Unjust enrichment action for restitution of overpaid garnishment funds admitted after appellate inadmissibility ruling quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, la data de 24 martie 2017, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la restituirea sumei de 60.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând preţul de circulaţie al imobilului apartament situat în Mangalia, str. x, potrivit dispoziţiilor art. 1345 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 880 din 22 octombrie 2018 a respins, ca inadmisibilă, acţiunea.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 847 din 9 decembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului. A fost obligat apelantul - reclamant să plătească intimatei - pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Recurentul a redat pe larg situaţia de fapt a cauzei, învederând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1345 şi urm. C. civ.. A susţinut astfel că s-a produs îmbogăţirea pârâtei prin plata, de către reclamant, a datoriei pe care aceasta o avea de achitat către creditorii popritori, dar şi a creanţei pe care statul o avea de plătit către A., precum şi că în cauză a existat o însărăcire a reclamantului, în favoarea pârâtei, prin efectuarea unei duble plăţi.

Totodată, a precizat că între îmbogăţirea pârâtei şi însărăcirea reclamantului există corelaţie directă şi că îmbogăţirea pârâtei şi însărăcirea reclamantului sunt lipsite de temei juridic. O opinat că şi în situaţia în care îmbogăţitul nu a avut intenţia săvârşirii unei fapte ilicite, achitarea de către reclamant atât a datoriei ce îi incumba acesteia de plată, cât şi a creanţei datorate de stat către pârâtă conduce, în mod evident, la o îmbogăţire nejustificată a pârâtei.

Recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel s-a rezumat să reţină, în considerentele hotărârii, faptul că împotriva primei adrese de poprire emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 246/2010 nu a fost formulată contestaţie la executare. Potrivit recurentului, adresa de poprire emisă la solicitarea creditorilor popritori a fost primul act de executare, iar contestarea sau necontestarea acesteia nu susţine argumentaţia conform căreia, la acest moment, nu se mai poate reţine că a fost efectuată o dublă plată ca urmare a executărilor silite derulate în paralel împotriva statului, iar suma de bani încasată nu mai poate fi restituită.

A mai susţinut că instanţa s-a raportat la argumente contradictorii, întrucât nu se poate reţine, pe de o parte, că s-a avut la îndemână, în calitate de debitor şi terţ poprit, calea contestaţiei la executare, de care reclamantul a uzitat, iar pe de altă parte, să se reţină faptul că nu prezintă nicio relevanţă dacă anterior dublei executări au fost formulate contestaţii la executare.

În opinia recurentului, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa nu a analizat cauza sub aspectul existenţei a două executări silite paralele, contestate, ci a ajuns la concluzia că terţului poprit îi sunt aplicabile exclusiv normele de executare silită.

Deşi instanţa de apel a precizat de mai multe ori că o contestaţie la executare este singurul mijloc de apărare, nu a observat că la data executărilor silite, a hotărârilor de respingere a contestaţiilor şi de admitere a acţiunii de validare poprire nu exista niciun prejudiciu, dreptul la acţiune nefiind încă născut prin virarea sumei şi către creditorii popritori (urmare a rămânerii definitive a hotărârii de validare).

A învederat că prin decizia recurată nu a fost reţinut argumentul conform căruia, urmare a plăţii efectuate în trei tranşe, ultima la 1 februarie 2016, s-a născut un nou raport juridic între Statul Român şi A., aceasta primind de două ori suma de 60.000 euro.

Ignorând efectul devolutiv al apelului, instanţa de judecată, fară să intre în cercetarea fondului, respectiv să verifice îndeplinirea condiţiilor juridice şi materiale ale acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză, a apreciat în mod greşit că o contestaţie la executarea silită este calea principală de realizare a dreptului şi astfel este inadmisibilă prezenta acţiune, ce are caracter subsidiar.

Potrivit recurentului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia judecătorului, ci şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de obiectul sau natura cauzei, aceste aspecte fiind considerate în doctrină drept o veritabilă nemotivare.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă A. a solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei, acestea nefiind contradictorii, iar în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările formulate în cadrul memoriului de recurs şi a solicitat admiterea acestuia.

6. Procedura de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 octombrie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul, acordând termen cu citare părţi, la data de 18 noiembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de partea reclamanta Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Înalta Curte constată că este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit în detrimentul alteia, în absenţa unui temei juridic.

Dispoziţiile art. 1345 C. civ. prevăd următoarele: Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Potrivit dispoziţiilor art. 1346 lit. b), îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit.

Dispoziţiile art. 1348 C. civ., pe care a fost fundamentată excepţia inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii, stabileşte caracterul subsidiar al acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză (actio de im rem verso).

Potrivit dispoziţiei legale menţionate: Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat".

Statuarea asupra caracterului subsidiar al acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză s-a impus în scopul de a împiedica persoana al cărei patrimoniu a fost diminuat (însărăcitul) să folosească această acţiune pentru a obţine ceea ce i se cuvine de la îmbogăţit în detrimentul altor mijloace procedurale care pot pune în discuţie existenţa unui temei juridic atât pentru îmbogăţire, cât şi pentru însărăcire.

