Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2412/2020 AI generated

Recurs null for failure to formulate valid grounds of cassation against order to repay misappropriated EU agricultural funds

Case Number Decizia nr. 2412/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal (recurs) null and void, thereby upholding the Court of Appeal's final decision which had affirmed the lower court's order for the defendant to repay approximately 647,721 RON to the rural investment agency. The dispute concerned a civil action for the recovery of misappropriated European Union agricultural funds following a criminal conviction for fraud and tax evasion, where the defendant argued that the agency lacked procedural standing and interest, and that dual enforcement with administrative tax authorities constituted double recovery. The Court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to formulate specific criticisms of illegality within the limited grounds for cassation, instead raising merits-based arguments regarding the factual calculation of the debt and the distinction between civil and administrative liability, which do not qualify as grounds for legal review at the cassation stage. The decision rests on the strict procedural requirements for appeals in cassation under Articles 486, 488, 489, and 493 of the Civil Procedure Code, specifically the nullity sanction for appeals that do not target the legality of the appealed judgment through recognized grounds of cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; Recurs null for failure to formulate valid grounds of cassation against order to repay misappropriated EU agricultural funds: Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. .(1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation civil judgment standing to appeal recovery of debts tax procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâtul a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin.
art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art.
art. 486 alin. (2) C. proc. pen
78/2000, iar în baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Or, în lipsa oricăror argumente care să susţină motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate proceda la verificarea legalităţii hotărârii atacate din această perspectivă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 27.02.2019, reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la restituirea finanţării comunitare acordate, în cuantum de 758.113,73 RON, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data decontării tranşelor de plată şi până la data plăţii efective, conform prevederilor art. 119-120 Codul de procedură fiscală.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 1231 din 10.10.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 647.721,73 RON cu titlu de pretenţii şi a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel:

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 48 din 25.03.2020, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 1231 din 10.10.2019 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâtul a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând următoarele:

- deşi la instanţa de fond a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a AFIR, excepţia lipsei de interes a acestei instituţii, precum si excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, instanţa de fond a respins excepţiile invocate fără a motiva soluţia de respingere a acestora;

- cererea de chemare în judecata este formulată pentru suma de 836.374,65 RON, iar Tribunalul Timis a admis acţiunea şi l-a obligat la plata sumei de 647. 721,73 RON (sumă modificată prin notele de şedinţă din data de 23.09.2019);

- la ambele instanţe de fond a invocat faptul că admiterea acţiunii ar duce la obligarea sa, ca persoană fizică, la plata unei sume nedatorate (647.721,73 RON) în condiţiile în care în luna mai 2020, suma rămasă de recuperat de către AFIR era de 523.500 RON;

- prin admiterea acţiunii, creanţa va fi dată spre executare tot ANAF, instituţie abilitata de Codul de procedura fiscală să execute creanţele, iar potrivit art. 141 alin. (5) Codul de procedură fiscală pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu;

- în cauză există un singur proces-verbal care stabileşte cuantumul creanţei pe care reclamanta AFIR o are de recuperat de la inculpaţii S.C. B. S.R.L. şi A.;

- instanţa de apel a reţinut eronat că nu se poate pune semnul egalităţii între persoane, eşalonarea la plata fiind făcută de B.;

- în O.G. nu. 66/2011 la art. 2 lit. e) sunt detaliate autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene, printre care se număra şi AFIR, iar la acelaşi art. 2 lit. m) stingerea creanţei bugetare rezultate din nereguli de către organele fiscale ale Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- creanţa este achitată de S.C. B. S.R.L., reprezentată prin administrator A., conform graficului, iar admiterea solicitării reclamantei ar conduce la recuperarea prejudiciului de 2 ori.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în termen legal, intimata reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 Cod procedură cuvilă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. .(1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. .(2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, în motivarea soluţiei, instanţa de apel a arătat că tribunalul a reţint în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, mai exact că prin sentinţa penală nr. 9 din 10.01.2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. x/2018 a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către P.Î.C.C.J. - D.N.A. cu inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă. În dosarul menţionat, reclamanta s-a constituit parte civilă pentru suma de 813.309,73 RON - sumă rămasă nerecuperată de la inculpat care prin infracţiunea săvârşită a reuşit să obţină pe nedrept suma nerambursabilă de 836. 374,65 RON din bugetul Uniunii Europene.

