Inadmissibility of cassation appeal against final decision under Law 165/2013 due to statutory exclusion of extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara ca urmare a declinării de competenţă de către Judecătoria Brad, prin sentinţa nr. 270 din data de 18 aprilie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brad, reprezentată prin primar, Primarul Municipiului Brad, Comisia Locală de Fond Funciar Brad, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Hunedoara, Comisia Locală pentru Inventarierea Terenurilor din Municipiul Brad, Prefectul şi Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând următoarele:

- luarea în considerare a opţiunii sale la Legea nr. 165/2013, de restituire în natură a unei diferenţe de teren în suprafaţă de 199 mp, pe acelaşi amplasament cu cel expropriat iniţial pentru terenul înscris în CF x Brad, nr. top. x, nr. cad. x, teren expropriat prin Decretul nr. 120 din 25 aprilie 1988;

- obligarea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să demareze procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor ce fac obiectul situaţiei centralizatoare aflate în proprietatea publică a statului şi trecerii acestora, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură;

- obligarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să cuprindă în situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren şi a diferenţei de 199 mp din terenul solicitat ca diferenţă de restituit;

- anularea tuturor documentelor nelegale care au fost comise la CF Brad prin care terenul înscris în CF x Brad, nr. top. x, cad. 968 în suprafaţă de 88 mp, proprietatea reclamantului, a fost scos din indiviziunea cu Statul Român fără să existe un document legal;

- să se dispună Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să analizeze şi să opereze conform legii cererea de acordare a diferenţei de 199 mp teren către reclamant, teren liber retrocedabil existent pe acelaşi amplasament, luând în considerare inclusiv erorile tehnice din Dispoziţia Primarului nr. 1267/2004;

- să se dispună tuturor entităţilor abilitatea susmenţionate să urgenteze validarea dosarului de restituire a bunurilor rezultate din Dispoziţia nr. 1267/2004 şi completate cu prezenta acţiune;

- să se dispună obligarea pârâţilor să îi acorde titlurile de valoare nominală;

- acordarea de despăgubiri pentru lipsă folosinţă teren în suprafaţă tabulară de 88 mp, situat în Brad, str. x, nr. cad. x, pe perioada octombrie 2014 - octombrie 2017 şi în continuare până la punerea în posesie prin proces-verbal conform Dispoziţiei nr. 1267/2004.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă:

Prin sentinţa nr. 147 din data de 27 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă:

Prin decizia nr. 1868 din data de 21 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 februarie 2020, sub nr. x/2017.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unui punct de vedere.

Prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul-reclamant A., în esenţă, a susţinut că prezentul recurs este admisibil, în raport de dispoziţiile art. 460 C. proc. civ., care reglementează unicitatea căii de atac, şi de împrejurarea că principalul capăt al cererii cu care a învestit instanţa de judecată îl reprezintă "Admiterea şi judecarea excepţiei de nelegalitate a actelor nelegale pe baza cărora se doreşte a se face punerea în posesie cu cei 88 mp şi a celorlalte din dosar".

Totodată, a arătat că obiectul cauzei şi limitele procesului au fost fixate încă din faza apelului, curtea de apel reţinând că obiectul apelului pe care l-a formulat nu mai vizează în integralitate cererea iniţială introductivă de instanţă, ceea ce se contestă prin calea de atac declarată şi formează obiect al devoluţiunii fiind numai cererile de punere în posesie cu cei 88 mp şi înscrierile din Cartea Funciară.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, având în vedere că a invocat excepţia de nelegalitate a documentelor nelegale din dosar.

Recurentul-reclamant a apreciat că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât vizează litigiile demarate până la data de 31 decembrie 2016, iar prezentul demers judiciar a fost demarat la data de 30 iunie 2017.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, susţinând că prezenta cale de atac nu este admisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

La data de 15 octombrie 2020, prin intermediul poştei electronice, recurentul-reclamant A. a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării prezentului recurs până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 22 octombrie 2020, a fixat termen la data de 17 noiembrie 2020, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În speţă, din motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu care reclamantul A. a învestit instanţa, rezultă că aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant aceste dispoziţii legale sunt aplicabile în prezentul litigiu, înregistrat pe rolul instanţelor la data de 30 iunie 2017, în raport de prevederile art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) şi art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă şi, ca atare, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Nu pot fi primite cele arătate de recurentul-reclamant prin punctul de vedere depus cu privire la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit cărora capătul principal de cerere ar fi reprezentat de "Admiterea şi judecarea excepţiei de nelegalitate a actelor nelegale pe baza cărora se doreşte a se face punerea în posesie cu cei 88 mp şi a celorlalte din dosar", având în vedere că partea a înţeles să invoce în susţinerea cererii de chemare în judecată dispoziţiile Legii nr. 165/2013, iar obiectul învestirii se stabileşte de către prima instanţă, care, în speţă, a constatat în mod corect că pricina are izvorul în dispoziţiile acestui act normativ.

Faţă de cele anterior reţinute cu privire la temeiul de drept al prezentului litigiu, nici invocarea, prin punctul de vedere la raport, a dispoziţiilor art. 52 din Constituţia României, nu este de natură a determina concluzia că prezenta cale de atac ar fi admisibilă.

Totodată, contrar celor arătate de recurentul-reclamant, potrivit cărora obiectul cauzei şi limitele procesului au fost fixate încă din faza apelului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat la stabilirea limitelor învestirii sale ca instanţă de control judiciar şi nu a dat o altă calificarea juridică obiectului litigiului decât a făcut-o prima instanţă.

În raport de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, cum prezentul recurs este formulat împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de recurentul-reclamant A..

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, formulată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta ar putea fi analizată numai în situaţia în care prezentul recurs ar fi admisibili în principiu şi s-ar fixa termen de judecată în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.

Cum Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul, cererea de suspendare a judecăţii nu poate fi supusă analizei instanţei, fiind formulată într-o cale de atac nerecunoscută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1868 din data de 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.