Caracterul subsidiar al acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză nu poate reţinut sub motivul neexercitării, din culpă, de către păgubit a unui drept la acţiune pentru a împiedica producerea îmbogăţirii patrimoniului altei persoane întrucât, pe de o parte, fiind vorba de un fapt licit, culpa părţilor în producerea sa nu este relevantă iar, pe de altă parte, analiza caracterului subsidiar al acţiunii se raportează la momentul la care se naşte dreptul la restituire (şi nu anterior) care este momentul în care păgubitul a ştiut sau trebuia să ştie că patrimoniul altei persoane s-a mărit în detrimentul patrimoniului său, în absenţa unui temei juridic.

Pentru exercitarea acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără just temei, dispoziţiile legale menţionate impun păgubitului dovedirea doar a îmbogăţirii patrimoniului unei alte persoane şi a micşorării patrimoniului propriu fără temei juridic, precum şi a legăturii între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt.

Când partea reclamantă pretinde că îmbogăţirea fără justă cauză este consecinţa modalităţii de executare silită a unor obligaţii valabile, pentru a reţine inadmisibilitatea acţiunii în restituire întemeiate pe dispoziţiile art. 1345 C. civ. nu este suficientă simpla trimitere la mijloacele procedurale specifice etapei executării silite, contestaţia la executare şi acţiunea în întoarcerea executării, sub motiv că dacă ar fi fost folosite de partea reclamantă s-ar fi putut evita producerea faptului licit al îmbogăţirii fără justă cauză.

Reţinând caracterul subsidiar al acţiunii în restituire în temeiul dispoziţiilor art. 1348 C. civ., instanţele aveau a argumenta de ce acţiunile la care fac trimitere în fundamentarea excepţiei reţinute reprezentau mijloace procedurale care permiteau părţii reclamante o examinare eficientă a pretenţiei de a îi fi restituit ceea ce i se datorează de partea pârâtă, prin raportare la momentul în care s-a produs îmbogăţirea fără just temei.

În speţă, potrivit constatărilor de fapt ale instanţelor de fond, patrimoniul părţii reclamante s-a diminuat şi, corelativ, patrimoniului părţii pârâte s-a îmbogăţit, în mod necontestat, în urma derulării procedurii de executare silită a obligaţiei valabile stabilite în sarcina părţii reclamante prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7530/2.05.2012 a Judecătoriei Constanţa.

Potrivit titlului executoriu menţionat, partea reclamantă datora părţii pârâte suma de 60.000 euro şi 6364 RON, cheltuieli de judecată.

La rândul ei, partea pârâtă datora creditorilor ei C. şi D. suma de 60.000 euro (echivalentul a 215.400 RON calculat la cursul din noiembrie 2007) şi suma de 6364 RON, cheltuieli de judecată, în baza unui titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 2372/C/17.11.2008 a Judecătoriei Mangalia.

În aceste condiţii, părţii reclamante, în calitate de terţ poprit, i s-a solicitat la data de 3.12.2012 înfiinţarea popririi pe sumele datorate părţii pârâte, în dosarul execuţional nr. x/2010 al BEJ B., la cererea creditorilor părţii pârâte, C. şi D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2372/C/17.11.2008 a Judecătoriei Mangalia.

Partea reclamantă a fost, de asemenea, somată de partea pârâtă, la data de 20.06.2013, în calitate de debitoare, în dosarul execuţional nr. x/2013 al BEJ E. şi F., să plătească sumele de bani datorate în baza sentinţei civile nr. 7530/2.05.2012 a Judecătoriei Constanţa. Partea reclamantă a formulat contestaţie împotriva somaţiei din data de 07.08.2013 şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din aceeaşi dată, contestaţie care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa civila nr. 436/17.01.2014 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 909/25.11.2014 a Tribunalului Constanţa.

În atare condiţii, partea reclamantă, în calitate de debitoare, a plătit părţii pârâte sumele datorate prin ordinul de plata nr. x/27.05.2014 (în dosarul execuţional nr. x/2013).

În procedura de poprire, solicitarea de validare a popririi respinsă iniţial prin sentinţa civilă nr. 2486/10.10.2013 a Judecătoriei Moineşti, a fost admisă, ulterior, prin decizia nr. 286/3.12.2014 a Tribunalului Bacău, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 280/29.04.2015 a Curţii de Apel Bacău.

În această procedură, partea reclamantă (terţ poprit) a formulat apărări în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 787 alin. (5) C. proc. civ., învederând instanţei de judecată că a plătit sumele datorate debitoarei sale (parte pârâtă în prezenta cauză), apărare care nu a fost primită în considerarea faptului că poprirea fusese înfiinţată anterior declanşării procedurii execuţionale de către partea pârâtă, în calitate de creditoare, în dosarul execuţional nr. x/2013.

