta-pârâtă a susţinut numai că instanţa de apel a interpretat greşit art. 274 din C. proc. civ. fără a indica de ce consideră că această normă susţine teza sa de interpretare (că termenul de prescripţie ar curge de la data pronunţării) şi nu cea aplicată în mod efectiv de instanţa de apel (data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti), cea din urmă teză fiind corespunzătoare dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ştiut fiind că valoarea definitivă a cheltuielilor de judecată ce pot fi pretinse de partea care a câştigat procesul, nu poate fi cunoscută înainte de pronunţarea unei hotărâri irevocabile (cu referire la cea dată în recurs), în cazul unui proces derulat sub imperiul dispoziţiilor legii procesuale anterioare, în timp ce cheltuielile de judecată stabilite pentru fiecare etapă procesuală au caracter provizoriu până la finalizarea litigiului, întrucât sunt susceptibile de modificare în fiecare cale de atac de reformare, exercitată în condiţiile legii.

Recurenta susţine, pe de altă parte, că instanţa de apel a stabilit în mod eronat calitatea sa de parte căzută în pretenţii, chestiune care, de asemenea, priveşte exclusiv interpretarea probelor, ceea ce nu intră în puterea de cenzură a instanţei de recurs, nefiind o chestiune de legalitate.

Ca şi recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, recurenta S.C. A. S.R.L. pretinde că în mod greşit instanţa de apel a stabilit fapta ilicită, întrucât a iniţiat demersuri procesuale legale, cu bună-credinţă, justificate de cererea îndreptată împotriva titlului său de proprietate. Totodată, recurentul pretinde că instanţa de apel a stabilit în mod greşit şi celorlalte condiţii relevante pentru răspunderea civilă delictuală (prejudiciu, vinovăţie, legătură de cauzalitate), temei al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitând instanţei de recurs, în realitate, reaprecierea materialului probator al cauzei; or, pentru argumentele evocate şi în evaluarea celuilalt recurs, aceste chestiuni nu pot fi analizate în această etapă procesuală, întrucât nu se încadrează în teza de recurs invocată şi nici în altă ipoteză dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Şi acest pârât a susţinut critici cu privire la greşita stabilire a proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, dar şi în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al acestora, reducerea dispusă de instanţa de apel în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. fiind, în opinia sa, insuficientă.

În privinţa acestor critici, Înalta Curte apreciază că sunt valabile, mutatis mutandis, argumentele redate în recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, prin care s-a arătat că aplicarea art. 455 din C. proc. civ. reprezintă o chestiune a cărei premisă presupune reaprecierea materialului probator al cauzei (propoţionalitatea culpei fiecărui pârât), iar criticile privind aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., de asemenea, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în aplicarea art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursurilor declarate în cauză, în cauză nefiind identificate motive de ordine publică posibil a fi invocate din oficiu în baza art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1630A din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.