De asemenea, s-a reţinut că pe numele societăţii B. S.R.L. a fost emisă de către AJFP Mehedinţi o decizie de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale pentru suma de 827. 992 RON.

S-a mai reţinut că persoana care a format obiectul acţiunii civile din procesul penal este pârâtul din cauza de faţă, inculpat în dosarul penal, în timp ce destinatarul actului administrativ fiscal este persoana juridică care a beneficiat de finanţare, motiv pentru reclamanta legitimează interes de a acţiona în cauză, titlul executoriu din materia fiscală producând efecte diferite din perspectiva întinderii sale asupra persoanelor faţă de persoana răspunzătoare din cadrul acţiunii civile.

Nu se poate pune semnul egalităţii între răspunderea administrativ-fiscală şi cea civilă din cadrul procesului penal, cea dintâi neconstituind un impediment în calea celei de-a doua. Izvorul creanţei din acţiunea civilă îndreptată împotriva autorului infracţiunii este fapta ilicită a acestuia, astfel că într-o asemenea situaţie, acţiunea civilă alăturată celei penale în cauză, exercitată împotriva inculpatului, este admisibilă şi fondată, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Nu există identitate între creanţa pe care partea civilă o are faţă de societate, în temeiul legii speciale, şi creanţa pe care partea civilă o are faţă de inculpat, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni cauzatoare de prejudicii de către acesta. Urmând acelaşi raţionament, în măsura în care ar fi fost trimisă în judecată în cauză şi persoana juridică (societatea beneficiară) sau ar fi fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, instanţa ar fi trebuit să oblige doar pe inculpat la plata despăgubirilor materiale, constatând că împotriva societăţii partea civilă avea deja un titlu executoriu.

În ceea ce priveşte cuantumul creanţei, instanţa de apel a reţinut că acesta a fost stabilit în mod corect, având în vedere decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 15/2015 prin care instanţa supremă a arătat că în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală inculpaţii vor fi obligaţi la suportarea prejudiciului constând în cuantumul creanţelor fiscale.

Analizând memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze argumentele deciziei recurate şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin hotărârea atacată.

Astfel, deşi a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a dezvoltat critici care să arate, în concret, ce dispoziţii legale au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Or, în lipsa oricăror argumente care să susţină motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate proceda la verificarea legalităţii hotărârii atacate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte primul aspect invocat de recurentul-pârât referitor la nemotivarea de către prima instanţă a soluţiilor de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active coroborată cu excepţia lipsei de interes a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului şi a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, se reţine că această chestiune nu a constituit obiect de analiză în apel, întrucât recurentul nu a formulat critici în cadrul apelului care să vizeze nemotivarea de către prima instanţă a respingerii excepţiilor invocate, astfel că, în raport de limitele devoluţiunii apelului, care determină şi limitele rejudecării cauzei prin evocarea fondului, modul de soluţionare a excepţilor în discuţie a intrat sub puterea de lucru judecat.

Referitor la celelelalte susţineri din memoriul de recurs, respectiv că admiterea acţiunii ar duce la obligarea sa, ca persoană fizică, la plata unei sume nedatorate (647.721,73 RON) în condiţiile în care în luna mai 2020, suma rămasă de recuperat de către AFIR era de 523.500 RON, că prin admiterea acţiunii creanţa va fi dată spre executare tot ANAF sau că instanţa de apel a reţinut eronat că nu se poate pune semnul egalităţii între persoane, se constată că acestea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la situaţia de fapt, care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va aplica sancţiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 48 din 25 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.