În atare condiţii, partea reclamantă, în calitate de terţ poprit, a achitat şi creditorilor părţii pârâte sumele de bani pe care pârâta le datora acestora, conform ordinului de plată nr. x din 12.11.2015 şi extraselor de cont din 22.01.2016 şi 1.02.2016 (în dosarul execuţional nr. x/2010).

Rezultă că partea reclamantă a avut cunoştinţă de îmbogăţirea patrimoniului părţii pârâte şi de diminuarea patrimoniului său cu sumele de bani plătite în plus, fără temei juridic, la momentul validării popririi înfiinţate la cererea creditorilor părţii pârâte prin decizia nr. 286/3.12.2014 a Tribunalului Bacău.

La această dată, partea reclamantă efectuase deja plata în baza titlului executoriu în care era debitoare din data de 27.05.2014 iar părţii pârâte îi fusese eliberată suma de 54194,66 euro în data de 19.06.2014 (rămânând de recuperat, potrivit încheierii din aceeaşi dată, o diferenţă de 5805,34 euro, pentru care partea pârâtă a declanşat o nouă procedură de executare, la data de 15.07.2015, în temeiul aceluiaşi titlu executoriu, în dosarul execuţional nr. x/2015 al BEJ Acta Non Verba).

În atare condiţii de fapt, contestaţia la executare nu se constituia pentru partea reclamantă într-un remediu procedural eficient pentru valorificarea dreptului la recuperarea sumelor de bani cu care patrimoniul părţii pârâte s-a majorat fără temei legal, în detrimentul patrimoniului său, anume a sumelor pentru care a fost executată silit, prin poprire, la cererea creditorilor părţii pârâte, C. şi D., în baza obligaţiei valabile stabilite în sarcina părţii pârâte prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2372/C/17.11.2008 a Judecătoriei Mangalia

Concluzia se impune în considerarea dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, pe calea contestaţiei la executare, partea interesată poate cere desfiinţarea încheierilor date de executorul judecătoresc şi a actelor de executare doar dacă acestea au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale, ceea ce nu s-a demonstrat în legătură cu actele întocmite în dosarele execuţionale nr. x/2013, y/2010 şi nr. 55/ANV/2015.

Ca atare, prin intermediul acestui mijloc procedural, debitorul nu poate cere obligarea creditorului său la restituirea unor sume de bani pe care acesta, debitorul, ulterior plăţii făcute creditorului în baza unui titlu valabil, le-a plătit unor terţe persoane, întru-un alt dosar execuţional, în baza unui alt titlu executoriu, în calitate de terţ poprit, întrucât o astfel de solicitare excedează obiectului contestaţiei la executare, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile legale menţionate.

De altminteri, în dosarul execuţional nr. x/2010 partea reclamantă a avut calitatea de terţ poprit, calitate în care nu putea formula contestaţie la poprire, întrucât acest lucru îi era interzis prin dispoziţiile art. 787 alin. (5) C. proc. civ.

Cu atât mai puţin acţiune în întoarcerea executării silite putea fi reţinută a reprezenta un mijloc procedural prin care partea reclamantă şi-ar fi putut valorifica dreptul la restituirea sumelor de bani cu care patrimoniul său a fost micşorat fără temei legal, cât timp nici titlurile executorii şi nici actele de executare întocmite în baza acestor titluri în dosarele execuţionale menţionate nu au fost desfiinţate, cerinţă impusă pentru exercitarea unei astfel de acţiuni prin dispoziţiile aer. 723 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că în mod greşit în cauză a fost reţinută excepţia inadmisibilităţii acţiunii în restituirea îmbogăţirii fără just temei, în considerarea nerespectării regulii relative la caracterul subsidiar al aceste acţiuni, prevăzute de dispoziţiile art. 1348 C. civ.

Cât priveşte criticile subsumate de partea reclamantă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Considerentele hotărârii recurate evidenţiază motivul pentru care instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea acţiunii deduse judecăţii, anume împrejurarea că, în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate, pretenţia de restituire dedusă judecăţii putea fi valorificată pe calea contestaţiei la executare, întemeiate pe dispoziţiile art. 712 C. proc. civ. şi, respectiv, a acţiunii în întoarcerea executării, prevăzute de dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., considerente eronate, astfel cum s-a statuat în cuprinsul prezentei decizii, şi care, fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept analizate, atrag incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte, în baza dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleaşi instanţe pentru judecarea pe fond a pretenţiei deduse judecăţii.

În rejudecare, instanţa de trimitere va proceda la individualizarea sumelor de bani plătite de partea reclamantă în cadrul procedurilor ce au făcut obiectul dosarelor execuţionale nr. 386/2013 al BEJ E. şi F., nr. 246/2010 al BEJ B. şi nr. 55/ANV/2015 al BEJ Acta Non Verba, va statua asupra titlului cu care aceste sume au fost plătite şi va dispune, motivat în fapt şi în drept, asupra pretenţiei de restituire deduse judecăţii de partea reclamantă cu luarea în considerare a condiţiilor şi limitelor restituirii statuate prin dispoziţiile art. 1347 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva deciziei nr. 847 din 9 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.